Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

luni, 25 ianuarie 2010

Michael Moore, tarantula care mimează „A Treia Forţă“




De Ovidiu Hurduzeu
În epoca „tranziţiei“, nu am auzit mai deloc voci din spaţiul ortodox care să se pronunţe într-un fel sau altul asupra capitalismului. Mă refer la voci venite din mediile „tradiţionaliste“ şi din cele monahale. Această tăcere este cu atât mai greu de explicat cu cât mulţi monahi, preoţi, intelectuali „tradiţionalişti“ şi o sumedenie de asociaţii creştine, publicaţii şi bloguri ortodoxe s-au arătat profund preocupate de problemele de „aici“ şi de „acum“. Ortodocşii au dezbătut şi combătut „dictatura biometrică“, „dictatura pseudo-ştiinţei“, au luptat şi luptă în continuare împotriva vaccinărilor cvasiobligatorii, critică vehement globalismul, ecumenismul, relativismul moral şi valoric. Se vorbeşte mult despre antihrist, „new world order“ şi „guvernul mondial“. În ultimul timp, sub impactul „dictaturii biometrice“, a fost luată în tărbacă şi tehnologia.

Te-ai aştepta ca toate aceste aspecte şi fenomene – pe drept criticate – care ameninţă adevărul despre persoană la nivel antropologic şi împiedică cultivarea lui în interiorul Bisericii să fie abordate dintr-o perspectivă prosopocentrică (în greceşte prosopon înseamnă „persoană“). Asta ar însemna ca problemele să fie abordate din perspectiva îndumnezeirii omului şi a înnoirii lumii în Hristos. Critica lumii de „aici“ şi „acum“ nu poate avea alt scop decât mărturisirea Adevărului şi maturizarea morală şi duhovnicească a creştinului. În loc de o abordare „personalistă“, avem însă reducţionism „conspiraţionist“. Nu văd cum Aaron Russo – cel care le explică ortodocşilor în două filmuleţe de pe YouTube cum stau treburile în lume – ne ajută să înţelegem cauzele răului şi criza noastră duhovnicească. A reduce complexitatea formelor sub care se manifestă răul la un individ (Rockfeller), o instituţie (Rezervele Federale) sau la influenţa a două, trei grupuri oculte (Bilderberg, Trilatarala) nu este numai o dovadă de cecitate intelectuală ci înseamnă, pur şi simplu, să reduci fiinţa umană la o muscă neputincioasă care aşteaptă să fie devorată de Marea Tarantulă.

Ferecaţi în închisoarea planetară a lui Alex Jones, ortodocşii n-au observat cum, în ultimii douăzeci de ani, tarantulele mai mici, locale şi „globale“, le-au pătruns în casă prin ferestrele şi uşile lăsate larg deschise. Timp de douăzeci de ani diferite specii de păianjeni veninoşi au tot ciupit, devorând economia şi cultura naţională fără ca ortodocşii să se întrebe prea mult „de ce?“, „cum?“ şi „în ce scop?“. Cum vinovatul fusese deja stabilit, Marea Tarantulă (Rockfeller, „guvernul mondial“ etc.), ce rost mai avea căutarea unor cauze mai mărunte? Când micuţele tarantule au început deja să-i înţepe pe români în braţ, să-i vaccineze pentru a-i face imuni la ceea ce se întâmplă în jur, unii dintre ortodocşi au avut o oarecare reacţie alergică. O trezvie. Abia acum au observat dezastrul din casa pe care au lăsat-o de izbelişte. Abia acum şi-au dat seama că nu mai au un pat în care să doarmă, o cameră a lor în care să se mişte liber. Nici măcar un ungher unde să îngenuncheze pentru a se ruga la icoană.

