MISTERELE CUVINTELOR. Tabloid: Medicamentul comprimat devenit presă obraznică

de Alexandru Ciolan

Cuvânt de sinteză, creat în laboratoare farmaceutice pentru a deveni marcă înregistrată, tabloid a devenit internaţional cunoscut după ce a alunecat, dezvoltându-şi un nou sens, în limbajul jurnalistic.
În 1878, chimistul englez Henry Wellcome a creat împreună cu prietenul său american Silas Burroughs o firmă de produse farmaceutice cu sediul în Londra. Burroughs Wellcome & Co. este un exemplu tipic de succes datorat creativităţii. Nu numai că au inventat medicamentele comprimate, dar au revoluţionat şi marketingul farmaceutic: şi-au trimis agenţii de vânzări în cabinetele medicilor şi în spitale pentru a le prezenta virtuţile produselor, au avut grijă ca ele să fie cunoscute de şefi de stat şi de capete încoronate şi să ajungă, în bagajul exploratorilor, la poli şi pe Everest. În 1884, Wellcome căuta un nume pentru noua invenţie, pilulele comprimate şi concentrate, care urma să intre în producţie. Voia să le diferenţieze de tabletele existente de câteva secole, aşa că a adăugat la tablet sufixul -oid (din grecescul oeides „asemănător“). A înregistrat noul cuvânt, iar firma a pus de atunci brandul nu numai pe cutiile de medicamente, ci pe toate produsele sale, de la revelator fotografic până la ceaiuri. După numai câţiva ani, tabloid ajunsese să fie aplicat de englezi la orice avea dimensiuni reduse. Inclusiv nou-născutele ziare cu format redus la jumătate, bogat ilustrate, care spuneau poveşti simple şi aveau o pagină dedicată cititoarelor.

Pentru a citi restul articolului în „Ziarul de duminică“ click AICI.

Expo Histo Coop

Slobozia, prin Muzeul Judetean şi prin Serviciul Judetean al Arhivelor Statului, readuce în actualitate „pagini uitate, pagini cenzurate“ din istoria românească.
Emilia Corbu, arheolog la Muzeul Judetean Ialomita, şi Bianca Mărmureanu, de la Arhivele Naţionale Ialomiţa, ne-au pus pe gânduri şi ne dau speranţe. Dacă s-a putut ieri, se poate şi azi şi, cu siguranţă, se va putea şi mâine.
Pentru o cronică a vernisajului expoziţiei despre cooperaţie click AICI.

Un model de distributism: Grameen Bank

de Irina Bazon

Am ales să fac traducerea articolului A Tale of Two Banks scris de John Chrysostom Medaille, apărut pe site-ul The Distributist Review, intrucât acesta prezinta un alt exemplu viabil de distributism, opus modelului de economie speculativă specific capitalismului neoliberal monopolist. Cele două modele opuse sunt prezentate urmărind mijloacele, scopurile şi roadele fiecăruia. Având scopuri diferite şi utilizând metode contrare celor capitaliste, modelul distributist a produs roadele care l-au făcut pe Muhammad Yunus să afirme că, dacă lucrurile vor evolua în direcţia propusă de acest unic model viabil (opus modelelor falimentare reprezentate de socialism şi capitalism), nu va trece mult până când va fi înfiinţat „un muzeu al sărăciei”.

Muhammad Yunus, fondator al băncii Grameen din Bangladeş şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace (2006), este iniţiatorul sistemului de microcreditare. Şi-a obţinut doctoratul în studii economice în Statele Unite, după care, renunţând la o carieră promiţătoare acolo, a hotărât să se întoarcă în ţara sa de origine, Bangladeş, devastată de foamete şi sărăcie, pentru a organiza un program economic de combatere a sărăciei. Grameen Bank acordă împrumuturi mici fără garanţie şi fără documente legale persoanelor nevoiaşe, fermierilor, meşteşugarilor, întreprinzătorilor etc., astfel încât aceştia să poată începe o mică afacere care să-i ajute să scape de sărăcie. Împrumuturile sunt acordate unui grup de minim cinci persoane, fiecare procedând ca un fel de girant una pentru cealaltă; pentru a nu atrage dezaprobarea din partea grupului sau a comunităţii, fiecare persoană este responsabilizată, pentru onorarea obligaţiilor de returnare a banilor. Rata de restituire a creditelor s-a dovedit a fi mult mai mare (de la înfiinţarea băncii, au fost returnaţi 99% din banii împrumutaţi) decât în cazul împrumuturilor clasice. Grameen Bank a reuşit să înlăture dependenţa de cămătari şi să pună capăt exploatării la care erau supuşi oamenii săraci de către aceştia.
Pentru a citi restul articolului pe ziuaonline click AICI.

