O pledoarie pentru competenţă, distributism şi economie civică

de Ovidiu Hurduzeu

România de astăzi se confruntă cu un mare pericol: starea de zgomot şi insignifianţa. Orice discuţie serioasă despre grava criză economică şi socială este trecută în derizoriu. Hărmălaia creată de incompetenţi, corupţi şi pescuitori în ape tulburi acoperă orice voce demnă de luat în seamă. Se propun schimbări care nu vor schimba nimic, se iau măsuri „anti-criză“ care vor îngenunchea definitiv poporul român. Se dă o luptă crâncenă pentru a înmormânta economia României şi a-i salva pe cei care ne-au adus la ruină. Chiar dacă ştim câte parale fac (şi la propriu, şi la figurat) politicienii noştri, mulţi dintre noi încă mai caută „mântuirea” tot în sfera politicului expirat – ca şi când aceiaşi incompetenţi, corupţi şi delatori ar putea deveni peste noapte salvatorii naţiei. Oamenilor li s-a inoculat ideea că nu există soluţii la actuala criză şi nici persoane capabile să schimbe în bine actuala stare de fapt.

Observatorii lucizi ai realităţilor româneşti vor şti să asculte însă puţinele voci care propun o regândire radicală a căilor actuale de dezvoltare (de fapt, de falimentare) a României. O astfel de voce este cea a lui Călin Georgescu, directorul executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. În ultimul timp, a fost vehiculată posibilitatea unui guvern de tehnocraţi în care Călin Georgescu ar deţine funcţia de prim-ministru. Ar fi fost normal ca analiştii şi intelectualii mediatici să comenteze „varianta Călin Georgescu“. Din păcate, în climatul de impostură generalizată din viaţa politică românească, puţini sunt cei care au interes sau capacitatea să analizeze idei novatoare, să separe ceea ce este important de ceea ce este minor sau în afara chestiunii.

Analizând luările de poziţie ale expertului în dezvoltare durabilă, am fost plăcut surprins să descopăr o agendă socială şi economică mult mai cuprinzătoare şi mai transformatoare decât bănuieşte majoritatea. Călin Georgescu nu mai peticeşte sacul, ci „lansează la apă“ un nou model de redresare morală, socială şi economică a ţării. Îl numeşte „economie civică”: „nu vorbesc de cârpirea sistemului existent, ci de-o schimbare de macaz, în sensul trecerii la un nou model de dezvoltare: mă gândesc la un model de economie civică în care să fie implicaţi cât mai mulţi întreprinzători”¹.

Este vorba de un model economic de dezvoltare care combină în chip organic principiile distributismului cu cele ale sustenabilităţii economice. Demne de remarcat sunt propunerile distributiste, care urmăresc „sprijinirea formulelor asociative «la firul ierbii» pentru crearea de locuri de muncă stabile și bine remunerate și îmbunătățirea calității vieții”², precum şi cele care susţin „o economie civică bazată pe o dispersie largă a proprietății productive și pe formarea capitalului de mică anvergură dar pe scară largă, atât în orașe cât și în satele românești”³. Sunt idei care merg în direcţia gândirii economice reprezentate de importante personalităţi contemporane precum economistul italian Stefano Zamagni, cel care a elaborat în mare parte secţiunea economică a enciclicei Caritas in Veritate şi Phillip Blond, regele filozof al conservatorilor britanici. Dar, mai ales, economia civică propusă de Călin Georgescu reînnoadă tradiţia economică românească. Rădăcinile ei se regăsesc în sistemul economic cooperatist, care a funcţionat pe scarp largă în România între 1864-1947, şi în modelul distributist al lui Ion Mihalache şi Virgil Madgearu. Nu ne aflăm în faţa unui nou experiment şi a unei alte „revoluţii”. Economia civică nu face decât să restaureze, să reînsufleţească şi să adapteze creator, la condiţiile secolului al XXI-lea, multe dintre fundamentele sistemului economic al României dinainte de comunism.

Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, ni se propune un model economic care ţine cont de specificul realităţilor româneşti. Un model menit:

1) să întărească efectiv clasa de mijloc numită, pe drept cuvânt, „coloana vertebrală a unei democrații stabile”;

2) să apere micul producător agricol: „nu prin lichidarea sau subminarea micii proprietăţi rurale vom putea ieşi la liman, ci, dimpotrivă, prin consolidarea regimului proprietăţii, prin modernizarea şi diversificarea producţiei agricole, prin dezvoltarea de noi îndeletniciri eco-eficiente, aducătoare de venit şi prin încurajarea unor forme flexibile şi acceptabile de asociere”⁴;

3) să deconcentreze şi relocalizeze activităţile productive şi serviciile la sate şi în micile orăşele prin „stimularea dezvoltării micilor întreprinderi în mediul rural, unde investiţiile în mijloacele fixe sunt mult mai modeste“, iar costurile economice, ecologice şi culturale asociate congestiei urbane sunt reduse;

4) să restaureze o relaţie adecvată între dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului.

Modelul distributist ale economiei civice este bazat pe principiul cooperării. Spre deosebire de oamenii politici ai zilei, Călin Georgescu propune un adevărat pact al înţelegerii mutuale şi al eticii sociale, cooperarea urmând să devină modus operandi, nu numai al economiei, ci şi al întregii societăţi româneşti: „trebuie vorbit numai în termeni de construcţie. Pentru mine gâlceava, retorica goală nu au ce căuta în spaţiul public. Să nu mai avem frustrări de recuperat sau poliţe de plătit”⁵. „Avem, într-adevăr, nevoie de o nouă solidaritate, dar solidaritatea nu se clădește la ordin ci din convingerea că soluțiile propuse sunt bune pentru țară și pentru oamenii ei”⁶.

Ar trebui să reflectăm asupra termenilor „cooperare” şi „solidaritate”. Mulţi dintre noi am uitat ce înseamnă „acţiune comună” şi „bine comun”. Comunismul ne obliga să întreprindem „acţiuni colective” în care ne pierdeam identitatea, ne „masificam”; odată cu pierderea identităţii, ni se atrofia şi simţul răspunderii personale. „Capitalismul sălbatic“ nu ne-a făcut cu nimic mai responsabili şi mai solidari. Dimpotrivă. A exacerbat înstrăinarea şi interesul egoist. A torpilat obştescul. Iată de ce este nevoie să reconfigurăm paradigma economică şi socială aşa încât competitivitatea, dezvoltarea durabilă şi arhitectura morală să se întrepătrundă. În elaborarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung şi mediu, ţările avansate din Uniunea Europeană nu mai separă politica economică (politicile privitoare la competitivitate, crearea locurilor de muncă etc.) de obiectivele sociale. În modelul de „economie civică” promovat de Călin Georgescu, obiectul întrepătrunderii factorilor economici şi a celor sociali nu se face însă prin privilegierea statului dădacă şi prin redistribuirea egalitaristă de tip socialist, ci prin răspândirea largă a unor forme de proprietate productivă cum ar fi pământul, uneltele, resursele de educaţie şi capitalul ieftin. În societatea modernă, competenţa este şi ea proprietate productivă, poate cea mai de preţ. „Reprofesionalizarea României“, un concept lansat de Călin Georgescu cu câţiva ani în urmă, nu înseamnă altceva decât răspândirea largă a competenţelor. Nu putem avea oameni competenţi în toate domeniile dacă nu investim în educaţie şi în formarea profesională, în cercetare şi ştiinţă. „Investiţia în oameni“ rămâne însă doar o vorbă în vânt dacă nu-i oferim un suport economic şi social solid, dacă nu creăm o economie sustenabilă bazată pe o veritabilă extindere a proprietăţii şi puterii către milioane de oameni.

Economia civică nu poate fi impusă „de sus“, precum modelul neoliberal al „băieţilor de la Chicago“ sau politicile etatiste de sorginte socialistă. Sub radar, fără să se ceară voie de la Bucureşti sau Bruxelles, modelul distributist al economiei civice a început deja să prindă contur. (În acest sens, ziuaonline.ro ne-a oferit exemple semnificative din întreaga ţară.)

Românii încep să se trezească; se constată deja o restaurare a conştiinţei reciprocităţii, o trezire a imboldului asociativ şi a spiritului de cooperare. Din ce în ce mai multă lume îşi dă seama că fără cooperare şi dăruire nu pot renaşte comunităţile, nu se poate promova crearea bogăţiei şi a autonomiei economice.

Sunt convins că modelul distributist al economiei civice va duce în final la Renaşterea României. Economia civică nu poate exista însă în afara „economiei dăruirii“ propovăduite de Biserica lui Hristos. Oricine va face economie la credinţă, la dragoste şi dăruire creştinească va continua să funcţioneze după regulile vechiului model, va rămâne sclav pe plantaţie. În ultimă instanţă, poporul, nicidecum fondurile speculative, băncile sau transnaţionalele decide soarta României. Cum vom şti să mânuim mistria, aşa ne vom zidi casa.

NOTE

¹ Interviu, Formula As, nr 919, 04.06.2010.

² Discurs cu ocazia lansării volumului România post-criză. Reprofesionalizarea Romaniei III, Academia Română, 25 mai 2010.

³ Idem.

⁴ Călin Georgescu, „Trezirea la realitate“ în România post-criză. Reporfesionalizarea Romaniei III. Raport al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), Bucureşti, mai 2010, p. 15.

⁵ Interviu, Financiarul, 15 iunie 2010.

⁶ Discurs cu ocazia lansării volumului România post-criză. Reprofesionalizarea României III, Academia Română, 25 mai 2010.