Vladimir Putin, un cruciat creștin?

de Patrick J. Buchanan

În alocuțiunea sa de la Kremlin, menită să justifice anexarea Crimeei de către Rusia, Vladimir Putin  a vorbit, înainte de a trece în revistă bătăliile în care sângele rusesc a fost vărsat pe solul Crimeei, despre o mai veche și mai profundă legătură.

Crimeea, a spus Putin, „este locul vechiului Chersones, unde a fost botezat prințul Vladimir. Gestul său, plin de încărcătură spirituală, de a adopta Ortodoxia a predeterminat întregul fundament  al culturii, civilizației și valorilor umane care unesc popoarele Rusiei, Ucrainei și Bielorusiei“.

Rusia este o țară creștină, a spus Putin. Această cuvântare amintește de cea din decembrie, când fostul șef al KGB-ului a vorbit de o Rusie care se opune Vestului decadent: „Multe țări euro-atlantice s-au îndepărtat de rădăcinile lor, inclusiv de valorile creștine. Sunt urmate politici care pun pe același plan o familie cu mai mulți copii și un parteneriat între persoane de același sex, credința în Dumnezeu și credința în Satana. Aceasta este calea spre degradare“.

Ați auzit în ultimul timp vreun lider occidental, să spunem pe Barack Obama, vorbind în felul acesta?

Condamnându-i pe „bolșevicii“ care au cedat Crimeea Ucrainei, Putin a declarat: „Să-i judece Dumnezeu“. Ce se întâmplă de fapt?  După moartea marxism-leninismului, Putin consideră că o nouă luptă ideologică este în curs de desfășurare, o luptă între un Occident depravat, condus de Statele Unite, și o lume tradiționalistă, pe care Rusia s-ar simți mândră s-o conducă. În noul  război dintre credințe, spune Putin, Rusia se află de partea lui Dumnezeu, iar Vestul este Gomora.

Liderii occidentali care compară anexarea de către Putin a Crimeei cu Austria și Anschluss-ul lui Hitler, care îl privesc ca pe nimic altceva decât un „nenorocit de kaghebist“, care îl numesc „presupusul  hoț, mincinos și ucigaș care conduce Rusia“, așa cum a făcut Holman Jenkins în Wall Street Journal,  cred că pretențiile lui Putin de a se situa la un nivel moral mai înalt sunt  pură blasfemie.

Dar Vladimir Putin știe exact ce face, iar noile sale declarații se înscriu într-o lungă tradiție. Fostul comunist, Whittaker Chambers, care l-a denunțat pe Alger Hiss ca spion sovietic, scria o carte despre „Cea de-a treia Romă“ când l-a surprins moartea, în 1964. Prima Romă a fost Orașul Sfânt, lăcaș al creștinătății, care a căzut pradă lui Odoacru și barbarilor lui în 476 d. Hr. A doua Romă a fost Constantinopolul,  Bizanțul (Istanbulul de astăzi), care a căzut în mâna turcilor în 1453. Orașul care a succedat Bizanțului, a Treia Romă, ultima Romă pentru ortodocșii pe stil vechi, a fost Moscova.

Putin pretinde că Moscova este Orașul Sfânt de astăzi și postul de comandă al contrareformei împotriva noului păgânism. Putin se conectează la unele  dintre cele mai puternice curente mondiale. Nu numai prin sfidarea pe care o abordează față de ceea ce mare parte din omenire consideră a fi marșul arogant al Americii spre hegemonie mondială. Nu numai prin apărarea sa tribală a rușilor pierduți lăsați de izbeliște după dezintegrarea URSS.  Putin canalizează  repulsia mondială față de și rezistența împotriva scursurilor unei revoluții seculare și sociale hedoniste provenite din Occident.

În războiul cultural pentru viitorul omenirii, Putin înfige adânc  steagul rusesc în solul creștinismului tradițional. Discursurile lui recente se fac ecoul cuvintelor Papei Ioan Paul al II-lea, a cărui Evangelium Vitae din 1995 condamna cu cea mai mare fermitate îmbrățișarea  de către Occident a „culturii morții“.

Ce înțelege Papa Ioan Paul al II-lea prin crime morale? Capitularea Vestului în fața revoluției sexuale manifestate prin ușurința de a divorța, promiscuitate deșănțată, pornografie, homosexualitate, feminism, avort, căsătorii între persoane de același sex, eutanasie, sinucidere asistată – înlocuirea valorilor creștine cu valorile Hollywood-ului.

Editorialista lui Washington Post, Anne Applebaum, scrie că a rămas șocată când, aflată în Tbilisi, a auzit un avocat georgian spunând despre fostul regim pro-occidental al lui Mihail Saakaşvili: „Erau LGBT“ (colectivitatea lesbiană, gay, bisexuală și transexuală – nota trad.)

„A fost un moment când mi s-au deschis ochii“ a scris Applebaum. Teama și scârba față de căsătoriile între persoane de același sex, care au atins proporțiile unei pandemii, sunt acum globale. La Paris, un milion de oameni formând Majoritatea Morală au ieșit în stradă protestând cu mânie. Masha Gessen, care scrie o carte despre Putin, afirmă că în ultimii doi ani „Rusia se transformă în liderul lumii anti-occidentale“.

Dar războiul de purtat împotriva Vestului nu trebuie să fie cu rachete.  Este un război cultural, social, moral, în care rolul Rusiei –  în cuvintele lui Putin – este de „a împiedica mișcările regresive și cele de scufundare în întunecimea haotică precum și o reîntoarcere la o stare primitivă“.

Să fie acesta „întunericul  haotic“ și „condiția primitivă“ a omenirii înainte ca Lumina să vină în lume? Autorul de față a fost uimit să citească în newsletter-ul din ianuarie-februarie al Consiliului Mondial pentru Familii din Rockford, Illinois, că, din cele „zece trenduri considerate a fi cele mai bune“ din lume în 2013, pe primul loc se situa faptul că „Rusia se impune ca lider pro-familie“. În 2013, Kremlinul a interzis propaganda homosexuală, reclama pentru avorturi, avorturile după 12 săptămâni de sarcină și  insultele la adresa credincioșilor.

„Pe când celelalte superputeri se îndreaptă către o viziune păgână asupra lumii“, scrie Allan Carlson, președintele Consiliului Mondial pentru Familii, „Rusia apără valorile iudeo-creștine. În timpul erei sovietice, la Moscova se adunau comuniștii occidentali. Anul acesta, cel de-al VII-lea Congres mondial al familiilor se va ține la Moscova, între 10-12 septembrie“.

Va ține Vladimir Putin principala alocuțiune? În noul Război Rece ideologic oare de ce parte se găsește Dumnezeu acum?

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Patrick ("Pat") Buchanan este una dintre cele mai respectate voci ale conservatorismului american.  A fost „senior adviser“ pentru trei președinți americani (Nixon, Reagan, Ford) și candidat la președenția Statelor Unite în anul 2000. Autorul a numeroase cărți de istorie și critică socială.  Articolul de față a apărut în prestigioasa revistă American Conservative. Pentru versiunea în engleză click aici.