Schimbarea paradigmei

Academia Română a găzduit marţi, 25 mai, una dintre manifestările care nu atrag atenţia presei: gânditori, sindicate, patronate s-au întrunit cu ocazia lansării unei cărţi şi au vorbit despre viitor.
Pentru un reportaj de la reuniune click AICI.

Paul Gottfried va conferenţia la Iaşi

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi organizează marţi, 1 iunie 2010, ora 14.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu”, conferinţa „Worrying about Europe's historic nations” susţinută de Paul Gottfried”, profesor de ştiinţe politice la Elisabethtown College, Statele Unite şi reputat istoric al mişcării conservatoare.
Prof. Paul Gottfried este autorul lucrării „Mişcarea conservatoare“, apărută în toamna anului trecut la Editura Logos, în traducerea lui Dragoş Moldoveanu şi sub îngrijirea lui Mircea Platon.

Redescoperirea cooperaţiei româneaşti

Miercuri, 26 mai, ora 13, la sediul Muzeului Judeţean Ialomiţa va avea loc deschiderea expoziţiei O pagină din România Profundă - Sistemul Economic Cooperatist (1864-1947).
Va aştept cu drag,
Emilia Corbu

Sistemul economic cooperatist, existent şi azi în ţări europene importante, a avut în anii de început ai României, între 1864-1947, un rol decisiv şi rezultate extraordinare. Astăzi este puţin cunoscut atât istoricilor cât şi economiştilor.
Expoziţia de faţă, prima din România pe această temă, îşi propune să readucă în atenţia cercetătorilor un sistem economic ascuns de comunişti şi pe nedrept uitat de cei de azi.

MISTERELE CUVINTELOR: Sustenabil

de Alexandru Ciolan

Prezente in discursul politic şi de specialitate, preluate fără rezerve de primitorul limbaj al presei, dar absente din dicţionarele curente ale limbii române, sustenabil şi sustenabilitate nu mai sunt doar sinonime de provenienţă anglo-americană pentru mai vechile latino-franţuzisme durabil şi durabilitate, ci au devenit adevărate concepte integratoare, cuvinte-cheie definitorii pentru preocupările, dacă nu cumva chiar obsesiile epocii deschise de prima criză petrolieră din 1973.
Dacă, pentru secolul XX, printre primele 100 de cuvinte emblematice au fost desemnate, in urma unei anchete larg democratice, antibiotic, genocid, mafia, pilulă, stress, lista secolului XXI este deschisă, cu siguranţă, de sustenabil(itate). Singura vocabulă care i-ar putea ameninţa dominanţa peste aproape trecutul prim deceniu al veacului ar fi viagra, dar, dacă stăm să cugetăm, s-ar putea să conchidem că prelungirea vieţii sexuale ţine şi ea tot de sustenabilitate.

Pentru a citi restul articolului în „Ziarul de duminică“ click AICI.

Criza economică este precedată de criza morală şi poate duce la disoluţia societăţii

În conferinţa de presă organizată pe 19 mai de Forul Ortodox Român şi Alianţa Familiilor din România a fost criticată sever clasa politică românească pentru lipsa ei de preocupare pentru viitorul românilor. Viitorul o reprezintă familia cu copii, or la noi familia este agresată din toate părţile. Clasa politică poartă principala responsabilitate, pentru că nu asigură un cadru legislativ potrivit şi pentru că dirijează fondurile greşit.

Pentru a citi restul relatării despre conferinţa FOR-AFR click AICI.

Epitaf pentru conservatori

de Sorin Lavric

Cine sînt de fapt neoconservatorii americani, potrivit lui Gottfried? Neoconservatorii sînt rudele şi urmaşii marxiştilor emigraţi în America în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, şi care, siliţi fiind să-şi creeze o nouă identitate, alta decît cea a comunismului pe care îl reprezentaseră în Europa, au îmbrăţişat principiile conservatorismului. Asumarea s-a făcut cu respectarea aparenţelor, forma principiilor fiind păstrată, dar conţinutul fiind înlocuit cu exigenţele stîngii: corectitudine politică, multiculturalism, antirasism, combaterea discriminărilor etc. Aşadar, dacă la început valorile dreptei le-au servit neoconservatorilor drept blazon justificator, treptat ele au fost abandonate în favoarea agendei electorale a părţii opuse. De aceea, pe un neoconservator îl recunoşti după uşurinţa cu care, vorbind despre democraţia globală, statul de drept şi drepturile omului, ocoleşte cu delicateţe temele dreptei: naţiune, biserică, familie, morala creştină, tradiţie. Mai mult, el foloseşte drepturile omului drept cheie de deschidere a lacătului naţional, altfel spus drept şperaclu cu care distruge organicităţile etnice. Pe neoconservator îl recunoşti după energia cu care avertizează asupra valorilor tribale care continuă să tulbure politica europeană — creştinismul şi naţiunea —, propunînd, drept înlocuitori ai prejudecăţilor noastre atavice, „naţiunea universală" laică şi „patriotismul civic". Că o naţiune nu poate fi universală şi că un patriotism nu poate fi civic (sau constituţional) sînt detalii pe care orice propagandă le poate transfigura în contrariul lor. La drept vorbind, ce izbeşte în această paradă de termeni nu sînt ideile neoconservatorilor, ci stăruinţa cu care afirmă că ei aparţin dreptei.

Pentru a citi recenzia volumului Mişcarea conservatoare în „România literară“ click AICI.

Cultura română de astăzi: chimică sau organică?

de Gheorghe Fedorovici

Dificultatea definirii „culturii” este determinată de complicata evoluţie istorică a termenului, de sensurile specializate adăugate o dată cu modernitatea, [1] dar mai ales de faptul că avem de-a face cu un termen atît de cuprinzător. Cultura este coextensivă cu viaţa omului, ea se află tot atît de mult în acţiunile lui, cît şi în rezultatele acestor acţiuni. Existenţa culturală a omului o însoţeşte astfel pe cea biologică, ajungînd să o cuprindă, adică să o definească. Cultura ne spune că nici un gest omenesc nu este doar trupesc sau doar spiritual; ea este numele regnului uman, adică al mediului unde orice produs material este „întruparea” unei idei, iar orice idee aspiră să se „întrupeze”. De aceea, doar ordinea umană este creatoare în univers. Prin fiecare acţiune şi prin fiecare gînd, omul cultivă „lumea” şi se cultivă totodată pe sine.

Aşa cum ne îndeamnă însă etimologia cuvîntului, pentru a înţelege mai bine sensul culturii este util să ne întoarcem la unul din sensurile ei primare, acela de cultivare a pămîntului. Tocmai pentru că agricultura este o arhi-cultură, ea continuă să păstreze adevărul esenţial al culturii – atît în sensul ei vital imediat, ca asigurare a vieţii, dar şi în sens spiritual ultim, ca legătură a oamenilor între ei, vii şi răposaţi, ca transmisiune şi reînnoire a vieţii. Iar dacă agricultura ne poate ajuta să înţelegem mai bine esenţa culturii, înseamnă că ea ne poate ajuta în egală măsură să înţelegem criza culturii actuale – sterilitatea ei, urîciunea ei pustiitoare.

Pentru a citi restul articolului pe blogul „Cumpăna. O viziune ortodoxă“ click AICI.

Apăraţi familia, salvaţi România!

COMUNICAT

Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România.

Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării.

FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi – prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată.

Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.

Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante – care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti – deci necreştine şi nereprezentative – în setul ei intim de valori.

Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.

La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă.

Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii.

Persoane de contact:

Bogdan Mateciuc (AFR), tel. 0745 783 125

Iulian Capsali (FOR), tel. 0722 593 033

File din istoria americană

Soluţii vechi pentru crize noi

Placerville, California, fost Hangtown (Oraşul Spânzuratului). Aici, la mijlocul sec. XIX se muncea din greu în mine, dar veneau şi băieţi deştepţi puşi pe căpătuială. Leacul era… vedeţi alăturat.

Laesio enormis1

de Alin Voicu

„Şi [sluga] care n-a ştiut, dar a făcut lucruri vrednice de bătaie, va fi bătută puţin. Şi oricui i s-a dat mult, mult i se va cere, şi cui i s-a încredinţat mult, mai mult i se va cere.“
(Luca 12, 48)

Ţine de domeniul evidenţei că situaţia financiară a României nu este, cel puţin deocamdată, similară cu aceea a Greciei. Se pune atunci întrebarea de ce măsurile de austeritate sunt atât de aspre în România. Şi, mai ales, de ce sunt ele îndreptate în direcţia dubioasă a îmbogăţirii băncilor. Şi apoi, dacă fondurile create în economie sunt folosite pentru a returna împrumuturi peste împrumuturi, cum va fi încurajată creşterea economică preconizată, care, pe măsură ce trece timpul, se pare că este revizuită în jos şi nu în sus? Cu mai multe împrumuturi? La ce dobânzi? Grecia are de plătit pentru deficitele acumulate de-a lungul timpului, deficite care s-au dus către pensii şi alte forme de asistenţă socială în interiorul graniţelor naţionale. În cazul României, însă, aceste aspecte sociale sunt mult mai reduse iar datoriile, spun gurile rele, subvenţionează profiturile băncilor străine!

Există concepţia greşită că scopul FMI este de a oferi asistenţă în rezolvarea problemelor financiare ale ţărilor cu greutăţi în a-şi plăti datoriile. De fapt, FMI există pentru a salvgarda băncile! Este un exerciţiu macroeconomic hazardat şi imoral. Băncile (private) împrumută statele (risipitoare sau nu) care, se ştie încă de la Adam Smith, nu îşi vor plăti niciodată datoriile, dar vor plăti dobânzi şi se vor refinanţa la infinit. La urma urmei, aceasta este sursa profitului bancar – dobânda şi comisioanele percepute pentru privilegiul de a te împrumuta. Apoi, chiar dacă lucrurile iau o turnură urâtă pentru bănci, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială sunt oricând prezente cu fonduri strânse de la statele membre ca să le scape de necazuri. Se pare că România, sub Ceauşescu, este singurul stat din lume care şi-a plătit datoriile pe de-a-ntregul – dar sacrificiile au fost enorme. Dar pentru sacrificiile de atunci nu au fost oare de vină şi instituţiile financiare internaţionale care au facilitat împrumuturile destinate industrializării României?

Măsurile FMI, ale Băncii Mondiale etc. sunt ghidate spre generarea de fonduri pentru bănci care au (cauzat) probleme. Este foarte uşor să intimidezi un guvern/stat îndatorat şantajându-l că „dacă ne prăbuşim, se prăbuşeşte şi ţara voastră“ – o ameninţare care nu este neapărat reală. Concluzia guvernelor este, în general, că băncile trebuie susţinute – veşnica teamă de pericolul drobului de sare. Iar într-o perioadă de criză precum cea prezentă s-ar părea că se doreşte, în mod pervers, nu numai evitarea falimentului băncilor, ci chiar plata integrală, atât a principalului cât şi a dobânzilor –pentru că îşi pot permite şi pentru că, la nivel macroeconomic, cu concursul forurilor internaţionale, este posibil. Băncile nu vor să sufere nici acum, când este evident efectul devastator al acţiunilor lor. Avizate sau nu, băncile naţionale din Europa de Est sunt prinse în acest joc şi îşi menţin cât mai mult posibil monedele naţionale la nivele nesustenabile². Convertirea plăţilor, făcute de clienţi în moneda locală, în euro, dolari sau alte valute care pot fi uşor expatriate către băncile-mamă străine (vânzarea de lei) este astfel sprijinită prin împrumuturi în valută externă contribuind, printr-un cerc vicios, la slăbirea economică a ţării cu probleme. Ciudat mod de a face afaceri în România: „România ar deveni prima ţară din lume care ajută oficial structuri străine numai pentru că acestea catadicsesc să treacă pe aici, ce explicaţii ar putea da guvernul de la Bucureşti contribuabililor români?!“³. Dezvoltarea economică a ţărilor cu economii emergente rămâne… pururi emergentă – o epocă de tranziţie nesfârşită şi bezmetică.

A fost bine, din punctul de vedere al băncilor, când se făceau profituri fabuloase construite pe nisipul speculaţiei iar impozitele şi taxele pe aceste profituri şi pe tranzacţii justificate sau nu economic sau raţional le păreau guvernelor a fi un izvor nesecat. Acum tot contribuabilul, bugetarul (perceput de obicei ca funcţionarul nesuferit şi ursuz sau ca jandarmul mascat şi uitând că din aceeaşi categorie fac parte medicii, profesorii, învăţătorii, militarii, ca şi pensionarii sau părinţii cu copii mici) este forţat să plătească: fie dobânzi şi ipoteci, fie taxe mărite şi/sau prin reduceri ale veniturilor. Nimeni nu pare a-şi pune problema că dobânda este de fapt preţul riscului pe care şi-l asumă banca de a nu-şi putea recupera banii daţi cu împrumut (riscul de nerambursare, default risk) – în unele cazuri banca îşi recuperează banii (cu tot cu dobânda care reprezintă costul riscului), în altele, nu. Băncile fac profit – şi nu este nimic rău în asta. Numai că este cazul să se producă şi versiunea defavorabilă a scenariului – băncile să contribuie în mod direct la redresarea economiei României cel puţin în aceeaşi măsură cu contribuabilii, vărsând, la aceleaşi cote (15-25% din venituri/vânzări, nu din profit), fonduri către programele sociale în suferinţă. Asemenea acţiuni ar demonstra într-adevăr implicarea băncilor în societatea românească. Ar fi o stavilă în calea socializării pierderilor şi a însuşirii şi exportării profiturilor.

A argumenta că pensionarii sunt creaţia unui stat „clientelar“, punându-i pe acelaşi plan cu clienţii propriu-zişi care datorită unui asemenea stat, prin contracte, licitaţii sau privatizări, fac fără greutate mult mai mult de 2 miliarde de euro este o manevră propagandistică de ascundere a adevărului – nu pensionarii, medicii, profesorii, militarii, funcţionarii au adus ţara în situaţia de azi. Însuşi modul în care s-a constituit burghezia şi s-a construit capitalismul în România a fost prin contaminare culturală⁴, nu în mod „normal“⁵. Rezultatul a fost o dezvoltare a capitalismului de tip „birocratic“, în care avantajele economice au fost rezultatul favorurilor politice al unei tutele etatiste⁶. Este o problemă de sistem, iar soluţiile de tipul curbelor de sacrificiu sunt inadecvate în rezolvarea ei.

E o greşeală politică şi filozofică să nu distingem nivelele, gradele, naturile diferite ale fenomenelor şi să le aruncăm în aceeaşi oală a clientelismului. Este de asemenea exagerat să cerem ambelor categorii de oameni aceleaşi sacrificii. Poate că un sistem progresiv de taxare ar fi mai nimerit, simultan cu dezangajarea statului în relaţia cu băncile cu mari pierderi, lăsându-le să meargă spre faliment şi preluându-le activele spre a garanta depozitele clienţilor (până la un anumit prag)⁷. Ar fi, poate, oportun un sistem de autoasigurare al băncilor, în afara rezervelor mandatate de BNR, în genul celui creat zilele trecute de UE la nivelul ţărilor membre din zona euro⁸. Şi să nu uităm că parlamentarii ar putea, pentru a-şi demonstra solidaritatea cu contribuabilii care le plătesc patinoarele şi autostrăzile, să-şi micşoreze salariile in toto pe aceeaşi perioadă pe care le-o cer contribuabililor. De unde este mult, să se ceară mult.

Poate că totul este numai şi numai efectul nesesizării problemei „până acum câteva săptămâni“, creând astfel o presiune extraordinară asupra luării deciziilor. Şi totuşi, câteva voci strigau în pustie încă din 2009⁹ iar alţii, precum Islanda, au găsit energia necesară pentru îndreptarea coloanei vertebrale şi negocierea unei soluţii favorabile… islandezilor.

În contrast, pentru o economie sustenabilă, care poate începe şi de la sat, există alternativa cooperativelor bancare (bănci populare). Aceste bănci cu capital local pot veni în întâmpinarea nevoilor locale de creditare a consumului (microfinanţare) sau a dezvoltării economice (împrumuturi pentru afaceri). Ele sunt direct interesate atât să-şi asigure securitatea financiară (pentru că aparţin membrilor şi îi împrumută pe membri) cât şi în succesul unei afaceri lansate de clienţi/membri. Cooperaţia bancară îşi va analiza mai bine riscurile. Efectul poate fi drămuirea mai eficientă a investiţiilor şi diminuarea a ceea ce unii consideră a fi endemica supracapitalizare a agriculturii¹⁰. Mai mult, membrii dobândesc un anumit nivel de protecţie faţă de împrumuturile cu dobânzi astronomice (cămătari, amanet). Oricât de surprinzător ar părea, aceste motivaţii stau la baza fondării şi dezvoltării băncii Raiffeisen¹¹.

Legile, însă, trebuie să faciliteze formarea acestui tip de bănci, să favorizeze capitalul local şi autohton şi să interzică sau să descurajeze prin impozitare transformarea în societăţi/bănci comerciale sau fuziunea cu asemenea entităţi. Aşa cum arată dr. Emilia Corbu¹², legi de acest fel au existat în România şi au contribuit la dezvoltarea economică atât la sat cât şi la oraş, chiar în contextul crizei din anii ’30. Legi ale cooperaţiei există în România şi astăzi, dar au o aplicare limitată. Acolo unde este nevoie, surse suplimentare de inspiraţie, care pot contribui în mod consistent, cu elemente aduse la zi, moderne, se găsesc atât în legislaţia de profil din UE şi din SUA. Mai mult, în Marea Britanie, noul prim-ministru David Cameron a propus înainte de ultimele alegeri o platformă economică ancorată profund în cooperare.

Dezvoltarea locală a finanţelor, combinată cu asociaţiile, cooperaţiile şi IMM-urile productive locale contribuie la întărirea coeziunii sociale, la reducerea şomajului şi la creşterea accentului pe calitate (membrii asociaţiilor sunt şi clienţi). În mod subtil se schimbă şi filozofia oamenilor, de la una abstractizantă şi bazată pe câştigul de dragul câştigului la una ancorată în lumea reală, în propria curte. Politic, este favorizată astfel constituirea unor organizaţii de tip tampon între puterea politică/legislativă şi „omul de pe stradă“ (sau de pe câmp, din pădure, din mină, din laborator sau din faţa computerului etc.). Frica de a nu fi reales este poate cel mai puternic impuls pentru motivarea politicianului – organizaţii tampon puternice la nivelul societăţii civile sunt ideale pentru a acţiona ca pârghii sociale şi politice pentru descurajarea legilor abuzive (de exemplu, cea referitoare la monitorizarea consumului de apă din propria fântână, la achiziţia obligatorie de aparate pentru înregistrarea vânzărilor de către micul producător, la reformele perpetue ale învăţământului etc.). O economie mai puternică şi mai stabilă, o societate mai unită şi implicată politic sunt posibile, chiar probabile.


Note:

¹ „There was, however, an important corrective [in the otherwise permissive Eastern Roman Empire contract law] which existed already în Justinianic law and was considerably extended în the middle Byzantine period. It consists of the notion of laesio enormis (literally, “enormous damage”), an extreme or unacceptable (economic) damage done to the seller… In such a case the contract was annulled…“ (Angeliki Laiou, „Economic Thought and Ideology“, în The Economic History of Byzantium, Dumbarton Oaks, Harvard University, Cambridge, Ma: 2002).
² „Although [post-Soviet economies and Iceland] are not in the Eurozone, most of their debts are denominated în euros. Some 87 percent of Latvia’s debts are in euros or other foreign currencies, and are owed mainly to Swedish banks, while Hungary and Romania owe euro-debts mainly to Austrian banks. So the government borrowing by non-euro members has been to support exchange rates to pay these private-sector debts to foreign banks, not to finance a domestic budget deficit as în Greece“ (Michael Hudson, The „Looming European Debt Wars“, Counterpunch, 9-11 aprilie 2010, http://www.counterpunch.org/hudson04092010.html; subl. noastră).
³Ilie Şerbănescu, „Tupeul băncilor straine“, în Bloombiz, 6 febr. 2009, http://www.bloombiz.ro/finante/tupeul-bancilor-straine.
⁴Nicolae Georgescu-Roegen, „Economic Theory and Agrarian Economics“, Oxford Economic Papers, New Series, Vol. 12, Nr. 1 (febr., 1960), pp. 1-40, p. 35.
⁶Mircea Vulcănescu (ed. Marin Diaconu), „Evoluţia şi tendinţele economiei româneşti“ (conferinţă din 1935) în Spre un nou medievalism economic, Editura Compania, Bucureşti: 2009, p. 125.
⁶M. Vulcănescu, op. cit. , p. 126, pare a fi la fel de actual şi precis şi după 70 de ani: „Nu suntem de părere… că transformarea economiei româneşti în sens capitalist este rezultatul liberalismului economic. În această privinţă trebuie să observăm că formarea burgheziei în România se face pe două căi, după cum e vorba de burghezia românească sau de cea eteroetnică. Dacă, cu privire la burghezia de origine străină aşezată în România, se poate vorbi de la început de o formă de acumulare limpede capitalistă: arendaş, cămătar, negustor, meseriaş, care – laolaltă – alcătuiesc un sistem de producţie cu caracter capitalist indiscutabil – nu se poate spune acelaşi lucru despre burghezia autohtonă, cu caracter mai ales biurocratic (subl. autorului) şi bugetar, născută printr-un proces pe care d-l Zeletin l-a numit, prin extensiune, «mercantilist» şi care nu e în fond decât un sistem de tutelă etatistă“ (subl. noastră) Pentru opinia lui Ştefan Zeletin, vezi de exemplu Burghezia română, Humanitas: 1991, în special Partea a II-a.
⁷Chiar şi ţările „dezvoltate“ din UE îşi pun problema de a stăvili speculaţia monetară, îngrădind activităţile fondurilor de speculaţie (hedge funds), în ciuda unor proteste: The Financial Times, „Hedge funds vote threatens EU-US rift“, 14 mai 2010, http://www.ft.com/cms/s/0/e21b02ce-5edd-11df-af86-00144feab49a.html. Mai mult, ele înseşi sunt supra-îndatorate şi li se prescriu aceleaşi leacuri: creşteri în nivelul şi aplicarea TVA (de exemplu, la alimente care nu sunt impozitate la nivelul desfacerii cu amănuntul aproape nicăieri în „ţările civilizate/bogate“), accize, impozite, taxe pe emisia de carbon etc. (Alan Beattie, „IMF warns rich countries on debt“, The Financial Times, 14 mai 2010, http://www.ft.com/cms/s/0/7d20d030-5f5d-11df-978c-00144feab49a.html?ftcamp=rss).
⁸S. Erlanger, K. Bennhold, D. E. Sanger, „Debt Aid Package for Europe Took Nudge From Washington“, The New York Times, 11 mai 2010, http://www.nytimes.com/2010/05/11/business/global/11reconstruct.html.
⁹ „Ce să mai vorbim de băncile comerciale străine care au cumpărat băncile româneşti şi care acum nu numai că nu mai pompează bani în ele, dar le iau şi ce le-a mai rămas“ (Alexandru Moldovan, „Capitaliştii ne sunt dragi doar când ne merge bine“, 5 februarie 2009, http://www.bloombiz.ro/finante/ne-suparam-pe-capitalul-strain-cand-suntem-la-mana-lui).
¹⁰Unul dintre ei este N. Georgescu-Roegen, în analiza pe care a făcut-o pentru Enciclopedia României din 1938 şi pe care o menţionează în op. cit. p. 36-37.
¹¹Alin Voicu, „Aşezări“, http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/02/asezari.html.
¹²Emilia Corbu, „Ce este cooperaţia?“, http://emilia-corbu.blogspot.com/2010/05/ce-este-cooperatia.html.

Marşul pentru familie 2010

Informaţii AICI.

În loc de economia avariţiei, economia dăruirii

Comunismul a dat faliment, iar capitalismul salbatic nu se se simte nici el mai bine. Ast' timp, Guvernul Boc tot ce stie sa faca e sa taie. Salarii, pensii, alocatii, ajutoare sociale. Scriitorul american de origine romana Ovidiu Hurduzeu, insotit de directorul Editurii Logos, Alexandru Ciolan, la care au fost publicate cartile din seria "A Treia Forta", a prezentat, luni, publicului din Ardeal, in cadrul conferintelor "Romania profunda. Solutii vechi pentru crize noi" modelul crestin de organizare a societatii. Un model despre care Ovidiu Hurduzeu spune ca nu va trece mult si va fi aplicat si in Romania.

Modelul distributist la care face referire este unul care este deja pus in practica in Europa, dar si in Statele Unite, dar care are radacini puternice in Romania profunda, atunci cand partidele taranesti erau la putere in toata Europa de Est. In perioada interbelica, sistemul cooperatist a functionat impecabil, dupa cum o va arata excelenta expozitie itineranta gandita de istoricul Emilia Corbu, de la Muzeul Judetean Ialomita din Slobozia.

Pentru a citi restul relatării în ziuaonline.ro click AICI.

MISTERELE CUVINTELOR: Copiator sau xerox? Aceasta e dilema...

In prima jumătate a secolului XX, multiplicarea documentelor se făcea cu ajutorul mimeografului: se dactilografia, fără panglică, textul pe o matriţă folosită apoi la imprimarea cu cerneală pe hârtie obişnuită.
Era o modalitate ieftină de tipărire in tiraje mici, dar avea dezavantajul că nu reproducea decât text, nu şi imagini.

Pentru a citi restul articolului din „Ziarul de duminică“ click AICI.

Şase, revine cooperaţia!

Aflăm, cu nedisimulată bucurie, despre expoziţia dedicată cooperaţiei româneşti de la începuturi până la instaurarea comunismului (1864-1947). Expoziţia, realizată de istoricul Emilia Corbu, se va deschide la Muzeul Judeţean Ialomiţa din Slobozia, la sfârşitul lunii. Pentru amănunte, click AICI.

„România profundă" la Curtea Brăncovenească din Constanţa

Presedintele Basescu anunta ieri ca de la 1 iunie va fi redus fondul de salarii din administratia centrala si locala cu 25%, pensiile si ajutorul de somaj vor scadea cu 15%, iar subventiile din agricultura vor fi micsorate drastic, in timp ce gruparea "A Treia Forta" poposea la Constanta pentru a oferi solutiile Romaniei profunde la noile crize. Scriitorul Ovidiu Hurduzeu, doctor al Universitatii Stanford din SUA, insotit de Alexandru Ciolan, directorul Editurii Logos, a conferentiat in primitoarea sala a bibliotecii si librariei "Curtea Brancoveneasca". Moderatorul intalnirii cu publicul constantean, profesorul universitar doctor inginer Mihael Chircor, de la Universitatea Ovidius, a anuntat ca e vorba de o lansare de carte ("Economia libertatii. Renasterea Romaniei profunde", volum antologat de Ovidiu Hurduzeu si John Medaille, Editura Logos - n.red.) "si nu numai, s-ar putea sa fie un inceput de drum".

Pentru a citi restul relatării în ziuaonline.ro click AICI.

MISTERELE CUVINTELOR: Becaliadă, imbecalizare

de Alexandru Ciolan

Din aceeaşi tipologie umană cu fiinţa vanghelică şi cu aceeaşi (dacă nu chiar mai mare) putere de a atrage privirile şi a stârni comentarii este Gigi Becali, "latifundiarul din Pipera", "finanţatorul Stelei", "războinicul luminii", fumător cu portţigaretul, delicat mânuitor al răngii in repararea automobilelor de lux şi adept al pungii de plastic pe post de portofel pentru valută. Numele său a inflăcărat imaginaţia derivativă a jurnaliştilor, dând naştere unei adevărate familii de cuvinte, dintre care cel puţin două sunt polisemantice.

Pentru a citi restul articolului în Ziarul de duminică click AICI.

„România profundă“ la Piteşti (3 mai 2010)

Ovidiu Hurduzeu şi conferinţa „România profundă: Soluţii vechi pentru crize noi“ au poposit luni, 3 mai 2010 la Piteşti. Pentru prima parte a filmului conferinţei click AICI.

„România profundă“ la „Dimitrie Cantemir“

În vreme ce Guvernul Boc discută cu finanţiştii FMI despre mărirea taxelor, impozitelor, TVA-ului..., pentru că nu e în stare să gândească o soluţie pentru ieşirea ţării din criză, ciclul de conferinţe „România profundă: soluţii vechi pentru crize noi“ a făcut un popas ieri la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir“ din Bucureşti. Amfitrionul şi moderatorul întâlnirii scriitorului Ovidiu Hurduzeu, doctor al Universităţii Stanford din SUA, a consultantului economic al unei companii renumite din America, Alin Voicu, şi a directorului Editurii Logos, Alexandru Ciolan, cu studenţii, doctoranzii şi prietenii Universităţii a fost lector doctor la facultatea de Finante, Banci, Contabilitate, Cosmin Stoica.
„Dacă, după orice criză, vine şi un vaccin, Ovidiu Hurduzeu vine cu o terapie naturistă. Şi îl aduce în economie pe Dumnezeu“, a „facut prezentările“ Cosmin Stoica.

Pentru a citi restul prezentării conferinţei pe ziuaonline.ro click AICI.

Sofiştii „buni“

de Gheorghe Fedorovici

Revista Dilema veche a dedicat un număr recent noţiunii de elită. [1] În materialul publicat, elita este definită aproape exclusiv ca un corp de specialişti, de indivizi deveniţi indispensabili prin competenţa lor remarcabilă. Întrucît din această definiţie lipseşte orice raportare a elitei la adevăr şi, implicit, la viaţa virtuoasă, cred că ne putem întreba dacă nu cumva ceea ce ne propune agenda Dilemei vechi este mai degrabă o clasă de experţi. [2] Şi, de vreme ce elita se defineşte în absenţa acestei raportări fundamentale, este inevitabil ca ea să ajungă duplicitară, aşa cum ne-a demonstrat-o recenta ei surditate verbală provocată de cartea Martei Petreu despre Nae Ionescu şi Mihail Sebastian. [3] Numai că, dacă noţiunea de elită, adică de exemplaritate, este desprinsă de adevăr, urmează că singura competenţă care defineşte efectiv „elita” constă în disimularea adevărului. Cine ştie dacă nu cumva tocmai rotirea ameţitoare a dervişului-sofist printre adevăruri este cea care antrenează învîrteala cotidiană a populaţiei printre fragmentele de sens?

Pentru a citi restul articolului de pe blogul „Cumpăna. O viziune ortodoxă“ click AICI.

Conferinţele de la Bacău şi Piatra Neamţ

O prezentare a conferinţelor de la Bacău şi Piatra Neamţ ale lui Ovidiu Hurduzeu găsiţi AICI.

Mi-e teamă de ai noştri...

de Tudor Gheorghe

Fuga cu pâra la Bruxelles... Vezi AICI.

MISTERELE CUVINTELOR. Patroni, patronime (1)

de Alexandru Ciolan

In Roma antică, patronus (din pater, patris) era şeful de familie gentilică apărător al clienţilor săi (plebei, sclavi eliberaţi). Mai târziu, in latina Bisericii, patronus era sfântul sub a cărui protecţie se aflau atât indivizii, prin atribuirea numelui de botez, cât şi comunităţile (oraşe, biserici etc.), prin inchinare.
In franceză, căreia româna ii datorează sensurile actuale ale lui patron, inţelesul de "proprietar al unei firme" a apărut pe la jumătatea secolului al XIX-lea, prin adaptare la modelul capitalist a sensului mai vechi de "stăpân, persoană care le comandă zilierilor, ucenicilor etc.".

Pentru a citi tot articolul din „Ziarul de duminică“ click AICI.

Locul unde renaşte speranţa

Vă trimitem la un reportaj despre copiii de la mănăstirea Petru Vodă. Reportajul a fost realizat şi transmis de TVR2.
Priviţi AICI filmul pentru a vă convinge că există leac pentru deznădejde.