Românii se dau în vânt după tehnologia modernă. Cei mai mulţi cred că accesul la tehnologiile moderne le deschide porţile raiului terestru. Computerele, telefoanele celulare, ipodurile, televiziunea prin cablu şi satelit, automobilele de lux şi puzderia de gadgeturi electronice au introdus în ţară o ambianţă „tehno“ învestită deseori cu magia spaţiului sacru. În marile oraşe, tehnologia guvernează deja modul în care oamenii muncesc şi îşi petrec timpul liber. Tinerii, mai ales, încep să „interiorizeze“ tehnologia, o transformă treptat într-o stare de spirit şi normă de comportament.
Atât comunismul cât şi tehnoglobalismul de astăzi şi-au dorit ca tehnologia să devină matricea însăşi a vieţii românului. „Societatea socialistă multilateral dezvoltată“ nu era altceva decât un sistem industrial-tehnologic ineficient. Proiectele faraonice (Canalul Dunăre-Marea Neagră), dezvoltarea monstruoasă a petrochimiei, a siderurgiei şi a industriei „constructoare de maşini“, sistematizarea satelor au creat o societate a penuriei permanente în care întreaga populaţie (cu excepţia nomenclaturii comuniste) trăia la limita subzistenţei biologice. Toate acestea au fost justificate în numele „progresului material şi spiritual“, al unei societăţi comuniste viitoare concepute ca un paradis al raţionalităţii tehnologice.
Pentru a citi restul articolului click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu