de Alexandru Ciolan
Anunţat, din ceas în ceas, de-a lungul întregii zile de 12 februarie, pe „Realitatea TV”, primul interviu acordat de Dacian Cioloş unei televiziuni româneşti de la preluarea portofoliului de comisar european pentru agricultură a durat cincisprezece minute, între fără un sfert şi fix. Timp suficient pentru ca ministrul agriculturii europene să transmită celor care au urechi de auzit un mesaj esenţial: că se va strădui să reformeze politica agricolă a UE, pentru că noile state membre au schimbat configuraţia Uniunii (subînţelegem că va încerca să promoveze interesele ţărilor din Est, precum România); că şansa agriculturii româneşti o reprezintă produsele eco şi tradiţionale, care se obţin în ferme mici; şi că România nu trebuie să copieze un singur model, că este necesar să facă agricultură şi pe suprafeţe mari, şi în ferme medii, să producă şi cereale, să crească şi animale.
Până aici, din perspectivă distributistă nu avem nimic a reproşa. Singurul semn de întrebare pe care ni-l ridică priorităţile indicate de comisarul european este atenţia care ar trebui acordată consultanţei în materie de producţie eco şi tradiţională. Tare ne temem că banii europeni, în loc să meargă spre fermieri, vor ajunge pe la ONG-uri şi firme ale unor băieţi descurcăreţi care, după ce-i vor mânca, vor spune că s-au străduit, dar ţăranul român e prostit de comunism şi îndărătnic...
Nu de consultanţă are nevoie prioritar mica fermă românească, ci de capitalizare, de finanţare şi de exemple practice, de modele. Iar unul dintre modelele de urmat ar fi „Coşul ţărănesc”, recent inaugurat la Cluj, în a cărui creionare a fost implicat Dacian Cioloş însuşi. Încă două-trei proiecte de acest tip vor fi cei mai buni consilieri în materie de agricultură distributistă.
Să-i dorim domnului Cioloş să reuşească să fie un reformator, biruind birocraţia Uniunii şi impunând, chiar fără să ştie sau fără să vrea, valori distributiste.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu