de Sorin Lavric
Cine sînt de fapt neoconservatorii americani, potrivit lui Gottfried? Neoconservatorii sînt rudele şi urmaşii marxiştilor emigraţi în America în deceniile de după cel de-al Doilea Război Mondial, şi care, siliţi fiind să-şi creeze o nouă identitate, alta decît cea a comunismului pe care îl reprezentaseră în Europa, au îmbrăţişat principiile conservatorismului. Asumarea s-a făcut cu respectarea aparenţelor, forma principiilor fiind păstrată, dar conţinutul fiind înlocuit cu exigenţele stîngii: corectitudine politică, multiculturalism, antirasism, combaterea discriminărilor etc. Aşadar, dacă la început valorile dreptei le-au servit neoconservatorilor drept blazon justificator, treptat ele au fost abandonate în favoarea agendei electorale a părţii opuse. De aceea, pe un neoconservator îl recunoşti după uşurinţa cu care, vorbind despre democraţia globală, statul de drept şi drepturile omului, ocoleşte cu delicateţe temele dreptei: naţiune, biserică, familie, morala creştină, tradiţie. Mai mult, el foloseşte drepturile omului drept cheie de deschidere a lacătului naţional, altfel spus drept şperaclu cu care distruge organicităţile etnice. Pe neoconservator îl recunoşti după energia cu care avertizează asupra valorilor tribale care continuă să tulbure politica europeană — creştinismul şi naţiunea —, propunînd, drept înlocuitori ai prejudecăţilor noastre atavice, „naţiunea universală" laică şi „patriotismul civic". Că o naţiune nu poate fi universală şi că un patriotism nu poate fi civic (sau constituţional) sînt detalii pe care orice propagandă le poate transfigura în contrariul lor. La drept vorbind, ce izbeşte în această paradă de termeni nu sînt ideile neoconservatorilor, ci stăruinţa cu care afirmă că ei aparţin dreptei.
Pentru a citi recenzia volumului
Mişcarea conservatoare în „România literară“ click
AICI.
