Aviatori de altădată

de Ovidiu Hurduzeu

Astăzi, dacă vrei să vorbești despre România, nu poți vorbi decât la trecut. Prezentul, care nu mai aparține acestei țări, este o ficțiune croită la repezeală de o mână de impostori. Poporul român a ieșit din istoria reală, „rezistă“ doar pe Facebook și în fața televizorului. Realitatea românească, cea care mai aparține românilor, se reduce la grijile cotidiene legate de plata facturilor și a întreținerii sau de siguranța locului de muncă. Nu mai există speranțe, doar amăgiri privitoare la un viitor „mai bun“ pentru copiii noștri care „vor pleca“ și „se vor realiza“ nu se știe când și unde.

În cartea Aviatori de altădată

(Editura Institutul European, 2012) istoricul Daniel Focșa evocă o altă lume. Lumea esențială a eroilor aerului din timpul celui de-al doilea război mondial. Dan Vizanty, Mariana Drăgescu, Smaranda Brăescu sunt astăzi nume uitate, prezente doar în lucrări de specialitate. Aceste nume ar trebui să figureze însă în manualele școlare, să fie un izvor de inspirație pentru artiști, dramaturgi, regizori de film așa încât oriunde te-ai afla în România, să simți prezența lor vie. Marele merit al cărții lui Daniel Focșa este de a reda, cu talent și pe baza unei documentații solide, imaginea acestor eroi ca și când ei ar exista încă printre noi. Citind Aviatori de altădată ai impresia că piloții eroi trăiesc, sunt oamenii de elită prin care România încă mai respiră, mai rămâne în lumina Adevărului. Ei sunt cei vii, noi doar niște zombies.

Nu vreau să repovestesc faptele de un extraordinar curaj, devotament și profesionalism pe care cititorul le va găsi evocate în carte. Deși este un document istoric, Aviatori de altădată are ritmul unui roman de acțiune și suspensul filmelor gen Top Guns. Rămâne adânc întipărit în memorie episodul din 10 iunie 1944 când IAR-urile 80 ale Grupului 6 Vânătoare sub comanda lui Dan Vizanty au înfruntat 100 de P38 Lightening-uri venite să distrugă aparatele de vânătoare românești aflate la sol. Piloții români au dejucat planurile americane și au doborât 24 de aparate inamice, înregistrând doar pierderi minime. Victoria lui Dan Vizanty și a camarazilor lui, sărbătorită în întreg Bucureștiul, a rămas în analele aviației militare, din păcate, nu și în memoria colectivă. La fel de memorabile sunt paginile care evocă „fabuloasa Escadrilă albă“ de pe frontul de Est, destinată transportului răniților și pilotată de femei. Capitolele consacrate Nadiei Russo și Marianei Drăgescu reușesc să surprindă, prin tușe bine conturate, puterea gingașă și spiritul de sacrificiu al câtorva mari doamne ale aviației militare românești.

În august 1944, când istoria României s-a răsucit precum se răsucește un avion de vânătoare în picaj, soarta piloților noștri a luat și ea o turnură tragică. După terminarea războiului, piloții evocați de Daniel Focșa au cunoscut o cruntă prigoană. Citind caznele la care au fost supuși acești oameni excepționali de către regimul bolșevic, te cuprinde un sentiment de furie neputincioasă. Un sentiment cu atât mai puternic cu cât torționarii comuniști rămân nepedepsiți și își mănâncă liniștiți pensiile de ofițeri. (Un caz despre care s-a discutat intens in mass media în ultimul timp este cel al torționarului Alexandru Vișinescu, bestia care îl are pe conştiinţă pe fruntașul țărănist Ion Mihalache.)

Cartea Aviatori de altădată de Daniel Focșa este mai mult decât un document istoric și o sumă de portrete ale unor eroi ai aerului. Este un îndemn indirect la acțiune împotriva fantoșelor prezentului care subjugă România datorită neputinței noastre. Aviatorii de altădată ne-au arătat că nu există misiune imposibilă și nici dușman care să nu poată fi zdrobit.