Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

miercuri, 6 iulie 2011

Protecţia mediului, chestiune de securitate naţională

Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, Traian Băsescu, pe tema urgentă a „conservării durabile”

Domnule Preşedinte,

Semnatarii centrează acest apel spre dumneavoastră pe o temă cu adevărat de securitate naţională, urgentă în perspectiva schimbărilor climatice: gestionarea prin conservare durabilă a puţinelor şi ultimelor habitate sălbatice din Carpaţi.

Apelul nostru critică tendinţa actuală de accesibilizare a acestor zone încă sălbatice, prin deschidere şi asfaltare de drumuri – inutile economic şi, în perspectivă, nocive ecologic - sub pretextul „dezvoltării turistice”, cel al „absorbţiei fondurilor europene” şi cel al „locurilor de muncă”.

Sunt vizate de „asfaltări” fie teritorii păduroase cvasivirgine, cu biodiversitatea păstrată - tocmai prin nefragmentare şi lipsa accesului auto - fie, în general, cursul superior al unor râuri de munte, al afluenţilor acestora, precum şi „golul alpin”.

Domnule Preşedinte, este o realitate tristă a Europei de vest faptul că în secolul trecut, sub aceleaşi precepte bine intenţionate ale „dezvoltării”, s-a produs fragmentarea prin drumuri şi accesibilizarea teritoriilor sălbatice, acestea generând invazia prin construcţii permanente (civile şi industriale – turistice şi de producţie). A urmat poluarea râurilor şi a pânzei freatice, invazia motorizată şi , în scurt timp, sărăcirea ireversibilă a biodiversităţii. Acesta este motivul pentru care - de pildă - vânătorii europeni vin în România spre a mai găsi ursul, lupul, râsul, în habitatul primordial, păstrat însă nu printr-o gospodărire atentă, meritorie, cum ne place să credem şi cum afirmăm mereu, ci prin lipsa „dezvoltării”.

Imitând Europa sub aspectul accesibilizării auto a acestor ultime teritorii montane – urmată şi aici de fenomenele enumerate -, în scurtă vreme România se va afla pe aceeaşi cale a sărăcirii mediului, numeroase glasuri avizate, vizionare şi binevoitoare - dar neascultate! - atrăgând atenţia asupra acestui risc.

Altcumva spus, printr-o politică greşită de „civilizare”, „progres” şi „dezvoltare”, bine intenţionată, dar profund ignorantă, se distruge iremediabil unul dintre puţinele atuuri turistice de prim rang, realmente valoros şi unic în peisajul european: habitatul sălbatic, biocenozele naturale şi o biodiversitate bogată, ofertantă şi valoroasă în sine!

Pomeneam despre „securitatea naţională” întrucât de calitatea mediului – a ecosistemului forestier în primul rând, a apelor freatice şi de suprafaţă, a solului - şi de complexitatea biodiversităţii , va depinde calitatea vieţii românilor în condiţiile schimbărilor climatice actuale. Utilizarea „fondurilor europene” pentru „dezvoltare” şi „crearea locurilor de muncă” trebuie să vizeze strict teritoriile deja antropizate, ocupate de comunităţi stabile – care sunt destule! – şi nu rămăşiţele de mare valoare ale naturii ancestrale!

Socotim, Domnule Preşedinte, că este de datoria dumneavoastră să atrageţi atenţia Guvernului - uzând de toate pârghiile, prerogativele şi oportunităţile prezidenţiale -, asupra necesităţii conservării durabile a mediului şi asupra obligativităţii schimbării opticii politice privind accesibilizarea prin drumuri asfaltate a ultimelor habitate sălbatice carpatine, oriunde ar fi acestea.

Magda Eugenia Mitraşcă, preşedinte - Fundaţia Academia Civică Bihor

Lavinia Andrei, preşedinte - Fundaţia Terra Mileniul III

Niculae Rădulescu Dobrogea, preşedinte - Asociaţia ECO-CIVICA

Nicolae R. Dărămuş, preşedinte - Soc. Nordică de Ecologie TUA RES AGITUR

Cristian Grecu, preşedinte – Asociaţia Acţiunea Civică Directă

Paul Iacobaş, preşedinte – Centrul pt. Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor

Mircea Ilie, vicepreşedinte - Asociatia Viitor Plus

Janos Mark-Nagy, director executiv – Societatea Carpatină Ardeleană

Gabriel Păun, preşedinte – Asociaţia Agent Green

Florin Stoican, preşedinte – Asociaţia KOGAYON

Mihai Togor, preşedinte – Centrul Regional de Supraveghere Ecologică „Munţii Apuseni”

4 comentarii:

ROMAN escu spunea...

Si daca eu cred ca D-l Presedinte nu mai este presedintele natiei romane ci al propriilor interese si ale partidului sau, pot sa afirm ca ati gresit adresa destinatarului?
Sa se valorifice tot ce se mai poate acum cat mai prind la ciolan!
Si daca acele paduri sunt deja in proprietatea unora spre a amenaja pe viitor propriile case de vacanta?
Ca muntii nostri aur poarta, iar noi tot pe la straine porti cu milogeala am fost,suntem si vom ramane pentru mine este cert!!!!!

Anonim spunea...

S-ar putea să aveţi dreptate în ceea ce priveşte destinatarul scrisorii.
Insă cred că dacă vom continua să ne milogim şi să propagăm din generaţie în generaţie doar aceste cuvinte ale lui Goga,chiar dacă sunt adevărate,copiii şi nepoţii noştri vor face la fel....şi niciodată nu s-ar schimba nimic.
Un proverb chinezesc spune:„Dacă te gândeşti la anul următor- însămânţează pământul
Dacă te gândeşti la următorii zece ani- plantează un copac.
Dacă te gândeşti la următorii o sută de ani- educă oamenii.”

Alexandru spunea...

@ROMAN escu - scrisoarea este adresată publicului larg, să o citească şi să subscrie la conţinutul ei. Adresarea scrisorilor deschise este o convenţie, dacă sunt deschise sunt adresate, de fapt, tuturor celor care le citesc.
@Anonim - article-apeluri precum cel de mai sus exact asta îşi propun: să sensibilizeze şi să educe.

Anonim spunea...

Exact! Deşi vă urmăresc de ceva timp activitatea, nu am îndrăznit până acum decât să fac comentarii la comentariile altor cititori şi nu la articole în sine.Îndrăznesc acum să spun că vă respect, vă admir şi vă mulţumesc pentru toate articolele pe care le postaţi.Şi fac această afirmaţie în numele meu şi în numele câtorva adolescenţi pe care încerc să-i educ şi să-i sensibilizez (odată cu mine) folosindu-mă de multe ori de articole postate aici. Vă doresc mult succes în tot ceea ce faceţi!