Francezul portefeuille, format din porte- (de la porter „a purta”) şi feuille „foaie”, are prima atestare pe la 1550, când desemna o mucava pliată în două, învelită în piele sau în pânză, folosită pentru păstrarea hârtiilor răzleţe. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea cuvântul îşi adăugase un sens specializat, acela de mapă în care scriitorii îşi ţineau manuscrisele, pictorii – desenele, iar muzicienii – partiturile. Pe la 1825, în mapa cu hârtii de valoare se ţineau actele şi biletele de bancă, iar de aici până la extinderea sensului spre totalitatea efectelor de comerţ şi a valorilor mobiliare deţinute de o persoană sau de o firmă nu mai era decât un pas. Pe la 1740, prin metonimie, mapa cu documente ale unui departament ministerial a ajuns să fie echivalată cu ministerul însuşi, iar în 1835 a apărut sintagma ministre sans portefeuille, aplicată membrilor cabinetului care nu se ocupau de un domeniu anume, ci primeau însărcinări speciale.
Pentru a citi restul articolului în „Tiarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu