Potrivit lui Aristotel, orice artă şi orice doctrină, orice acţiune şi orice hotărâre par a tinde către bine, par a urmări doar binele. Se observă însă o diferenţiere a scopurilor. Existând multe activităţi, domenii, arte, ştiinţe, există şi multe scopuri. Scopul artei medicale este sănătatea, cel al construcţiei de corăbii, corabia, cel al strategiei, biruinţa, cel al artei economice, bogăţia. Filosoful consideră că ştiinţa care urmăreşte binele tuturor este politica, iar celelalte ştiinţe, printre care şi economia, sunt cuprinse în aceasta. Un om poate fi mulţumit atunci când ajută un singur om să dobândească bunăstarea, dar mai frumos şi divin este când se poate realiza acest bine pentru un popor întreg. Faptele frumoase şi drepte, însă, manifestă de multe ori nepotriviri şi nestatornicie. Mulţi au pierit din pricina bogăţiei, alţii din pricina vitejiei.
Natura umană, şi în perioada antică, şi acum, are calităţile ei nobile, dar şi vulerabilităţi care ies în evidenţă astăzi, cu pregnanţă, în lumea economică şi în cea politică.
În ziua de azi, toate realizările ştiinţei care ne fac, în aparenţă, viaţa mai uşoară acţionează, în mod paradoxal şi anormal, în sensul distrugerii omenirii. În aceste vremuri de bogăţie economică, cele mai înalte şi nobile însuşiri şi capacităţi ale omului încep să se atrofieze şi să se piardă.
Bunăstarea economică nu înseamnă neapărat bogaţie, nu acoperă toate aspectele civilizaţiei şi dezvoltării. Egoismul economic apreciat de marii gânditori în perioadele clasice a ieşit din limitele admise ale comportamentului uman.
Din aceste scurte consideraţii trebuie să conştientizăm că indiferent câtă experienţă şi abilitate în afaceri am avea, indiferent câtă ştiinţă economică am cunoaşte, fără însuşirea unui comportament etic nu vom avea performanţă în viaţa economică.
Deşi au fost consacrate concepte, principii şi definiţii ale eticii, noi trebuie să înţelegem că în viaţa economică etica se traduce printr-un comportament uman şi normal, fără afectarea negativă a relaţiilor parteneriale sau a relaţiilor cu clienţii.
După abordarea lui Aristotel, etica vizează comportamentul responsabil al oamenilor în funcţie de percepţia lor asupra cinstei sau dreptăţii.
Deşi, în perioada modernă, a evoluat limbajul literar şi conceptual asupra abordărilor ştiinţifice, consider contemporană cu noi revelaţia filosofilor din perioada veche şi a Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Creştine, cu privire la conduita şi comportamentul uman în viaţa economică şi socială.
Scrierile filosofice din acea perioadă par a se adresa, în fiecare moment al istoriei, fiecărei categorii umane şi profesionale.
Aristotel vede în virtute o calitate a sufletului şi nu a trupului. Din acest motiv, cei care studiază comportamente ale virtuţii trebuie să fie familiarizaţi până la un anumit grad cu teoria sufletului. Aşa cum cel care vindecă ochii trebuie să cunoască însuşirea lor, aşa şi învăţătorul acestor concepte trebuie să cunoască atributele nobile şi divine ale sufletului precum şi vulnerabilităţile acestuia.
Desigur, trăim vremuri devitalizante, în care sufletul abia mai respiră de materialism şi consumerism. Trăim, în lumea afacerilor, vremuri de zeificare a mărfurilor şi politicilor de marketing şi de uitare şi persiflare a culturii. De fapt, şi noi devenim mărfuri şi instrumente ale politicii de marketing, devenim resurse umane, forţa de muncă, cantităţi şi calităţi strict economice, în general.
În aceste vremuri de prosperitate şi bunăstare materială, este greu să explicăm şi să arătăm importanţa sufletului, a principiilor etice, a bunei cuviinţe, a respectului şi corectitudinii în relaţiile şi contractele comerciale. Şi, totuşi poate că actuala şi, să sperăm, trecătoarea criză economică ne demonstrează că etica, definită şi însuşită pe înţelesul fiecăruia, este mai importantă decât politica de preţ sau de produs.
De fapt, lumea afacerilor ar fi mai bună şi mai bogată dacă am ţine cont de etică în politica de publicitate, în vânzări, în tratamentul faţă de salariaţi, faţă de parteneri şi faţă de clienţi.
Virtuţile intelectuale sunt înţelepciunea, inteligenţa şi prudenţa. Virtuţile morale sunt dărnicia şi cumpătarea. Aceste însuşiri trebuie să fie reale, nu bazate pe manipulare, ipocrizie, făţărnicie.
Potrivit dicţionarului, virtutea reprezintă o însuşire morală pozitivă a omului; însuşire de caracter care urmăreşte în mod constant idealul etic, binele; integritatea morală sau o înclinaţie statornică specială către un anumit fel de îndeletniciri sau acţiuni frumoase.
,,Prin cântare la chitară cineva devine de exemplu un chitarist bun precum şi rău şi în acelaşi fel cu privire la arhitect şi orice meseriaş sau artist. Cine anume construieşte bine devine prin aceasta un bun arhitect, iar cine construieşte rău, un rău arhitect. De n-ar fi aşa, n-ar fi nevoie de niciun învăţător, ci fiecare ar veni pe lume maestru sau cârpaci. Chiar tot aşa stau lucrurile şi cu virtuţile. Prin purtarea noastră în relaţiile comerciale noi devenim drepţi sau nedrepţi; prin purtarea în primejdii şi prin obişnuinţa de a ne teme de ele sau de a ne împotrivi lor, devenim viteji sau laşi. Şi chiar tot aşa e şi cu prilejurile la poftă sau la mânie: unii devin cumpătaţi şi domoli, alţii neînfrânaţi şi furioşi, după cum se poartă în astfel de cazuri aşa sau aşa (...). Şi de aceea nu e puţin important dacă ne obişnuim îndată din tinereţe aşa sau aşa; dimpotrivă aceasta înseamnă foarte mult sau mai bine zis totul” (Aristotel, Etica nicomahică, Ed. Antet, p. 38).
Etica reprezintă o trăire umană, o stare de spirit, o trăire naturală fără eforturi comportamentale. Etica nu se învaţă din tratate sau coduri de specialitate, pentru etică nu ar trebui să existe norme pe care să le respecţi ad litteram.
Etica o ai sau nu o ai. Omul care are din fire o conduită naturală şi bună, ce îşi extrage esenţa din darurile divine, nu are nevoie de tratate de etică decât pentru a-şi cultiva nobleţea şi fineţea sufletească şi intelectuală. Dacă alt om, are din fire o conduită nepozitivă în relaţiile cu ceilalţi oameni, toate filosofiile şi tratatele din lume nu îl pot ajuta să îşi depăşească condiţia. În viaţă poţi să fii un bun economist dar să ai calităţile umane atrofiate şi poţi să fii un om înnobilat de frumos şi de limpezime în activitatea de coordonare sau aplicare a unor decizii, fără prea multă şcoală. Omul trebuie să aibă mai întâi cunoaştere şi aceasta să fie vitaminizată prin cunoştiinţe pe tot parcursul vieţii. ,,Să fii domn e o întâmplare, să fii om e lucru mare” spune un cântec.
Educaţia şcolară şi universitară este esenţială pentru înmulţirea talanţilor (talentelor). Un om poate deveni un medic desăvârşit după ce a studiat foarte bine ştiinţele medicale, la fel un inginer. Dar un om poate avea o abilitate economică sau managerială extraordinară înainte de obţinerea unei diplome de specialitate, şcoala îl ajută să cunoască mai întâi alfabetul în domeniu, apoi detaliile şi mecanismul sistemului. Economia de azi are o dinamică şi o sensibilitate care îşi găseşte, de multe ori, explicaţia în cărţi după terminarea evenimentului.
Etica, în economie, trebuie să reprezinte conduita umană a bunăstării. Atunci când omul conştientizează valorile fundamentale ale vieţii, adevărata frumuseţe şi bogăţie, se apropie de ştiinţa curată cu efect profilactic, terapeutic şi vitaminizant pentru minte şi suflet.
Părintele Arsenie Boca ne arată că „precum urmărim o armonie între facultăţile sufleteşti, tot aşa trebuie să urmărim o armonie şi între cunoştinţele din mai multe domenii, precum şi o sinteză a acestora cu viaţa. Multă ştiinţă îl apropie pe om de Dumnezeu, puţină ştiinţă îl îndepărtează şi de ştiinţă şi de Dumnezeu. Iar omul atâta preţuieşte câtă apropiere de Dumnezeu şi-a câştigat în sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, însă trebuie şi el să şi-o câştige“.
Astfel, noi trebuie să ne înnobilăm valorile dăruite de Dumnezeu prin ştiinţă, dar de multă ori le atrofiem şi ştiinţa nu mai poate ajuta un om devitalizat. De asemenea, avem discernământul de a alege între bine şi rău, pot fi şi abordări ştiinţifice sau culturale care ne fac rău.
Dacă omul are viu acel principiu al bunei-cuviinţe va fi fericit, înţelept şi bogat.
Bine ar fi ca toţi oamenii să se înţeleagă între ei şi să fie toţi bogaţi din punct de vedere spiritual, cultural şi economic.
Tot Părintele Arsenie Boca spune că „nici sărăcia nu te mântuieşte nici bogăţia nu te osândeşte“. Trebuie doar să vedem percepţia pe care o avem asupra vieţii şi mijloacele prin care ne atingem scopurile. Din păcate, astăzi multe mijloace au devenit scopuri, ele reprezentând chipul cioplit la care ne închinăm într-un ritual de business rău înţeles şi aplicat.
Întrecerea omului cu sine însuşi şi selecţia intraspecifică poate conduce de multe ori la situaţii negative. Deşi prin ştiinţă şi tehnologie oamenii au cucerit pământul şi au supus natura nevoilor de viaţă, oamenii cunosc foarte puţin despre sine înşişi. „Homo homini lupus“, omul e lup faţă de om. În jocul economic şi în jocul vieţii omul nu este inofensiv. De multe ori, întrecerea omului cu omul devitalizează valorile divine, scopul acestei întreceri reprezentându-l, de multe ori, considerentele comerciale. Pentru majoritatea oamenilor de azi, valoarea omului este una concurenţială, comercială şi financiară. Pentru un om, semenul său nu este valoros prin calităţile sale, prin talentele sale. Omul este valoros azi prin funcţia sa, prin averea sa, prin bunurile achiziţionate, care se confundă de multe ori cu identitatea lui. Eşti valoros pentru că ai milioane de euro în cont, nu prin viaţa ta cu toate ale ei, bune şi rele. Omul nepreţuit ca valoare are astăzi preţ, se vinde şi se cumpără. A vorbi cu omul comercial despre etică înseamnă o nebunie.
Concurenţa între oameni este pur comercială, nu mai reprezintă acea formă de afirmare, de depăşire şi de cultivare a cunoaşterii proprii şi a cunoştinţelor dobândite în şcoală sau prin educaţie liberă.
Mijloacele economice de satisfacere şi de asigurare a decenţei vieţii au devenit scopuri. La origine, banii reprezintă un mijloc, dar câţi dintre noi mai vedem în bani un mijloc? Ei nu reprezintă o valoare în sine. Cu toate acestea, noi avem o viaţă economică, nu mai avem o viaţă normală, sănătoasă, cu toate atributele ei. Viaţa noastră este economie şi acasă şi la serviciu. Din păcate, totul în viaţă are acum o componentă financiară. Ca în contabilitate, când orice bun sau serviciu are corespondentul său în bani, aşa este şi în viaţă: orice activitate se traduce în bani, în venituri şi cheltueli.
Konrad Lorenz, în cartea Cele opt păcate ale omenirii civilizate, explică provocările omenirii de azi, care aduc daune sufleteşti mari: lăcomia orbitoare de bani şi graba extenuantă. De asemenea, pe lângă lăcomia de a deţine bunuri ori poziţie ierarhică superioară, sau de a le deţine pe amândouă, un rol esenţial îl joacă şi frica: frica de a rămâne în urmă în cadrul întrecerii, frica de sărăcie, frica de a lua hotărâri greşite.
Frica sub toate formele ei reprezintă factorul de subminare a sănătăţii oamenilor moderni. Până acum câţiva ani nu ştiam ce înseamnă cuvântul stres, cauzele şi efectele stresului erau necunoscute.
Oamenii suferă din cauza solicitărilor nervoase şi sufleteşti, solicitări determinate de o întrecere şi o grabă către nicăieri. Omul catalogat drept forţă de muncă, capital uman sau resursă umană, în afară de tratamentul şi ritmul de lucru la care este supus, se mai confruntă cu manipularea şi cu publicitatea exagerată menite a-i spori nevoile ce trebuie satisfăcute. Specialiştii în marketing speculează acest aspect şi numai de etică nu poate fi vorba în abordarea lor. Din păcate, consumatorii manifestă o oarecare naivitate, nu se revoltă, de exemplu, pentru că plătesc de cele mai multe ori o sumă considerabilă pentru ambalajul la fel de scump ca marfa sau doar pentru percepţia pe care şi-o formează din reclame (Konrad Lorenz, Cele opt păcate ale lumii civilizate, Ed. Humanitas, 2006, p. 31-38).
Într-adevăr, ştiinţa şi tehnologia au evoluat, dar esenţa cercetării este aceeaşi în toate epocile istoriei, diferă doar modalitatea de abordare, în ştiinţă, şi de folosire a instrumentelor, în tehnologie. Şi totuşi, cu toate avantajele ştiinţei şi tehnologiei, oamenii sunt cuceriţi de propria creaţie.
Sfântul Nicolae Velimirovici exprimă foarte frumos importanţa eticii şi a tehnologiei în viaţa omului şi a popoarelor, subliniind şi corelaţia dintre religie, etică şi tehnologie. Consider actuală şi importantă pentru înţelegerea eticii în viaţa economică scrierea marelui sfânt, cu doctorate în filosofie şi teologie în marile universităţi ale lumii:
,,Atunci când frica lui Dumnezeu dispare şi legea morală a lui Dumnezeu este încălcată, muntele tehnologiei omeneşti se prăbuşeşte în ţărâna din care a fost făcut. Astfel se vor prăbuşi în ţărâna cea fără de formă şi (…) turnurile tehnologiei şi arhitecturii omeneşti, dacă mândria omului, chiar şi cea a creştinilor, luptă sfidător împotriva lui Dumnezeu, şi depăşeşte toate măsurile mândriei şi păcătoşeniei, şi reuşeşte să sfârşească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.
De ce sunt atât de multe civilizaţii măreţe îngropate adânc în pământ, iar deasupra plugarii ară, fără nici cea mai mică idee că turnurile şi oasele lor zac sub pamântul arat? Cum se face ca din toate măreţele construcţii din marmură ale grecilor nu a mai rămas altceva decât Acropolea?”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu