Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

marți, 23 decembrie 2014

Rugăciune pentru neam şi ţară


de pr. Miha Valică
Rugăciunea pentru neam a Părintelui Gheorghe Calciu
Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte venim la tine, Doamne, cu pocăinţă şi durere în inimi, să ne rugăm pentru poporul nostru românesc. Ascultă cererea noastră, intră Doamne, ca un împărat ceresc în ţara noastră şi în neamul nostru şi-l scapă Iisuse, de uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
Că prigoneşte vrăjmaşul sufletul neamului românesc şi viaţa lui o calcă în picioare. Făcutu-l-a să locuiască în întuneric ca morţii cei din veacuri, şi sufletul lui este mâhnit de moarte. Că l-au trădat cei puşi de Tine să-l conducă şi au uitat că Tu ai spus, că cel ce vrea să fie întâiul, să slujească tuturor. Şi ei au ştiut acest lucru, dar s-au trufit, au uitat de poporul Tău, l-au asuprit, l-au umilit, l-au jefuit, l-au trădat și vândut altor neamuri şi l-au călcat în picioare, încât pământul acesta, pe care l-ai dat neamului românesc pe veci, l-au înstrăinat.
Dar poporul acesta Te slăveşte și Te iubește, Doamne, și nu merită, dar nici nu mai suportă acest tragic destin, făurit tocmai de cei puși să ne conducă. Adu-Ţi aminte de el, pentru cei vrednicia celor ce Te cunosc pe Tine, pentru monahii şi monahiile, care zilnic se roagă pentru el, şi pentru rugăciunea noastră de astăzi, chiar dacă suntem nevrednici de mila Ta. Pentru că toţi ne-am abătut, toţi am făcut nelegiuire, şi ierarhii, şi preoţii şi credincioşii, și judecătorii și procurorii și toți cei ce sunt puși să conducă și să facă dreptate. Nu mai este nici unul care să facă dreptate, nu mai este nici unul!
Te rugăm Doamne, încetează bătaia și umilința împotriva poporului românesc. Adu-Ţi aminte, Iisuse Hristoase, de fraţii noştri care sunt în afara ţării, în exil sau vânduţi odată cu teritoriile cedate, şi-i miluieşte pe ei. Reunifică poporul Tău! Repune-l în cinstea pe care a avut-o la Tine mai înainte, iartă-i păcatele săvârşite, apostaziile, răutăţile, îndemnurile la desfrânare, la neiertare şi la răzvrătire împotriva Ta.
Iartă-i Doamne, prea îndelunga-i lui răbdare și îngăduință față de jefuitorii și nemernicii neamului. Iartă-i lașitatea, lipsa de vigilență care a dus la somnul națiunii, oboseala, lehamitea sau neputința și frica de a se lupta cu ei.
Rugători aducem pentru noi pe Maica Ta cea Sfântă, Pururea Fecioara Maria, Puterile Cereşti, pe Sfinţii Tăi Apostoli, pe cuvioşii care au slujit Ţie cu credinţă curată, din neam în neam, pe toți sfinții mucenici ai neamului nostru omorâți în temnițele comuniste, la canal, în exil și în tot felul de prigoniri pentru Hristos și pentru demnitatea și libertatea noastră. Adu-Ţi aminte, Stăpâne, de toţi cei care s-au jertfit pentru Cruce, Biserică şi Neam; adu-Ţi aminte de sângele lor care s-a vărsat şi pune-l pe acesta în balanţa iertării noastre. Redă poporului nostru pământul care l-a păzit cu grijă şi credinţă prin veacuri, redă-i bisericile şi mânăstirile vândute, redă-i pacea văzduhului şi îmbelşugarea roadelor pământului, redă-i pădurile și bogățiile subsolului jefuite sau vândute pe nimic, redă-i stăpânirea de sine, demnitatea lui creştină şi naţională de altădată, conducători și judecători buni şi cinstiţi, neasupritori, nemincinoşi, netrădători şi nelacomi, redă-i arhierei vrednici de Tine, Iisuse Mare Arhiereu, preoţi dăruiţi Bisericii şi Neamului, credincioşi misiunii lor, adevăraţi secerători, aşa cum Îi vrei Tu, Milostive.
Scapă-ne Doamne, de vicleana uneltire a mondialismului ocult și francmasonic, care reprezintă Vipera lui antihrist, și de toată lucrarea diavolească a descreștinării lumii, precum și de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia. Ne credem liberi, dar suntem sclavii acelora, care ne spun că nu există Dumnezeu, Suflet, Neam și Țară și ne cer să sacrificăm totul pentru Țara lor, adică pentru Noul Babilon al Mondializării oculte, fără de Hristos, împotriva lui Hristos și al propriului neam românesc, în care antihrist să fie singurul lor împărat.
Știm Doamne, că tu poți toate câte le voiești. Fă, așadar, Doamne ca țara și Biserica noastră Ortodoxă să fie și să lucreze ca o singură și unică mamă adevărată și bună, care să ne apere și să se lupte pentru noi la vremea necazurilor noastre și să nu mai facă pact niciodată cu iudele vacului acestuia prin trădare, ecumenism pierdant, abandon, lașitate sau tăcere!
Auzi-ne Doamne, întru îndurarea Ta, măcar astăzi la împlinirea a 25 de ani de la moartea atâtor români sacrificați pentru libertatea și bunăstarea noastră! Nu intra Stăpâne la judecată cu robii tăi, ci întoarce-Ţi iar privirea spre noi şi ne ridică din păcat și din umilința în care ne aflăm, cu dreapta Ta cea mântuitoare, ca să mai putem spera și recupera ceva din atîțea ani, pierduți în zadar.
Fii bun și iertător cu noi Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, ca să putem să Te mărturisim ca Domn și Mântuitor, împreună cu Tatăl şi Duhul Sfânt, acum şi pururi şi în vecii vecilor Amin.

Adaptare după rugăciunea părintele Calciu la împlinirea a 25 de ani de la revoluția română. Se va citi înainte de a săvârși parastasul pentru eroii căzuți la revoluție.
Pr. paroh dr. Mihai VALICĂ. 21. 12. 2014. Vatra Dornei

Fundamentele teologice ale dezvoltãrii durabile – introducere în eclesiologia constructivã (I)


de Ilie Catronoiu
„Eliberarea de sclavie ţine de dreptul popoarelor”
Justinian I, Împărat al Bizanţului (482 – 565)

În cartea „Falimentarea naturii. Negarea limitelor planetare” cei doi autori, Anders Wijkman și Johan Rockstrom, se întreabă care au fost, de-a lungul istoriei, cauzele ce au dus la construirea monstruoasei civilizaţii industrial-extractive de azi. În studiul de faţă nu pretindem că dăm răspunsul definitiv și complet, ci doar ne propunem să schiţăm pe scurt aceste cauze și să arătăm fundamentele teologice ale Dezvoltării Durabile.

Cauzele industrialismului extractiv
Învăţămîntul modern, cu rădăcini în Renaștere și Reformă, a produs în conștiinţa omului autonomizarea știinţei și ruperea ei în mai multe ramuri care ulterior au devenit la rîndul lor autonome. Economia, sau știinţa despre starea materială a omului, a devenit știinţă prin ea însăși, fără legătură cu asceza și cu justiţia (socială), așa cum era pînă la revoluţia industrială; sociologia a devenit știinţă prin ea însăși fără legătură cu eclesiologia, sau cu starea virtuoasă și sănătoasă a corpului social, sau cu politologia; politologia a devenit știinţă prin ea însăși fără legătură cu idealul reprezentativităţii polisului, astfel încît în ziua de azi democraţia nu mai e decît un cuvînt golit de conţinut și de realitate în lumea reală; și nu în ultimul rînd teologia a devenit știinţă pozitivă și scolastică divizată pe secţii de analiză intelectuală a Revelaţiei, ș.a.m.d.
Știinţa a devenit atît de restrictivă încît nu mai este cunoaștere, ci o sectă scientistă. Pentru a repune știinţa pe făgașul ei normal e nevoie să spargem autonomizarea ei și să reconectăm între ele disciplinele autonomizate pentru ca apoi aceste discipline să fie reconectate la rîndul lor Ordinii Divine, adică Sfintei Treimi, care este izvorul cunoașterii. Marele teolog grec Panayotis Nellas a scris, sintetizînd învăţătura Sfinţilor Părinţi, că “Biserica oferă statului, cum am vazut, și mărturia vieţii sociale prin excelenţă. Biserica are deci un ideal politic și prin mijloacele aflate la dispoziţia ei îl oferă și statului. Dar idealul ei este dogma Sfintei Treimi. Întrucît Sfînta Treime constituie Arhetipul societăţii omenești, numai dogma Sfintei Treimi poate să constituie cel mai înalt cod al vieţii politice a oamenilor. Împărat adevărat, personalitate stăpînă și liberă, credinciosul stă în stat pe accelași plan cu ceilalţi împăraţi și nu se supune primului între egali decît numai pentru că vede în el chipul lui însuși. Ar fi o exagerare să spunem că aici transpare baza adevăratei democraţii?”[1]
Această viziune holistă se rezumă la următoarea întrebare: cum aducem la același numitor comun caractere din fizică, chimie, inginerie, agronomie, tehnologie, biologie, futurologie, teologie, istorie, antropologie, sociologie, economie, medicină, filosofie, ecologie, etc. astfel încît împreună să construim o societate durabilă și compatibilă cu natura umană în complementaritatea și complexitatea ei eclesiologică?
Conceptul de „dezvoltare durabilă” este nou, dar rădăcinile și realitatea din care s-a dezvoltat sunt foarte îndepărtate. Spre deosebire de modernitate în ansamblul ei, care în plan economico-civilizaţional înseamnă supremaţia industrialismului, adică a banului, a sinelui și a muncii ca surse ale prosperităţii, asupra tuturor formelor de viaţă (organică, mintală, spirituală, biologică, culturală, etc.), dezvoltarea durabilă nu își are rădăcinile în mituri, ci în realităţi teo-centrice. Din cartea Facerii aflăm că experienţa primordială de educaţie și prosperitate a omului de după alungarea din Rai este pămîntul muncit, nu munca în sine și nici banul în sine: „Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mîncat din pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănînci!”, blestemat va fi pămîntul pentru tine. Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieţii tale! Spini și pălămidă îţi va rodi el și te vei hrăni cu iarba cîmpului! În sudoarea feţei tale îţi vei mînca pîinea ta pînă cînd te vei întoarce în pămîntul din care ai fost luat” (Facere 3: 17 – 19). Omul e pus de Dumnezeu, în urma păcatului, să-și cîștige existenţa prin îngrijirea creaţiei lui Dumnezeu (adică din conservarea și protejarea mediului) – a pămîntului -, nu prin sclavagism, nu prin cerșetorie, nu prin tehnici financiare de furt la nivel înalt. Un alt aspect fundamental e că Dumnezeu nu îl anatemizează pe om, ci anatemizează pămîntul, adică sursa prosperistăţii; ceea ce înseamnă că nu destinul omului e cauza sărăciei sau a degradării mediului natural, ci starea mediului înconjurător supusă păcatului, stare ce poate degenera din rău în mai rău dacă omul nu acţionează ca să limiteze, și nu să elimine definitiv, consecinţa păcatului originar.
Civilizaţia extractiv-industrială, ajunsă azi la apogeu, a secătuit natura și omul de energie și viaţă. Ea se trage din miturile pre-creștine și, ca și în mituri, bunăstarea omului modern concepută de către economiștii clasici și neo-clasici nu provine din îngrijirea pămîntului și a mediului natural, ci din munca brută autonomizată, adică din sclavagism, și din “schimbarea banilor”. Știm că, în vremea Vechiului Testament, toate popoarele din jurul lui Israel practicau sclavia. Viziunea economică a lui Adam Smith este fundamental deistă, stoică, atee și monist anti-trinitară. Este deistă pentru că se bazează pe ideea unui Dumnezeu care nu relaţionează cu materia co-eternă, și în consecinţă natura poate fi exploatată fără milă și nelimitat de către om. Aceasta idee deistă se regăsește în filosofia lui Platon și Aristotel, dar este mult mai veche, fiind pusă în practică de popoarele preistorice de vînători, paleocultivatori și fino-ugrieni care credeau în acel „deus otiosus”. Conceptul „deus otiosus”, binecunoscut în Istoria Religiilor, desemnează credinţa preistorică într-un „Dumnezeu” care s-a retras din creaţie după ce a făcut lumea și oamenii dintr-o materie preexistentă (apele primordiale din mitul cosmogonic), lăsînd desăvîrșirea operei sale unui demiurg[2]. Este stoică pentru că sursa principală de inspiraţie în materie de filosofie morală a lui Adam Smith nu a fost în niciun caz Biblia, ci filosofia stoică a autonomiei și suveranităţii individual-singuratice preluată de la Cicero, Platon, Aristotel, dar mai ales din Discursurile lui Epictet și din Marcus Aurelius, conform căreia omul este singurul stăpîn al corpului său, idee în contradicţie totală cu creștinismul unde corpul omului e templu al Duhului Sfînt, e creat de Dumnezeu și doar în căsătorie devine un singur trup cu cealaltă persoană de sex opus, prin relaţie[3]. Este atee pentru că îmbinarea celor două filosofii, a stoicismului și a deismului („deus otiosus”), conduc la negarea metafizică sau / și imanentă a Dumnezeului Treimic și, în consecinţă, a comunităţii și a societăţii în totalitatea ei. Este știut că „materialismul știinţific” profesat în cărţile lui Karl Marx, Friedrich Engels și Charles Darwin este centrat în ideea eternităţii materiei, conștiinţa nefiind decît o vibraţie tîrzie a materiei. De altfel, atît comunismul cît și capitalismul se înscriu total în logica darwinismului social: scapa cu „viaţă” cine poate, adică individul care știe mai bine cum să-și calce în picioare semenii.

Distrugerea comunităţii, a societăţii, a solidarităţii între oameni și a mediului natural a fost încă de la început scopul industrialismului, atît a celui liberal / neoliberal, cît și a celui marxist. Cînd Milton Friedman a scris că responsabilitatea socială nu există și că trebuie abolită orice taxă pentru corporaţii[4], el nu a lansat nicio noutate. Premizele erau deja trasate în mitologiile preistoriei; și atunci hoardele devastau și secătuiau de faună regiuni întregi, din această calamitate scăpînd cine putea. Dorinţa animalică a omului de a-și blinda eul cu idei și de a se auto-individualiza, instinctul agresiv de a se îmbogăţii nelimitat pentru a-și satisface confortul psihologic de a-i îngrădi pe alţii, toate aceste mituri erau practicate cu pietate magico-religioasă de către triburile de vînători, dar și de către canibali. Mitologia s-a transmis pînă azi prin mai mulţi autori occidentali. Menţionăm doar cîţiva.

Origen este cel care critică și respinge istoricitatea episodului biciuirii schimbătorilor de bani din templu de către Hristos. De formaţie elenistă, Origen înclină mai mult spre sensul spiritual / alegoric în interpretarea Bibliei în loc să rămînă pe linia echilibrului între istorie și spirit, așa cum a fost în realitate inspirată Biblia. Călugărul britanic Pelagius este cel care a dat naștere ereziei pelagianiste. Influenţat de acel „deus otiosus”, Pelagius susţinea că omul se poate mîntui prin el însuși, în mod individual, fără ajutorul energiilor divine necreate care străbat și transfigurează materia, adică lumea văzută. Contemporan cu el, Augustin, chiar dacă l-a combătut, a susţinut ferm predestionaţionismul orb asupra liberului arbitru, reminiscenţă a fatalismului karmic din maniheism, de care nu s-a eliberat în urma convertirii la creștinism. Prin Augustin, libertatea omului nu mai e libertate ontologică, ci libertate juridică sau contractuală: Dumnezeu a stabilit din eternitate în mod juridic cine merge în iad și cine în rai. E foarte interesat de observat că libertatea juridică augustiniană, deși vrea să combată pelagianismul, în esenţă îl camuflează, pentru că dacă Dumnezeu hotărăște din eternitate cine se mîntuiește și cine nu, El hotărăște indivizi, nu comunitate de persoane. Această idee despre libertate a lui Augustin a alimentat decisiv Contractul social al lui J. J. Rouseau, a declanșat Iluminismul și Revoluţia Franceză. Consecinţa e că nu ne mai iubim semenii, deci nu mai stabilim relaţii de troc sau de vecinătate cu ei, ci trebuie în mod aprioric să semnăm un contract în bază căruia ne definim ca oameni. Caracterul juridic/ contractual/ individual al soteriologiei a fost apoi teoretizat decisiv, cum era firesc, în planul social prin Etica protestantă și spiritul capitalismului de Max Weber. Materia și mediul înconjurător au fost ostracizate, pe aceeași schema magico-mitologică și pre-creștină, încă de la începutul evului mediu de către Toma d’Aquino care vede în administrarea Sfintelor Taine prin materie o concesie făcută de Dumnezeu omului. Concluzia o trage în secolul XX teologul protestant Rudolf Bultmann care scrie, total în afara Bibliei, că natura nu participă în niciun fel la mîntuirea omului. Considerat de mulţi cel mai mare teolog reformat de după Martin Luther, Karl Barth avea să ducă logica industrialismului și a cămătăriei la paroxism negînd însăși Atotștiinţa lui Hristos ca Dumnezeu Întrupat atunci cînd, asemenea lui Origen, scrie în Dogmatica Bisericii că „Iisus nu pare să aibă o înţelegere adecvată asupra schimbului de bani și asupra comerţului, așa cum reiese din episodul referitor la alungarea din templu a schimbătorilor de bani și a vînzătorilor de porumbei, episod ce este menţionat în toate cele patru Evanghelii: „o peșteră de tîlhari” (Marcu 11: 17)”[5]. Nu negăm soteriologia celorlalte Biserici surori, ci afirmăm cu deplină convingere credinţa părintelui Dumitru Stăniloaie: „Socotim că ele sunt biserici nedepline, unele mai aproape de deplinătate, altele mai depărtate. [...] Într-un fel deci Biserica cuprinde toate confesiunile despărţite de ea, întrucît ele nu s-au putut despărţi deplin de Tradiţia prezentă în ea. [...] Participarea lor (a credincioșilor) nedeplină la Hristos, și aceasta în mare măsură fără vina lor, poate va avea ca urmare o participare nedeplină la El și în viaţa viitoare, conform cuvîntului Mîntuitorului: „În casa Tatălui Meu multe locașuri sunt…” (Ioan 14: 2). O vină neîndoielnică o au ereziarhii, care, fără prea multă aprofundare a credinţei moștenite și conducîndu-se mai mult de patima trufiei, au purces la sfîșierea creștinătăţii, ceea ce a produs un mare rău”[6].

NOTE
[1] Panayotis Nellas, Ortodoxia: divino-umanism în acțiune, Deisis, 2013.
[2] Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, 1980, p. 97, 98, 102.
[3] Adam Smith, Theory of Moral Sentiments, Lyberti Fund, 1984, p. 5-6, 19-20. Vezi și Daniell M. Bell Jr, The Economy of Desire. Christianity and Capitalism in a Postmodern World, Baker Academic, 2012, p. 114, 126, 177, 182.
[4] Milton Friedman, Capitalism and Freedom, The University of Chicago Press, 2002, p. 119-136
[5] Karl Barth, Dogmatica Bisericii, Herald, p. 110
[6] Dumitru Stăniloaie, Teologia Dogmatică Ortodoxă, EIBMBOR, București, 2003, vol. 2, p. 275, 277, 278

Pentru articolul integral din revista „Convorbiri literare“ click AICI.

marți, 16 decembrie 2014

„Noi, cei din ţările ortodoxe, ar trebui să fim lideri mondiali în protejarea familiei şi a valorilor acesteia“


Interviu cu Alexey Komov, Director de Programe Internaţionale la Fundaţia Sf. Vasile cel Mare / Forumul Internaţional „Familii numeroase şi viitorul umanităţii”, cu ocazia Summitului Demografic de la MOscova, iunie 2011

Cum v-a venit ideea organizării acestui forum?

Acum patru ani, m-am gândit că trebuie să existe oameni buni, pro-familie, şi în Occident, aşa că am mers în SUA, la Colorado Springs, la întâlnirea Comitetului Executiv al Congresului Mondial al Familiilor, o platformă mondială care uneşte sute de organizaţii din 80 de ţări ale lumii şi îşi propune să apere familia naturală.

Le-am propus să organizăm un eveniment la Moscova. Ne-a luat patru ani. Între timp am organizat Summitul Demografic „Viitorul Umanităţii”, în iunie 2011, tot la Moscova, şi am pregătit în paralel acest eveniment.

Suntem foarte fericiţi că s-a întâmplat la un nivel atât de înalt. Suntem acum în Catedrala „Hristos Mântuitorul”, cea mai mare din Rusia, care a fost distrusă în timpul comunismului şi reconstruită mai bine şi dotată cu o sală de conferinţe foarte frumoasă. Avem aici 1.500 de invitaţi. Ieri am avut o întâlnire la Kremlin, iar seara a avut loc un concert în piaţa istorică a Kremlinului. Cred că un astfel de eveniment se întâmplă doar o dată la zece ani şi suntem foarte fericiţi că se demonstrează astfel că valorile familiei sunt sprijinite de Rusia. Din nefericire, în ţările occidentale, aceste valori au început să  piardă teren în faţa atacurilor ideologice.

Pentru interviul integral de pe culturavietii.ro click AICI.

marți, 23 septembrie 2014

Sclavagismul financiar și iobăgia medievală

de Ilie Catrinoiu În urmă cu ceva vreme, Ministerul Muncii a publicat datele privind nivelul salariilor în România. Cifrele sunt șocante: peste 3 milioane de români, adică mai mult de jumătate dintre salariații legali, câștigă maximum 1.000 lei pe lună; o treime din salariați obține cel mult 850 lei; circa 650.000 din cei 691.000 de angajaţi cu program redus iau mai puţin de 1.000 lei lunar. La polul opus se află circa 300.000 de persoane care au salarii de peste 5.000 lei, iar în top sunt 27.000 de angajaţi care obţin mai mult de 15.000 lei lunar.Din cele 120.000 de persoane cu câştiguri din drepturi de autor şi convenţii civile, două treimi iau sub 1.000 lei net lunar. Ministerului Muncii arată că 4,43 milioane de persoane au contracte de muncă cu normă întreagă, alte 700.000 de persoane au contracte cu timp parțial și 120.000 au contracte de drepturi de autor și convenții civile. În aceste condiții cel puțin 1,5 milioane de români lucrează la negru. Și ca o cireașa pe tort, potrivit EU Observer, românii sunt pe primul loc la orele de muncă din Europa, cu o medie de 2.099 de ore pe an, în comparație cu Finlanda (1.648 de ore), Franţa (1.661 de ore), Germania (1.847 de ore), Italia (1.781 de ore) sau Marea Britanie (1.900 de ore). Din 1998 și până în prezent românii nu au muncit pe an mai puțin de 2091 de ore (anul 2009).Această stare de fapt nu se poate rezuma decât în două cuvinte: genocid economic.  Starea de debusolare, confuzie și deznădejde a românilor în ceea ce privește destinul lor și viitorul națiunii sunt maxime. Dezarmarea, degradarea și sclavia în care se află poporul e totală. Și mai mult decât atât: niciodată în istoria sa poporul român nu a fost mai sărac, mai obedient, mai înrobit și mai dezarmat ca azi. Prin sec. XIV-XV un iobag din Transilvania deținea 150 de porci, 40 de vaci și 20-30 de cai. În Conscripţia urbarială de la 1681-1682, primul recensământ atestat documentar în Țările Române,  e menționat că cel mai înstărit iobag hunedorean era Prodan Balint din Nădăştia care avea 3 cai, 16 boi, 6 vaci, 150 de oi, 36 de porci, stupi. Circa 24% dintre familiile de iobagi posedau o avere mică, dar restul de 76% era reprezentat de familiile mijlocii şi bogate. În medie, o familie de iobagi deţinea 4 boi, un plug cu brăzdar de fier, 2 vaci, cai, oi, porci, capre și stupi. Iobagii din vechime aveau un concediu de aproximativ 221 de zile pe an, căci un iobag muncea doar 3 zile pe săptămână. Vicejudele curţii Andrei Buda avea o avere estimată la 2 cai, 8 boi, 3 vaci, 8 oi, 8 porci, stupi, luciu de apă la Cerna, deci era mai sărac decât un iobag prosper. Cu toate acestea iobagii făceau din când în când, cu Biblia în mână și fără să fie acuzați că sunt „marxiști revoluționari”, câte o răscoală pentru că nu erau mulțumiți de traiul pe care îl duceau.Sistemul politic și economic actual așa zis „democratic” este în realitate sclavagism pre-creștin și dictatură. Cum se explică obediența oamenilor? În primul rând se explică prin sistemul de educație al manualelor alternative de istorie care, ca și manualele de istorie din comunism, au ca scop condiționarea mentală a subiectului în vederea acceptării cu seninătate a condiției de sclav pentru tot restul vieții. Leszek Kolakowski, autorul monumentalei trilogii despre principalele curente ale marxismului, s-a autodeclarat a fi și conservator, și liberal, și socialist; marxist înfocat în tinerețe, a scris încă din 1990, pe când era un liberal-conservator convins, că dreapta și stânga „nu mai sunt niște opțiuni care să se excludă reciproc”, având în vedere că în spatele lor stă aceeași „mână invizibilă”; mai mult decât atât, scopul liberalismului (de dreapta și de stânga), scrie Kolakowski, e să aneantizeze conștiința și memoria istorică a oamenilor (Leszek Kolakowski, Modernitatea sub un neobosit colimator). Să nu pierdem din vedere esențialul: Leszek Kolakowski a fost un gânditor „din interiorul” finanței, un erudit desăvârșit.În al doilea rând, obediența se explică prin faptul că industria de advertising, industria media și de divertisment au reușit să colonizeze imaginația românilor și să le furnizeze râsul forțat și fericirea artificială în fiecare seară și zi prin imagini și lumini.  Poporul trăiește iluzia fericirii, iluzia bunăstării, iluzia vieții creștine. Tehnicile magice prin care operează industria de advertising asupra minții umane reprezintă probabil cel mai eficient instrument de hipnoză în masă. Când mintea omului nu stă ascetic în raport contemplativ cu natura și cu Dumnezeu, atunci ea nu poate transfigura societatea în care trăiește deoarece ia forma obiectelor din jur care la rândul lor o transformă în obiect și marfă. Românul de azi nu e doar o marfă, ci e cea mai ieftină marfă existentă pe piața globală a mărfurilor. Cuviosul Paisie Aghioritul a dat cea mai clară definiție a sărăciei: „Odinioară oamenii aveau scumpătate în viața lor, sinceritate, cinste, iar lucrurile materiale erau atunci ieftine. Acum, din păcate, în anii noștri a fugit de la noi, oamenii, scumpătatea și s-au scumpit lucrurile materiale”. Când demnitatea persoanei nu mai e respectată și e inlocuită cu resursa umană, atunci sărăcia ia locul prosperității. Sistemul nu investește în oameni, ci îi exploatează cu acordul lor, pentru a se autodevora pe parcurs.Clasa politică și „intelectualitatea” să ia aminte și să dea dovadă de responsabilitate și maturitate făcându-și autocritica celor 24 de ani de capitalism și socialism în care viața oamenilor, natura și cultura unui popor au fost supuse banului. Sciptura scrie, iar istoria demonstrează, că răul, oricât de monstruos ar fi, nu durează niciodată; doar binele e durabil.  Regresul produs de ideologiile clasice (capitalism și socialism) este evident.Dacă după 1990 românii nu au avut posibilitatea de a opta în politică, de acum nu se mai poate spune același lucru: au de ales între sclavia financiară (globalizarea sărăciei) și economia libertății (economia civică).

miercuri, 16 aprilie 2014

Washington-ul împinge lumea spre război

de Paul Craig Roberts


Directorul CIA a fost trimis la Kiev să lanseze operațiunile de suprimare, pe cale militară, a separatiștilor ruși din estul și sudul Ucrainei, în cea mai mare parte foste teritorii rusești atașate, printr-o nebunie, Ucrainei în primii ani ai URSS.
Planul Washington-ului de a pune stăpânire pe Ucraina a omis faptul că părțile rusești și cele vorbitoare de limba rusă nu aveau de gând să accepte includerea în UE și în NATO și să tolereze persecuția la care ar fi fost supusă populația. Washington-ul intenționa să lase Rusia fără baza ei navală de la Marea Neagră, dar a pierdut Crimeea. În loc să admită că planurile de a pune stăpânire pe Ucraina au dat greș, incapabil să-și recunoască greșeala, Washington-ul împinge criza spre un nivel încă şi mai periculos.
Dacă Ucraina se destramă prin secesiune, cu fostele teritorii rusești revenind la Rusia, Washington-ul va fi marcat negativ de faptul că lovitura de la Kiev a avut ca rezultat revenirea provinciilor rusești ale Ucrainei la Rusia. Pentru a evita această situație stânjenitoare, Washington-ul împinge criza spre război.
Directorul CIA a instruit guvernul marionetă de la Kiev să facă apel la Națiunile Unite pentru a cere ajutor în respingerea „teroriștilor“ care, cu un pretins ajutor rusesc, ar ataca Ucraina. În vocabularul Washington-ului, dorinţa de autodeterminare este un semn al amestecului rusesc. Cum ONU este practic o organizație finanțată de Washington, Washington-ul va obține ce vrea.
Cu câteva săptămâni în urmă, guvernul rus a anunțat în modul cel mai clar posibil că folosirea violenței împotriva protestatarilor din estul și sudul Ucrainei va obliga guvernul Rusiei să trimită armata să-i protejeze pe ruși, așa cum Rusia a trebuit să procedeze în Osetia de sud atunci când Washington-ul i-a dat instrucțiuni conducătorului marionetă al Georgiei să atace trupele rusești de menținere a păcii și pe locuitorii ruși ai Osetiei de sud.
Washington-ul știe că guvernul rus nu poate să stea deoparte în vreme ce unul dintre statele marionetă ale Washington-ului îi atacă pe ruși. Cu toate acestea, Washington-ul împinge criza spre război.
Primejdia pentru Rusia constă în faptul că guvernul rus se va baza pe diplomație, organizații internaționale, cooperare internațională, pe bunul simț și interesele politicienilor germani și ale celor din țările europene vasale Washington-ului.
Pentru Rusia aceasta ar putea să fie o greșeală fatală. Nu există bunăvoință la Washington, doar minciună. Întârzierile rușilor oferă Washington-ului timpul necesar pentru a masa forțe la granița Rusiei și în Marea Neagră și pentru a anatemiza Rusia prin propagandă și a supune populația SUA unui bombardament de mesaje războinice. Acest din urmă fenomen este deja în curs de desfășurare.
Kerry i-a spus răspicat lui Lavrov că Washington-ul nu are urechi de ascultat pentru ce spune Rusia. Cum Washington-ul plătește bine, nici marionetele sale europene nu au urechi de auzit pentru ceea ce spune Rusia. Banii sunt mai importanți pentru politicienii europeni decât supraviețuirea omenirii.
În opinia mea, Washington-ul nu dorește ca problemele Ucrainei să fie rezolvate pe cale diplomatică și rațională. Cea mai bună mișcare a Rusiei s-ar putea să fie ocuparea imediată a teritoriilor rusești ale Ucrainei și reabsorbirea lor în Rusia de unde provin. Aceasta ar trebui să se înfăptuiască înainte ca SUA și marionetele sale din NATO să fie gata de război. Este mai dificil pentru Washington să înceapă un război când entitățile vizate au fost deja pierdute. Rusia va fi anatemizată printr-o nesfârșită propagandă, indiferent dacă redobândește sau nu teritoriile sale tradiționale. Dacă Rusia permite ca revolta acestor teritorii să fie înăbușită de Washington, prestigiul și autoritatea guvernului rus se vor prăbuși. Poate că tocmai pe asta contează Washington-ul.
Dacă guvernul lui Putin stă deoparte în timp ce lupta Ucrainei rusești este înăbușită, prestigiul lui Putin se va prăbuși iar Washington-ul va răsturna guvernul rus punând în acțiune sutele de ong-uri finanțate de Washington pe care guvernul rus a avut nebunia să le tolereze. Rusia este împânzită de coloane a cincea ale Washington-ului.
În opinia mea, guvernele rus și chinez au făcut serioase greșeli strategice rămânând în cadrul sistemului internațional de plăți bazat pe dolar. Țările din grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud – nota trad.) și toți ceilalți care mai au minte ar trebui imediat să părăsească sistemul bazat pe dolar, care este un mecanism al imperialismului american. Țările din grupul BRICS ar trebui să-și creeze imediat propriul lor sistem de plăți și propiul lor sistem de comunicații/Internet.
Rusia și China au comis aceste greșeli strategice prosteşti pentru că, marcate de tarele lăsate de eșecul comunismului, au rămas cu credința naivă că Washington-ul este pur, că acționează conform imaginii sale propagandistice, care-l prezintă ca pe un campion al legalității, justiției, compasiunii și drepturilor omului.
De fapt, Washington-ul, „țara excepțională, indispensabilă“      este dedicată luptei pentru hegemonie asupra lumii. Rusia, China și Iranul stau în calea hegemoniei Washington-ului și sunt țintele atacului.
Se pregătește atacul asupra Rusiei.

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Pentru versiunea în limba engleză, click AICI.


Paul Craig Roberts a fost asistentul secretarului de stat responsabil cu Trezoreria în administrația Reagan, editor asociat și editorialist al „Wall Street Journal“, editorialist al „Business Week“, „Scripps Howard News Service“ și „Creators Syndicate“. A fost decorat de guvernul Mitterand cu Legiunea de Onoare. A deținut poziții academice în șase universități americane, inclusiv la Stanford și Georgetown University. Autor a numeroase cărți, dintre care ultimele două sunt How America Was Lost: From 9/11 to the Police/Warfare State (2014) și The Failure of Laissez Faire Capitalism and Economic Dissolution of the West (2013).

miercuri, 9 aprilie 2014

Vladimir Putin, un cruciat creștin?


de Patrick J. Buchanan


În alocuțiunea sa de la Kremlin, menită să justifice anexarea Crimeei de către Rusia, Vladimir Putin  a vorbit, înainte de a trece în revistă bătăliile în care sângele rusesc a fost vărsat pe solul Crimeei, despre o mai veche și mai profundă legătură.
Crimeea, a spus Putin, „este locul vechiului Chersones, unde a fost botezat prințul Vladimir. Gestul său, plin de încărcătură spirituală, de a adopta Ortodoxia a predeterminat întregul fundament  al culturii, civilizației și valorilor umane care unesc popoarele Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei“.
Rusia este o țară creștină, a spus Putin. Această cuvântare amintește de cea din decembrie, când fostul șef al KGB-ului a vorbit de o Rusie care se opune Vestului decadent: „Multe țări euro-atlantice s-au îndepărtat de rădăcinile lor, inclusiv de valorile creștine. Sunt urmate politici care pun pe același plan o familie cu mai mulți copii și un parteneriat între persoane de același sex, credința în Dumnezeu și credința în Satana. Aceasta este calea spre degradare“.
Ați auzit în ultimul timp vreun lider occidental, să spunem pe Barack Obama, vorbind în felul acesta?
Condamnându-i pe „bolșevicii“ care au cedat Crimeea Ucrainei, Putin a declarat: „Să-i judece Dumnezeu“. Ce se întâmplă de fapt?  După moartea marxism-leninismului, Putin consideră că o nouă luptă ideologică este în curs de desfășurare, o luptă între un Occident depravat, condus de Statele Unite, și o lume tradiționalistă, pe care Rusia s-ar simți mândră s-o conducă. În noul  război dintre credințe, spune Putin, Rusia se află de partea lui Dumnezeu, iar Vestul este Gomora.
Liderii occidentali care compară anexarea de către Putin a Crimeei cu Austria și Anschluss-ul lui Hitler, care îl privesc ca pe nimic altceva decât un „nenorocit de kaghebist“, care îl numesc „presupusul  hoț, mincinos și ucigaș care conduce Rusia“, așa cum a făcut Holman Jenkins în Wall Street Journal,  cred că pretențiile lui Putin de a se situa la un nivel moral mai înalt sunt  pură blasfemie.
Dar Vladimir Putin știe exact ce face, iar noile sale declarații se înscriu într-o lungă tradiție. Fostul comunist, Whittaker Chambers, care l-a denunțat pe Alger Hiss ca spion sovietic, scria o carte despre „Cea de-a treia Romă“ când l-a surprins moartea, în 1964. Prima Romă a fost Orașul Sfânt, lăcaș al creștinătății, care a căzut pradă lui Odoacru și barbarilor lui în 476 d. Hr. A doua Romă a fost Constantinopolul,  Bizanțul (Istanbulul de astăzi), care a căzut în mâna turcilor în 1453. Orașul care a succedat Bizanțului, a Treia Romă, ultima Romă pentru ortodocșii pe stil vechi, a fost Moscova.
Putin pretinde că Moscova este Orașul Sfânt de astăzi și postul de comandă al contrareformei împotriva noului păgânism. Putin se conectează la unele  dintre cele mai puternice curente mondiale. Nu numai prin sfidarea pe care o abordează față de ceea ce mare parte din omenire consideră a fi marșul arogant al Americii spre hegemonie mondială. Nu numai prin apărarea sa tribală a rușilor pierduți lăsați de izbeliște după dezintegrarea URSS.  Putin canalizează  repulsia mondială față de și rezistența împotriva scursurilor unei revoluții seculare și sociale hedoniste provenite din Occident.
În războiul cultural pentru viitorul omenirii, Putin înfige adânc  steagul rusesc în solul creștinismului tradițional. Discursurile lui recente se fac ecoul cuvintelor Papei Ioan Paul al II-lea, a cărui Evangelium Vitae din 1995 condamna cu cea mai mare fermitate îmbrățișarea  de către Occident a „culturii morții“.
Ce înțelege Papa Ioan Paul al II-lea prin crime morale? Capitularea Vestului în fața revoluției sexuale manifestate prin ușurința de a divorța, promiscuitate deșănțată, pornografie, homosexualitate, feminism, avort, căsătorii între persoane de același sex, eutanasie, sinucidere asistată – înlocuirea valorilor creștine cu valorile Hollywood-ului.
Editorialista lui Washington Post, Anne Applebaum, scrie că a rămas șocată când, aflată în Tbilisi, a auzit un avocat georgian spunând despre fostul regim pro-occidental al lui Mihail Saakaşvili: „Erau LGBT“ (colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală și transexuală – nota trad.)
„A fost un moment când mi s-au deschis ochii“ a scris Applebaum. Teama și scârba față de căsătoriile între persoane de același sex, care au atins proporțiile unei pandemii, sunt acum globale. La Paris, un milion de oameni formând Majoritatea Morală au ieșit în stradă protestând cu mânie. Masha Gessen, care scrie o carte despre Putin, afirmă că în ultimii doi ani „Rusia se transformă în liderul lumii anti-occidentale“.
Dar războiul de purtat împotriva Vestului nu trebuie să fie cu rachete.  Este un război cultural, social, moral, în care rolul Rusiei –  în cuvintele lui Putin – este de „a împiedica mișcările regresive și cele de scufundare în întunecimea haotică precum și o reîntoarcere la o stare primitivă“.
Să fie acesta „întunericul  haotic“ și „condiția primitivă“ a omenirii înainte ca Lumina să vină în lume? Autorul de față a fost uimit să citească în newsletter-ul din ianuarie-februarie al Consiliului Mondial pentru Familii din Rockford, Illinois, că, din cele „zece trenduri considerate a fi cele mai bune“ din lume în 2013, pe primul loc se situa faptul că „Rusia se impune ca lider pro-familie“. În 2013, Kremlinul a interzis propaganda homosexuală, reclama pentru avorturi, avorturile după 12 săptămâni de sarcină și  insultele la adresa credincioșilor.
„Pe când celelalte superputeri se îndreaptă către o viziune păgână asupra lumii“, scrie Allan Carlson, președintele Consiliului Mondial pentru Familii, „Rusia apără valorile iudeo-creștine. În timpul erei sovietice, la Moscova se adunau comuniștii occidentali. Anul acesta, cel de-al VII-lea Congres mondial al familiilor se va ține la Moscova, între 10-12 septembrie“.
Va ține Vladimir Putin principala alocuțiune? În noul Război Rece ideologic oare de ce parte se găsește Dumnezeu acum?

Traducere de Ovidiu Hurduzeu


Patrick ("Pat") Buchanan este una dintre cele mai respectate voci ale conservatorismului american.  A fost „senior adviser“ pentru trei președinți americani (Nixon, Reagan, Ford) și candidat la președenția Statelor Unite în anul 2000. Autorul a numeroase cărți de istorie și critică socială.  Articolul de față a apărut în prestigioasa revistă American Conservative. Pentru versiunea în engleză click aici.

duminică, 6 aprilie 2014

Deficitul de atenție

de James Howard Kunstler

Pe cât se pare, la Departamentul de Stat al Statelor Unite cineva a stins incendiul care devasta superba chică a lui John Kerry, care a încetat (deocamdată) să mai declame nevoia stringentă de a începe cel de-al treilea război mondial ca urmare a anexării peninsulei Crimeea de către Rusia. De când trăiesc n-am mai pomenit o criză internațională mai inutilă și mai absurdă decât hărmălaia produsă în jurul Ucrainei. În mare măsură este opera noastră.
La urma urmei, noi am declanșat criza finanțând răsturnarea guvernului ales al Ucrainei. Cum credeți că s-ar simți SUA dacă Moscova ar pune la cale răsturnarea guvernului mexican? Nu s-ar simți în nesiguranță? Nu cumva ar fi tentate să trimită niște trupe la graniță?
De la sfârșitul Războiului Rece, SUA s-au angajat în demonstrații de forță în toată lumea, de fiecare dată cu consecințe nefaste, cu excepția destrămării Iugoslaviei. Ultimele aventuri din Irak și Afganistan au fost cele mai scumpe – au costat cel puțin un bilion de dolari –, iar haosul încă domină în acele țări. Știrile venite din Kabul, prezentate de NPR (Radioul Public Național) în această dimineață, pun sub semnul îndoielii data alegerilor proiectate a avea loc în cursul săptămânii curente. Zile întregi, așa-numita Comisie Electorală Independentă a fost atacată cu rachete; acum două săptămâni, hotelul cel mai frecventat de ziariștii străini a fost scena unui masacru, iar talibanii rămân o prezență activă, măcelărind civili în zonele din afara Capitalei afgane, unde legile statului încetează să se mai aplice.
Desigur, toate aceste incidente înspăimântătoare ridică o întrebare fundamentală: de ce ar conta cu adevărat pentru SUA ce se întâmplă în Afganistan? Câți ani trebuie să mai treacă pentru ca noi să uităm că Osama bin Laden avea în Afganistan tabere de instruire pentru jihadiști? Chiar şi acum, puteți să fiți siguri că undeva între Casablanca și Timorul de Est există tabere de instruire pentru fanatici religioși și au loc mii de întâlniri informale ale unor tineri cu testosteronul fierbând și care n-au altă treabă decât să se joace cu armele de foc. O să invadăm orice teritoriu unde se petrec astfel de lucruri?
Parte din realitatea noastră mereu în schimbare ne indică faptul că economia globală stă să crape. În ciuda asigurărilor pe care ni le dă un anume Tom Friedman de la New York Times, globalismul nu a fost o constantă a condiției umane. Mai degrabă a fost un set de relații economice trecătoare, produse de circumstanțe speciale într-o anumită perioadă istorică – adică, o sută de ani de energie ieftină și aproape 50 de ani de pace relativă între marile națiuni. Asta-i tot ce a fost globalismul. Acum este în curs de dizolvare, întrucât energia este din ce în ce mai scumpă, cauzând o mulțime de fricțiuni între națiuni complet dependente de consumul masiv de petrol și gaz ieftine.
Fricțiunile se manifestă în special în sectorul financiar. Națiunile mari consumatoare de energie încearcă să compenseze costul crescând al adicției lor și absența „creșterii“ economice împrumutând tot mai mulți bani – adică acumulând din ce în ce mai multe datorii. Aceasta se traduce prin „tipărirea de bani“, acele activități bancare computerizate care pompează din ce în ce mai multe „lichidități“ în economiile „avansate“. Rezultatul acestor procese este stabilirea unor prețuri arbitrare la aproape orice (inclusiv prețul banilor de împrumut) și, pe măsură ce jucătorii îmbrățișează presupusele avantaje ale devalorizării – în special posibilitatea de a lichida propria datorie suverană prin inflație –, un climat din ce în ce mai ostil cauzat de războiul valutelor .
Consecințele acestei situații sunt de discutat în detalii, dar putem cu ușurință să tragem concluzii privitoare la macrotendințe. Orgia globală a bunurilor ieftine și bula financiară sunt pe sfârșite. Națiunile și regiunile din cadrul națiunilor trebuie să găsească o nouă cale de a trăi la o scară mai mică, ceea ce implică neapărat noi modele de guvernare. Destrămarea statelor naționale este în curs de desfășurare și procesul se desfășoară de la margini spre interior, către centrul politic – din teritoriile pârjolite și lipsite de speranță ale națiunilor suprapopulate, care nu se vor „dezvolta“ niciodată, către giganții tot mai sclerozați.
SUA manifestă semne destul de grave ale acestei scleroze vizibile într-o serie de episoade, de la comportamentul dement al liderilor noștri în actualul fiasco din Ucraina, ca urmare a unei situații create în mod artificial și inutil; degradarea orașelor, drumurilor și podurilor noastre; mânjirea peisajelor mutilate cu tot felul de deșeuri din plastic până la comportamentul populației noastre de îngălați demoralizați, inerți mental, adicți, acoperiți de tatuaje și dând din fund.
Pe scurt, este evident că în Crimeea rușii au interese primordiale iar noi n-ar trebui să avem acolo nici o treabă, atâta timp cât viața materială și cea culturală din SUA sunt o paragină și merită mult mai multă atenție din partea noastră.

James Howard Kunstler, scriitor, critic social, publicist și blogger american cunoscut mai ales pentru cărțile sale „Geografia lui Niciunde" (Geography of Nowhere, 1994), „Îndelungata criză" (The Long Emergency, 2005), „Prea multă magie“ (Too Much Magic, 2012). "Îndelungata criză" a fost tradusă în românește de grupul Traduceri Ecologice Independente TEI și se poate accesa aici.

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Pentru versiunea în engleză click aici.

joi, 6 martie 2014

Refacerea României prin noi înşine – concilierea naţională

Interviu cu dr. Călin Georgescu, preşedinte pentru Europa al Clubului de la Roma

— 2014 este Anul 25 de la Revoluţia Română. Dvs. aţi detectat „războiul nevăzut“ în lume şi în România. Ce este acest război?

— Criza oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea boli prilejul de a medita la sarcina supravieţuirii pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit“ natura, omul îl supune acum pe om manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârma şi mai ales în spatele marilor corporaţii. Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi mențin în continuare criza. Lăcomia corporatistă a produs actuala instabilitate economică şi socială. Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere ci de robi, care motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase respectă obedient preceptele „politicilor corecte“. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.
Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului, accesul primar la apă. Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?!
Cea mai mare manipulare este înfăptuită de marile trusturi din industria alimentară şi farmaceutică, dar și de sistemul tradițional de educație. Alimentele sunt oferite spre cumpărare fără să se țină cont de efectul lor asupra sănătăţii, iar la rândul lui, sistemul de sănătate tratează fără să țină cont de alimente. Nutriţia este pe ultimul loc în preocupările omului modern, dar şi la facultăţile de medicină. Foarte puţini dintre noi cred că de aici se pot trage majoritatea bolilor, că există un sistem ascuns bine pus la punct pentru ca noi să ne cumpărăm boala şi apoi să credem că ne putem redobândi prin medicamente sau proceduri costisitoare pseudo-sănătatea. Medicina a devenit echivalentă cu termenul „medicament“, iar tratarea bolii a devenit o industrie.
În general, nu ne facem timp să citim nici eticheta alimentelor, nici  prospectul medicamentelor. Dacă, însă, le citim, constatăm că foarte puține dintre substanţele constituente sunt naturale şi integrale. Restul aduc cu cele sintetizate în laboratorul de chimie. Aflată în ghearele Big Pharma şi ale industriei producătoare de aparatură medicală, medicina modernă ne dictează cum să ne reparăm, nu cum să ne vindecăm. Cum să tratăm boala și nu cum să o prevenim. Medicina preventivă și politicile publice cu măsuri de promovare a sănătății nu sunt o prioritate pentru guverne sau pentru corporații. Or, intervenţiile medicale sunt necesare și binevenite în caz de accidente sau în situaţii de urgență similare – ele însă ar trebui să rămână așa cum arată numele şi lor: soluţii extraordinare.
În România, cetăţeanul este stăpânit prin frică şi foame. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea“ miracole confundăm credinţa cu magia. Fără muncă asiduă şi jertfă nu-ţi poţi lua zborul către orizontul Demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi așa s-a perpetuat mentalitatea că atât timp cât ai ce consuma e bine. Burta plină stă mai presus de libertate!
Acum, în România se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa sfântă în Hristos se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Și atunci omul devine „resursă umană“, un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii şi a inimii. Alimentele procesate industrial conțin substanţe care acționează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul fără să se hrănească. Mintea, sufletul și inima îi devin captive. Mintea trebuie să fie însă liberă, critică și independentă, iar inima să bată în ritmul dragostei pentru aproapele nostru.
Sistemul educațional de stat contribuie și el din plin la încătușarea minții și a spiritului. După ce sunt școliți conform prejudecăților adulților, denumite eufemistic programe naționale, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acționeze în alt mod decât și-au dorit formatorii lor…
Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie.
Se impune urgent reprofesionalizarea României și restabilirea valorilor morale ireproșabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.

— Aţi găsit reţeta şi cheia succesului României: dragostea (unirea) şi micul producător. Cu micul producător, spuneţi, am cuceri toată lumea. Vă rog să dezvoltaţi această idee. Pe ce vă bazaţi când spuneţi că România are capacitatea de a fi lider european?

— A te baza pe micul producător înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci ba chiar şi cum să gândeşti. Mai înseamnă şi să-ţi organizezi singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Datorită lui vom rezolva în cea mai mare parte problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta nu depinzi de nimeni, eşti autonom. Acum românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Trebuie doar să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi.
Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului. La care adaug un mesaj pentru renaşterea speranţei şi a încrederii: pe plan internaţional România va ocupa locul care i se cuvine, de factor care contează în politica lumii. Noi ca popor trebuie sa fim uniţi, „în cuget şi simţiri“, să ne dorim libertatea de acţiune, care nu exclude să ne avem bine cu toată lumea. Trebuie să ştim însă ce vrem. Unde dorim să ajungem şi ce mijloace avem pentru a atinge scopurile pe care ni le-am propus! Aceasta este o decizie fermă, politică şi profesională.
Prădătorii care au condus ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el, pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuți, nu născuți. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt niște mutanți, o altă specie!
Asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc un sistem mafiot.
Politicienii, ca și intelectualii caută „să vorbească frumos“ ca să nu deranjeze, toți vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviți la culoarea cenușie ca la un simbol al cumințeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde este incinerată libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

— Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile naturale?

— Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora. Populaţia lumii creşte cu 1% pe an, dar capitalul natural scade cu 1% an. Două treimi din ecosistemele lumii sunt utilizate nesustenabil. Schimbările climatice exercită o presiune în plus. Trei miliarde de oameni trăiesc cu mai puţin de 2 USD/zi. 20% din ceea ce se produce pe planetă ajunge la doar 7% din populaţie.
Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente îl avem pe masă datorită albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima țară unde aceste insecte excepționale aproape că au dispărut.
Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim produse strategice, adică apa şi hrana, dar şi energia verde. Or, România deţine, sau mai deţine încă, posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Știm ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val. În politica românească post-decembristă lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică. Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie.
Necesităţile politicii externe ale României sunt mai ales păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative. România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintașilor noștri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim. Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează se produce şi o prăbuşire a civilizaţiei, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie gen Somalia. Şi nu suntem la adăpost de un asemenea pericol decât dacă procesul de ruinare a statului român este oprit de îndată. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub nici un motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică“ şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum se întâmplă la Pungeşti – ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!

— Din acelaşi context fac parte şi corporaţiile. Ce fac acestea? Cum conduc leadershipul politic? Spre care ţintă? Câte corporaţii contează? Câte state?

— Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând de lideri autentici şi de patrioţi naţiunile existente. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât cele 150 de state la un loc.
Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului. Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastrul ecologic în multe locuri din lume.
În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărților cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea anarhică şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie.
România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei cu acte mai mult sau mai puţin în regulă este un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greși, că destabilizarea prezentă a Ucrainei prin proteste violente dirijate este pe punctul de a declanșa un nou Război Rece între Rusia și SUA. Un „război ascuns“ mocnește deja în Asia, între China și principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei.
Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei. În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europeene“ în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor“, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş). Nu se mai vinde mobilă, ci buştean direct din pădure.

— Comentaţi, vă rog, fraza „România este sub asediul marilor corporaţii“.

— Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Corporaţia Chevron încalcă voinţa unei comunităţi locale din judeţul Vaslui, care nu vrea explorarea gazelor de şist, fără ca statul să intervină. Ba din contră, statul îşi loveşte propriii cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! La Pungeşti, de câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului?
Jandarmii îşi apără salariul şi job-ul, dar înainte de asta trebuie să-şi apere ţara căreia i-au jurat credinţă. Ce fel de oameni lucrează astăzi în jandarmerie?
Ce-ar mai fi de spus aici? Nimic, doar că este o acţiune criminală fără precedent.
Apoi afacerea Bechtel, controversatul proiect de pseudoautostradă: pentru 50 de km, statul român a plătit 1 miliard de euro, de câteva zeci de ori mai mult decât normal, fără a mai vorbi de calitatea slabă a lucrării – adică, practic nu s-a construit. Şi asta numai cu concursul lacheilor din politica românească, pe care chiar şi americanii îi dezaprobă dar, desigur, se folosesc de ei.
Să nu uităm asediul FMI asupra României. „Terminator“-ul a fost chemat de semănătorii de neghină – nimeni alţii decât fariseii actuali proveniţi din fosta burghezie proletară – pasămite ca să salveze ţara. Ştim însă bine că nu poţi lăsa ţara pe mâna unor creditori care nicăieri în lume nu au vreun  proiect pozitiv. Dimpotrivă, au înrobit toate ţările pe unde au călcat. Dar FMI-ul nu este o fatalitate. Președintele Rafael Correa al Ecuadorului, o mică republică din America Latină, a avut curajul să întrerupă acordurile cu FMI-ul și Banca Mondială, salvând țara de la o ruină programată. Acțiunile curajoase ale președintelui Correa au fost apreciate în întreaga lume, Ecuadorul fiind în prezent  o țară respectată, în plin avânt economic. Ceea ce, evident, nu-i cazul României.
Țara noastră are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice ale ţării şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În țara noastră se moare efectiv de foame, bătrânii sunt umiliți, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor iar credința strămoșească este călcată în picioare – iată realitatea! Iar dezastrul este băgat sub preș. Se dau cifre, care mai de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieșit din criză. Cum să iasă din criză statul român când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins în 2013 nivelul din 2008, când se arunca cu bani în stânga şi în dreapta? Cheltuielile bugetului general consolidat cu bunuri şi servicii au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB (38,6 mld. lei) – sărind de pragul de 6% din PIB pe care nu-l mai atinseseră dinainte de criză. Astfel, aceste cheltuieli ale statului s-au apropiat de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB (33,2 mld.). Doar minciună și triumfalism în cifrele vehiculate de presa aservită! Mai grav: aceste cifre  sunt transmise și publicațiilor internaționale.
România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment care trăieşte pe datorie.

— Vorbind de realitate, de actualitate, şi nu de viitor sau de o dorită şi imaginată dezvoltare, unde este România astăzi? Ce înseamnă statul român? Care sunt deciziile pe care le poate lua?

— Statul român actual este un stat slab, sărac şi înapoiat. Acționează conform unor mituri și prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking, gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcție de propriile dorințe. Justiţia română este servilă şi neprofesionistă. Dosarele se albesc în funcţie de interese, justiţia este oarbă, pedepseşte doar mafioţi mărunţi. „Peştii cei mari“ rar ajung la puşcărie şi numai în urma unor reglări de conturi între „găşti“.
Dacă vrei să distrugi o ţară o faci infiltrând neisprăviţi în funcţii de decizie.
Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. În România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune de perspectivă. Statul român actual nu mai există pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.

— Puneţi drept condiţie a redresării patriotismul în limitele adevărului şi reluaţi formula interbelică „prin noi înşine“. Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?

— Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit.
Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare.
Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine“ nu poate fi transpusă în practică de către cei care dușmănesc România.
Sunt țări importante care în ultimii 20 de ani s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înșine“. În anii ’70, Finlanda era la coada țărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globaliști, cu rețetele lor neoliberale, dar și-a revenit spectaculos când țara a adoptat modelul „prin noi înșine“. Japonia, Norvegia, Argentina, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de țări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor“ internaționali și au reușit să prospere economic.
A ne dezvolta prin noi înșine înseamnă în primul rând a investi în om – or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume iar în ţara lor nu au un loc de muncă? În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate!
Trebuie să-i insufli tânărului mândria pentru istoria neamului său. Când ne vorbea profesorul la școală de Mihai Viteazu, de Brâncoveanu, intram în pielea lor ca eroi și doream, noi copiii, să facem la fel pentru țara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată, pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.

— Vedeţi la conducerea României un om cu caracter, care să-şi iubească ţara. Nu sunt cuvinte prea solemne, prea mari? Unde pot fi găsiţi astfel de oameni?

— Demnitatea provoacă demnitate, iar conducerea ţării se impune prin virtute şi nu prin impostură, rea-credinţă şi manipulare.
Pentru această ţară, unii au fost gata să sufere şi să-şi dea viaţa. Nu pentru hambare pline au luptat Gheorghe şi Ion ai noştri, ci pentru dreptate şi demnitate!
Există în România oameni formidabili, tineri în special. Iubeşte-i şi ei îşi vor iubi ţara, fiind dispuşi să i se dedice chiar şi cu preţul vieţii.

— Întrevedeţi, alături de mulţi futurologi, marea criză alimentară şi a apei. Cum ar putea trece România prin aceste două crize? Vorbiţi de solul fertil (adevăratul aur al României) şi de apă. În context, vă dau de ştire că Chevron forează după gaze de şist în Dobrogea, unde profesorul Zamfirescu de la Universitate a identificat un fluviu de apă dulce cât Dunărea, de la Balcic la Mamaia şi mai la nord. Nu va fi pusă această resursă în pericol?

— Criza apei şi a hranei din zona anilor 2020 va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Ţara este un organism viu şi trebuie tratată ca atare, adică integral, la fel cum viziunea integrală trebuie să prezideze modul de a concepe măsurile de prevenţie şi de asigurare a sănătăţii umane. Integral se gândesc şi problemele ţării. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri. Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână.
Cunosc resursa uriaşă de apă care se varsă la câţiva km în mare. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii.
Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi în ultimii doi ani în toată California persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.

— De ce vedeţi în comerţul pe apă comerţul viitorului?

— Energia este una din cele trei mari teme ale omenirii în următoarea perioadă. Linia de comerţ cu Asia se poate realiza prin România simplu şi eficient. Portul Constanţa, port la doua mări, Marea Neagră şi Caspica, este mai important decât aeroportul Otopeni. Cine va stăpâni comerţul pe mare, în viitor va stăpâni lumea economică.

— Care sunt atuurile în dezvoltarea României? Apă, munţi, sol, păduri? Capitalul natural?

— România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil ca să fie păstrată fără luptă!
Ştiinţific, din 9 regiuni biogeografice, România deţine 5, având cea mai importantă ecoregiune la nivel global. Mai mult de jumătate din Carpaţi, cei mai sălbatici ca natură sunt în ţara noastră. Peste jumătate din carnivorele mari sunt în România. Avem apoi Delta Dunării, zonele umede şi pădurile – un tezaur.
Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale. Şi în special de baza genetică pură pe care o are, fiind printre foarte puţinele ţări din Europa care deţin aşa ceva. Dacă numesc doar cele 220.000 de ha de pădure, apoi cernoziomul ciocolatiu, cel mai productiv dintre toate tipurile de sol, aflat cu predilecţie în Dobrogea se poate vedea capacitatea sigură de a dezvolta durabil ţara. Nu poţi avea dezvoltare durabilă fără fundamentul dat de resursele naturale pure.
Sub acest aspect, România se înscrie în zona marilor negociatori, fiind un potenţial multiplicator genetic pentru ţările care au doar resurse financiare dar nu şi pe cele naturale. Sau au pădure dar nu au codru. Lumea occidentală este disperată să aibă hrană şi apă de foarte bună calitate pentru cetăţenii ei. Doar astfel îşi asigură continuitatea ca neam. Toţi sunt conştienţi de pericolul alimentaţiei industriale, plină de E-uri şi aducătoare de boli pe care medicina actuală nu le poate trata.

— Între factorii care subminează identitatea românească şi viitorul naţiunii române aţi numit distrugerea ţărănimii. Ce mai reprezintă ţăranii în viaţa economică şi culturală? Mai sunt ei un element identitar al românilor?

— Veşnicia s-a născut la sat, spunea Blaga. Ţăranul român reprezintă gena autentică a civilizaţiei mileniului actual. El reprezintă nu doar şansa redresării României, ci însăşi speranţa renaşterii lumii occidentale, care încearcă cu disperare să-şi îndrepte nesăbuinţele trecutului.
Ţăranul român a fost în mare parte distrus de febra consumistă şi de supermarketurile care s-au înmulţit enorm la nivelul întregii ţări.
Apoi a fost redus la tăcere, fiindu-i atacat cadrul natural, de care depinde existenţa sa. A fost jefuit orbeşte, s-a vândut pe nimic resursa naturală primară.
Prin urmare, eu nu aş promova industria alimentelor bio, ci gospodăria ţărănească tradiţională. Prin ea am ajunge la bio în mod natural. România ţară bio! Cu ea aş cuceri lumea toată!
Roşia românească – cultivă această roşie în Germania. Pune-l pe neamţ să o facă! Ei, bine, nu poate, cu toată tehnologia lui, pentru că pământul ţării noastre este cel mai roditor. Şi peste asta, este un pământ sfânt.
Dacă se pune la punct agricultura ţărănească tradiţională, exporturile de grâne româneşti se vor face nu pe bani ci contra aur.

— De ce nu sprijină băncile ţărănimea?

— Cum să sprijine băncile esenţa dezvoltării noastre, când peste 80% din ele sunt străine? Nu au nici un interes să o facă. Decapitalizarea băncilor româneşti s-a făcut cu bună ştiinţă.
Dezbaterea politică cea mai frecventă din societatea românească este cea legată de putere. Problema este că, atunci când deţii puterea şi nu ştii ce să faci cu ea sau nu ai cu cine să faci ceea ce ţi-ai propus, se intră în impas. Ieşirea din această dilemă nu poate fi dată decât prin cultivarea profesionalismului autentic.
Acelaşi lucru este valabil şi în cadrul sistemului bancar. România este poligon de încercări pentru sistemul bancar internaţional. La filialele din ţara noastră, băncile mamă trimit cadre de conducere slab pregătite profesional, dispuse la experimente, care duc o politică de jecmănire a populaţiei şi nu de dezvoltare.
România ar trebui să aibă o instituţie de credit agricol, aşa cum a propus Take Ionescu în documentul „România în anul 3000“, încă din 1920. Ce oameni, ce viziune, ce dăruire faţă de ţară!
Dar şi dezvoltarea agriculturii, chiar şi tradiţionale, ţine de ansamblul economic, de o creştere moderată/fezabilă, fără a strica echilibrele macroeconomice, susţinută de un buget naţional multianual gândit pe termen lung. Apoi de investiţii necesare pe termen scurt în infrastructură şi tehnologie. Fără investiţii, scade competitivitatea și economia moare. Iar investiţiile pot fi stimulate simplu, reducând impozitul pe profitul reinvestit.
Cheia succesului economic stă în productivitatea muncii şi în exploatarea sustenabilă a multiplelor noastre resurse. România ar trebui să aibă ca opţiune clară profesionalizarea forţei de muncă (iar reprofesionalizarea despre care vorbesc îi vizează şi pe specialiştii ogorului, pe ţărani).

— Cum ar trebui să sune şi ce puncte ar trebui să alcătuiască Strategia de dezvoltare a României?

— În primul rând trebuie să gândeşti Adevărul, să spui Adevărul şi să iubeşti Adevărul. Civilizaţia este fructul muncii şi efortului, al cunoştinţelor şi învăţării. Decadenţa se instalează atunci când ele încetează să devină virtuţi.
Cheia succesului în dezvoltarea ţării stă în dragoste, unire, întărirea familiei şi micul producător. Restul sunt detalii.
Insist pe rolul familiei în societatea de azi. Vigoarea tineretului se trage din rădăcinile din familie. Dacă familia este sănătoasă, creştină, unită, atunci şi societatea va fi la fel.
Strategia ţării se poartă în inimă şi are câteva puncte, care încap pe o pagină: 1. Întărirea legislativă şi constituţională a statului. Legi administrate eficient de funcţionari în a căror autoritate populaţia să aibă încredere. 2. Lansarea cercetării şi dezvoltării cu implicarea universităţilor. 3. Politici monetare şi fiscale ferme. Nivelul taxelor să fie scăzut. Păstrarea monedei naţionale este un mare atu, care nu trebuie neglijat. Şi sub nici o formă nu trebuie aderat la moneda euro. 4. Dezvoltarea căilor de transport. O ţară curată şi îngrijită. 5. O politică externă regională şi globală de promovare a concilierii. 6. Transformarea unui handicap în avantaj de nişă economică: agricultura românească – cu scopul final de a asigura independenţa alimentară a ţării. Protecţia pădurilor şi conservarea mediului. Dezvoltarea durabilă – concept naţional. 7. Securitatea persoanei: strategia de sănătate bazată pe prevenţie, hrană sănătoasă, educaţie prin mişcare, politică demografică stabilă.
România deţine azi Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (SNDD), document solicitat de UE şi prezentat oficial în 2008. Nu s-a pus în practică nici o propoziţie din acest document realizat pe parcursul unui an prin dezbatere publică, însuşit şi semnat oficial de guvernul de la acea vreme. SNDD este un pas spre civilizaţie, este strategia interesului comun, care ar trebui să primeze asupra confruntărilor politice şi momentelor electorale.
SNDD stabileşte cadrul de manifestare, nu poate fi programată şi garantată decât pe termen lung şi numai dacă structura şi funcţionalitatea sistemului socio-economic sunt dimensionate şi adaptate continuu la configuraţia şi capacitatea de suport a capitalului natural accesibil. Pe aceasta îmi fundamentez obiectivele, care sunt şi trebuie să fie integratoare. Ideea dezvoltării durabile este incompatibilă cu ceea ce s-a întâmplat în România în ultimii aproape 25 de ani. Este o incompatibilitate sistemică. Asistăm doar la acţiuni post-factum, menite să repare, şi nu bazate pe previziuni care să modeleze şi să preîntâmpine. Dificultăţile în elaborarea documentului nu au constat în introducerea de idei noi, ci în efortul de a scăpa de cele vechi.
Un ultim aspect esenţial este politica demografică, neglijată total de toate forţele politice din ţară: România se află într-un declin demografic prelungit, cu deteriorarea structurii pe vârste a populaţiei, scăderea natalităţii şi accentuarea procesului de îmbătrânire. Recensământul din 2011 este foarte discutabil ca date şi organizare. Pierderea demografică a însumat, între 1990 şi 2014, peste 3 milioane de oameni.

— Unii politicieni i-au îndemnat pe români să părăsească România, să muncească în alte ţări. Ce consecinţe are aceasta hemoragie de forţă de muncă peste hotare?

— Avem o migraţie continuă. În Italia s-ar afla în prezent peste 2 milioane de români, iar în Spania 1,5 milioane, potrivit datelor oficiale ale guvernelor acestor ţări. Ţara a rămas nelucrată şi abandonată. În 24 de ani, România a pierdut mai mult de 3 milioane de locuitori dintre cei mai buni.
Starea aceasta a făcut să avem 19 milioane de cetăţeni acum, iar consecinţele, dacă nu se iau măsuri imediate, vor fi dramatice.

— V-aţi opus economiei extractive. Guvernanţii actuali se grăbesc să demareze o mulţime de proiecte miniere, crezând că asta va genera dezvoltare şi locuri de muncă. Ce propuneţi în schimb?

— Pe plan economic, avem nevoie de măsuri pentru a puner în valoare avantajele competitive reale de care mai dispune România, prin consolidarea capitalului naţional, întărirea regimului proprietăţii, încurajarea iniţiativei antreprenoriale, identificarea unor noi resurse de dezvoltare, inclusiv prin parteneriate public-privat, sprijinirea formulelor asociative „la firul ierbii“ pentru crearea de locuri de muncă stabile şi bine remunerate şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. Aceasta înseamnă o economie civică, moleculară, care ţine cont de faptul că prosperitatea unei naţiuni depinde de prosperitatea fiecărui individ în parte. Cu alte cuvinte, nu am nevoie de 5 moguli în agricultură ci de 500.000 de ţărani viguroşi care să dezvolte o ţară întreagă. Nu am nevoie de o economie extractivă cum este acum, în care doar se vând resursele naturale şi activele existente. Dacă îţi vinzi tot ce ai în casă, unde ajungi, cum mai trăieşti? Este nevoie să produci, deci întrebarea care ar trebui pusă fiecărui român este: ce ştii să faci?
Un proiect minier sănătos nu înseamnă să vindem resursele pe nimic, ci să extragem noi resursele – asta înseamnă proiect valabil. Prin noi înşine!
Mina de la Roşia Montană se poate deschide şi exploata numai de către România, apelând la tehnologia clasică şi prietenoasă cu mediul, dând de lucru la toată lumea printr-o investiţie de numai 100 de milioane de Euro. Dar se vrea aşa ceva?
S-a vorbit mult despre reforma statului, a clasei politice. După 25 de ani există impresia că se urmăreşte doar o redistribuire a puterii şi dobândirea de avantaje pentru cei care o deţin. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie de un dialog real, de conciliere naţională. Dar aceasta înseamnă respect şi voinţa sinceră de a ajunge la un consens rezonabil. Solidaritatea nu se clădeşte la ordin ci din convingerea că soluţiile propuse sunt bune pentru ţară şi pentru oamenii ei.

— Ce înseamnă „Statul român s-a privatizat“?

— Statul român de după 1990 s-a privatizat şi nu mai poate răspunde corpului social, pentru că nu mai are ce vorbi cu el decât atunci când îi cere voturile. Cine deţinea înainte de 1989 controlul informativ al obiectivelor economice a trecut din barca comunistă în cea a capitalismului extractiv, însuşindu-și prin „privatizare“ ceea ce deţinea sub control în comunism. Şi nimeni nu spune nimic. Laşitatea conduce România!
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

— Cum vedeţi şcoala, educaţia în general? De ce nu mai contribuie aceasta substanţial la întărirea statului? Ce nivel au profesorii? Astăzi, „toţi politicienii noştri sunt profesori“. Ce părere aveţi despre şcolile/universităţile private?

— Educaţia înseamnă să inspiri mintea, nu să încarci capul!
Dascălul adevărat nu livrează informaţie ci plămădeşte copilul, viaţa lui, ţara şi neamul românesc. Copilul este izvorul bucuriei din care putem bea toţi, trebuie prin urmare să investim tot ce avem în tânăra generaţie a ţării.
Or, conducătorii vremelnici ai României au distrus ţara. Iar puţinii profesori adevăraţi pe care îi mai avem au mâinile legate.
Şcoala românească actuală este o ruşine. Dacă vrei să înrobeşti o ţară îi distrugi educaţia. Aşa s-a şi întâmplat. Dacă ai educaţie performantă eşti, ca popor, liber. Or, România este un vultur închis într-o cuşcă în care nu poate să-şi întindă aripile să zboare.
„Cum arată astăzi şcoala va arăta mâine ţara“, spunea Spiru Haret în 1895. Calitatea educaţiei este condiţia de bază pentru ca România să-şi asigure un loc în cursa civilizaţiei contemporane. Educaţia şi formarea profesională reprezintă baza dezvoltării ţării, alături de întărirea familiei, pentru că avem nevoie de un pol moral.
„Ţinta cea mai înaltă a educaţiei e să formeze caractere, iar caracterul nu este un dar, ci o sumă de deprinderi tari, dobândite prin muncă“ spunea Simion Mehedinţi. Şcoala muncii, seriozitatea şi conştiinţa lucrului bine făcut trebuie să înlocuiască improvizaţia şi superficialitatea.
În orice scenariu de viitor, cheia succesului rezidă în factorul uman, prin modernizarea accelerată a învăţământului, cercetării, sistemului de sănătate prin prevenție. O populaţie sănătoasă, bine educată şi informată este chezăşia funcţionării instituţiilor democraţiei. Numai astfel ea devine imună la intoxicare şi manipulare.
Universităţile particulare ar trebui desfiinţate, fără excepţie. Sunt doar o industrie de diplome fără acoperire, care urmăreşte doar profitul şi spălarea creierelor. Au fost viciate, evident, şi universităţile de stat. La Medicină, înainte de ’89, se tragea linia sub ultimul intrat la 9,80. Acum se intră şi cu 4. Cum să mai comentezi aşa ceva?
Manuale alternative? O samavolnicie! Istoria poporului român este cumva alternativă? Geografia ţării este cumva alternativă? Mama ta este alternativă? Avem cumva alternative sau dileme cu privire la adevărurile morale? Ca să nu mai vorbim de implicaţiile în viaţa de zi cu zi: un şcolar de 35 de kg trebuie să poarte în spate un ghiozdan cu manuale şi caiete alternative de 7-9 kg. Dacă distrugem coloana vertebrală a copilului şi îi distrugem sănătatea putem, oare, invoca o coloană vertebrală şi o sănătate alternative? Dar cărui agramat care conduce azi îi pasă...?
Mai toţi politicienii noştri sunt „profesori“ – nu de gimnaziu, nu de liceu, ci profesori universitari. De unde până unde? Pe vremea lui Spiru Haret, ca să obţii titlul de profesor treceai prin examene foarte dure, trebuia să înveţi pedagogie, iar la final numirea era semnată de Rege. Astăzi, România este ţara cu cele mai puţine ore ţinute în afara sălilor de clasă, în muzee, institute ştiinţifice şi de cercetare etc. Interesul elevilor creşte proporţional cu noutatea, la care se adaugă varietatea formelor de predare – lucru valabil peste tot.
Diferenţa dintre nivelul de pregătire al elevilor buni şi al majorităţii este imensă. România are rate îngrijorătoare de abandon la nivel gimnazial şi liceal, cu toate că învăţământul obligatoriu este de 10 ani. Învăţământul superior scoate pe bandă rulantă absolvenţi interesaţi doar de diplomă. Se citeşte foarte puţin. 1,5% din adolescenţi citesc cel mult 2 cărţi /an. Camera Deputaţilor a votat 28 de milioane de euro pentru cumpărarea de stick-uri de memorie, în condiţiile în care 50% din şcoli nu au apă caldă şi căldură. Totul este absurd în România!
Rezultatele excepţionale care mai apar sunt datorate elevului, deci studiului individual, şi nu sistemului de învăţământ, care nu favorizează vârfurile, valorile intelectuale reale – ba chiar se teme de ele. Bursele sunt acordate în funcţie de cât de bine se fofilează studentul în sistem şi nu după capacităţile sale deosebite.

— Analizând sfertul de veac de când ne-am cucerit libertatea, ce puteţi spune? Am câştigat sau nu libertatea? Am ajuns să iubim competiţia între valori, libertatea de a alege? Câtă responsabilitate există în sânul clasei politice?

— Competiţia minţilor din Occident a fost transformată în România într-o cursă nebună după profit. Societatea s-a transformat într-una de consum, supusă unei manipulări masive. S-a înlocuit ştiinţa cu miturile şi s-a pledat pentru libertate fără responsabilitate, spre a acoperi fraudele. Sub toga câtorva profeţi din ţara asta se ascunde frauda şi manipularea cea mare.
România nu este o ţară liberă atâta timp cât presa, în cea mai mare parte, este dirijată. Mulţi şi-au vândut, pentru 30 de arginţi, şi sufletul, şi ţara.
Dacă vrei să-i înveţi pe oameni să fie liberi, învaţă-i o meserie. Or, în România nu mai sunt meseriaşi, sunt doar afacerişti.

— La capitolul „realizări“, în cei 25 de ani de democraţie consemnăm alarmaţi retrocedările de proprietăţi, făcute pe baza legii restitutio in integrum. Cât s-a retrocedat? Unde a fost statul care avea menirea de a-şi apăra valorile? Cine este vinovat pentru retrocedările barbare? Care este situaţia în alte ţări?

— „În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, spunea părintele Arsenie Boca.
Pentru pământul ţării, eroii neamului şi-au dat viaţa, iar contemporanii noştri îşi vând sufletul pentru un pumn de arginţi.
Instituţia proprietăţii este dinamitată în România. Democraţie fără proprietate privată nu există, iar proprietatea privată fără instituţia care să o apere, şi anume cadastrul general, nu există nici ea. România are demonocraţie, nu democraţie. Cadastrul general, în special partea lui economică este instituţia cheie care stabileşte valoarea şi pune disciplină în proprietăţile ţării. De 25 de ani nu a fost pusă ordine în cadastrul general, pentru că este nevoie de haos. Unde este haos este şi interes, pentru că în toţi aceşti ani statul a retrocedat păduri, terenuri, ape, clădiri în valoare de peste 60 de miliarde de euro. Legea 247 sau Legea 1 din 2000 au distrus pădurile ţării. Încă mai sunt valabile ordonanţe ale lui Horthy din 1940.
România se află sub dictatura corporaţiilor fără patrie, având conducători corupţi pentru a fi condusă foarte uşor.

— Cum vedeţi proiectele Roşia Montană şi gazele de şist? Cât vor ajuta ele, în caz de realizare, economia românească?

— În primul rând, nu sunt proiecte ci afaceri murdare ale celor de la Gold Corporation şi Chevron, în stransă legătură cu clasa politică românească ticăloasă. Iar Chevron este unul din cei mai mari poluatori privaţi din istorie, urmat de Exxon şi British Petroleum.
Sunt proiecte antinaţionale şi jefuitoare de suflete, pentru că i-au aruncat pe oameni în război, român contra român, în propria lor ţară. Nu au nici o substanţă ştiinţifică şi sunt total nonecologice şi distrugătoare de vieţi prin consecinţele ulterioare. S-a scris mult pe tema asta, dar eu vă spun un lucru: aceste intenţii nu se vor pune în aplicare. Punct.
Şi Roşia Montană, şi Pungeştii sunt pământ românesc şi aşa vor rămâne! Iar cei ce le apără sunt eroi. Nu vorbesc de ecologie aici, n-am ce vorbi, eu discut despre pământul meu, care nu este al generaţiei mele ci al urmaşilor mei şi al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul vecilor!
„De la Nistru pân-la Tisa / Tot românul plânsu-mi-s-a / Că nu mai poate străbate / De-atâta străinătate“ – Doina lui Mihai Eminescu, o citeam în taină înainte de evenimentele din ’89 şi o citesc acum ca să văd imaginea României actuale.
Cea mai jalnică este prestaţia clasei politice. Pe 2 decembrie, la Pungeşti se loveau românii pe români cu ciomegele, dar în Bucureşti era bal cu toalete de mii de euro purtate de cocotele politice şi corporatiste. Este greţos!
Şi un ultim aspect. Unde este poziţia BOR faţă de situaţia de la Pungeşti? Cum au fost susţinuţi cei câţiva preoţi şi monahi care s-au opus cu mare curaj fărădelegilor? Din păcate, la noi, românii, tăcerea este un nărav vechi al clerului.

— Pământul țării este de vânzare? Se pare că politicienii și mulți români nu au nimic împotriva cumpărării pământului de către străini.

— Pământul ţării este sfânt prin eroii, martirii şi sfinţii pe care îi adăposteşte în adânc, spunea părintele Iustin Pârvu. Nu este de vânzare nimănui şi nicicând. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie, politicienii români au dat drumul să se vândă pământul ţării! Dacă nu iubesc glia străbună şi nu au lucrat niciodată pământul, cum să-l apere? La fel este şi cu oamenii: îţi dai afară copiii din casă? Este o luptă teribilă pentru putere.
Or, o ţară care are 12% analfabeţi şi încă până la 20% analfabeţi ştiinţific, persoane care citesc dar nu înţeleg nimic, este uşor de manipulat. Guvernanţii au nevoie de o masă amorfă care să pună ştampila pe buletinul de vot; în acest scop populația este instrumentată să răspundă pavlovian la pomeni electorale gen ulei, zahăr şi pui.

— Ce alte elemente sapă la rădăcina fiinţei naţionale? Ce înseamnă „Românii au uitat să trăiască vertical“?

— Ne-am uitat tradiţiile şi de unde am venit. Suntem vânduţi corporaţiilor, care vor doar să cheltuieşti, fără să înţelegi de ce. Au cumpărat conştiinţa omului cu 1 kg de făină şi de orez şi cu 1 litru de ulei. Oamenii nu mai au exemple tari de virtute şi atunci îşi iau lumea în cap. Nu există un proiect comun, ci doar planuri individuale. Fiecare pentru el. Pierderea verticalităţii vine din lipsa noastră de dragoste faţă de pământul nostru şi de înţelegere a rostului neamului românesc.
Spre exemplu, SUA au transmis de curând că investitorii americani vor veni în România numai dacă se va semna un nou acord cu FMI şi va fi votată o legislaţie permisivă pentru exploatarea gazelor de şist. Cât tupeu trebuie să ai ca să faci o asemenea declaraţie? Şi câtă slugărnicie ca să o accepţi?
Dar „brazii se frâng, nu se îndoiesc“, spunea un erou al neamului, Ion Gavrilă Ogoranu.
Eu zic că românii nu vor sta îndărătul gratiilor până ce bătrâneţea şi rutina vor pune stăpânire pe ei, iar vitejia va rămâne amintire şi dorinţă neîmplinită.
Pentru menţinerea verticalităţii familia este de bază. Şi aici s-a săpat adânc, pentru distrugerea ei. Peste 2 milioane de români lucrează în afara ţării şi trimit bani acasă. Dar acasă au rămas familii distruse, divorţurile s-au înmulţit peste măsură, ca şi copiii abandonaţi şi oamenii bolnavi sufleteşte şi moraliceşte.
Educaţia mamei în duhul credinţei şi al dragostei de neam face mai mult decât instruirea armatei. Mamele noastre au fost unii dintre cei mai puternici eroi ai ţării. Mamele creştine, mucenicii din închisori şi eroii de prin munţi au ţinut verticalitatea neamului. Eroii noştri martiri ar trebui canonizaţi, declaraţi sfinţi, începând cu Mihai Viteazu, Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca. Apoi ar trebui oprite avorturile şi scoasă în afara legii manifestarea publică a homosexualităţii şi orice propagandă în favoarea ei. Sunt condiţii nenegociabile dacă vrem să ne mai păstrăm verticalitatea ca oameni şi trăinicia ca neam.

— Cum traduceţi fraza: „România este o ţară condamnată la neputinţă, pentru a fi exploatată“? Ce este „criza de încredere“?

— Statul nu pune în practică ce spune, sau ce spune legea. Prin urmare, încrederea în instituţiile statului este zero. Dacă ai o lege, îţi mai trebuie una care să o pună în aplicare. Cum să ai încredere în cineva care te fură şi te umileşte permanent? Politicul în România stăpâneşte bine arta manipulării şi a dezinformării pentru a se menţine la putere. Se schimbă doar politicienii, ei între ei, pentru că în spate au acelaşi scop necreştinesc şi anticreştin.
Iar efectele se văd nu doar în sărăcia şi umilinţa trăite de români în ţară, ci şi în afara ţării. De multă vreme, „român“ este în Occident un calificativ depreciativ şi nu denumirea unui neam demn de stimă.
Supremaţia politicului este în România un semn de pierdere a orientării creştine. Omul a pierdut nădejdea mântuirii, iar politica a devenit un fel de mântuire socială.
Compromisul în gândire şi vorbă, nepăsarea în faptă au deschis drum liber absurdului în societatea românească. Este dreapta răsplată a creştinilor care nu au putut să fie creştini. Dacă românul ar sta la rând să facă fapte bune, aşa cum stă la rând la sfintele moaşte, ar fi bine. Dar nu este!
Nu-ţi face semnul crucii, înainte de a fi sigur că poţi purta povara ei pe umerii tăi!

— Cum traduceţi fraza: „Statul şi-a abandonat cetăţenii, iar cetăţenii şi-au abandonat statul“?

— Statul, fiind luat ostatec de grupările mafiote, nu se mai interesează de binele public decât prin măsuri populiste, iar cetăţenii se mulţumesc, marea majoritate, cu pâine şi circ, dar şi cu portiţele, special lăsate în economia neagră şi gri, care practic ţin ţara să nu se prăbuşească.
Pentru Legea lui Dumnezeu nu ne luptăm, dar pentru un trai uşor şi salarii grase o facem! Un popor care pretinde că 87% dintre fiii lui sunt creştini ortodocşi! Unde este datoria noastră de a fi străjerii neamului? Chiar nu mai sunt bărbaţi viteji în ţara noastră? Unde este biserica luptătoare a neamului în asemenea momente grele? Biserica oficială este pângărită şi biserica ascunsă este prigonită!
Cei care conduc sunt cei care au mai condus. Cum spunea Eminescu: „alte măşti, aceeaşi piesă, / alte guri, aceeaşi gamă“.
În loc să înstrăinăm resursele ţării, hai să construim câmp de lucru pentru oameni și să înflorească o țară întreagă!

— Care este nădejdea dv. în refacerea României? Cum vedeţi viitorul ei?

— Nădejdea să ne fie ancora în viaţă!
A fi descendent dintr-un popor de eroi şi de martiri nu poate decât să dea încredere în viitor. Sunt oameni pregătiţi în această ţară să facă istorie şi nu spectacol ieftin. Noi suntem urmaşii Romei, dar suntem şi urmaşii lui Decebal şi ai lui Mihai Viteazu, şi ai lui Ştefan cel Sfânt, şi ai martirilor Brâncoveni.
Cum vrem să fim cunoscuţi în istoria lumii? Ca un popor letargic sau ca o naţie de viteji şi oameni drepţi? Depinde de noi şi de atitudinea noastră, de grija faţă de aproapele nostru. La ora actuală, în ţară este un soi de văicăreală cronicizată. Trebuie făcută diferenţa între văicăreală şi atitudine. Toţi se văicăresc că nu au bani, se plâng de ticăloșia clasei politice, dar nu ies în stradă pentru unire şi schimbare. Prostiei și aroganței celor care conduc pentru simplul fapt că sunt membri de partid trebuie să fie, hotărât, oprite. Nu puneţi, ne îndeamnă Mântuitorul, petic de postav nou la haina veche pentru că se rupe, şi nici vin nou în burduf vechi, pentru că se crapă. Schimbarea, ca să fie efectivă, trebuie să fie totală.
Virtuţile poporului român, cei de la talpa ţării, sunt mult mai înalte şi în acelaşi timp cu adevărat patriotice şi naţionale faţă de cele ale clasei politice conducătoare. Iar conştiinţa poporului român nu suportă politica publică a trădării şi înrobirii. Să luăm aminte, vremea refacerii se apropie!
Speranţa este mare numai pentru cel ce are credinţa mare. Chiar dacă hoţii şi impostura par astăzi de neînvins, greu de înlăturat, chiar dacă par că sporesc zilnic în putere, chiar dacă avem impresia că a dispărut credinţa, viitorul României va fi demn şi luminos, pentru că pe dedesubtul viiturii rău mirositoare de acum curge fluviul credinţei strămoşeşti în Hristos cel Viu şi Biruitor. Trebuie doar să îndrăznim!

Interviu realizat de Ion Longin Popescu, apărut, ciuntit, în „Formula AS“ din 27 februarie 2014