Termen, terminus, terminal, terminaţie, terminologie, a termina, interminabil, a determina, a extermina sunt cuvinte cu un îndepărtat strămoş comun: lat. termen, -inis “margine, limită, hotar”, care are urmaşi, direcţi sau indirecţi (moşteniţi, formaţi sau împrumutaţi), în toate limbile romanice.
Adjectivul rom. terminal este pus de dicţionarele curente pe seama fr. terminal şi a lat. terminalis. Invocarea etimonului latin se explică mai mult prin dorinţa de a fi consecvenţi cu principiul etimologiei multiple (care în acest caz nu este obligatorie, întrucât cuvântul francez explică foarte bine şi forma, şi sensurile reflexului său din română). Până aici, şi dacă avem în vedere folosirea lui terminal, ca adjectiv, fără sensurile noi din ultimii ani (ne vom ocupa de ele îndată), explicaţia etimologică este, în mare parte, mulţumitoare. Când vorbim însă despre terminal ca substantiv, etimonul trebuie căutat în cu totul altă parte: în engleză (ceea ce nu exclude şi o filieră franceză în drumul spre română, neesenţială însă, pentru că substantivul l-au luat şi francezii, ca şi noi, tot de la englezi, mult mai sârguitori în a îmbogăţi sensurile străbunului latin terminalis).
Pe versantul substantival al terminalului, avem aşadar a face cu transpuneri în română ale unor evoluţii semantice din engleză. Să sintetizăm mai întâi sensurile reflectate de ediţia a doua a Dicţionarului de Cuvinte Recente (DCR), din 1997.
Pentru a citi articolul intgral în „Ziarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu