S-a vorbit şi scris enorm despre sfârşitul lumii care va veni în 2012. Va fi sau nu va fi…? Aceasta era-ntrebarea.
Va fi, va fi... Numai că nu va fi sfârşitul împărăţiei lumii acesteia (pe care nici un muritor nu îl poate prezice), ci sfârşitul lumii aşa cum o vedem şi înţelegem noi, cei prinşi de grijile zilnice, noi, cei care trăim în ea. Nu va fi un final hollywoodian, cu prăbuşiri spectaculoase şi ireparabile distrugeri într-un decor crepuscular, ci un început, un prim pas într-un îndelungat proces de recucerire a motivelor de bucurie ce ne-au fost lăsate. O revenire pe calea normalităţii.
Economia lumii (a socialismului real, a capitalismului financiar) s-a prăbuşit – iar ceea ce părea să fie imunizat (vezi China) a început să strănute. Glasuri izolate au atras atenţia că trebuie schimbată paradigma, că ieşirea, adevărata ieşire din criză, va fi într-o lume nouă, diferită de cea pe care o cunoaştem. Glasurile au răsunat în deşert, neauzite şi neascultate de societatea vărsărilor de lacrimi şi de sânge (reale, televizate…).
Politica lumii acesteia (a partidocraţiei, a reprezentativităţii stabilite din patru în patru ani) e ţinută în viaţă de aparate. De pe patul de reanimare, politica nu vrea să-şi recunoască faza letală a bolii şi se crede supravieţuitoare. Politicienii, veniţi cu flori să o încurajeze, se uită cu un ochi la ea şi cu celălalt spre ieşirea de serviciu, sperând să fie suficient de rapizi pentru a-şi asigura un loc în fruntea mesei şi în lumea de după prăbuşire.
În lumea nouă, de după năruirea lumii acesteia, nu muritorii de rând vor fi vinovaţi pentru că au ieşit în stradă, ci politicienii vor trebui să răspundă dacă au scos oamenii de rând în stradă.
În lumea nouă, de după năruirea lumii acesteia, nu politicienii vor trâmbiţa false remedii, ci (în limbajul veacului) specialiştii vor indica soluţiile şi vor fi urmaţi.
În lumea nouă, de după năruirea lumii acesteia, politicienii nu se vor mai putea plasa deasupra societăţii, clamându-şi şi rezervându-şi libertatea de a greşi nepedepsiţi.
În lumea nouă, de după năruirea lumii acesteia, va trebui să redevenim ceea ce suntem – fraţi şi nu vrăjmaşi politici, colaboratori şi nu competitori economici.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu