Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

miercuri, 16 aprilie 2014

Washington-ul împinge lumea spre război

de Paul Craig Roberts


Directorul CIA a fost trimis la Kiev să lanseze operațiunile de suprimare, pe cale militară, a separatiștilor ruși din estul și sudul Ucrainei, în cea mai mare parte foste teritorii rusești atașate, printr-o nebunie, Ucrainei în primii ani ai URSS.
Planul Washington-ului de a pune stăpânire pe Ucraina a omis faptul că părțile rusești și cele vorbitoare de limba rusă nu aveau de gând să accepte includerea în UE și în NATO și să tolereze persecuția la care ar fi fost supusă populația. Washington-ul intenționa să lase Rusia fără baza ei navală de la Marea Neagră, dar a pierdut Crimeea. În loc să admită că planurile de a pune stăpânire pe Ucraina au dat greș, incapabil să-și recunoască greșeala, Washington-ul împinge criza spre un nivel încă şi mai periculos.
Dacă Ucraina se destramă prin secesiune, cu fostele teritorii rusești revenind la Rusia, Washington-ul va fi marcat negativ de faptul că lovitura de la Kiev a avut ca rezultat revenirea provinciilor rusești ale Ucrainei la Rusia. Pentru a evita această situație stânjenitoare, Washington-ul împinge criza spre război.
Directorul CIA a instruit guvernul marionetă de la Kiev să facă apel la Națiunile Unite pentru a cere ajutor în respingerea „teroriștilor“ care, cu un pretins ajutor rusesc, ar ataca Ucraina. În vocabularul Washington-ului, dorinţa de autodeterminare este un semn al amestecului rusesc. Cum ONU este practic o organizație finanțată de Washington, Washington-ul va obține ce vrea.
Cu câteva săptămâni în urmă, guvernul rus a anunțat în modul cel mai clar posibil că folosirea violenței împotriva protestatarilor din estul și sudul Ucrainei va obliga guvernul Rusiei să trimită armata să-i protejeze pe ruși, așa cum Rusia a trebuit să procedeze în Osetia de sud atunci când Washington-ul i-a dat instrucțiuni conducătorului marionetă al Georgiei să atace trupele rusești de menținere a păcii și pe locuitorii ruși ai Osetiei de sud.
Washington-ul știe că guvernul rus nu poate să stea deoparte în vreme ce unul dintre statele marionetă ale Washington-ului îi atacă pe ruși. Cu toate acestea, Washington-ul împinge criza spre război.
Primejdia pentru Rusia constă în faptul că guvernul rus se va baza pe diplomație, organizații internaționale, cooperare internațională, pe bunul simț și interesele politicienilor germani și ale celor din țările europene vasale Washington-ului.
Pentru Rusia aceasta ar putea să fie o greșeală fatală. Nu există bunăvoință la Washington, doar minciună. Întârzierile rușilor oferă Washington-ului timpul necesar pentru a masa forțe la granița Rusiei și în Marea Neagră și pentru a anatemiza Rusia prin propagandă și a supune populația SUA unui bombardament de mesaje războinice. Acest din urmă fenomen este deja în curs de desfășurare.
Kerry i-a spus răspicat lui Lavrov că Washington-ul nu are urechi de ascultat pentru ce spune Rusia. Cum Washington-ul plătește bine, nici marionetele sale europene nu au urechi de auzit pentru ceea ce spune Rusia. Banii sunt mai importanți pentru politicienii europeni decât supraviețuirea omenirii.
În opinia mea, Washington-ul nu dorește ca problemele Ucrainei să fie rezolvate pe cale diplomatică și rațională. Cea mai bună mișcare a Rusiei s-ar putea să fie ocuparea imediată a teritoriilor rusești ale Ucrainei și reabsorbirea lor în Rusia de unde provin. Aceasta ar trebui să se înfăptuiască înainte ca SUA și marionetele sale din NATO să fie gata de război. Este mai dificil pentru Washington să înceapă un război când entitățile vizate au fost deja pierdute. Rusia va fi anatemizată printr-o nesfârșită propagandă, indiferent dacă redobândește sau nu teritoriile sale tradiționale. Dacă Rusia permite ca revolta acestor teritorii să fie înăbușită de Washington, prestigiul și autoritatea guvernului rus se vor prăbuși. Poate că tocmai pe asta contează Washington-ul.
Dacă guvernul lui Putin stă deoparte în timp ce lupta Ucrainei rusești este înăbușită, prestigiul lui Putin se va prăbuși iar Washington-ul va răsturna guvernul rus punând în acțiune sutele de ong-uri finanțate de Washington pe care guvernul rus a avut nebunia să le tolereze. Rusia este împânzită de coloane a cincea ale Washington-ului.
În opinia mea, guvernele rus și chinez au făcut serioase greșeli strategice rămânând în cadrul sistemului internațional de plăți bazat pe dolar. Țările din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – nota trad.) și toți ceilalți care mai au minte ar trebui imediat să părăsească sistemul bazat pe dolar, care este un mecanism al imperialismului american. Țările din grupul BRICS ar trebui să-și creeze imediat propriul lor sistem de plăți și propiul lor sistem de comunicații/Internet.
Rusia și China au comis aceste greșeli strategice prosteşti pentru că, marcate de tarele lăsate de eșecul comunismului, au rămas cu credința naivă că Washington-ul este pur, că acționează conform imaginii sale propagandistice, care-l prezintă ca pe un campion al legalității, justiției, compasiunii și drepturilor omului.
De fapt, Washington-ul, „țara excepțională, indispensabilă“      este dedicată luptei pentru hegemonie asupra lumii. Rusia, China și Iranul stau în calea hegemoniei Washington-ului și sunt țintele atacului.
Se pregătește atacul asupra Rusiei.

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Pentru versiunea în limba engleză, click AICI.


Paul Craig Roberts a fost asistentul secretarului de stat responsabil cu Trezoreria în administrația Reagan, editor asociat și editorialist al „Wall Street Journal“, editorialist al „Business Week“, „Scripps Howard News Service“ și „Creators Syndicate“. A fost decorat de guvernul Mitterand cu Legiunea de Onoare. A deținut poziții academice în șase universități americane, inclusiv la Stanford și Georgetown University. Autor a numeroase cărți, dintre care ultimele două sunt How America Was Lost: From 9/11 to the Police/Warfare State (2014) și The Failure of Laissez Faire Capitalism and Economic Dissolution of the West (2013).

miercuri, 9 aprilie 2014

Vladimir Putin, un cruciat creștin?


de Patrick J. Buchanan


În alocuțiunea sa de la Kremlin, menită să justifice anexarea Crimeei de către Rusia, Vladimir Putin  a vorbit, înainte de a trece în revistă bătăliile în care sângele rusesc a fost vărsat pe solul Crimeei, despre o mai veche și mai profundă legătură.
Crimeea, a spus Putin, „este locul vechiului Chersones, unde a fost botezat prințul Vladimir. Gestul său, plin de încărcătură spirituală, de a adopta Ortodoxia a predeterminat întregul fundament  al culturii, civilizației și valorilor umane care unesc popoarele Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei“.
Rusia este o țară creștină, a spus Putin. Această cuvântare amintește de cea din decembrie, când fostul șef al KGB-ului a vorbit de o Rusie care se opune Vestului decadent: „Multe țări euro-atlantice s-au îndepărtat de rădăcinile lor, inclusiv de valorile creștine. Sunt urmate politici care pun pe același plan o familie cu mai mulți copii și un parteneriat între persoane de același sex, credința în Dumnezeu și credința în Satana. Aceasta este calea spre degradare“.
Ați auzit în ultimul timp vreun lider occidental, să spunem pe Barack Obama, vorbind în felul acesta?
Condamnându-i pe „bolșevicii“ care au cedat Crimeea Ucrainei, Putin a declarat: „Să-i judece Dumnezeu“. Ce se întâmplă de fapt?  După moartea marxism-leninismului, Putin consideră că o nouă luptă ideologică este în curs de desfășurare, o luptă între un Occident depravat, condus de Statele Unite, și o lume tradiționalistă, pe care Rusia s-ar simți mândră s-o conducă. În noul  război dintre credințe, spune Putin, Rusia se află de partea lui Dumnezeu, iar Vestul este Gomora.
Liderii occidentali care compară anexarea de către Putin a Crimeei cu Austria și Anschluss-ul lui Hitler, care îl privesc ca pe nimic altceva decât un „nenorocit de kaghebist“, care îl numesc „presupusul  hoț, mincinos și ucigaș care conduce Rusia“, așa cum a făcut Holman Jenkins în Wall Street Journal,  cred că pretențiile lui Putin de a se situa la un nivel moral mai înalt sunt  pură blasfemie.
Dar Vladimir Putin știe exact ce face, iar noile sale declarații se înscriu într-o lungă tradiție. Fostul comunist, Whittaker Chambers, care l-a denunțat pe Alger Hiss ca spion sovietic, scria o carte despre „Cea de-a treia Romă“ când l-a surprins moartea, în 1964. Prima Romă a fost Orașul Sfânt, lăcaș al creștinătății, care a căzut pradă lui Odoacru și barbarilor lui în 476 d. Hr. A doua Romă a fost Constantinopolul,  Bizanțul (Istanbulul de astăzi), care a căzut în mâna turcilor în 1453. Orașul care a succedat Bizanțului, a Treia Romă, ultima Romă pentru ortodocșii pe stil vechi, a fost Moscova.
Putin pretinde că Moscova este Orașul Sfânt de astăzi și postul de comandă al contrareformei împotriva noului păgânism. Putin se conectează la unele  dintre cele mai puternice curente mondiale. Nu numai prin sfidarea pe care o abordează față de ceea ce mare parte din omenire consideră a fi marșul arogant al Americii spre hegemonie mondială. Nu numai prin apărarea sa tribală a rușilor pierduți lăsați de izbeliște după dezintegrarea URSS.  Putin canalizează  repulsia mondială față de și rezistența împotriva scursurilor unei revoluții seculare și sociale hedoniste provenite din Occident.
În războiul cultural pentru viitorul omenirii, Putin înfige adânc  steagul rusesc în solul creștinismului tradițional. Discursurile lui recente se fac ecoul cuvintelor Papei Ioan Paul al II-lea, a cărui Evangelium Vitae din 1995 condamna cu cea mai mare fermitate îmbrățișarea  de către Occident a „culturii morții“.
Ce înțelege Papa Ioan Paul al II-lea prin crime morale? Capitularea Vestului în fața revoluției sexuale manifestate prin ușurința de a divorța, promiscuitate deșănțată, pornografie, homosexualitate, feminism, avort, căsătorii între persoane de același sex, eutanasie, sinucidere asistată – înlocuirea valorilor creștine cu valorile Hollywood-ului.
Editorialista lui Washington Post, Anne Applebaum, scrie că a rămas șocată când, aflată în Tbilisi, a auzit un avocat georgian spunând despre fostul regim pro-occidental al lui Mihail Saakaşvili: „Erau LGBT“ (colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală și transexuală – nota trad.)
„A fost un moment când mi s-au deschis ochii“ a scris Applebaum. Teama și scârba față de căsătoriile între persoane de același sex, care au atins proporțiile unei pandemii, sunt acum globale. La Paris, un milion de oameni formând Majoritatea Morală au ieșit în stradă protestând cu mânie. Masha Gessen, care scrie o carte despre Putin, afirmă că în ultimii doi ani „Rusia se transformă în liderul lumii anti-occidentale“.
Dar războiul de purtat împotriva Vestului nu trebuie să fie cu rachete.  Este un război cultural, social, moral, în care rolul Rusiei –  în cuvintele lui Putin – este de „a împiedica mișcările regresive și cele de scufundare în întunecimea haotică precum și o reîntoarcere la o stare primitivă“.
Să fie acesta „întunericul  haotic“ și „condiția primitivă“ a omenirii înainte ca Lumina să vină în lume? Autorul de față a fost uimit să citească în newsletter-ul din ianuarie-februarie al Consiliului Mondial pentru Familii din Rockford, Illinois, că, din cele „zece trenduri considerate a fi cele mai bune“ din lume în 2013, pe primul loc se situa faptul că „Rusia se impune ca lider pro-familie“. În 2013, Kremlinul a interzis propaganda homosexuală, reclama pentru avorturi, avorturile după 12 săptămâni de sarcină și  insultele la adresa credincioșilor.
„Pe când celelalte superputeri se îndreaptă către o viziune păgână asupra lumii“, scrie Allan Carlson, președintele Consiliului Mondial pentru Familii, „Rusia apără valorile iudeo-creștine. În timpul erei sovietice, la Moscova se adunau comuniștii occidentali. Anul acesta, cel de-al VII-lea Congres mondial al familiilor se va ține la Moscova, între 10-12 septembrie“.
Va ține Vladimir Putin principala alocuțiune? În noul Război Rece ideologic oare de ce parte se găsește Dumnezeu acum?