Când au priceput cât de cât dimensiunile dramei lor duhovniceşti şi ale tragediei naţionale şi-au pus, pentru prima dată, întrebarea: „Cum a fost posibil? Cum de au pătruns tarantulele în casele noastre? Cum de s-au înmulţit?“ Au început să-şi pună întrebări asupra mediului, condiţiilor şi factorilor care au provocat invadarea României şi a propriei conştiinţe de către păianjenii veninoşi. Şi-au dat seama, cu groază, că în loc să piară în „capitalism“, cum am crezut cu toţii când comunismul „s-a prăbuşit“, tarantulele s-au adaptat noilor condiţii şi s-au înmulţit exponenţial. Şi atunci ortodocşii au fost obligaţi să se întrebe – o întrebare pe care, timp de douăzeci de ani, au tot evitat-o: „Nu cumva capitalismul este un mediu prielnic pentru perpetuarea răului?“

Dacă un ortodox vrea să se maturizeze moral şi duhovniceşte, nu poate să accepte ceea ce-i propune capitalismul: o morală „pragmatică“ straină de o bază religioasă, tradiţională şi axiologică; relaţii interpersonale la nivelul cel mai de jos (din punct de vedere duhovnicesc), al activităţii economice interesate; organizare tehnocratică a societăţii; camăta, idolatrizarea banului şi a „dezvoltării economice“; religia „confortului“; „sclavi fericiţi“ în loc de persoane. Duhul creştin este străin de duhul materialismului şi al hedonismului care caracterizează atât socialismul cât şi capitalismul.

Istoria ultimilor două sute de ani este istoria alternării la putere şi a concubinajului dintre capitalism şi socialism (comunismul este o struţo-cămilă în care viciile celor două sisteme sunt amalgamate într-o construcţie monstruoasă). Unul nu a putut să existe fără celălalt. Ca doi „frères ennemis“ s-au tot ciorovăit între ei, dar s-au înţeles de minune asupra ţelurilor comune care le asigură perpetuarea. Diferitele specii de tarantule capitaliste şi socialiste şi-au împărţit teritoriile, au stabilit rolurile pe care le au de îndeplinit fiecare dintre ele. Omenirea trebuia convinsă că în afara celor două sisteme nu poate să existe, nu trebuie să existe şi nu va exista vreodată nimic altceva.

În acest scop, atât capitalismul cât şi socialismul şi-au creat propriii lor propagandişti care să arate cu degetul viciile şi năravurile celuilalt. Misiunea lor: să nu existe o condamnare a celor două sisteme de pe alte poziţii. Cu atât mai puţin de pe poziţii cu adevărat creştine. S-a creat altfel un mecanism „critic“ menit să blocheze apariţia unei eventuale „a treia forţe“ care ar fi putut să strice „regula jocului“. Ori de câte ori a apărut o astfel de forţă, tarantulele capitaliste şi socialiste s-au grăbit s-o asimileze. Au decretat că este fie de „dreapta“ (capitalistă), fie de stânga (socialistă). Cu alte cuvinte, tot o subspecie de păianjen veninos.

O astfel de tarantulă propagandistică este Michael Moore. Precum Noam Chomsky, s-a specializat în atacarea „sistemului“ de pe poziţii de stânga. Multimilionar, un răsfăţat al „entertainment industry“ din SUA, promovat în toată lumea de mass-media globalistă, a devenit unul dintre criticii oficiali ai capitalismului. În ultimul său documentar, Michael Moore îi condamnă însă pe bogaţi în numele lui Hristos, clamând la scară planetară „vocaţia“ sa creştină. Moore, care se pretinde catolic practicant, nu este singura vedetă care a manipulat gândirea socială a Bisericii catolice pentru a condamna capitalismul şi a promova socialismul. (Simplul fapt că Moore este un susţinător al avorturilor îi aruncă în derizoriu toată argumentaţia „creştinească“.)
Am fost surprins să găsesc admiratori ai lui Michael Moore printre intelectualii ortodocşi. Nu înţeleg pe ce bază patristică sau ortodox-personalistă îl consideră doamna Elena Dulgheru pe Moore un „documentarist independent“, un critic al „corectitudinii politice“ (vezi aici articolul Elenei Dulgheru din „Lumina“).

Cred că Michael Moore însuşi ar fi surprins să afle că la temelia fiecărui film al său se află „opţiunea pentru direcţia creştin-conservatoare a gândirii politice americane“. (Dacă Elena Dulgheru pune cumva semnul de egalitate între neoconii şi liberalii americani, afirmaţia este valabilă, dar din contextul articolului nu rezultă o astfel de interpretare.) Ceea ce m-a şocat de-a dreptul este transformarea lui Moore, sub pana doamnei Dulgheru, într-un adept al celei de „A Treia Forţe“. Dacă în ultimul său film Michael Moore propune în mod oportunist sistemul cooperatist de producţie, aceasta nu-l transformă defel într-un… distributist. Admirator al Cubei lui Castro, al lui Barack Obama, al „statului dădacă“ european, Michael Moore nu se raportează la „normalitate“, la „echilibru“ şi „luciditate“, ci la ideologiile şi obsesiile socialiste. Soluţiile de vindecare doar mimează „A Treia Forţă“ şi folosesc în mod oportunist gândirea socială şi economică a creştinismului.

Michael Moore – încă un „manipulator“ care blochează Alternativa. Încă un impostor primit cu braţele deschise în România.



Fapte şi date:
• In ‘Capitalism: A Love Story,’ Moore has cogently and passionately diagnosed the disease. But for a cure, instead of emergency surgery, he prescribes Happy Meals. (Richard Corliss, criticul de film al revistei TIME)

• Disney… paid Moore a stunning $21 million. Moore never disclosed the amount of his profit participation. When asked about it, the proletarian Moore joked to reporters on a conference call, "I don't read the contracts". http://slate.msn.com/id/2117923/

• Moore said: “Well, capitalism did nothing for me, starting with my first film”. http://www.cnsnews.com/news/article/54833

• [Moore’s] tactic appears to have unnerved many on America's right wing, who are used to attacking Moore as a symbol of leftwing secularism. On a recent TV appearance on cable channel Fox News, Moore was interviewed by rightwing host Sean Hannity [o portavoce a neoconservatorilor]. Moore surprised Hannity by identifying himself primarily as a Christian, not a socialist. He then turned the tables and asked Hannity when he himself had last been to church and what the subject of the sermon had been. The exchange left Hannity unable to answer and was an instant hit across the liberal blogosphere. But many argue that the astonishment at Moore's gospel radicalism is misplaced. Though recent US political history seems to have been dominated by the rise of evangelical conservatism and its powerful grip on the Republican party, there is a parallel tradiţion of leftwing priests în America, especially with Catholics. http://www.guardian.co.uk/film/2009/oct/11/michael-moore-catholic-capitalism

• It would be easy to denounce Moore as a hypocrite. Many conservatives denounce him as a leftist, when in fact the serious left, the thinking left, generally finds him appalling. He is the latest in the modern breed of Limosine Leftists -- individuals who, while personally they share the values of 19th century robber barons, find it flattering to adopt a thin veneer of leftism as a pose, in the same manner they pick a flattering hair style or gown. (A left-leaning critic of Moore summed up the situation very nicely: Moore's appeal lies in his giving wealthy, over-educated, whites an opportunity to laugh at working-class whites.)”
One of his former associates summed him up: "You would think that he's the ultimate common man. But he's money-obsessed".
A consistent theme can be found throughout his work, and that is a theme of deception any time it is useful. Moore fixes upon a conclusion and, when the data do not exist, simply invents them. http://www.mooreexposed.com/

6 comentarii:

Mircea Platon spunea...

Un articol foarte bun, care ar merita tradus si publicat in Romania, e cel scris de Tony Judt despre "Ce e viu si ce e mort in social-democratie". Judt merge si el pe linia recuperarii statului reprezentativ, vorbeste de importanta coeziunii sociale si a existentei unei anumite unitati nationale, ataca si excesele socialiste si pe cele neoliberale. Daca Sorin Cucerai ii trimite pe liberalii nostri la liberal-democratii englezi, poate ca si PDSR-ul ar trebui trimis, ca tot sunt in criza, la articolul lui Judt. Macar asa nu se vor mai holba cu totii ca neoconii la poarta noua cand aud de distributism sau de a treia forta. Se poate si altfel. Modelul neoliberal e depasit.

Vedeti aici:

http://www.nybooks.com/articles/23519

castaboca spunea...

