Călin Georgescu sau ieşirea din Matrix

de Ovidiu Hurduzeu

Zilele acestea asistăm la sfârşitul unei epoci. Degringolanda clasei politice, disoluţia autorităţii statului, revolta populaţiei umilite şi înfometate marchează prăbuşirea pseudodemocraţiei postdecembriste.
S-au spulberat iluziile prosperităţii importate, create de modelele de dezvoltare neocolonială, până mai ieri sacre şi obligatorii. Ţara nu este numai în prag de faliment economic. În ceea ce priveşte demnitatea noastră naţională, am ajuns pe treapta cea mai de jos pe care o poate atinge o naţiune care se consideră suverană. De pildă, România şi-a abandonat poziţiile economice nu numai prin transferuri de proprietate de la stat către multinaţionale şi către oligarhii locali, dar şi prin transferuri de proprietate de la statul român către alte state (Romtelecom către OTE – companie grecească de stat, Distrigaz Sud către Gaz de France – companie franceză de stat etc. etc.) Aceste jafuri au fost legitimate de un întreg aparat academic şi propagandistic. Chiar în aceste zile, Universitatea din Iaşi a anunţat că-i va acorda titlul de Doctor Honoris Causa unui economist libertarian din Spania care propavăduieşte disoluţia statelor naţionale şi înlocuirea lor cu pseudostate aflate în proprietatea privata a unor oligarhi. La rândul lor, săptămâna trecuta, câteva multinaţionale din România au lansat cu turle şi trâmbiţe „un plan de dezvoltare“ a României în 12 puncte. Practic, vor desfiinţarea ţării noastre ca entitate economică independentă. Nici cele mai îngenunchiate ţări din Africa nu au permis asemenea blasfemii la adresa demnităţii lor naţionale.
Principala vinovată pentru actuala situaţie este, fără doar şi poate, clasa politică. Din păcate, de la opincă la vlădică, toată lumea nu vede, nu concepe şi nu visează decât „soluţii politice“. De fapt, „soluţii politicianiste“. Politicianismul a modelat universul mental, nu numai al aşa-ziselor elite, dar şi al omului de rând. A creat o pseudo-realitate în care orice fleacuri devin „probleme serioase“ şi orice nulitate, o „personalitate“. Mai nimic în „România profundă“, România oamenilor reali cu probleme reale, nu-şi poate găsi rezolvare datorită ecranului ce se ridică între cetăţean şi realitatea pe care o trăieşte. Este vorba de o construcţie artificială (politică) ce se oferă pe sine ca soluţie generală şi funcţionează cu scopul de a eluda situaţiile şi rezolvările concrete. Trăim în plin marxism fără marxism; totul este mistificat prin politizarea problemelor şi valorilor.
Ce înseamnă, de fapt, politizarea unei probleme reale? În primul rând, „descărnarea“ ei de conţinut. Odată intrată în centrifuga politicianistă, problema reală îşi pierde realitatea, profunzimea şi încărcătura umană. Nu ne mai trimite la o situaţie concretă, tragică de multe ori, care îşi cere o rezolvare imediată, ci la un „discurs despre…“, o „naraţiune“. În România, tot ceea ce este politizat primeşte şi o dimensiune mitică – spun „mitică“ întrucât politicianismul, precum mitul, explică totdeauna o situaţie sau o condiţie printr-o poveste, în acest caz, o poveste oferită de mass media şi de oamenii politici. Fără acest aspect mitologizant al politicianismului românesc, cum am putea explica fascinaţia exercitată asupra populaţiei de către personaje şi probleme care nu ar însemna nimic în afara pseudo-realităţii politicianiste?
Vine însă vremea când miturile se sfarmă. O vreme în care ordinea politică, pentru a se salva din ghearele politicianismului şi a iluziilor sale, pentru a deveni din nou legitimă, este obligată să discute în alţi termeni decât cei politici. Asta nu înseamnă sfârşitul democraţiei în România, ci doar începutul ei.
Un guvern de tehnocraţi care ar destrăma iluziile pseudo-realităţii create de politicianism ar repune politica într-o matcă democratică. Ar face-o smerită şi la locul ei. Politicianismul nu poate acţiona decât prin violenţă, dezbinare, constrângere spirituală, ideologică şi fizică. Nu urmăreşte decât Puterea brută. Or, exercitarea puterii brute este incompatibilă cu statul democratic modern care, pentru a funcţiona corect, are nevoie de solidaritate socială, de o „big society“ (în sensul atribuit de conservatorii britanici acestei sintagme), nicidecum de o adunătură de clanuri orligarhice.
Dacă scriu din nou despre Călin Georgescu şi nevoia unui guvern de tehnocraţi o fac din dorinţa de a atrage atenţia cititorului grăbit asupra schimbării de paradigmă care se desfăşoară sub ochii noştri. Un guvern de tehnocraţi condus de Călin Georgescu nu ar fi doar o soluţie de avarie, cum au fost guvernele conduse de Isărescu şi Stolojan. Ar însemna plasarea României pe o altă traiectorie de dezvoltare. Pur şi simplu, am ieşi din Matrix – un Matrix satanic al politicii neghioabe, al ingineriilor sociale şi economice, al denaţionalizării, incompetenţei şi corupţiei.
În ultimul sau interviu din „Adevărul“, Călin Georgescu lansează idei de-a dreptul incandescente. Care politician român a avut curajul sa declare că actuala criză „este o greşeală de sistem“ iar „sistemul a fost construit greşit şi trebuie refăcut“? Ni s-a împuiat capul cu ideea că în capitalism doar banul, care nu are miros, contează; Călin Georgescu pune la baza capitalismului munca şi competenţa. Ce personalitate politică din România a ridicat în mod serios problema mediului? Călin Georgescu îşi doreşte ca ţara noastră să devină un „tigru verde“ (în alt interviu, publicat în revista AS, s-a pronunţat în mod hotărât împotriva „afacerii Roşia Montană“). Este reconfortant şi încurajator să vezi, în sfârşit, un bărbat care enumeră în mod clar priorităţile ţării: asigurarea hranei, a apei potabile, a energiei şi protecţia mediului.
Dar poate cel mai important lucru pentru România, în eventualitatea în care Călin Georgescu ar deveni prim-ministru, este accentul pe care l-ar pune, fără echivoc, pe apărarea interesului naţional, promovarea binelui comun şi a unei economii civice bazate pe un model românesc care să îmbine principiile dezvoltării durabile cu răspândirea largă a proprietăţii productive. Politicienii de toate culorile nu văd redresarea României decât printr-un alt val de privatizări, atragerea de noi fonduri speculative şi „investitori strategici“ – altfel spus, prin colonizarea completă a României; Călin Georgescu vede revigorarea României „prin oamenii ei“ şi prin investiţia masivă în tineri şi în sistemul educaţional.
Nu ştiu dacă expertul Călin Georgescu va ajunge primul ministru al României. Sau dacă, odată ajuns în fruntea unui guvern de tehnocraţi, va putea să duca la bun sfârşit ceea ce şi-a propus. Indiferent de cursul evenimentelor politice, zarurile schimbărilor radicale au fost aruncate. Un perete al Matrixului a fost dărâmat. Paradigma s-a schimbat, harta viitorului este conturată.
Depinde de noi daca vom pune umărul să construim „modelul românesc“ de la firul ierbii, printr-o amplă mobilizare şi solidaritate populară, sau aşteptăm în continuare ordine „de sus“.