Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

marți, 13 martie 2012

Marine Le Pen, liderul Frontului Naţional din Franţa: ''Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană''


Charismatica şefă a partidului de extremă dreapta din Franţa vine cu soluţii inedite pentru ieşirea din criză. „Suveranitatea“ este Evanghelia ei.

Se consideră un politician care mizează, mai presus de toate, pe sinceritate. Un politician în afara sistemului pe care castele doresc să-l marginalizeze. Denunţă minciunile şi criza continuă impuse francezilor de 40 de ani încoace. Vine şi cu soluţii concrete pentru rezolvarea crizei: renunţarea la euro şi la Uniunea Europeană, pe care o numeşte, cu convingere, „Uniunea Sovietică Europeană". Consideră că extinderile succesive ale UE, inclusiv cea care a adus România în UE, au fost nişte greşeli. Promite că va desface deciziile tehnocraţilor de la Bruxelles care au preluat libertatea şi specificitatea popoarelor europene. Pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din Hexagon (al cărei prim tur se va desfăşura pe 22 aprilie), lidera Frontului Naţional - partid etichetat nedrept, spune ea, ca fiind de extremă dreapta - Marine Le Pen a explicat, pentru „Adevărul" ce fel de viitor ar avea Franţa dacă ar fi alesă în funcţia supremă.

A.: Dacă veţi fi aleasă, plănuiţi ieşirea Franţei din zona euro şi din Europa?

M.L.P. Consider că trebuie să ieşim toţi, toate statele din euro. Cred că la un moment dat trebuie să ne privim toţi în ochi şi să încetăm să ne spunem minciuni şi să recunoaştem: experimentul euro a eşuat. Am dus continentul către faliment în doar 15 ani. Euro a fost un mijloc de a ne forţa mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Europeană. O Uniune care se impune popoarelor contra voinţei lor. Scopul ei este să ne ia toată substanţa suveranităţii. Eu spun de luni în şir că euro nu va rezista şi mi s-a zis că sunt nebună, incompetentă, inconştientă. Şi totuşi, totul se desfăşoară exact cum am previzionat. Şi dacă tot suntem aici, vă pot anunţa că ei vor arunca Grecia din zona euro, cu toată drama pe care o presupune ieşirea din euro fără o pregătire. Cred că singura modalitate de a ne salva economiile, de a ieşi din acest costum prea mic pentru unii şi prea mare pentru alţii, e să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să pregătim întoarcerea la monedele naţionale, prin intermediul deprecierii iniţiale a euro. Pentru că asta ne dinamitează competitivitatea, euro e prea puternic. Fie că e vorba de Italia, Spania sau Portugalia, Irlanda, Franţa, se poate observa că această monedă e supraevaluată cu procente între 25 şi 40%.
Pentru interviul integral dn ziarul "Adevărul" click AICI.

Niciun comentariu: