Pe unul dintre posturile de televiziune, doi foşti miniştri pesedişti, unul dintre ei în continuare pesedist, celălalt devenit funcţionar internaţional, se ceartă pe tema guvernului politic sau a guvernului de tehnocraţi care ar trebui instaurat în urma demisiei (ipotetice) a lui Emil Boc.
Actualul funcţionar internaţional laudă performanţa guvernului italian, condus de un tehnocrat, care a reuşit să facă în scurt timp din ţara lui una credibilă, care, iată, găseşte acum credite cu dobânzi reduse. Soluţia profesioniştilor care, tocmai pentru că nu sunt politicieni dependenţi de voturi, pot lua măsuri dure de însănătoşire a economiei, ar fi opţiunea ideală în România acestor zile, pentru a detensiona situaţia şi a spori şansele de ieşire din criză.
Colegul de studiou şi, cândva, de partid, îl contrazice şi recurge la argumente din arsenalul partinic: în toată lumea, când cade guvernul, la putere vine opoziţia. Asta e logica firească. În afara acestui mecanism democratic nu există decât dictatura.
Indiferent cine va veni la guvernare după căderea guvernului actual (dacă Emil Boc va demisiona…), o echipă de profesionişti sau una de politicieni (de la putere ori din opoziţie), un lucru este clar în opinia distributiştilor: paradigma politică actuală, care statuează succesiunea inevitabilă a aceloraşi echipe când în fruntea, când la coada mesei trebuie să se schimbe. Politicienii nu mai trebuie să fie singurii membri ai societăţii care nu răspund pentru deciziile şi faptele lor, aşteptând, nepedepsiţi, o vreme, în opoziţie, strângând cureaua şi aşteptând anii cu vaci grase.
Trebuie legiferată răspunderea politică, cetăţeanul fruntaş de partid urmând a răspunde pentru faptele lui la fel ca orice alt membru al societăţii (pecuniar sau, în cazuri grave, penal).
Poate că, atunci, politicienii vor deveni profesionişti.
Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu