Un mare economist român vizionar: N. Georgescu-Roegen, fondatorul bioeconomiei

de Mircea Gheorghe

Preluăm, cu minime modificări ortografice, de pe site-ul publicaţiei „Pagini româneşti“ din Montreal (Canada), următorul portret al marelui economist român.

Când ne gândim la un imaginar panteon al românilor care s-au ilustrat şi în afara ţării prin ceea ce au lăsat lumii ne vin spontan în minte numele lui Eliade, Cioran, Ionescu, Brâncuşi, Enescu, Dinu Lipatti, Sergiu Celibidache. Dacă adâncim reflecţia şi ne gândim la cei care au fost revoluţionari în sfera lor de acţiune, ne oprim, dintre numele de primă mărime, la Ionescu, Coandă, Brâncuşi, Tzara. Iata însă un alt nume, cel al lui Nicholas Georgescu-Roegen, care nu apare în nici una dintre cele două serii, deşi el merită cu prisosinţă să fie enumerat printre cele mai eminente spirite produse de români în secolul trecut.
Nicholas Georgescu-Roegen, american de origine română, a fost un distins matematician şi unul dintre marii economişti ai lumii din secolul XX. Bioeconomia, al cărei fondator este, se studiază astăzi în institute şi fundaţii europene şi furnizează subiecte de reflecţie pentru importante congrese şi simpozioane internaţionale. În România, a scris despre el, în trecere, Mihai Pelin, în cartea să Opisul emigraţiei politice (2002) în care sunt publicate 1222 de fişe biografice ale unor personalităţi importante din emigraţia românească, fişe extrase din dosarele vechii Securităţi comuniste.
Georgescu-Roegen s-a născut la Constanţa, în februarie 1906. După studii de matematică la Bucureşti şi la Sorbona, prin anii ’30, obţinând o bursă din partea Fundaţiei Rockefeller, a studiat ştiinţele economice la Harvard, unde l-a avut ca profesor pe Joseph Schumpeter (1883-1950) – economist celebru, cu numeroşi discipoli până în zilele noastre. Acesta i-a propus în 1936 să rămână alături de el, în cadrul departamentului de ştiinţe economice, dar tânărul savant a ales să-şi urmeze cariera universitară în ţară, la Universitatea din Bucureşti. Revenit deci în România, a primit diferite responsabilităţi guvernamentale, printre care s-a numărat şi aceea, după 1944, de secretar general al Comisiei române pentru aplicarea armistiţiului cu URSS. Protestând împotriva aroganţei sovietice, el începe să fie urmărit şi persecutat de Siguranţă, infiltrata de comunişti. Fuge din ţară în 1946, împreuna cu soţia, la bordul unui cargo ce mergea la Istanbul.
Ajuns din nou în Statele Unite, Georgescu-Roegen predă la Vanderbilt University (Nashville, Tenessee) de prin anii ’50. Aici elaborează cele mai importante lucrări ale sale, printre care The Entropy Law and the Economic Process (1971). În 1979 apare la Lausanne cartea La décroissance. Entropie, écologie, économie, în traducerea profesorilor Jacques Grinevald şi Ivo Rens de la Universitatea din Geneva. Cartea era de fapt o antologie, alcătuită din două capitole extrase din Energy and Economic Myths (1976) şi din alte două capitole din lucrarea, rămasă inedită, Bioeconomics. La décroissance, îmbogaţită cu un nou capitol, La dégradation entropique et la destinée prométhéenne de la technologie humaine, va fi reeditată în 1995, în Franţa.
În 1976, când Georgescu-Roegen împlinea 70 de ani, s-a publicat în onoarea sa un volum care insera texte omagiale semnate de mai mulţi laureaţi americani ai premiului Nobel pentru economie. Faţă de toţi aceştia, Georgescu-Roegen va fi considerat, începând de prin anii ’80, un gânditor dizident. Şi toţi îi vor fi apoi adversari!
In ultima parte a vieţii, a avut totuşi mulţumirea să vadă că ideile sale îşi croiesc drum şi devin din ce în ce mai actuale. A murit în 1994 la Nashville, oraşul în care a trăit mai mult de jumătate dintr-o viaţă lungă şi fructuoasă, dedicată în primul rând studiului.
Gândirea economica a lui Nicholas Georgescu-Roegen este substanţial nutrită de formaţia sa de matematician, dar caracterul ei vizionar nu poate fi înţeles fără o atentă şi riguroasă distincţie între diferitele ei componente interdisciplinare. Bioeconomia, pe care el o opune gândirii economice clasice, este o ştiinţă ce analizează activitatea din economie ca o continuare a evoluţiei biologice cu mijloace extrasomatice – aşadar culturale şi sociale. Ea înseamnă dezvoltare, desigur, dar nu printr-o creştere nesfârşită a producţiei de bunuri materiale, aşa cum preconizează gândirea economică ortodoxă. O asemenea creştere are limitele ei, dincolo de care specia umană este sortită inexorabil să dispară şi savantul demonstrează existenţa acestor limite din ce în ce mai ameninţătoare, prin acţiunea celui de-al doilea principiu al termodinamicii, al entropiei. Entropia este cantitatea de energie difuză şi inutilizabilă dintr-un sistem închis. De exemplu, apa fierbinte dintr-o cană care ar servi la infuzarea unui pacheţel de ceai îşi pierde, mai devreme sau mai târziu, căldura. Aceasta căldură împrăştiată în aer contribuie la ridicarea temperaturii camerei, dar nu mai poate servi la reîncălzirea apei din cană şi deci apoi la infuzarea ceaiului. Procesul de creştere a entropiei într-un sistem închis este, aşadar, ireversibil – aceasta este legea entropiei. Dar apa din cană poate fi reîncalzită pe o maşina de gătit. Entropia din camera scade (apare o energie utilizabilă), dar ea este obţinută cu preţul creşterii entropiei în alt sistem închis, reţeaua electrică. Georgescu-Roegen consideră biosfera un asemenea sistem închis şi activitatea economică a omului ca o activitate producătoare de entropie ce va epuiza succesiv toate resursele energetice ale pământului. El vedea, fără să-şi facă prea multe iluzii, ieşirea din această neîntreruptă „luptă pe care omenirea o duce împotriva mediului înconjurător şi contra ei înseşi“ într-o nouă etică prin care ar urma să se ia în considerare nevoile şi securitatea generaţiilor viitoare. De aici necesitatea diminuării producţiei, a „descreşterii“ şi a înţelegerii corecte a conceptului de dezvoltare, care nu trebuie să fie o funcţie a producţiei de bunuri fizice.
Continuatorii săi, un Mauro Bonaiuti de la Universitatea din Modena, de exemplu, sunt însă ceva mai precişi. Ei propun ca o soluţie salvatoare nu diminuarea activităţii economice, ci modificarea cererii. Va trebui stimulată cererea de bunuri relaţionale (servicii culturale şi artistice, de asistenţă, religioase etc.) în detrimentul bunurilor tradiţionale cu impact ecologic ridicat şi producătoare de entropie.
Sigur, e cu totul aproximativ să rezumi o teorie complexă, cu nenumărate implicaţii, în câteva fraze. Dar şi aşa forţa gândirii lui Nicholas Georgescu-Roegen, fineţea şi vizionarismul ei ne apar impunătoare. Iar pesimismul sau ştiinţific, convingerea ca civilizaţia vremii noastre se îndreaptă către un impas global ne îngăduie să-l vedem undeva în vecinătatea lui Emil Cioran.