Guta sau anemia?

de Alexandru Ciolan

Scriam, în „Ziarul de duminică“ din 22 ian. 2010, despre „statul înfigăreţ“, statul bunăstării, statul social, statul providenţă care are impertinenţa să pretindă a corecta imperfecţiunile Creaţiei, statul tătuc care se umflă jecmănindu-şi odraslele în timp ce le declară veşnică iubire şi nedezminţită grijă părintească (pentru articol click aici).

Parcă dorind înadins să ne confirme motivele de mefienţă, statul român (vai!, declarat „social“ încă din art. 1 al Constituţiei), acelaşi stat care şi-a ucis în 2009 aproape o sută de mii de prunci (firme mici, închise ca urmare a decretării impozitului minim obligatoriu – numit şi impozit forfetar) vine acum, în divina şi constituţional declarata sa grijă faţă de furnicuţele care ţin muşuroiul în viaţă, să mai omoare vreo sută din cele două sute de mii de supravieţuitoare ale crizei şi ale iubirii statal-părinteşti.

Stimulatorul cardiac proiectat (al statului gutos, nu al micilor întreprinzători anemici) se numeşte „Legea privind sistemul unitar de pensii”, aflată în stadiu de proiect şi supusă dezbaterii. Mijloacele anemice imaginate pentru a salva guta sunt cuie bătute în coşciugul firmelor mici, cărora nu li se mai recunoaşte de la 1 februarie 2010 statutul de microîntreprinderi, fiind obligate să plătească impozit pe profit. Iar dacă nu au profit sau sunt în pierdere, tot plătesc – impozit forfetar, adică impozit minim obligatoriu. După ce, prin Codul Fiscal, a bătut cuiele în coşciugul micilor întreprinderi, statul aruncă, plictisit, şi un pumn de ţărână în groapă şi, proclamându-se egal iubitor al tuturor fiilor săi, introduce în proiectul de Lege a pensiilor contribuţii sociale obligatorii (altfel spus, sume în avans pentru pensia de stat) în cazul micilor întreprinzători şi al liber-profesioniştilor, oameni care, prin definiţie, trăiesc nu din salariu, la stat sau la privat, ci din munca lor, prestată în propriul folos, nu al altora. Pe scurt: oameni liberi, persoane.

Art. 1 din Constituţie vorbeşte despre „demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor”. Cum este respectată demnitatea omului de statul român, autor, prin Ministerul Muncii, al proiectului Legii pensiilor? Obligând oamenii liberi, puţinii care ştiu să-şi poarte singuri de grijă, la contribuţii băneşti lunare vărsate în contul unei bătrâneţi asupra căreia va veghea statul. Oamenilor care ştiu şi vor să-şi poarte singuri de grijă, statul le spune că trebuie să-i delege îngrijirea bătrâneţii!

Articolul 1 din Legea pensiilor (supusă dezbaterii) vorbeşte despre „dreptul la asigurări sociale”, care este „garantat de stat”. Ei bine, proiectul de lege afişat pe site-ul Ministerului Muncii transformă dreptul într-o obligaţie! Să ieşi la pensie, să te bucuri de pensie este o obligaţie, nu un drept!

Articolul 2 enumeră principiile de bază ale sistemului public de pensii. Ei bine, primul si cel mai important principiu, LIBERTATEA persoanei, nici nu este menţionat, nici nu se ţine seama de el. Persoana (nu individul, nu cetăţeanul) trebuie sa aibă libertatea de a opta dacă îşi poartă singură de grija bătrâneţilor sau dacă delegă statul să o facă în numele ei. Această libertate a alegerii nu există în proiectul de lege, ceea ce îl face inacceptabil.

Art. 6, IV înşiră, între literele a-g, persoanele obligate în viitor să contribuie la sistemul de asigurări sociale (a) asociat unic, asociaţi, comanditari sau acţionari; b) administratori sau manageri care au încheiat contract de administrare sau de management; c) membri ai asociaţiei familiale; d) persoane autorizate să desfăşoare activităţi independente; e) persoane angajate in instituţii internaţionale, dacă nu sunt asiguraţii acestora; f) persoane care realizează exclusiv venituri din drepturi de autor, convenţii civile sau contracte de colaborare; g) alte persoane care realizează venituri din activităţi profesionale). Ei bine, toate aceste persoane constituie o categorie specială, pe care statul român vrea să o îngenuncheze –oameni care nu au încredere în statul-dădacă, întreprinzători sau creatori, unii dintre ei de profesii liberale. În imensa lor majoritate, aceste persoane nu „ies la pensie” niciodată, sunt active până în ziua sau în clipa morţii. O asociaţie familială nu-şi va scoate niciodată la pensie bunicul. Iar un pictor nu va înceta niciodată să picteze, pentru a se bucura de pensie. Tot astfel, un scriitor nu va înceta niciodată să scrie şi să publice. Iar un mic întreprinzător se va ocupa de afacerea pe care a construit-o până în ultima sa zi. Acestor oameni statul le confiscă, prin Legea pensiilor, dreptul de a-şi purta singuri de grijă, dreptul de a ieşi sau nu la pensie, cu toate că majoritatea nu au încredere tocmai în stat şi în grija purtată de acesta cetăţenilor-pensionari.

CONCLUZIE: Legea pensiilor este abuzivă, încalcă libertatea persoanei pentru ca obligă la o cotizaţie lunară în numele unui viitor garantat de stat. Or, pensionarii din ziua de azi sunt argumentul suprem, irefutabil, că statul nu poate avea grijă de bătrâni.

Libertatea de a ne purta singuri de grijă este inalienabilă, mai ales în aspectele care privesc intimitatea (educaţia, sănătatea, credinţa, bătrâneţea, moartea). Iar libertatea se câştigă şi se apără, chiar şi împotriva statului.