Povestea unei vegetariene crudivore şi a unei cooperative de succes

Kristina Carrillo-Bucaran, cunoscută în mediul virtual ca FullyRawKristina este una dintre celebrităţile Instagram-ului, cu 850.000 de adepţi, şi ale YouTube-ului, cu un număr de 750.000 de abonaţi. Este specializată în hrana vie şi în stilul de viaţă crudivor. A studiat la două universităţi de prestigiu, Vanderbilt şi Rice University, cea de-a doua absolvind-o printre primii 5%, cu diplomă în Kinesiologie şi multiple specializari în Health Science, Hrană Vie şi Post. Este de loc din oraşul Houston, unde a înfiinţat cea mai mare cooperativă de distribuţie de produse biologice din SUA. Kristina este considerată o pionieră a mişcării cooperatiste din domeniul legumelor şi fructelor cultivate biologic. Povestea ei poate servi drept model de inspiraţie pentru mulţi români care îşi doresc să înfiinţeze o cooperativă şi nu ştiu de unde să înceapă. Kristina este de asemeni un exemplu de perseverenţă şi abnegaţie faţă de comunitatea locală, o tânără dedicată unui stil de viaţă sănătos care nu poate decât să ne facă mai buni sufleteşte şi mai viguroşi la trup.

http://www.fullyraw.com/about/

Când eram studentă, în timpul vacanţelor de vară am lucrat ca stagiară la doctorul Douglas Graham din Seattle, în clinica sa de tratamente prin post şi hrană vie. Tot în perioada studenţiei mele, am făcut un stadiu în Costa Rica unde, în week-end-uri, mă plimbam pe plajă şi mâncam cele mai grozave fructe din lume. Mă bucuram de independenţa mea, de rădăcinile mele hispanice şi de sănătatea mea perfectă.

Când am revenit la Houston, la universitatea Rice, m-am alăturat altor 12 studenţi şi am organizat o piaţă ţărănească în parcarea din campusul universitar, deschisă marţea după-amiaza. La început au venit doar câţiva fermieri, dar nici nu era nevoie de mai mult. M-am apropiat de unii dintre aceşti fermieri, care au devenit pentru mine ca o familie, mai ales de familia Gundermann. Joan Gundermann îşi vindea produsele ajutată de copiii ei, care erau de vârsta mea. Nu a durat mult şi am început să-mi petrec sfârşitul de săptămână la ferma lor; culegeam fructe, îmi plăcea ceea ce făceam, bucurându-mă că sunt parte dintr-o familie extinsă.

Familia Gundermann creştea mai ales vegetale şi piersici. Întrucât majoritatea caloriilor mele proveneau din fructe, trebuia să cumpăr de la supermarket lădiţe întregi cu produse. Mă costa foarte mult. Iată de ce m-am hotărât să încerc să înfiinţez un club de achiziţionare a legumelor şi fructelor proaspete, crescute ecologic. Eu şi prietenii mei apropiaţi puteam astfel să ne permitem legume şi fructe ecologice la preţuri de en gros. Prin prietenul unui prieten de-al meu am obţinut numărul de telefon al unui angrosist de fructe şi legume bio din Houston. După multe discuţii şi rugăminţi, l-am făcut să accepte furnizarea săptămânală, acasă la mine, a cel puţin 40 de lădiţe cu produse. Desigur, nici prin cap nu-mi trecea în ce mă băgasem. Vă rog să vă imaginaţi situaţia: o lădiţă cu banane cântărea 18 kg, o lădiţă cu salată conţinea douăzeci de căpăţâni, iar o lădiţă de mere cam 100 de fructe. Mă angajasem să vând 40 de lădiţe pe săptămână şi mă puteam bizui doar pe doi sau trei cunoscuţi de-ai mei. Drept urmare am apelat la mai multă lume, reuşind să obţin sprijinul a 12 persoane pentru prima mea comandă. Îmi amintesc acea zi. După plecarea camionului care a adus marfa, mă aflam cu lădiţele stivuite până în tavan în sufrageria mamei mele.

Când au văzut vecinii camionul, au scos capul pe fereastră şi unii chiar au venit la mine să mă întrebe ce se întâmplă. Le-am explicat că tocmai înfiinţasem în garajul meu o cooperativă de distribuţie de legume şi fructe şi că voiam să implic în această întreprindere cât mai mulţi vecini posibil. Săptămâna următoare 40 de persoane au venit să-şi ridice marfa din garajul meu şi nici nu m-am dezmeticit bine că numărul membrilor cooperativei ajunsese la 100 de persoane pe care le aprovizionam săptămânal.

Mă străduiam să împac şcoala cu administrarea cooperativei, pe care noi am numit-o Rawfully Organic. Eram pasionată de această activitate colaterală. După câteva luni, am fost daţi afară din garajul meu fiindcă maşinile nu mai puteau circula pe străzile lăturalnice în zilele în care funcţiona cooperativa. Asociaţia de cartier ne-a găsit însă o parcare unde să ne desfăşurăm activitatea. Aveam acum 300 de familii care săptămânal îşi luau de la noi legumele şi fructele, iar supermarketul de la câteva străzi depărtare a început să se plângă că-i furăm clienţii.

Cel mai frumos aspect al cooperativei noastre este implicarea comunităţii. În zilele de livrare, voluntarii ajută la sortarea lădiţelor cu produse şi toată lumea e animată de dorinţa de a avea la dispoziţie produse sănătoase la un preţ convenabil. Relaţiile cu membrii cooperatori mi-au schimbat viaţa. După şapte ani de activitate a cooperativei, continuăm să ne simţim ca o familie.

Nu a durat mult şi am dat sfară-n ţară că Rawfully Organic are nevoie de un depozit propriu. Am primit oferte de la oameni din întreg oraşul, care voiau cooperativa în comunitatea lor. Am avut ocazia să aleg între mai multe amplasamente. Am primit atâta ajutor de la voluntari încât în câţiva ani am reuşit să creştem de la o piaţă pe săptămână, deservind câteva sute de familii, la trei pieţe pe săptămână şi la 15.000 de membri înregistraţi. Astăzi, cooperativa continuă să funcţioneze de trei ori pe săptămână, deservind trei comunităţi locale diferite. Acum avem însă cu mult mai multe familii pe care le aprovizionăm săptămânal şi mii de voluntari implicaţi. Suntem binecuvântaţi că avem o atât de inimoasă comunitate care sprijină fermierii locali şi pe distribuitorii care ne furnizează produse bio de cea mai bună calitate la preţuri convenabile.

Sunt încă extrem de apropiată de familia Gundermann. Îi simt ca pe ai mei şi chiar le-am botezat unul dintre copiii care s-au născut în ultimul timp în familie. Când am pornit cooperativa Rawfully Organic, ei aveau 50 de acri de gradină şi livadă cu pomi fructiferi. Acum produc pentru cooperativa noastră şi pentru oraşul Houston pe o suprafaţă de peste 500 de acri. Am spus întotdeauna că votăm cu banii noştri. Ceea ce cumpărăm spune mult despre cum vrem să arate lumea noastră. Rawfully Organic a schimbat mediul din jurul Houston-ului, lăsând o amprentă ecologică mai verde şi mai paşnică.

Şi eu am evoluat. Deşi administrez cooperativa şi distribui fructe şi legume proaspete, mi-am dat seama repede ca oamenii, deşi le plac produsele proaspete, nu ştiu totdeauna ce să facă cu ele şi cum să le pregătească. La început, obişnuiam să le scriu reţete pe cartonaşe colante (sticky notes) şi să le lipesc pe lădiţele cu produse pe care le ridicau în fiecare săptămână. Astfel ştiau ce aveau de făcut cu legumele şi fructele lor. Dar nu toată lumea comanda săptămânal şi am început să primesc cereri pentru cartonaşele cu reţete din săptămâna anterioară. Nu mai puteam să fac faţă, aşa că am hotărât să pornesc propriul meu canal YouTube ca să-mi pot arhiva toate reţetele. Postările au avut imediat o mulţime de accesări şi am primit email-uri (chiar şi din Japonia!) în care oamenii îmi spuneau cât de mult le plac reţetele mele. Am învăţat să-mi adaptez conţinutul pentru o audienţă mult mai mare, aşa încât să pot educa mai multă lume în privinţa beneficiilor stilului de viaţă vegan. Am numit cooperativa „Crudivor Organic“ (Rawfully Organic) deoarece distribuim exclusiv hrană vie şi toate legumele şi fructele sunt produse bio. Am numit FullyRaw (Complet crudivor) canalul meu de pe Youtube. Dacă Rawfully Organic era responsabilă să-i hrănească în mod real pe oameni cu fructe şi legume, FullyRaw era răspunzătoare să-i educe pe oameni în privinţa acestui stil sănătos de viaţă. Cele două componente sunt ca o căsnicie, acţionând împreună pentru a ajunge la oameni oriunde ar trăi şi a-i motiva să mănânce hrană vie.

Rawfully Organic şi FullyRaw au dat naştere de curând copilului lor, FullyRaw Juice. Aceasta este o companie de sucuri care foloseşte fructe şi legume de la fermierii locali din Texas pentru a crea sucuri presate la rece. Nu sunt pasteurizate şi au gustul adevărat al produselor naturale.

Povestea mea continuă să se schimbe pe măsură ce prietenii, familia mea şi eu însămi continuăm să evoluăm. Sunt dedicată acestui stil de viaţă şi vreau să ajut oamenii să se hrănească sănătos. Hrana vie mi-a schimbat viaţa şi sper să ţi-o schimbe şi ţie...

Extras din cartea Kristinei Carrillo-Bucaram, The Fully Raw Diet, Houghton Mifflin Harcourt, 2016

Traducere de Ovidiu Hurduzeu

Ce este o cooperativă?

de Stefano şi Vera Zamagni

Trăsăturile caracteristice ale întreprinderii cooperatiste

Astăzi se folosesc în mod curent două definiţii ale întreprinderii cooperatiste. Cea mai des folosită este cea a Alianţei Internaţionale Cooperatiste (AIC), o organizaţie non-guvernamentală care grupează aproape 230 de asociaţii de cooperative din 100 de ţări. Constituită în 1895, AIC este principalul garant moral al identităţii cooperatiste. În Declaraţia de la Manchester din 1995 privitoare la identitatea cooperatistă (care urmează documentelor din 1937 şi 1966) se spune: „O cooperativă este o asociaţie autonomă de persoane care s-au unit în mod voluntar pentru a-şi satisface nevoi şi aspiraţii economice, sociale şi culturale comune printr-o întreprindere pe care o posedă împreună şi o controlează democratic“.

Congresul de la Manchester a formulat şapte principii ale cooperativelor. Ultimul este nou, dar primele şase sunt, uşor reformulate, aceleaşi pe care Rochdale Society of Equitable Pioneers le-a adoptat în 1844. Este remarcabil însuşi faptul că principiile fundamentale au rămas neschimbate timp de un secol şi jumătate. Să le enumerăm:

1. Calitatea de membru, liberă şi nesilită. Cooperativele sunt organizaţii şi întreprinderi voluntare, deschise tuturor persoanelor apte să le folosească serviciile şi dornice să accepte responsabilităţile care derivă din calitatea de membru fără discriminări de ordin social, rasial, politic, în funcţie de sex sau religie. Acest principiu este cunoscut în mişcarea cooperatistă drept „principiul uşilor deschise“.

2. Controlul democratic exercitat de membrii cooperatori. Spre deosebire de firmele capitaliste, în care voturile acţionarilor au ponderi diferite, în funcţie de numărul acţiunilor deţinute, mişcarea cooperatistă adoptă regula „un membru, un vot“. Aceasta înseamnă că în adunarea generală sau la întrunirile consiliului de conducere toţi membrii au drept de vot egal.

3. Participarea economică a membrilor. Membrii contribuie echitabil – nu obligatoriu în mod egal – la capitalul cooperativei pe care îl controlează în mod democratic. Cel puţin o parte din capital este de obicei proprietatea comună a cooperativei. Dacă se stipulează în statut, membrii pot primi o compensaţie limitată pentru capitalul pe care l-au subscris ca o conditie a intrării în cooperativă. Motivul pentru care o astfel de compensaţie este limitată are în vedere nevoia de a evita riscul ca, pe parcursul existenţei ei, cooperativa să renunţe la statutul de cooperativă. O parte din surplusul net generat de funcţionarea cooperativei va fi alocată fondului de rezervă, care parţial trebuie să fie indivizibil; o altă parte din surplus va fi alocată răsplătirii membrilor în functie de contribuţia lor în cooperativă; şi altă parte, sprijinirii altor activităţi aprobate de către membri – în mod obişnuit, pentru cooperarea cu alte entităţi similare.

