de Michael Nevradakis
Theodoros Pangalos |
Într-un interviu recent acordat lui Dialogos Radio, Palast s-a concentrat asupra Greciei și măsurilor de austeritate care au fost impuse acestei țări de către FMI, Uniunea Europeeană și Banca Centrală Europeeană.
„Pentru mine, Grecia este scena unei crime", a spus Palast. „Grecia moare și austeritatea este unul dintre lucrurile care au omorât-o." Palast a considerat drept „un nonsens" declațiile recente făcute de oficiali greci și ai Uniunii Europeene care proclamă Grecia drept „o poveste de succes" economic.
„Austeritatea și euro au distrus Grecia. Austeritatea în mijlocul unei recesiuni este o condamnare la moarte."
Unul dintre pilonii programelor de austeritate este privatizarea. Palast, care a investigat impactul programelor de privatizare din America latină, a făcut o paralelă dintre experiențele acelor țări și condițiile care i se impun acum Greciei.
„Remarcăm aceleași practici brutale care au fost testate mai întâi pe pielea Argentinei, Ecuadorului și Braziliei - consecințele au fost dintre cele mai severe. Popoarele au fost jefuite. Oamenii nu pot trăi fără apă și electricitate iar acum o să le cumpere de la companiile germane, americane și canadiene, plătind o avere."
Criticând programele de privatizare, Palast s-a referit la Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, economist șef al Băncii Mondiale până în momentul în care a fost dat afară datorită faptului că s-a opus politicilor acestei instituții. „Stiglitz a numit privatizarea „șpagătizare" întrucât....atunci când vorbim de privatizare, vorbim de niște indivizi care sunt în relații strânse cu guvernul grec, cu guvernul german, ei sunt cei care aleg aseturile pentru care plătesc mai nimic."
Una dintre cele mai controversate dispute din Grecia din ultimul an a fost cea legată de minele de aur Skouries. Inițial, în 2004, minele au fost trecute în mâini private pentru doar 11 milioane de euro, apoi au intrat în posesia companiei canadiene Eldorado Gold care a început activitatea de exploatare. Această situație a creeat o activă mișcare protestatară la firul ierbii. Protestele au avut loc din motive atât economice cât și ecologice. Potrivit lui Palast, companii ca Eldorado Gold vânează țări vulnerabile.
„Aceste companii așteaptă momentul în care o țară este sleită, cu spatele la zid și împinsă să renunțe la aurul ei. La presiunea FMI, Tanzania și-a vândut minele de aur pe nimic companiei Barrick Gold din Canada. Barrick Gold a câștigat din afacere miliarde peste miliarde."
„Să nu ne amăgim," a adăugat Palast. "Nimeni nu obține o mină de aur fără a da șpagă celor aflați la putere. Așa stau lucrurile...asta nu este privatizare, pur și simplu îți fură aurul."
Pentru Palast, soluția pentru Grecia este ieșirea din zona euro.
„Nu-i de rămas în zona euro. A sta în zona euro e ca și cum ai spune că vrei să rămâi într-o colonie de leproși. Euro este o creație monstruoasă. Euro nu înseamnă să ai o zonă fericită de comerț liber. Euro înseamnă eliminarea statului social. Înseamnă cel de-al Patrulea Reich...și trebuie să cedezi."
Palast a oferit drept model pentru Grecia câteva țări din America Latină.
„Argentina s-a rupt de dolar; le-a spus creditorilor să se ducă la naiba iar acum are o economie înfloritoare." Pentru a realiza acest lucru, a adăugat Palast, Grecia trebuie să aibă o conducere hotărâtă.
„Diferența dintre Grecia și Argentina constă în faptul că poporul grec nu mai are vână în el. Grecii sunt lași în timp ce argentinienii au sânge în instalație. Încerc să-i întâresc pe oameni ca să nu cedeze. În Grecia, nu mai este nimeni împotriva euro. Există un partid independent (Syriza) care a cedat complet...avem nevoie mare de o a treia voce." Partide „a treia forță", consideră Palast, au repurtat succese electorale în America latină întrucât au spus un nu hotărât FMI-ului și politicilor care impuneau austeritate și privatizări. Drept consecință, a continuat Palast, economiile acelor țări sunt acum în plin avânt.
Palast a criticat dur Germania pentru rolul ei în criza grecească. „Spun mereu că nemții vor să schimbe numele monedei euro în Panzer. Reușesc prin manipulare economică ceea ce au încercat cu tancurile în cel de-al doilea război mondial. Devii colonie germană dacă nu renunți la moneda nemților."
Palast a criticat dur și stabilimentul politic grec. Noua Democrație și PASOK, principalele două partide ale țării, „nu se deosebesc unul de altul... liderii lor poartă aceeași responsabilitate morală pentru că au mințit poporul și au produs publicului un mare rău. Cred că ar trebui să fie trași la răspundere."
Palast a amintit că Goldman Sachs și alte bănci au ajutat guvernele Greciei să-și ascundă deficitele. „A fost o fraudă, au încasat de la guvernul grec aproape jumătate de miliard de dolari pentru a-l ajuta să-și ascundă deficitele. De ce ar fi vrut să le ascundă? Dintr-un singur motiv: să rămână în zona euro.
Cuvintele cele mai critice le-a avut la adresa lui Theodoros Pangalos, un fost ministru din partea PASOK care a jucat un rol proeminent în criza grecească. Recent, la Eurasia Media Forum din Kazahstan, Palast i-a luat un interviu lui Pangalos.
„N-am rezistat tentației de a-i lua un interviu", a spus Palast. „ Are aproape 150 de kilograme și o burtă imensă...A fi gras este deobicei o chestiune personală, în acest caz însă nu este așa, pentru că în Grecia există oameni care chiar mor de foame ...după părerea lui Pangalos dacă nu te supui austerității ești fie comunist fie anarhist. Nu, nu ești comunist sau anarhist, ești doar un părinte care încearcă să pună copiilor o bucată de pâine pe masă ."„Pangalos are o vorbă: ‚Am mâncat toți împreună′ - nu, n-am mâncat împreună. Pangalos este gras în timp ce poporul crapă de foame.″
Palast i-a îndemnat pe greci să reacționeze în fața crizei prin a protesta contra măsurilor de austeritate: „De ce acceptă grecii propria lor distrugere? E o nebunie. A sosit timpul să acționeze, nu pot să renunțe acum. Eu am văzut cum, în întreaga lume, oameni care credeau că nu mai au nici o speranță au format mișcări de rezistență și au reușit. [...]
Traducerea Ovidiu Hurduzeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu