Şcoala era încă şcoală, aveam profesori „dinainte de război” sau elevi de-ai lor, serioşi, răbdători, exigenţi cu cine merita să fie exigenţi şi amuzat-indulgenţi cu cei de la care vedeau că nu au ce să ceară. O profesoară cu experienţă ne-a preluat clasa, într-a opta, pentru că directoarea observase că ni se schimbaseră în fiecare an profesorii de matematică iar pe noi ne aştepta un examen de admitere în vară (şi, atenţie, eram la o şcoală de la periferie, în Dămăroaia, la capătul tramvaiului). Şi doamna Bulancea, Dumnezeu s-o odihnească în pace, ne-a scos la liman, a împărţit clasa în două, cu jumătatea mai firăvuţă stătea ea peste ore, iar de cei care voiam să dăm la licee cu ştaif se ocupa soţul ei, profesor de liceu, venit după program şi fără nici o pretenţie să umple golurile lăsate de perindarea a trei profesori de matematică prin clasa noastră... (Pe domnul Bulancea, când îl salutam pe stradă răspundea scoţându-şi pălăria.)
Pentru textul integral click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu