Pledoarie pentru mâncarea sănătoasă

de Ovidiu Hurduzeu

Pledoaria mea pentru mâncarea sănătoasă este, de fapt, un apel pentru recâştigarea autonomiei şi libertăţii noastre. În comunism, am fost sclavi fiindcă eram mai tot timpul flămânzi. Ani de zile ne-am sfâşiat între noi pentru ca EU, şi nu TU, „să prind” o bucată de caşcaval sau un litru de ulei „peste cotă”. Înfometarea populaţiei României din timpul comunismului a exacerbat instinctele achizitive, nepăsarea faţă de nevoile aproapelui, egoismul, conformismul şi laşitatea. Un popor flămând nu poate fi nici generos, nici liber şi nici conştient de propriile interese. Înfometaţii nu sunt martiri, de regulă, ei sfârşesc prin a săruta mâna care le mai aruncă, din când în când, câte-o ciozvârtă. În momentul în care stăpânii deţin controlul asupra hranei supuşilor, puterea lor devine absolută. Începe teroarea.
În ultimii douăzeci de ani, situaţia noastră nu s-a schimbat radical. Ne-am transformat din proletari flămânzi în consumatori pasivi, care beau şi mănâncă pe veresie. Socialismul crea în mod artificial foamete propriu-zisă, capitalismul global creează în mod artificial foamea de bani şi iluzii. Atât comunismul cât şi globalismul ne împiedică să fim proprietarii unei surse de hrana şi de adăpost; comunismul, ne-o lua cu japca, globalismul ne permite să avem acces la hrană şi adăpost doar prin intermediul cămătarilor (creditul oferit de bănci).
Sursa de venit monetar a devenit astfel mai importantă decât sursa de hrană. O întreagă ţară a renunţat să mai producă pâinea cea de toate zilele, bunuri şi servicii reale. În schimb, toţi alergăm năuci după bani. Timp de douăzeci de ani ne-am hrănit cu iluzia prosperităţii financiare. Ne-am „monetarizat” existenţa, ne-am vândut pe doi lei pământurile moştenite de la străbuni, noi înşine ne-am vândut, marfă ieftină, în speranţa iluzorie că „vom aduna bani”. Am uitat ca hrana sănătoasă, spirituală şi trupească este adevărata bogăţie. Foamea noastră de bani a înlocuit foamea de libertate şi de dreptate socială. Considerând că Banul este alfa şi omega vieţii omului, i-am admirat pe cei care au făcut bani peste măsură şi i-am uitat pe nevoiaşi. Din moment ce doar „banul contează”, nu am mai îngenunchiat smeriţi în faţă icoanei. Ne-am închinat lui Mamona. Din moment ce totul se vinde pe „piaţa liberă”, ne-am vândut ţara, bucată cu bucată.
Degeaba tunăm şi fulgerăm acum împotriva „băieţilor deştepţi”, ei sunt creaţia noastră; înainte de a fi devenit coşmarul nostru, „băiatul deştept” fusese pentru noi un model de conduită, omul de admirat, cel care a ştiut să se descurce în Vajnica Lume Nouă. Ne-au trebuit 20 de ani să ne dăm seama cât de viermănoasă a fost o astfel de gândire, şi tot 20 de ani ca să recunoaştem cinstit ca mărul cel oacheş din Turcia şi roşia impecabilă din civilizata Olandă n-au nici un gust. Între timp, am distrus sistematic sursele noastre de dezvoltare sustenabilă; ca să mascăm gaura din avuţia naţională şi sufletul nostru, am exacerbat la maxim iluziile.
Tot aşteptându-i pe străini să „investească”, să ne lucreze pământurile cu tractoarele lor uriaşe, am lăsat pământul pârloagă. În loc să înfigem bărbăteşte în brazdă lama plugului, am înfipt ţăruşul cu semnul „FOR SALE”.
*
Am permis o separaţie totală între bani şi hrană, şi chiar am justificat acest fapt ca fiind „progres”. Astfel, ni s-a inoculat concepţia – propagată şi de conducători ignoranţi, care par a o crede – că dacă avem bani, vom avea şi mâncare. Este o concepţie eronată care conduce la distrugerea agriculturii şi a hranei, cu nimic diferită şi la fel de dăunătoare precum ideea că lumea se conformează dorinţelor noastre şi că putem fi oricum am vrea noi să fim. (Wendell Berry)
*
Dar a venit criza şi iluziile noastre s-au prăbuşit. Ne-am dat seama că am rămas şi fără bani şi fără mâncare sănătoasă, iar împrumuturile cămătarilor sunt la fel de toxice ca şi alimentele cu aditivi chimici vândute prin reţelele de distribuţie globală (hipermarketurile). Când „tataie de la ţară” nu ne-a mai umplut portbagajul cu produse iar „mamaie” nu a mai putut să ne crească nepoţii, am constatat, îngroziţi, că am rămas şi fără săteni tineri şi viguroşi. De data asta, chiar nu mai are cine să mulgă, la propriu, Joiana românească.
*
Prea multe otrăvuri a înghiţit România! Într-o lume toxică, a mânca sănătos devine un act de responsabilitate personală şi civică; o declaraţie de independenţă faţă de „hrana modernă”; o detoxificare fizică (a trupului) şi etică (a minţii ce a fost intoxicată mediatic). O ieşire din ignoranţă şi apatie.
Zi de zi, trebuie să luptăm pentru sănătatea copiilor şi familiilor noastre. O bătălie care va fi câştigată definitiv doar atunci când vom fi reuşit să restaurăm sănătatea economică, socio-politică şi spirituală a ţării. În mod cert, mâncarea nesănătoasă ne îmbolnăveşte; dar boala trupului este simptomul îmbolnăvirii sufletului şi alterării caracterului nostru. Suntem trupuri şi suflete suferinde într-o societate bolnavă.
Dar orice boala are un leac. Nu o să ne vindecăm dintr-o dată. Nici nu vom putea peste noapte să stârpim microbii şi să eradicăm maladiile societăţii noastre. Să începem cu paşi mici, cu fiecare gest al existenţei noastre cotidiene. După un timp, vom continua cu paşii de gigant ai unei mişcări de solidaritate naţională.
*
— Nu lăsaţi hipermarketul, micromarketul şi alţi raspânditori de otrăvuri (junk şi fast food) să vă hrănească familiile. Nu are statul bani?! Cereţi impozitarea hranei lipsite de valoare nutritivă, a „apei îndulcite” tip cola, a chiftelei jupuite, a chipsurilor şi a altor „bunătăţi” fabricate spre deliciul sclavilor fericiţi (în SUA, 30 de oraşe mari au în plan să pună taxe speciale pe „junk-food”, un ministru francez a propus triplarea taxei pe cola etc.). Impozitarea alimentelor-gunoi ar reduce dramatic consumul lor iar banii obţinuţi ar putea fi folosiţi pentru sprijinirea gospodăriei ţărăneşti de subzistenţă (pe cale de dispariţie). Când are de ales, orice părinte preferă puiul din „curtea bunicilor” celui crescut cu hormoni şi antibiotice în „fabrica de animale”. Dacă vrem cu toţii „puiul lui Mamaie” şi nicidecum puiul american sau unguresc, de ce n-am obliga clasa politică să se supună voinţei populare? „No free trade!” când este vorba de sănătatea populaţiei.
*
— Nu va lăsaţi amăgiţi de „mâncarea ieftină”! Nu există mâncare mai ieftină decât cea obţinută şi pregătită în gospodăria proprie. „Mâncarea ieftină” este o iluzie creată de agricultura industrială prin externalizarea adevăratului cost al alimentelor produse de acest sistem. SUA = mâncare ieftina = o treime din cetăţenii americani diabetici sau prediabetici, 33% din copii şi adolescenţi suferă de obezitate. Sol şi biodiversitate distruse, ape poluate pe suprafeţe întinse, depopulare rurala în proporţii catastrofale. „Mâncare ieftină” şi televizor, sedativ pentru mase.
*
— Nu acceptaţi mall-ul şi cultura lui să ţină loc de educaţie pentru copiii voştri.
Proastele obiceiuri alimentare se dobândesc în copilărie. Cu atât mai mult cele spirituale. Daca acum puştiul dumneavoastră preferă prăjitura din reclama TV „prăjiturii de casă”, pe Harry Potter lui Făt Frumos, Halloween-ul, sfintelor Sărbători de Crăciun, mai târziu va renunţa la sarmalele de acasă pentru shaorma de pe strada şi sandvişul din café-barul corporatist. Adoptarea „fast-food”-ului vine la pachet cu flexibilitatea morală şi pierderea principiilor sănătoase. Potenţiatorii de gust ne fac să pierdem gustul libertăţii. Stimulatorii de apetit şi aromele artificiale ne creează dorinţa de a rămâne robii consumului. „Ce dacă sunt sclav?, mi-a replicat o tânără, atâta timp cât am bani, totul e OK”.
E-urile morale, tinerii le înghit în doze homeopatice sub forma „cool” a „spontaneităţii”, „creativităţii” şi „personalităţii mele”. Puţini îşi dau seama ca în Vajnica Lume Nouă altcineva alege în locul lor. Acesta este sensul lui „my choice, mon choix”. Tânărul crede însă că-i Dumnezeu. „Sunt ceea ce sunt”, îi şopteşte o reclamă pentru Nike. Treziţi-l la realitate!
*
— Mâncarea noastră cotidiană este mărturisitoare. Toate aspectele existenţei noastre biologice, sociale şi spirituale sunt prezente în felul în care ne hrănim. Ce şi cum mâncăm spune foarte mult despre valorile şi credinţa noastră. Când singura preocupare este să supravieţuieşti, mănânci orice şi oricum. Înfuleci un sandviş pe fugă şi bei o cafea. Singura ta grijă este să ajungi cât mai repede la scârbici să nu dai motiv patronului să te dea afară (19% din americani îşi iau micul dejun în maşină). Daca însă îţi pui întrebarea: oare care-i sensul vieţii adevărate?, mâncarea ta devine act de comuniune, mâncare strămoşească în care se reflectă istoria, credinţa şi tradiţiile acestui popor.