Traducere de Ovidiu Hurduzeu


Patrick ("Pat") Buchanan este una dintre cele mai respectate voci ale conservatorismului american.  A fost „senior adviser“ pentru trei președinți americani (Nixon, Reagan, Ford) și candidat la președenția Statelor Unite în anul 2000. Autorul a numeroase cărți de istorie și critică socială.  Articolul de față a apărut în prestigioasa revistă American Conservative. Pentru versiunea în engleză click aici.

duminică, 6 aprilie 2014

Deficitul de atenție

de James Howard Kunstler

Pe cât se pare, la Departamentul de Stat al Statelor Unite cineva a stins incendiul care devasta superba chică a lui John Kerry, care a încetat (deocamdată) să mai declame nevoia stringentă de a începe cel de-al treilea război mondial ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Rusia. De când trăiesc n-am mai pomenit o criză internațională mai inutilă și mai absurdă decât hărmălaia produsă în jurul Ucrainei. În mare măsură este opera noastră.
La urma urmei, noi am declanșat criza finanțând răsturnarea guvernului ales al Ucrainei. Cum credeți că s-ar simți SUA dacă Moscova ar pune la cale răsturnarea guvernului mexican? Nu s-ar simți în nesiguranță? Nu cumva ar fi tentate să trimită niște trupe la graniță?
De la sfârșitul Războiului Rece, SUA s-au angajat în demonstrații de forță în toată lumea, de fiecare dată cu consecințe nefaste, cu excepția destrămării Iugoslaviei. Ultimele aventuri din Irak și Afganistan au fost cele mai scumpe – au costat cel puțin un bilion de dolari –, iar haosul încă domină în acele țări. Știrile venite din Kabul, prezentate de NPR (Radioul Public Național) în această dimineață, pun sub semnul îndoielii data alegerilor proiectate a avea loc în cursul săptămânii curente. Zile întregi, așa-numita Comisie Electorală Independentă a fost atacată cu rachete; acum două săptămâni, hotelul cel mai frecventat de ziariștii străini a fost scena unui masacru, iar talibanii rămân o prezență activă, măcelărind civili în zonele din afara Capitalei afgane, unde legile statului încetează să se mai aplice.
Desigur, toate aceste incidente înspăimântătoare ridică o întrebare fundamentală: de ce ar conta cu adevărat pentru SUA ce se întâmplă în Afganistan? Câți ani trebuie să mai treacă pentru ca noi să uităm că Osama bin Laden avea în Afganistan tabere de instruire pentru jihadiști? Chiar şi acum, puteți să fiți siguri că undeva între Casablanca și Timorul de Est există tabere de instruire pentru fanatici religioși și au loc mii de întâlniri informale ale unor tineri cu testosteronul fierbând și care n-au altă treabă decât să se joace cu armele de foc. O să invadăm orice teritoriu unde se petrec astfel de lucruri?
Parte din realitatea noastră mereu în schimbare ne indică faptul că economia globală stă să crape. În ciuda asigurărilor pe care ni le dă un anume Tom Friedman de la New York Times, globalismul nu a fost o constantă a condiției umane. Mai degrabă a fost un set de relații economice trecătoare, produse de circumstanțe speciale într-o anumită perioadă istorică – adică, o sută de ani de energie ieftină și aproape 50 de ani de pace relativă între marile națiuni. Asta-i tot ce a fost globalismul. Acum este în curs de dizolvare, întrucât energia este din ce în ce mai scumpă, cauzând o mulțime de fricțiuni între națiuni complet dependente de consumul masiv de petrol și gaz ieftine.
Fricțiunile se manifestă în special în sectorul financiar. Națiunile mari consumatoare de energie încearcă să compenseze costul crescând al adicției lor și absența „creșterii“ economice împrumutând tot mai mulți bani – adică acumulând din ce în ce mai multe datorii. Aceasta se traduce prin „tipărirea de bani“, acele activități bancare computerizate care pompează din ce în ce mai multe „lichidități“ în economiile „avansate“. Rezultatul acestor procese este stabilirea unor prețuri arbitrare la aproape orice (inclusiv prețul banilor de împrumut) și, pe măsură ce jucătorii îmbrățișează presupusele avantaje ale devalorizării – în special posibilitatea de a lichida propria datorie suverană prin inflație –, un climat din ce în ce mai ostil cauzat de războiul valutelor .
Consecințele acestei situații sunt de discutat în detalii, dar putem cu ușurință să tragem concluzii privitoare la macrotendințe. Orgia globală a bunurilor ieftine și bula financiară sunt pe sfârșite. Națiunile și regiunile din cadrul națiunilor trebuie să găsească o nouă cale de a trăi la o scară mai mică, ceea ce implică neapărat noi modele de guvernare. Destrămarea statelor naționale este în curs de desfășurare și procesul se desfășoară de la margini spre interior, către centrul politic – din teritoriile pârjolite și lipsite de speranță ale națiunilor suprapopulate, care nu se vor „dezvolta“ niciodată, către giganții tot mai sclerozați.
SUA manifestă semne destul de grave ale acestei scleroze vizibile într-o serie de episoade, de la comportamentul dement al liderilor noștri în actualul fiasco din Ucraina, ca urmare a unei situații create în mod artificial și inutil; degradarea orașelor, drumurilor și podurilor noastre; mânjirea peisajelor mutilate cu tot felul de deșeuri din plastic până la comportamentul populației noastre de îngălați demoralizați, inerți mental, adicți, acoperiți de tatuaje și dând din fund.
Pe scurt, este evident că în Crimeea rușii au interese primordiale iar noi n-ar trebui să avem acolo nici o treabă, atâta timp cât viața materială și cea culturală din SUA sunt o paragină și merită mult mai multă atenție din partea noastră.

James Howard Kunstler, scriitor, critic social, publicist și blogger american cunoscut mai ales pentru cărțile sale „Geografia lui Niciunde" (Geography of Nowhere, 1994), „Îndelungata criză" (The Long Emergency, 2005), „Prea multă magie“ (Too Much Magic, 2012). "Îndelungata criză" a fost tradusă în românește de grupul Traduceri Ecologice Independente TEI și se poate accesa aici.

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Pentru versiunea în engleză click aici.