„Încep să îi înțeleg pe cei care le pun bombe“ (replică din Capitalism, a love story, de Michael Moore)
Lăsaţi-o baltă şi cu frumuseţea ei!
Elena… Vă rog! Nu lăsaţi imaginaţia de criză să vă zburde la graţii feminine troiene şi la războiul generator de legendă! Povestea e banală cât încape şi e cu Elena noastră, ultima. Asta nu înseamnă că n-au fost banale şi istoriile cu Elenele noastre cele de toate silele, Lupeasca, Tractorista, Ceauşeasca. De bine, de rău însă, acelor Lenuțe le-a trecut vremea. Vremea ăsteia mici, a lu’ Băsescu, pare să fi trecut şi ea înainte de vreme, rămânând pe firmamentul stabilimentului politic numai a lu’ Udrea lu’ Cocoş a’ lu’ Băse. Blonda de la Turism şi Dezvoltare. Un război însă tot se poartă.
Nu pentru ea, Doamne fereşte, că muieruşca e generoasă şi are pentru toţi. Mai o lucrare, mai un buget, mai un proiect cu frunză bleagă… Firește, niște puberi bătrânicioși și netrăiți, care văd în dânsa o zână din povești, s-or fi dus cu mintea la alte podoabe ale Elenei. De la Baconschi și Oltean până la câteva doamne ale politicii care-o slăvesc cu Kill Bill între buze. Eheheee!… femeia… Femeia e altceva!… Dar să nu-mi las nici eu imaginaţia dezlegată, fiindcă despre războiul Elenei Udrea cu balta voi scrie aici. Cu Balta Brăilei, adică.
Pentru articolul integral din Kamikaze click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu