„Doamne, Doamne, caută din Cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a zidit-o dreapta Ta, şi o desăvârşeşte pe ea!“
Dragi prieteni, aţi fost vreodată şi v-aţi minunat de colţul de rai din curtea unei mănăstiri? Aţi văzut câtă armonie, câtă curăţenie, câtă linişte şi câtă splendoare se ascund în simplitate? Aţi văzut cât de frumos răsărea biserica din buchetul acelui colţ de Rai? V-aţi întrebat şi aţi visat vreodată: Doamne, ce frumos ar fi dacă ar arăta şi ţara mea la fel, cu frumuseţile ei binecuvântate de Dumnezeu şi cu înnobilarea lor de către om?
De fiecare dată când mă aflu în curtea unei mănăstiri văd pământul ţării mele înnobilat de către oameni şi visez ca oamenii de la conducere şi poporul întreg să aibă acea bunăcuviinţă din curtea şi din biserica mănăstirii.
Ies însă pe poarta mănăstirii şi văd realitatea, pământul ţării atât de armonios creat de Dumnezeu, rănit şi tăcut. Văd că doar de puţine ori mai radiază a sărbătoare, a primăvară şi a rod. Smerenia din curtea mănăstirii este înlocuită de violenţă politică, economică şi socială.
Puterea politică este alcătuită din oameni care fac promisiuni ireale, din oameni cu personalitate violentă, din oameni fără sentimente faţă de pământul ţării şi faţă de semenii lor care au crezut în ei şi i-au desemnat pentru a-i reprezenta, punându-şi astfel o nouă speranţă într-un viitor mai bun. Oamenii de la putere dau impresia de corectitudine totală, folosesc discursuri şi metaforizează valorile, credinţa şi domnia legii. Ei stigmatizează violent erorile opoziţiei politice, oricare ar fi, dau impresia ,,muceniciei” faţă de ţară. Cuceresc mass media cu discursuri salvatoare, dau impresia că luptă împotriva răului. Unii dintre noi îi cred şi, din păcate, ei sunt esenţa multora dintre noi.
Dar cu Dumnezeu ei nu stau la masă. Aparent aceştia au respectul faţă de legile pământeşti. Dar tot ei sunt cei care le încalcă primii. Nu ai respectat articolul x din legea y – trebuie să fii pedepsit, nu ai respectat aparentele drepturi şi libertăţi – eşti ostracizat. Aşa îi vezi pe la toate televiziunile şi în toate ziarele.
Dar, Doamne, de legile Tale ascultă, poruncile Tale le respectă, pe Tine te cheamă să le limpezeşti minţile şi inimile împietrite de răutate şi de minciună? La şedinţele unde se discută treburile ţării Te cheamă prin rugăciune? Nu te cheamă Doamne, că ei se cred dumnezei.
,,În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă!”, spune Părintele Arsenie Boca. Numai de oameni şi de pământul ţării nu le pasă lor!
Puterea economică se închină de multă vreme la chipuri cioplite. Parcă cineva a extras toată vitalitatea divină din ei, nu mai au suflet şi sentiment. Oamenii de afaceri aleargă într-o cursă către nicăieri, bani mulţi şi iar bani, fără să conştientizeze că bogăţia, chiar a unui om de afaceri, nu se traduce prin bani şi proprietăţi. ,,Tot c-o lingură mănânci!”, vorba cântecului.
Presa şi televizunea creează şi distrug în fiecare zi vedete ale mediului politic şi de afaceri, de multe ori distrug şi oameni nevinovaţi. Mass media e cucerită de anumiţi reprezentanţi care se cred vocea şi simbolul poporului, când vorbesc atât de ,,evlavios” te-apucă plânsul. Dacă eşti puţin mai atent vezi însă că ei sunt noii activişti şi noi propagandişti ai noului materialsm. Nici ei nu îl cheamă pe Dumnezeu, L-au alungat de mult!
Cu toate aceste ,,bunăvoinţe” politice şi economice noi ne pierdem din zi în zi. Avem unii din noi bogăţie materială, haine scumpe, suflete împietrite şi minţi spălate. O mare parte dintre noi avem sărăcie totală.
De ce? Pentru că Dumnezeu nu este chemat la guvernare şi la limpezirea politică, socială şi economică a ţării.
Biserica, ca instituţie, are, din păcate şi ea, mediul ei politic şi economic!
Dar Biserica lui Hristos este dreptmăritoare. Şi de vom conştientiza ascultarea faţă de Dumnezeu şi în politică şi în economie, ţara ar arăta precum grădina din curtea mănăstirii şi vor fi oameni la putere care vor şti să slujească pe altarul ţării ca în bisericuţa din curtea mănăstirii, cu legile lor ce vor fi în armonie cu Cuvântul Lui Dumnezeu.
România e o ţară fiinţială, cu un trup şi un suflet – pământul şi oamenii. E atât de visător pentru actuala realitate şi atât de simplu în acelaşi timp! Numai să vrei să te întorci la Dumnezeu cu toată fiinţa ta, cu toată casa ta şi cu tot pământul tău şi astfel ne va fi bine! Dacă ar fi să ne exprimăm şi laic şi religios trăim două vieţi pe pământ, una fizică şi una spirituală. Aşa că Statul care se ocupă de bunăstarea fizică nu trebuie să neglijeze viaţa spirituală şi nu trebuie să afecteze sufletul omului, iar Biserica nu trebuie să neglijeze viaţa social-economică şi actualul context în care trăim.
Gândiţi-vă ce ar fi dacă politicile publice în domeniul educaţiei, culturii şi sănătăţii ar asculta de ceea ce spun Sfinţii Părinţi. Ce ar fi dacă ar transpare în politica economică, în morala şi în politicile sociale, înţelegerea şi iubirea faţă de oameni? Noii activişti de partid şi ,,noii apărători” ai drepturilor omului te pot acuza de fundamentalism, dar ce fundamentalism este acela care este non-violent şi care vorbeşte despre bunăcuviinţă şi iubire în tot şi în toate?
Într-adevăr, cei mai mulţi dintre noi au credinţă numai în viaţa reală, căci este palpabilă, este ceea ce se vede, dar aceasta ne este dată tocmai pentru a ne pregăti viaţa veşnică. Nu aceasta este cea mai importantă, nu această formă de existenţă este ceea ce ar trebui să ne bucure, micile plăceri de zi cu zi, în care ne pierdem şi care ne schimbă total, în rău, pe unii din noi, ci viaţa veşnică. De ce ne întâlnim adesea cu refuzul prietenilor pentru invitaţia la un pelerinaj la mănăstiri? De ce refuză să asculte slujba unui preot? Dacă îi invităm în club, suntem cel mai bun prieten, dacă îi invităm la o biserică, să se roage, ne cataloghează drept oameni ratăciţi în lume sau idealişti.
Acestea sunt doar câteva reflecţii ale relaţiilor cotidiene în lupta vremelniciei cu veşnicia. Politica materialistă a statului se face vinovată de devierile şi căderile oamenilor şi nu face nimic să blocheze aceste căderi, ba dimpotrivă, le încurajează. Statul, în formele actuale, încurajează abordarea comercială a vieţii, omul a devenit forţă de muncă, resursă umană şi consumator de bunuri, servicii, minciuni, ideologie şi iluzii. Noi ne rezumăm la lucrurile mărunte şi ne pierdem adevărata bogăţie, frumuseţe şi nobleţe şi nu găsim esenţa şi rolul pe acest pământ.
Şi ce frumos ar fi, dragi prieteni, şi ce simplu dacă Statul nu s-ar mai crede acel zeu intangibil şi ar face ascultare faţă de Biserica lui Hristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu