Papa Francisc critică neoliberalismul

de Alexandru Ciolan

Marţi, 26 noiembrie 2013, a fost dată publicităţii exortaţia apostolică Evagelii Gaudium (Bucuria Evangheliei), text al Papei Francisc menit a încununa reuniunea de la Vatican, din luna octombrie, a episcopilor din toată lumea întruniţi spre a dezbate modalităţile de predicare a Evangheliei în lumea actuală.
Evangelii Gaudium este primul text important şi un adevărat document programatic al Papei Francisc (motiv pentru care a fost numit, de unii comentatori, „Biblia lui Bergoglio“). Două sunt direcţiile prioritare de acţiune stabilite pentru pontificatul primului Papă iezuit din istorie: 1. reforma Bisericii catolice, inclusiv a papalităţii, care trebuie să iasă din izolarea în care trăieşte în prezent, să se descentralizeze şi să coboare în stradă, recăpătându-şi menirea pe care o are de la Hristos; 2. apelul ca oamenii politici şi de afaceri să combată sistemul economic actual, caracterizat drept „tiranic“.
Să urmărim câteva dintre ideile-forţă ale textului:
• „Nici Papa, nici Biserica nu au monopolul în interpretarea realităţii sociale sau în avansarea de propuneri pentru problemele contemporane. […] Nu cred nici că ar trebui să se aştepte de la autoritatea papală un cuvânt definitiv sau complet despre toate chestiunile care privesc Biserica şi lumea. Nu este de dorit ca Papa să ia locul episcopatelor locale în stabilirea tuturor problemelor cu care acestea se confruntă în teritoriile lor. În acest sens, întrevăd nevoia de a avansa către o sănătoasă descentralizare.“
• „O excesivă centralizare, în loc să ajute, complică viaţa Bisericii şi dinamica ei misionară.“
• „În dialogul cu fraţii ortodocşi, noi, catolicii, avem posibilitatea să învăţăm ceva în plus despre simţul colegialităţii episcopale şi despre experienţa sinodalităţii. Prin schimbul de daruri, Sfântul Spirit ne poate duce tot mai aproape de adevăr şi de bine.“
• „După cum porunca de «a nu ucide» stabileşte o limită clară spre a asigura valoarea vieţii omeneşti, astăzi trebuie să spunem: «Nu economiei excluziunii şi a inechităţii». Această economie ucide.“
• „Nu este admisibil să nu devină ştire faptul că un bătrân moare de foame pe stradă dar este o ştire căderea cu două puncte a Bursei. Aceasta înseamnă excluziune. Nu se mai poate tolera să se arunce la gunoi mâncarea câtă vreme sunt oameni care rabdă de foame. Aceasta este inechitate.“
• „Astăzi totul intră în jocul competitivităţii şi al legii celui mai puternic, în care cel tare îl înghite pe cel slab. Ca urmare a acestei situaţii, mari părţi ale populaţiei se văd excluse şi marginalizate: fără lucru, fără un orizont, fără ieşire. Fiinţa umană este socotită un bun de consum, care poate fi folosit şi aruncat.“
• „Până când nu vor fi şterse excluziunea şi inechitatea din cadrul unei societăţi şi dintre popoare nu va putea fi eradicată violenţa. […] Aceasta nu se întâmplă doar pentru că inechitatea provoacă reacţia violentă a celor excluşi din sistem, ci pentru că sistemul social şi economic este nedrept în chiar rădăcinile lui.“
• „În timp ce câştigurile câtorva, puţini, cresc exponenţial, cele ale majorităţii rămân tot mai departe de bunăstarea acestei minorităţi fericite. Acest dezechilibru provine din ideologiile care apără autonomia absolută a pieţelor şi speculaţia financiară. De aici şi negarea dreptului de control al Statului. […] Se instaurează o nouă tiranie invizibilă, uneori virtuală, care-şi impune, unilateral şi implacabil, legile şi regulile.“
• „În acest sistem, care tinde să fagociteze totul numai pentru a asigura creşterea profitului, orice lucru fragil, precum mediul, rămâne lipsit de apărare în faţa intereselor pieţei divinizate, devenite regulă absolută.“
„Câtă vreme nu se rezolvă radical problemele săracilor, renunţând la autonomia absolută a pieţelor şi a speculaţiei financiare şi atacând cauzele structurale ale inechităţii, nu se vor rezolva problemele lumii şi, în definitiv, nici o problemă. Inechitatea este rădăcina relelor sociale.“
• „Unii încă mai apără teoriile «risipei», care presupun că orice creştere economică, favorizată de libertatea pieţei, produce prin sine însăşi echitate şi incluziune socială în lume. Această opinie, care nu a fost niciodată confirmată de fapte, exprimă o încredere rudimentară şi ingenuă în bunătatea celor care deţin puterea economică şi în mecanismele sacralizate ale sistemului politic dominant.“
• „Etica – o etică neideologizată – permite crearea unui echilibru şi a unei ordini sociale mai umane.“
• „Îl rog pe Dumnezeu să ne dăruiască politicieni cărora să le pese într-adevăr de societate, de popor, de viaţa celor sărmani! Este imperios ca puterea politică şi puterea financiară să ridice privirile şi să-şi lărgească perspectiva, să se străduiască să existe muncă demnă, educaţie şi îngrijirea sănătăţii pentru toţi cetăţenii.“