4. Autonomie şi independenţă. Cooperativele sunt organizaţii autonome, auto-suficiente, controlate de către membrii lor. Dacă din anumite motive ele stabilesc înţelegeri cu alte organizaţii sau acumulează capital din surse externe, trebuie să o facă în termeni care să asigure controlul democratic exercitat de către membri asupra lor şi păstrarea autonomiei cooperatiste.

5. Educaţie, pregătire şi informare. Cooperativele oferă nu numai pregătire profesională, dar îi şi educă pe membri, pe reprezentanţii aleşi, pe manageri şi pe angajaţi (principiile cooperativei Rochdale prevedeau ca 2,5% din surplusul anual să meargă spre cercetare şi spre educaţia membrilor). Cooperativele trebuie să informeze de asemeni marele public despre natura şi misiunea cooperaţiei.

6. Cooperare între cooperative. Acţiunea cooperatistă nu este limitată la acţiunile desfăşurate în cadrul fiecărei cooperative individuale. Altfel spus, cooperativele îşi servesc membrii în modul cel mai eficient şi întăresc mişcarea cooperatistă acţionând împreună prin structurile locale, naţionale, regionale şi internaţionale.

7. Grija faţă de comunitate. Acesta este un principiu nou, adăugat la congresul de la Manchester. În acest scop, cooperativele trebuie să lucreze pentru dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor prin politici aprobate de către membrii lor. O expresie practică a orientării sociale pronunţate a mişcării cooperatiste este oferită de regula adoptată în 1992 de către cooperativele italiene, de a aloca 3% din surplusul lor anual fondurilor de ajutor reciproc.

A doua definiţie a întreprinderii cooperatiste este aceea a Departamentului Agriculturii din Statele Unite, care în 1987 a definit o cooperativă drept „o întreprindere deţinută şi controlată de cei care o au în folosinţă, care distribuie beneficii în funcţie de modul în care este exercitat dreptul la folosinţă“. Definirea membrilor drept „utilizatori ai dreptului de proprietate“ implică faptul că cei care „au în folosinţă“ cooperativa (membrii) participă la finantarea ei şi prin aceasta o au în posesie. Sintagma „control al celor care o au în folosinţă“ înseamnă că membrii conduc cooperativa atât direct, cât şi indirect, prin reprezentanţii lor în consiliul de conducere. În mod clar, în cooperativă nu poate exista separare între proprietate şi control.

În definiţia americană, se poate ca în anumite circumstanţe să existe derogări de la regula „un membru, un vot“. Dreptul de a vota poate fi proporţional cu volumul activităţii prestate de membri în cadrul cooperativei – dar niciodată în funcţie de capitalul pe care l-au adus. În practica din SUA, controlul democratic asupra cooperativei este asigurat prin legarea dreptului de a vota de participarea efectivă la viaţa cooperativei, şi nu prin simpla numărare a voturilor-oameni. Acest aspect este întărit de principiul conform căruia beneficiile trebuie să fie distribuite în funcţie de implicarea în generarea lor. Astfel, membrii îşi împart nu numai beneficiile, dar şi costurile şi riscurile în funcţie de gradul lor de implicare; ei sunt stimulaţi să întreţină relaţii strânse cu cooperativa.

După cum vedem. cele două definiţii sunt în mare parte convergente, chiar dacă între ele sunt diferenţe apreciabile. Ceea ce stă la originea cooperativei, indiferent de sectorul ei de activitate, este necesitatea fundamentală, chiar dacă nu neaparat exclusivă, de a servi nevoilor comune ale mebrilor ei. Obiectivul central al unei cooperative este, deci, de a maximiza remuneraţia contribuţiei fiecărui membru – indiferent dacă această contribuţie constă în muncă, aportul de active sau folosirea bunurilor şi serviciilor cooperativei – şi nu, ca în firma capitalistă, de a maximiza profitul pe capitalul investit.

(din capitolul „What is a cooperative?“, din lucrarea lui Stefano Zamagni şi a Verei Zamagni, Cooperative Enterprise: Facing the Challenge of Globalization, Edward Elgar, Cheltenham, UK şi Northampton, MA, USA, 2010. Traducere de Ovidiu Hurduzeu)