de Gracy Howard
Legislativul
chinez se va întruni între 26-29 iunie pentru a lua în discuție uriașele
planuri de urbanizare a țării. Comitetul permanent al Congresului Național al
Poporului plănuieşte crearea unui oraș de 260 milioane de locuitori în speranța
de a stimula creșterea economică și consumul.
Gordon G.
Chang, un colaborator al revistei Forbes, a numit acest gigantic plan de
urbanizare „un experiment în stilul anilor 50“. Chang scrie că guvernul are în
plan o mutare forțată a populației la oraș: „250 de milioane de oameni vor fi
mutați de la sat la oraș în următorii doisprezece ani“. Se doreşte ca șaptezeci
la sută din populația Chinei – aproximativ 900 de milioane – să locuiască la
orașe până în 2025.
Plănuita
„zonă economică Bohai“ va lega Beijingul de Tianjin. China intenționează să
creeze zone urbane de 100 de milioane de locuitori, înconjurate de ciorchini de
orașe mai mici a căror populație să fie cuprinsă între 10-20 de milioane de
locuitori. În următorii 20 de ani, liderii chinezi plănuiesc să construiască
anual câte un nou oraș.
Mulți dintre
sătenii strămutați erau țărani autarhici, produceau și consumau propriile lor
produse. Aceasta este, potrivit guvernului chinez, marea problemă: „Dacă
jumătate din populația Chinei începe să consume, creșterea este inevitabilă“, a
spus Li Xiangyang, directorul adjunct al Institutului de economie și politică
mondială. „Acum această populație trăiește în zone rurale, unde nu consumă.“
Viziunea
„creșterii inevitabile“ nu are o bază solidă, ca să nu spunem mai mult. În timp
ce altor țări le-au trebuit secole pentru a se urbaniza, China are în plan să
orchestreze acest plan masiv de urbanizare în câteva decenii: „Chinezii cred că
țara lor va deveni automat o țară dezvoltată cu o economie viguroasă dacă vor construi
mai multe orașe“, a spus Chang. „Ei uită că în alte societăți orașele au
crescut organic, nu au fost create prin dispoziții date de birocrați din
ministerele planificării“.
Reporterul
Ian Johnson de la New York Times scrie: „Enorma dizlocare a cauzat deja șomaj
și alte rele sociale. Unii dintre tinerii proveniți de la țară au noroc dacă
găsesc o slujbă care să le ofere un venit de subzistență de 150 dolari pe
lună... Disputele legate de terenuri dau naștere la mii de proteste în fiecare
an. Zeci de cazuri s-au înregistrat în ultimul timp, când oamenii au ales să-și
dea foc decât să se mute forțat la oraș“.
Planurile de
urbanizare au produs mari stricăciuni peisajului rural. „În lungul și latul
Chinei, buldozerele pun la pământ sate care datau de pe vremea vechilor
dinastii“ scrie Johnson. „Zgârie-nori țâșnesc în mijlocul câmpiilor prăfuite și
al dealurilor verzi.“ Țărani în vârstă sunt obligați să muncească în noile fabrici
sau să-și găsească alte joburi la oraș, unde cu greu pot face față competiției
lucrătorilor mai tineri. „Pentru noi este o nouă lume aici la oraș“, i-a spus
lui Johnson un fost țăran care se ocupa cu cultivarea grâului. Acum el muncește
ca paznic de noapte la o fabrică. „Toată viața mea am lucrat cu brațele la
câmp; oare am eu educația necesară să fac față orășenilor?“
Johnson
scrie că unora „le este teamă că zonele rurale ale Chinei sunt din nou locul
unei radicale inginerii sociale (care amintește de „Marele Salt Înainte“ al lui
Mao). Chang, mai explicit, face o comparație între saltul de ieri și cel de
azi, numind încercările de industrializare forțată a lui Mao, care au cauzat
foamete, „cea mai catastrofală tentativă de dezvoltare economică și de inginerie
socială pe care a cunoscut-o vreodată istoria“.
Noua
încercare de a centraliza mulţimi de oameni, de a distruge comunitățile și
tradițiile locale nu poate să nu aibă consecințe extreme. Să sperăm că
repercursiunile vor fi mai puțin severe decât acelea din timpul „experimentului
social“ maoist care a produs 45 de milioane de morți.
Traducere de Ovidiu Hurduzeu
(Articolul în limba engleză poate fi găsit AICI)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu