Statele Unite sunt o societate bolnavă. Publicul dispreţuieşte clasa politică. Datoria publică sporeşte într-un ritm incredibil şi nemilos. Veniturile clasei de mijloc au încremenit undeva pe drum. Şomajul va rămâne ridicat. Va fi nevoie de ani şi ani pentru a ieşi complet din criza financiară.
Această confluenţă a crizelor a produs o undă de şoc materializată în libertarianismul vehement. Lumea e dezgustată de Washington. Mişcarea Tea Party raliază mulţimi care protestează împotriva guvernului central, a marilor corporaţii şi a conducătorilor în genere. Dincolo de rândurile acestei mişcări aflăm un cinism coroziv la adresa acţiunilor publice.
Dar mai există o cale pentru a răspunde acestor probleme, una mai comunitară şi mai puţin libertariană. Această alternativă a fost explorată în detaliu de scriitorul britanic Phillip Blond.
A crescut în muncitorescul Liverpool. „Trăiam în oraş pe când a fost eviscerat“, declara el pentru „The New Statesman“. „Era un oraş frumos, unul dintre puţinele oraşe britanice care aveau o cultură locală autentică. Tot acest mod de viaţă a fost distrus.“ Industria a murit. Puterea politică s-a concentrat în Londra.
Blond argumentează că în ultimele decenii am fost martorii a două revoluţii, amândouă eliberând individul şi decimând asocierile locale. Mai întâi, a fost o revoluţie dinspre stânga: o revoluţie culturală care a deplasat comportamentele şi moravurile tradiţionale; o revoluţie legală care a pus accentul pe drepturile individuale în detrimentul responsabilităţilor; o revoluţie a sistemului asistenţial care a pus lucrătorii sociali în locul societăţilor de asistenţă mutuală şi al asocierilor benevole.
A fost apoi revoluţia pieţei, dispre dreapta. În epoca dereglementării totale lanţurile gigantice de tipul Wal-Mart au decimat micile magazine. Pieţele financiare globale s-au extins asupra băncilor mici, astfel încât cunoştinţele unui bancher din partea locului au fost înlocuite cu învăţăturile demente ale unei hoarde de afacerişti aflaţi la mii de kilometri depărtare. Sindicatele sunt istovite.
Cele două revoluţii au vorbit limba libertăţii individuale, dar au sfârşit prin a crea în mod pervers o centralizare sporită. Au creat o societate atomizată, segmentată – şi atunci a trebuit să vină statul ca să încerce să repare stricăciunile.
Revoluţia economiei de piaţă nu a creat o economie pluralistă descentralizată. A creat şi centralizat monocultura financiară, care are nevoie de un guvern uriaş pentru a-i manageriza activităţile. Efortul de a elibera indivizii de constrângerile sociale represive nu a dus la o înflorire a libertăţii, ci a slăbit familiile, şi a făcut să crească numărul naşterilor în afara căsătoriei şi a transformat vecinii în nişte străini. În Marea Britanie, rata criminalităţii creşte continuu, iar rezultatul este instalarea a patru milioane de camere de supraveghere.
Într-un eseu foarte larg dezbătut publicat în revista „Prospect“ în februarie 2009, Blond scria: „Priviţi ce societate am devenit. Suntem o naţiune bipolară, un stat birocratic, centralizat care ocârmuieşte ineficient o masă de cetăţeni tot mai fragmentaţi, tot mai neputincioşi şi tot mai izolaţi“. În alt eseu, el a adăugat: „Statul asistenţial şi statul pieţei libere sunt acum două eşecuri care se sprijină reciproc“.
Sarcina zilei de azi, spune el în alt discurs, constă în a face să renască sectorul pe care cele două revoluţii s-au întrecut în a-l decima: „Proiectul conservatorismului radical transformator nu este altceva decât restaurarea şi crearea de asocieri omeneşti şi ridicarea societăţii şi a oamenilor care o alcătuiesc la statutul central şi suveran care li se cuvine“.
Din punct de vedere economic, Blond se sprijină pe trei arii mari de reforme: remoralizarea pieţelor, relocalizarea economiei şi recapitalizarea nevoiaşilor. Aceasta ar presupune legiferare la nivel local pentru a oferi proprietarilor de magazine de cartier o armă de apărare împotriva marilor lanţuri comerciale, reducerea barierelor din calea noilor firme, revitalizarea băncilor locale, încurajarea proprietăţii în parteneriat, crearea de fonduri de investiţii astfel încât asociaţiile locale să poată băga bani în întreprinderile locale, răsplătirea economisirii, desfiinţarea reglementărilor care socializează riscul şi privatizează profitul, ca şi reducerea subsidiilor care curg dinspre guvernul centralizat către marile corporaţii.
Pentru a crea un stat civic, Blond socoteşte că ar trebui redusă puterea centrului şi sporită aceea a lucrătorilor din prima linie, cei care trudesc în comunităţi. Ar trebui descentralizată puterea, acordând o mai mare autonomie bugetară autorităţilor locale. Ar trebui încurajate serviciile caritabile. Ar trebui sporite investiţiile în infrastructură, astfel încât mai multe locuri să pulseze de viaţă economică şi să o difuzeze în jur. Ar trebui reconstruite „colegiile orăşeneşti“ astfel încât universităţile să fie mai legate de zonele din jurul lor.
În esenţă, Blond ar înlocui o cultură politică orientată spre individ cu una orientată spre interrelaţionare şi asociere. Ideile lui au făcut furori în Marea Britanie în ultimul an. Thin-tank-ul creat de el, ResPublica, este foarte influent în rândurile conservatorilor britanici. Cartea sa, „Red Tory“, va apărea în curând. Acum este într-un scurt turneu de conferinţe prin Statele Unite, vorbind în Forumul Tocqueville din Georgetown (vineri) şi la Villanova (luni).
Marea Britanie este pe cale să devină mai deschisă la politicile comunitariene decât libertarienele State Unite. Dar şi aici, în America, oamenii sunt tot fiinţe sociale. Societatea nord-americană a fost şi aici atomizată de cele două revoluţii. Şi ţara noastră simte nevoia unui vânt proaspăt. Şi America suferă de pe urma unei devastatoare crize de autoritate. Singura cale pentru a restabili încrederea porneşte de la comunităţile locale.
Articol apărut în „The New York Times“, 18 martie 2010
Traducere de Alexandru Ciolan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu