Conservatorii britanici vor cooperative

Articol apărut în The Economist din 18 februarie 2010



Haideţi cu toţii!

În pofida privatizărilor din marea industrie şi a confruntărilor pe viaţă şi pe moarte cu duşmanii reacţionari, mulţi englezi de rând nu au văzut la Margaret Thatcher nimic mai seducător decât faptul că le-a permis chiriaşilor din locuinţele sociale să-şi cumpere casele. A fost momentul în care ani şi ani de dezbateri teoretice cu privire la democraţia întemeiată pe mica proprietate au căpătat concreteţea cărămizii şi a mortarului.

Patru lideri conservatori s-au perindat de atunci la conducerea partidului, dar ultimul, David Cameron, are un proiect care ne obligă să zăbovim asupra lui. De ani şi ani Cameron vorbeşte despre a reda puterea, nu numai administraţiei locale, dar şi cetăţenilor înşişi. Susţinătorii lui vorbesc despre o „epocă post-birocratică“. Opozanţii strâmbă din nas şi spun că e un balon de săpun sau o modalitate mascată de a scăpa de serviciile publice.

David Cameron şi-a propus să combată cel puţin prima obiecţie. Într-un discurs rostit pe 10 februarie în California, la conferinţa TED (un fel de summit Bilderberg pentru lumea tehnologiei, a spectacolului şi a designului), a anunţat că toate contractele guvernamentale de peste 25.000 de lire (39.200 de dolari) vor fi publicate online. Oamenii de afaceri le vor putea studia cu atenţie, oferind preţuri mai mici decât ale contractorilor consacraţi. Publicul va sta cu ochii pe guvernanţi, pe consiliile locale şi pe firme. Şi, pentru să statul este cel mai important cumpărător de pe piaţă, dimensiunea economiilor este enormă. Mulţi, inclusiv dinspre stânga, se îndoiesc de atâta cutezanţă. Alţii au îndoieli că Torii sunt destul de tari ca să reziste presiunilor când vor ajunge la putere, dacă vor câştiga viitoarele alegeri.

Apoi, pe 15 februarie, David Cameron a prezentat fără echivoc planul, vechi deja de trei ani, de a transforma organizaţiile din sectorul public în cooperative. Infirmierele şi-ar putea administra clinicile, inspectorii de muncă şi profesorii ar prelua oficiile locale şi şcolile. Statul i-ar finanţa şi ar veghea la respectarea standardelor de bază. Dar lucrătorii vor avea libertatea de a inova şi de a administra structurile, veniturile generate în surplus revenindu-le.

Opozanţii ideii se tem de perspectiva proastei administrări. Dar Torii le răspund că membrii cooperatori vor trebui să îndeplinească obiectivele prevăzute în contractele încheiate cu concesionari precum consiliile locale şi casele de sănătate. Ei ar putea de asemenea să plătească dacă vor dori să-şi asigure o expertiză managerială, iar cooperativele de succes se vor bate pe cei mai buni manageri. Inevitabil unele dintre ele îşi vor dezamăgi clienţii, dar Torii nu sunt foarte precişi în această privinţă. Un sistem gândit, cel puţin în parte, pentru a oferi „mai mult cu mai puţin“ ar putea sfârşi prin a impune intervenţii guvernamentale costisitoare.

David Cameron doreşte un cadru care să facă posibil riscul şi eşecul; el socoteşte că dacă nu sunt acceptate aceste lucruri, reforma serviciilor publice nu va duce nicăieri. Pare a fi un principiu sănătos, mai ales că incompetenţa nu a fost decât rareori recunoscută în modelul tradiţional al serviciilor publice, de comandă şi control. Dar cum vor fi apăraţi copiii şi pacienţii (ca să nu-i mai amintim pe plătitorii de taxe) de un asemenea eşec rămâne marea întrebare.

Partidul Laburist e împărţit în problema cooperativelor. El are o tradiţie de mutualism şi mulţi votanţi laburişti din sectorul public jinduiesc la independenţă faţă de organele centrale. La puţin timp după discursul lui Cameron, s-a relatat că o autoritate locală londoneză controlată de laburişti se va transforma într-un consiliu de tip cooperatist. Localnicii ar obţine reduceri de taxe dacă vor ajuta la prestarea serviciilor. Dar unele experimente guvernamentale în domeniul cooperativelor – cum ar fi spitalele care ţin de fundaţii, în care lucrează atât salariaţi cât şi oameni de-ai locului – nu au fost pe placul unor parlamentari şi sindicalişti care se tem de diferenţele în materie de plată şi de statut la care o asemenea descentralizare ar putea da naştere. Spre amuzamentul lui David Cameron, cei care îi critică ideile nu se vor pune uşor de acord, unii spunând că a mers, alţii că nu a mers prea departe.

(Traducere de Alexandru Ciolan)