MM, intai si-a cucerit faima prin productiile sale vadit populiste, apoi si-a revendicat religiozitatea si credinta in Dumnezeu pentru a le compromite. Nimic nou sub soare (simbol stravechi cazut si el in derizoriu)! MM isi aduce o imensa contributie la deruta generala pe fondul careia gloata buimacita ("sclavii fericiti") poate fi directionata spre infaptuirea maretelor idealuri mondialiste.

Donkeypapuas spunea...

"Capitalism" este, după câte ştiu eu, o etichetă lipită introdusă de Marx în limbajul politic şi, fiind utilizată agresiv de către stânga, a reuşit să se impună! Dar după câte ştu, eu sunt cetăţean al unui stat numit România nu al unei ideologii numite Capitalism. Un stat e construit în jurul unor valori precum Lege, Familie, Naţiune, Religie iar capitalul (financiar) este doar una dintre pârghiile cu care este condus statul.

Idolatria în faţa banului şi-a căpătat un nume în Ortodoxia pe care o blamaţi în urmă cu vreo 1500-1600 de ani: AVARIŢIE! - unul dintre cele 7 păcate de căpetenie.

Ovidiu Hurduzeu spunea...

1) Vreti sa spuneti ca exista numai eticheta "capitalism" si nu exista un sistem social, in diferite variante, care ii poarta numele?I Daca nu exista, intr-adevar, nu poate fi analizat, daca exista trebuie sa fie supus criticii precum orice alt sistem social. 2) Problema este ca una dintre aceste "parghii", capitalul (financiar) a ajuns sa domine celelalte valori pe care le enumerati dumneavoastra, Legea, Familia, Natiunea si Religia. Cat despre avaritie, ea a existat dintotdeauna, dar in jurul ei nu s-a construit niciodata un sistem social care s-o justifice asa cum o face sistemul capitalist de azi. 3) De unde reiese in textul meu ca blamez ortodoxia? Mi-am afirmat doar surprinderea ca in ultimii douazeci de ani nu am vazut niste analize serioase a "capitalismului" venite din partea ortodocsilor. Nu ma refer la condamnarea avaritiei, pe care o face mereu Biserica si slujitorii ei, ci la analize serioase, facute din perspectiva ortodoxa a bazelor morale, sociale, politice, culturale etc. ale "capitalismului". Daca ar fi existat asemenea analize poate ne-ar fi fost mai usor sa vedem legatura dintre capitalism, "sistemul tehnologic" si "dictatura biometrica". Sau am fi vazut imediat legatura dintre profiturile uriase ale companiilor de medicamente si vaccinarile obligatorii. Sau nu ne-ar fi pacalit "demascarea" capitalismului facuta de "crestinul" Michael Moore. Dumneavoastra poate vi se pare normal sa alaturati "capitalismul" de avaritie. As vrea sa observati insa cati dintre politicienii, oamenii de afaceri si oamenii de cultura, care isi spun "crestini" si de "dreapta", si-au exprimat vreo indoiala in mod public asupra a ceea ce numim in mod curent "capitalism". Cand am incercat, eu si profesorul John Medaille, sa vorbim de un sistem economic in care predomina justitia sociala ( este vorba despre distributism) unii crestini cu jeep-uri ne-au spus ca vrem "sa readucem comunismul in Romania"

Donkeypapuas spunea...

"Vreti sa spuneti ca exista numai eticheta "capitalism" si nu exista un sistem social, in diferite variante, care ii poarta numele?I"
EXACT! Iar ca să fiu şi ironic pot să afirm că cei mai fervenţi apărătpri ai "societăţii capitaliste" sunt mai vechii propagandişti ai "societăţii socialiste". De altminteri nu sună ca dracu' (vorba lui Petre Roman) sloganuri precum: "construirea noii societăţi capitaliste"?

Anonim spunea...

Pai cum sa sustina intelectualii lui basescu (basimanii) distributismul, cand ei il sustin pe Michael Moore. Vezi aici, in 22, revista care ne recomanda sa citim blogul lui Vladimir Tismaneanu, si in care Tismaneanu, si care e patronata de Tismaneanu, neamtu, stanomir, aligica, cornea si alti neoconi, reclama la Moore:
http://www.revista22.ro/capitalismul-nu-va-mai-fi-la-fel-7572.html