Revoluţia gazelor de şist. Anatomia unui dezastru (I)

de Ovidiu Hurduzeu

Motto: Consider revoluţia gazelor de şist mai mult o petrecere de pensionari decât o revoluţie... Este ultima zvâcnire. (Art Breman, geolog)

Ca şi când distrugerea Apusenilor prin „proiectul Roşia Montană″ nu ar fi fost de ajuns, asasinii economici, interni şi externi, ai României au mai tras câteva gloanţe în trupul muribund al ţării noastre – ca să fie siguri că victima chiar nu mai mişcă. De data aceasta arma folosită este fracturarea hidraulică. Dacă în cazul Roşia Montană au acţionat neglijent, nu le-a păsat să facă pierdută arma crimei şi să şteargă amprentele, în afacerea gazelor de şist se lucrează profesionist, cu pistolari deghizaţi în negustori de iluzii din Vestul Sălbatic. Prin propagandă şi tactici psihologice, demne de o veritabilă acţiune de psy-ops, crima comisă a fost transformată în opusul ei: o operaţiune de salvare a României din ghearele petro-imperialismului rusesc.

Au fost reactivate mai întâi mituri şi reflexe condiţionate menite să influenţeze emoţiile şi comportamentele populaţiei (potenţial) insurgente. Există termeni şi sintagme care provoacă o reacţie colectivă previzibilă. În cazul gazelor de şist, sintagma „independenţa faţă de gazul rusesc“ declanşează un reflex condiţionat de respingere a „duşmanului de la est“. Odată reactivat acest reflex în mentalul românesc, orice enormitate debitată în legătură cu „independenţa faţă de gazul rusesc“ va fi acceptată necondiţionat de către publicul larg. Un titlu ca „Miza gazelor de şist: Ruşii vor avea pierderi uriaşe dacă România devine independentă energetic“ (ziare.com) nu urmăreşte să ofere o informaţie reală, ci să stârnească o reacţie emoţională. Nu numai că ne vom câştiga independenţa faţă de gazul rusesc, dar vom produce duşmanului şi „pierderi uriaşe“. Termenii nu au nimic din rigoarea datelor economice, trimit însă subliminal la istoria rezistenţei noastre în faţa asupritorului bolşevic. Cât pierde Gazprom în eventualitatea unei independenţe româneşti faţă de gazul rusesc ne-o spune, la rece, Vocea Rusiei: „Cota de gaze alocate Republicii Moldova şi României reprezintă 0,6% din totalul exportului anual de gaze al Gazprom. În condiţiile în care, în prima jumătate a anului 2013, cererile de gaze din Europa către Gazprom au crescut cu 10%, cota de 0,6% poate fi redistribuită de Gazprom fără probleme Turciei sau Germaniei, ţări aflate în plină expansiune economică“.

Hotărâte, probabil, să-i producă Rusiei „pierderi uriaşe“, guvernele băsesciene au mizat totul pe Nabucco, un proiect occidental al cărui eşec răsunător a pus în evidenţă latura lui... comică. Iată ce scria revista "Forbes" în 2012: „Nabucco a fost întotdeauna mai mult decât o simplă conductă pentru a transporta gaz: a fost un proiect menit să demonstreze unitatea europeană împotriva manipulărilor grosolane ale petro-imperiului condus de Putin. O comedie a erorilor, jucată de nenumărate ori, a demonstrat în mod concludent incompetenţa şi neputinţa aproape comică a Uniunii Europene, chiar atunci când este vorba de chestiuni care se presupune a avea o importanţă strategică. Nabucco a fost conceput ca un proiect în care europenii eficienţi şi moderni le vor arăta ruşilor înapoiaţi cum se face treaba. În loc de o lecţie dată ruşilor, proiectul s-a dovedit o caricatură“.

Să tot fie o caricatură pentru analiştii de la "Forbes", dar pentru România eşecul este usturător. Mizând totul pe Nabucco, România a refuzat să participe la construcţia conductei South Stream. Dacă ar fi trecut pe teritoriul României, lungimea conductei s-ar fi scurtat cu 50% şi ar fi scăzut preţurile gazului furnizat României de către Gazprom. "South Stream ar fi putut reprezenta „cel mai important tren care ar fi putut trece prin România şi care ne-ar fi pus înapoi pe harta Europei“, consideră analistul Valentin Vasilescu, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni. România a rămas însă pe peronul gării în vreme ce bulgarii, sârbii, ungurii, slovenii, austriecii, italienii, croaţii, macedonenii, grecii şi turcii s-au instalat în vagoanele South Stream-ului. În contul călătoriei, Gazprom oferă preţuri stabile la gaz cu un discount de 10%. Sunt şi alte avantaje. Construcţia porţiunii de conductă de pe teritoriul bulgăresc le va aduce vecinilor noştri venituri garantate de 3,1 miliarde (potrivit declaraţiilor făcute de ministrul bulgar al energiei, Dragomir Stoynev, din 31 octombrie 2013, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor). Până la urmă, România va trebui să se pronunţe „în favoarea South Stream, pentru că altă alegere nu are“ socoteşte analistul azer Ilgar Velizade, citat de agenţia Regnum.

Pentru articolul integral din Cotidianul click AICI.