V-aţi molipsit săptămâna asta de fervoarea care-i animă pe susţinătorii mişcării Tea Party? Nu? Aţi pierdut spectacolul? Ziua Contra Impozitelor – şi criza economică, Barack Obama, pachetul de măsuri pentru stimularea economiei, succesiunea de ajutoare de stat acordate industriei, pretinsul început al socialismului, fascismului, comunismului şi al oricărui alt „ism“ înfricoşător pe care Glenn Beck (vedetă mediatică, neoconservator – n.tr.) le-a găsit pe Wikipedia săptămâna asta – i-a scos pe dreptaci în stradă, unde au adus un tribut aproape istoric bandiţilor revoluţionari din Portul Boston şi… cam atât – şi-au vărsat şi ei năduful.
Până acum, aşa-numita Mişcare a Partidei Ceaiului (Tea Party Movement) – care a dat primele semne de viaţă în iarna tocmai trecută – seamănă cu o proastă imitaţie a stângii de către dreapta aflată într-un fel de „terapie primară“ facilitată de Fox News. Superblogerul Andrew Sullivan, el însuşi un conservator eretic, a definit cu o expresie memorabilă abordarea pestriţă şi furioasă a problemelor de către adepţii mişcării Tea Party: „un talmeş-balmeş“.
E mare păcat, întrucât conservatorismul american ar putea să se reformeze în mod radical chiar acum. De când Obama a câştigat alegerile, Partidul Republican şi mişcarea pe care o reprezintă s-au zvârcolit ca un urs rănit. Beck plânge „pe sticlă“ şi bălmăjeşte ceva împotriva lui Big Brother; David Frum şi Rush Limbaugh (alţi doi neoconi proeminenţi – n.tr.) se lansează în dueluri verbale; delegaţia Partidului Republican din Congres pare a crede că Twitter va fi cheia alegerilor din 2010. Nimic din toate astea nu e de folos, asta-i buba; pe timp de criză, o democraţie are nevoie de o opoziţie activă şi atractivă.
Poate ar fi bine ca republicanii să-şi lărgească orizonturile intelectuale şi să descopere că există o viaţa inteligentă la Dreapta, chiar dacă nu este prezentă în cadrul talk-show-urilor radiofonice. Dacă adepţii mişcării Tea Party vor cu adevărat să fie radicali, ar trebui să tragă cu ochiul la cel mai provocator conservator din ziua de astăzi: filozoful britanic Phillip Blond.
Blond este exponentul de frunte al aşa-numitei tradiţii „Red Tory“, o ramură a conservatorismului britanic fără un echivalent american. După cum a explicat Blond într-un articol recent din „Prospect“, rădăcinile filozofice ale „Red Toryism“-ului sunt mai complicate. În esenţă, „conservatorii roşii“ consideră că libertatea individuală şi comunităţile sunt ameninţate în aceeaşi măsura de capitalismul de piaţă modern şi de statul intervenţionist (Big Government). Red Tories biciuiesc hipermarketurile, agricultura în sistem industrial şi şmecheriile marii finanţe, ca şi birocraţia opresivă şi impozitele mari: toate, în opinia lor, subminează valorile conservatoare profunde ale autonomiei locale, trăiniciei comunităţii, ale diversităţii tradiţiilor şi puterii descentralizate. Red Torries se consideră apărători ai comunităţilor constituite de la firul ierbii atât împotriva pieţei libere cât şi a statului.
Nu, nu prea seamănă cu oferta Partidului Republican american – cum adică, fără câmpuri de concentrare ale FEMA (Federal Emergency Management Agency – n.tr.)? Ce-i drept, ideea că Partidul Laburist, ale cărui rădăcini sunt socialiste, poate fi atacat de conservatori dinspre stânga este descumpănitoare. Blond consideră însă că se apropie timpul „conservatorilor roşii“. Britanicii identifică guvernul laburist al lui Gordon Brown cu întruchiparea răului însuşi. Prăbuşirea pieţei imobiliare şi criza financiară globală au afectat grav economia britanică, iar efectele sunt traumatice. Se închid cârciumile. Prăvăliile mor una după alta. Pentru multă lume, planurile guvernului de a desfiinţa numeroase oficii poştale în zonele rurale sunt semnul că pătura conducătoare a pierdut contactul cu realitatea.
Răspunsul „conservatorilor roşii“ include câteva medicamente puternice. Blond propune ca un nou guvern conservator – probabil unul condus de David Cameron, pe care sondajele îl arată învingător în alegerile din mai – să spargă monopolul marilor corporaţii. O astfel de acţiune ar lansa guvernul împotriva – printre alte nume mari – megalanţului de supermarketuri Tesco, care domină comerţul cu alimente din Marea Britanie. Numai asta şi ar fi de ajuns pentru a crea o tensiune politică dramatică, or Blond vrea să lanseze şi un nou sistem microbancar sprijinit pe oficiile poştale, să asigure ajutor guvernamental pentru înfiinţarea la nivel local de întreprinderi cooperatiste şi să stabilească un nou sistem de impozitare care să încurajeze pe lucrător să devină şi proprietar la firma unde îşi desfăşoară activitatea.
Pe scurt, Phillip Blond seamănă mai mult cu hipiota de peste drum care te îndeamnă să te alături ASC-ului ei (agricultura sprijinită de comunitate, vezi „Economia libertăţii“, p. 291 – n.tr.) decât cu un om de dreapta standard. „Dacă vor să smulgă puterea din mâinile statului pieţei şi s-o dea poporului, scrie el, conservatorii trebuie să dezvolte un puternic «nou localism» care să transfere puterea către comunităţi…“
Rămâne de văzut dacă Red Tories îsi vor pune amprenta asupra politicii britanice, dar republicanii ar trebui să înceapă deîndată să le fure ideile. În primul rând, aspectul central (şi ignorat în cea mai mare parte) al problemelor recente pe care le-a avut Partidul Republican este eşecul său complet în zonele urbane. Pentru mulţi votanţi care locuiesc în oraşele mari, Partidul Republican nu mai există. Obama a câştigat oraşele de peste 50.000 de locuitori cu 28 de puncte avans. În cele mai mari oraşe, democraţii au câştigat 70% din voturi. Este adevărat, republicanii au trudit din greu ca să câştige de partea lor zonele rurale şi zonele rezidenţiale bogate. Din nefericire pentru ei, cei mai mulţi votanţi trăiesc în oraşe şi în suburbiile urbanizate. Republicanii n-au pierdut numai bastioanele „comuniste“ ca New York, Chicago şi Seattle. Au pierdut şi Charlotte, Denver şi Omaha. Chiar şi în statele conservatoare, republicanii au pierdut oraşele. Au pierdut Laramie, Wyoming. Au pierdut Fargo.
Oare un Partid Republican care nu poate să câştige Fargo mai are vreun viitor? Nu. Nici dispepticele „tea parties“, aclamate de indivizii de la „The Daily Show“ (emisiune de comedie – n.tr.) nu par să atragă votanţii din zonele urbane (sau tinerii, minorităţile, femeile, sau oricare alte grupuri respinse de Partidul Republican actual). Ce s-ar întâmpla însă dacă, totuşi, Republicanii şi-ar face câteva „copiuţe“ după ceea ce spun Red Torries? Ce-ar fi dacă s-ar opune atât nesfârşitului val de ajutoare federale în favoarea marilor corporaţii cât şi înclinaţiei Administraţiei Obama spre grandilocvente iniţiative federale – devenind Partidul celor Mici şi Partidul Vecinătăţii? Data viitoare când un proiect de lege privitor la industria alimentară va ajunge în Congres, Republicanii ar putea să-i învingă pe Democraţi cerând să nu se mai subvenţioneze „Marea Agricultură“ ci să fie susţinută cauza micilor ferme de produse biologice. Când oraşele din statele cuprinse în Rust Belt fac implozie, Republicanii ar putea să se inspire din entuziasmul „conservatorilor roşii“ britanici pentru proprietăţile funciare puse sub control local şi pentru cooperative în domeniul imobiliar. Un congressman republican ar putea chiar introduce un proiect de lege care să legalizeze ocuparea de proprietăţi urbane abandonate. Republicani în favoarea exproprierilor? De ce nu?
Red Tory pot părea că joacă… ei bine, pe „extrema stângă“, este o metaforă, dar una reuşită. Modul creator al lui Philip Blond de a se mişca în jurul ideologiei tradiţionale i-ar putea ajuta pe Republicani să-i convingă pe americani să mai arunce o privire asupra partidului lor. Aşa cum stau lucrurile acum, doar atacându-l pe Obama nu se câştigă voturi – în mod sigur, nu de la votanţii cei mai dezamăgiţi de brand-ul republican. Dacă Partidul Republican ar hotărî să se ia în coarne cu Wal-Mart-ul, atunci ar fi altă poveste.
Articol preluat de pe www.good.is, 17 martie 2010
Comentarii
Anonim:
Cea mai mare parte din ceea ce spune Phillip Blond se poate descrie că fiind în sprijinul conservatorismului tradiţional, cel dinainte ca unele părţi ale mişcării să fi fost deturnate de curvele corporatiste şi de “neoconservatori”. Localism, importanţa primordială acordată “ţesăturii sociale” şi Familiei, Patriotism economic / Comerţ Echitabil / Conservatorism ecologic. E bine că toate aceste lucruri ne sunt reamintite şi puternic susţinute, aşa cum au fost de la Burke sau Kirk până la Rod Dreher şi Patrick Buchanan din ziua de azi. Fie că-l numim “Crunchy Conservatism” (Dreher) sau “Paleoconservatorism” aşa cum este deseori numit conservatorismul promovat de revista “American Conservative” a lui Pat Buchanan, el este, de fapt, conservatorismul de bază al unei societăţi sănătoase, dinainte ca oamenii să fi fost zăpăciţi cu prefixe Pro-Familie, Anti-Corupţie. E bine că Phillip Blond susţine conservatorismul tradiţional şi că o face atât de bine şi cu atâta claritate.
John Medaille
Ar fi o greşeală să confundăm “conservatorismul” cu partidele care se numesc “conservatoare”. Ce poate fi mai liberal decat Thatcherismul şi Reaganismul? Vreau să spun “liberal” în vechiul sens. Unul dintre primejdiile prin care trece Red Toryismul este acela de a fi prea strâns asociat cu Partidul Conservator din Marea Britanie şi de a ramâne doar o schemă electorală şi nu o realitate. Vom vedea…
Traducere de Ovidiu Hurduzeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu