Nu vă mai chinuiţi să reparaţi Wall Street-ul, înlocuiţi-l!

de David Korten
(Articol apărut în Yes! Magazine, primăvara 2009)

Dezbaterea actuală pe teme economice îşi propune să identifice metoda cea mai bună de reanimare a sistemului economic prezent combinând revigorarea Bursei de pe Wall Street cu un pachet de stimuli economici pentru crearea de locuri de muncă. Este o încercare de a readuce la viaţă un sistem economic falimentar sub toate aspectele: economic, social şi ambiental. În loc să sprijinim un sistem care a eşuat, ar trebui să profităm de actuala criză financiară pentru a crea un sistem care să funcţioneze. A încerca să rezolvi criza cu aceleaşi instrumente care au provocat-o este definiţia însăşi a nebuniei.
Ca indivizi, noi, oamenii părem a fi o specie inteligentă. Şi totuşi, la nivel colectiv, comportamentul nostru variază între înţelepciunea suverană şi sinucidere. Actuala nebunie economică este produsul unei iluzii – o credinţă cultivată de ortodoxia economică dominantă că banii înseamnă bogăţie şi că a face bani înseamnă să creezi bogăţie.
Banii sunt doar un element de contabilizare, fără valoare intrinsecă – este lipsit de sens să-i schimbăm cu ceva care are o valoare reală. Specializarea Wall Street constă în a crea bani pentru oamenii bogaţi fără ca aceştia să facă efortul de a produce o valoare reală corespunzătoare. Pretenţiile lor, mari, la bogăţie reală nu se concretizează într-o ofertă mai bogată de bunuri, făcând mai dificilă pentru noi, ceilalţi, satisfacerea nevoilor.
Adevărata bogăţie o formează, în primul rând, lucrurile tangibile care menţin viaţa – alimente, îmbrăcăminte, locuinţă. Bineînţeles, cele mai preţioase forme de bogăţie sunt cele care de fapt nu au preţ: iubirea; un copil sănătos şi fericit; o îndeletnicire care să ofere un sentiment de automulţumire şi de utilitate; apartenenţa la o comunitate puternică şi tolerantă; un mediu înconjurător sănătos şi agreabil; pacea. Sistemul nostru economic prezidat de Wall Street produce cantităţi fantastice de bani şi distruge toate aceste forme, atât de diferite, de bogăţie reală.
Am fost aserviţi de o istorie culturală dominantă, continuu întărită de academicieni, funcţionari guvernamentali şi medii de comunicare corporate, care ne-a făcut să credem că economia noastră funcţiona de minune chiar şi atunci când literalmente ne omora. De câte ori nu am auzit povestea asta:
„Creşterea economică, măsurată în Produsul Intern Brut, creează bogăţia necesară pentru a ne oferi tuturor o abundenţă materială, sporind fericirea omului, punând capăt sărăciei şi însănătoşind mediul înconjurător. Cu cât consumăm mai rapid, cu atât mai rapid creşte economia şi devenim mai bogaţi pe măsură ce apele fluxului ridică toate bărcile“.
Concluzia logică a acestei poveşti este că devenim cu atât mai bogaţi cu cât ne transformăm mai rapid resursele folositoare în gunoi toxic. Singurii beneficiari adevăraţi ai acestei idei vădit stupide sunt cele câteva persoane bogate care culeg fructele financiare ale fiecărei tranzacţii economice – fie că este vorba de o tranzacţie care vindecă o boală sau distruge o pădure tropicală. Este un sistem care zeifică banul şi trivializează bogăţia.
În schimb, economia de pe Strada Mare, Main Street, se compune din întreprinderi locale şi din lucrători care produc bunuri şi servicii reale pentru a satisface nevoile de bogăţie autentică ale comunităţilor din care fac parte. Ea a fost maltratată şi distrusă de intruziunile rapace ale corporaţiilor de pe Wall Street, dar este baza logică pe care trebuie construită o nouă economie a adevăratei bogăţii, cu locuri de muncă şi modalităţi de fabricare curate, cu întreprinderi responsabile orientate înspre comunitate şi cu practici ambientale sănătoase.
Să lăsăm întreprinderile de pe Wall Street şi fantomatica lor maşină de creare a bogăţiei să alunece în prăpastia pe care chiar ele au creat-o. Să dedicăm resursele noastre publice creării şi întăririi instituţiilor financiare şi întreprinderilor de pe Strada Mare menite a crea bogăţie adevărată în serviciul comunităţilor locale.

David Korten a scris acest articol pentru ediţia din primăvara anului 2009 a revistei Yes! Magazine. Ultima carte a lui David Korten este Agenda for a New Economy: From Phantom Wrealth to Real Wealth (Agendă pentru o nouă economie: de la bogăţia fantomatică la bogăţia reală), Berrett-Koehler, 2009. David Korten este de asemenea autorul best-seller-ului internaţional Atunci când transnaţionalele conduc lumea şi al volumului The Great Turning: From Empire to Earth Community (Marea schimbare: de la imperiu la comunitatea locală). Este co-fondator şi preşedinte al consiliului Yes! Magazine şi membru al consiliului organizaţiei Business Alliance for Local Living Economies.

(Traducere de Alexandru Ciolan)

O pledoarie pentru competenţă, distributism şi economie civică

de Ovidiu Hurduzeu

România de astăzi se confruntă cu un mare pericol: starea de zgomot şi insignifianţa. Orice discuţie serioasă despre grava criză economică şi socială este trecută în derizoriu. Hărmălaia creată de incompetenţi, corupţi şi pescuitori în ape tulburi acoperă orice voce demnă de luat în seamă. Se propun schimbări care nu vor schimba nimic, se iau măsuri „anti-criză“ care vor îngenunchea definitiv poporul român. Se dă o luptă crâncenă pentru a înmormânta economia României şi a-i salva pe cei care ne-au adus la ruină. Chiar dacă ştim câte parale fac (şi la propriu, şi la figurat) politicienii noştri, mulţi dintre noi încă mai caută „mântuirea” tot în sfera politicului expirat – ca şi când aceiaşi incompetenţi, corupţi şi delatori ar putea deveni peste noapte salvatorii naţiei. Oamenilor li s-a inoculat ideea că nu există soluţii la actuala criză şi nici persoane capabile să schimbe în bine actuala stare de fapt.

Observatorii lucizi ai realităţilor româneşti vor şti să asculte însă puţinele voci care propun o regândire radicală a căilor actuale de dezvoltare (de fapt, de falimentare) a României. O astfel de voce este cea a lui Călin Georgescu, directorul executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă. În ultimul timp, a fost vehiculată posibilitatea unui guvern de tehnocraţi în care Călin Georgescu ar deţine funcţia de prim-ministru. Ar fi fost normal ca analiştii şi intelectualii mediatici să comenteze „varianta Călin Georgescu“. Din păcate, în climatul de impostură generalizată din viaţa politică românească, puţini sunt cei care au interes sau capacitatea să analizeze idei novatoare, să separe ceea ce este important de ceea ce este minor sau în afara chestiunii.

Analizând luările de poziţie ale expertului în dezvoltare durabilă, am fost plăcut surprins să descopăr o agendă socială şi economică mult mai cuprinzătoare şi mai transformatoare decât bănuieşte majoritatea. Călin Georgescu nu mai peticeşte sacul, ci „lansează la apă“ un nou model de redresare morală, socială şi economică a ţării. Îl numeşte „economie civică”: „nu vorbesc de cârpirea sistemului existent, ci de-o schimbare de macaz, în sensul trecerii la un nou model de dezvoltare: mă gândesc la un model de economie civică în care să fie implicaţi cât mai mulţi întreprinzători”¹.

Este vorba de un model economic de dezvoltare care combină în chip organic principiile distributismului cu cele ale sustenabilităţii economice. Demne de remarcat sunt propunerile distributiste, care urmăresc „sprijinirea formulelor asociative «la firul ierbii» pentru crearea de locuri de muncă stabile și bine remunerate și îmbunătățirea calității vieții”², precum şi cele care susţin „o economie civică bazată pe o dispersie largă a proprietății productive și pe formarea capitalului de mică anvergură dar pe scară largă, atât în orașe cât și în satele românești”³. Sunt idei care merg în direcţia gândirii economice reprezentate de importante personalităţi contemporane precum economistul italian Stefano Zamagni, cel care a elaborat în mare parte secţiunea economică a enciclicei Caritas in Veritate şi Phillip Blond, regele filozof al conservatorilor britanici. Dar, mai ales, economia civică propusă de Călin Georgescu reînnoadă tradiţia economică românească. Rădăcinile ei se regăsesc în sistemul economic cooperatist, care a funcţionat pe scarp largă în România între 1864-1947, şi în modelul distributist al lui Ion Mihalache şi Virgil Madgearu. Nu ne aflăm în faţa unui nou experiment şi a unei alte „revoluţii”. Economia civică nu face decât să restaureze, să reînsufleţească şi să adapteze creator, la condiţiile secolului al XXI-lea, multe dintre fundamentele sistemului economic al României dinainte de comunism.

Pentru prima dată în ultimii douăzeci de ani, ni se propune un model economic care ţine cont de specificul realităţilor româneşti. Un model menit:

1) să întărească efectiv clasa de mijloc numită, pe drept cuvânt, „coloana vertebrală a unei democrații stabile”;

2) să apere micul producător agricol: „nu prin lichidarea sau subminarea micii proprietăţi rurale vom putea ieşi la liman, ci, dimpotrivă, prin consolidarea regimului proprietăţii, prin modernizarea şi diversificarea producţiei agricole, prin dezvoltarea de noi îndeletniciri eco-eficiente, aducătoare de venit şi prin încurajarea unor forme flexibile şi acceptabile de asociere”⁴;

3) să deconcentreze şi relocalizeze activităţile productive şi serviciile la sate şi în micile orăşele prin „stimularea dezvoltării micilor întreprinderi în mediul rural, unde investiţiile în mijloacele fixe sunt mult mai modeste“, iar costurile economice, ecologice şi culturale asociate congestiei urbane sunt reduse;

4) să restaureze o relaţie adecvată între dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului.

Modelul distributist ale economiei civice este bazat pe principiul cooperării. Spre deosebire de oamenii politici ai zilei, Călin Georgescu propune un adevărat pact al înţelegerii mutuale şi al eticii sociale, cooperarea urmând să devină modus operandi, nu numai al economiei, ci şi al întregii societăţi româneşti: „trebuie vorbit numai în termeni de construcţie. Pentru mine gâlceava, retorica goală nu au ce căuta în spaţiul public. Să nu mai avem frustrări de recuperat sau poliţe de plătit”⁵. „Avem, într-adevăr, nevoie de o nouă solidaritate, dar solidaritatea nu se clădește la ordin ci din convingerea că soluțiile propuse sunt bune pentru țară și pentru oamenii ei”⁶.

Ar trebui să reflectăm asupra termenilor „cooperare” şi „solidaritate”. Mulţi dintre noi am uitat ce înseamnă „acţiune comună” şi „bine comun”. Comunismul ne obliga să întreprindem „acţiuni colective” în care ne pierdeam identitatea, ne „masificam”; odată cu pierderea identităţii, ni se atrofia şi simţul răspunderii personale. „Capitalismul sălbatic“ nu ne-a făcut cu nimic mai responsabili şi mai solidari. Dimpotrivă. A exacerbat înstrăinarea şi interesul egoist. A torpilat obştescul. Iată de ce este nevoie să reconfigurăm paradigma economică şi socială aşa încât competitivitatea, dezvoltarea durabilă şi arhitectura morală să se întrepătrundă. În elaborarea strategiilor de dezvoltare pe termen lung şi mediu, ţările avansate din Uniunea Europeană nu mai separă politica economică (politicile privitoare la competitivitate, crearea locurilor de muncă etc.) de obiectivele sociale. În modelul de „economie civică” promovat de Călin Georgescu, obiectul întrepătrunderii factorilor economici şi a celor sociali nu se face însă prin privilegierea statului dădacă şi prin redistribuirea egalitaristă de tip socialist, ci prin răspândirea largă a unor forme de proprietate productivă cum ar fi pământul, uneltele, resursele de educaţie şi capitalul ieftin. În societatea modernă, competenţa este şi ea proprietate productivă, poate cea mai de preţ. „Reprofesionalizarea României“, un concept lansat de Călin Georgescu cu câţiva ani în urmă, nu înseamnă altceva decât răspândirea largă a competenţelor. Nu putem avea oameni competenţi în toate domeniile dacă nu investim în educaţie şi în formarea profesională, în cercetare şi ştiinţă. „Investiţia în oameni“ rămâne însă doar o vorbă în vânt dacă nu-i oferim un suport economic şi social solid, dacă nu creăm o economie sustenabilă bazată pe o veritabilă extindere a proprietăţii şi puterii către milioane de oameni.

Economia civică nu poate fi impusă „de sus“, precum modelul neoliberal al „băieţilor de la Chicago“ sau politicile etatiste de sorginte socialistă. Sub radar, fără să se ceară voie de la Bucureşti sau Bruxelles, modelul distributist al economiei civice a început deja să prindă contur. (În acest sens, ziuaonline.ro ne-a oferit exemple semnificative din întreaga ţară.)

Românii încep să se trezească; se constată deja o restaurare a conştiinţei reciprocităţii, o trezire a imboldului asociativ şi a spiritului de cooperare. Din ce în ce mai multă lume îşi dă seama că fără cooperare şi dăruire nu pot renaşte comunităţile, nu se poate promova crearea bogăţiei şi a autonomiei economice.

Sunt convins că modelul distributist al economiei civice va duce în final la Renaşterea României. Economia civică nu poate exista însă în afara „economiei dăruirii“ propovăduite de Biserica lui Hristos. Oricine va face economie la credinţă, la dragoste şi dăruire creştinească va continua să funcţioneze după regulile vechiului model, va rămâne sclav pe plantaţie. În ultimă instanţă, poporul, nicidecum fondurile speculative, băncile sau transnaţionalele decide soarta României. Cum vom şti să mânuim mistria, aşa ne vom zidi casa.

NOTE

¹ Interviu, Formula As, nr 919, 04.06.2010.

² Discurs cu ocazia lansării volumului România post-criză. Reprofesionalizarea Romaniei III, Academia Română, 25 mai 2010.

³ Idem.

⁴ Călin Georgescu, „Trezirea la realitate“ în România post-criză. Reporfesionalizarea Romaniei III. Raport al Institutului de Proiecte pentru Inovaţie şi Dezvoltare (IPID), Bucureşti, mai 2010, p. 15.

⁵ Interviu, Financiarul, 15 iunie 2010.

⁶ Discurs cu ocazia lansării volumului România post-criză. Reprofesionalizarea României III, Academia Română, 25 mai 2010.

Societatea bolnavă

de David Brooks


Statele Unite sunt o societate bolnavă. Publicul dispreţuieşte clasa politică. Datoria publică sporeşte într-un ritm incredibil şi nemilos. Veniturile clasei de mijloc au încremenit undeva pe drum. Şomajul va rămâne ridicat. Va fi nevoie de ani şi ani pentru a ieşi complet din criza financiară.

Această confluenţă a crizelor a produs o undă de şoc materializată în libertarianismul vehement. Lumea e dezgustată de Washington. Mişcarea Tea Party raliază mulţimi care protestează împotriva guvernului central, a marilor corporaţii şi a conducătorilor în genere. Dincolo de rândurile acestei mişcări aflăm un cinism coroziv la adresa acţiunilor publice.

Dar mai există o cale pentru a răspunde acestor probleme, una mai comunitară şi mai puţin libertariană. Această alternativă a fost explorată în detaliu de scriitorul britanic Phillip Blond.

A crescut în muncitorescul Liverpool. „Trăiam în oraş pe când a fost eviscerat“, declara el pentru „The New Statesman“. „Era un oraş frumos, unul dintre puţinele oraşe britanice care aveau o cultură locală autentică. Tot acest mod de viaţă a fost distrus.“ Industria a murit. Puterea politică s-a concentrat în Londra.

Blond argumentează că în ultimele decenii am fost martorii a două revoluţii, amândouă eliberând individul şi decimând asocierile locale. Mai întâi, a fost o revoluţie dinspre stânga: o revoluţie culturală care a deplasat comportamentele şi moravurile tradiţionale; o revoluţie legală care a pus accentul pe drepturile individuale în detrimentul responsabilităţilor; o revoluţie a sistemului asistenţial care a pus lucrătorii sociali în locul societăţilor de asistenţă mutuală şi al asocierilor benevole.

A fost apoi revoluţia pieţei, dispre dreapta. În epoca dereglementării totale lanţurile gigantice de tipul Wal-Mart au decimat micile magazine. Pieţele financiare globale s-au extins asupra băncilor mici, astfel încât cunoştinţele unui bancher din partea locului au fost înlocuite cu învăţăturile demente ale unei hoarde de afacerişti aflaţi la mii de kilometri depărtare. Sindicatele sunt istovite.
Cele două revoluţii au vorbit limba libertăţii individuale, dar au sfârşit prin a crea în mod pervers o centralizare sporită. Au creat o societate atomizată, segmentată – şi atunci a trebuit să vină statul ca să încerce să repare stricăciunile.

Revoluţia economiei de piaţă nu a creat o economie pluralistă descentralizată. A creat şi centralizat monocultura financiară, care are nevoie de un guvern uriaş pentru a-i manageriza activităţile. Efortul de a elibera indivizii de constrângerile sociale represive nu a dus la o înflorire a libertăţii, ci a slăbit familiile, şi a făcut să crească numărul naşterilor în afara căsătoriei şi a transformat vecinii în nişte străini. În Marea Britanie, rata criminalităţii creşte continuu, iar rezultatul este instalarea a patru milioane de camere de supraveghere.

Într-un eseu foarte larg dezbătut publicat în revista „Prospect“ în februarie 2009, Blond scria: „Priviţi ce societate am devenit. Suntem o naţiune bipolară, un stat birocratic, centralizat care ocârmuieşte ineficient o masă de cetăţeni tot mai fragmentaţi, tot mai neputincioşi şi tot mai izolaţi“. În alt eseu, el a adăugat: „Statul asistenţial şi statul pieţei libere sunt acum două eşecuri care se sprijină reciproc“.

Sarcina zilei de azi, spune el în alt discurs, constă în a face să renască sectorul pe care cele două revoluţii s-au întrecut în a-l decima: „Proiectul conservatorismului radical transformator nu este altceva decât restaurarea şi crearea de asocieri omeneşti şi ridicarea societăţii şi a oamenilor care o alcătuiesc la statutul central şi suveran care li se cuvine“.

Din punct de vedere economic, Blond se sprijină pe trei arii mari de reforme: remoralizarea pieţelor, relocalizarea economiei şi recapitalizarea nevoiaşilor. Aceasta ar presupune legiferare la nivel local pentru a oferi proprietarilor de magazine de cartier o armă de apărare împotriva marilor lanţuri comerciale, reducerea barierelor din calea noilor firme, revitalizarea băncilor locale, încurajarea proprietăţii în parteneriat, crearea de fonduri de investiţii astfel încât asociaţiile locale să poată băga bani în întreprinderile locale, răsplătirea economisirii, desfiinţarea reglementărilor care socializează riscul şi privatizează profitul, ca şi reducerea subsidiilor care curg dinspre guvernul centralizat către marile corporaţii.

Pentru a crea un stat civic, Blond socoteşte că ar trebui redusă puterea centrului şi sporită aceea a lucrătorilor din prima linie, cei care trudesc în comunităţi. Ar trebui descentralizată puterea, acordând o mai mare autonomie bugetară autorităţilor locale. Ar trebui încurajate serviciile caritabile. Ar trebui sporite investiţiile în infrastructură, astfel încât mai multe locuri să pulseze de viaţă economică şi să o difuzeze în jur. Ar trebui reconstruite „colegiile orăşeneşti“ astfel încât universităţile să fie mai legate de zonele din jurul lor.

În esenţă, Blond ar înlocui o cultură politică orientată spre individ cu una orientată spre interrelaţionare şi asociere. Ideile lui au făcut furori în Marea Britanie în ultimul an. Thin-tank-ul creat de el, ResPublica, este foarte influent în rândurile conservatorilor britanici. Cartea sa, „Red Tory“, va apărea în curând. Acum este într-un scurt turneu de conferinţe prin Statele Unite, vorbind în Forumul Tocqueville din Georgetown (vineri) şi la Villanova (luni).

Marea Britanie este pe cale să devină mai deschisă la politicile comunitariene decât libertarienele State Unite. Dar şi aici, în America, oamenii sunt tot fiinţe sociale. Societatea nord-americană a fost şi aici atomizată de cele două revoluţii. Şi ţara noastră simte nevoia unui vânt proaspăt. Şi America suferă de pe urma unei devastatoare crize de autoritate. Singura cale pentru a restabili încrederea porneşte de la comunităţile locale.

Articol apărut în „The New York Times“, 18 martie 2010

Traducere de Alexandru Ciolan

Economia dăruirii

O biserică din Iaşi oferă copiilor meditaţii gratuite


Biserica „Toma Cozma” din Iaşi oferă meditaţii gratuite la orice disciplină copiilor dornici să înveţe carte. Programul a fost lansat cu ajutorul a trei dascăli, care fac voluntariat.

După o serie de acţiuni de alfabetizare şi creştinare a copiilor din familii numeroase şi iniţiative de ajutorare a nevoiaşilor, biserica „Toma Cozma” reinventează tradiţia proiectelor filantropice.

Pentru a citi restul articolului din „Evenimentul zilei“, click AICI.