Mă bucur că mă aflu în Liverpool.
Sunt, iată, câteva luni de când stau pe Downing Street (stradă londoneză pe care se găseşte, la numărul 10, reşedinţa primului ministru britanic – n. trad.) şi cred că problema guvernării se împarte în două categorii.
Sunt lucruri pe care le faci pentru că trebuie să le faci.
Uneori sunt nepopulare – dar trebuie să le faci pentru că asta este în interesul naţional.
Ei bine, diminuarea deficitului intră în această categorie.
Dar mai sunt şi lucruri pe care le faci din pasiune.
Lucruri cu care te scoli dimineaţa în gând, care te călăuzesc, despre care crezi cu adevărat că vor opera schimbări autentice în ţara pe care o iubeşti.
Iar marea mea pasiune este să construiesc Societatea Puternică.
Cei care au manifestat un oarecare interes pentru ceea ce am tot spus în ultimii ani ştiu despre ce este vorba.
Sunt ideile pe care le-am evocat atunci când am candidat la şefia Partidului Conservator, atunci când am fost ales, în toţi anii de opoziţie, dar şi în timpul campaniei electorale şi atunci când am ajuns pe treptele din Downing Street.
Aşa că nu pot să vă spun cât sunt de entuziasmat că, după atâta vorbit, acum putem în sfârşit acţiona.
Iar astăzi, vreau să profit de ocazie pentru a prezenta câteva dintre măsurile reale, practice pe care le luăm pentru a ajuta la concretizarea Societăţii Puternice.
Societatea Puternică
Dar înainte de a intra în detalii, pemiteţi-mi să explic pe scurt ce este Societatea Puternică şi de ce este o idee de forţă.
Îi puteţi spune liberalism. Îi puteţi spune redistribuirea puterii. Îi puteţi spune libertate. Îi puteţi spune responsabilitate. Eu îi spun Societatea Puternică.
Societatea Puternică denumeşte o uriaşă schimbare culturală…
… pentru ca oamenii, în viaţa lor de zi cu zi, în căminele lor, în comunităţile lor, la locurile lor de muncă…
… să nu se mai întoarcă mereu spre oficialităţi, spre autorităţile locale sau centrale pentru a afla răspuns la problemele cu care se confruntă…
… ci să se simtă suficient de liberi şi de puternici pentru a se ajuta pe ei înşişi şi comunităţile lor.
Şi mai denumeşte oamenii care construiesc noi şcoli. Şi afacerile care îi ajută pe oameni să fie pregătiţi pentru muncă. Şi caritatea de a-i ajuta la reabilitarea delincvenţilor.
Şi mai denumeşte eliberarea – cea mai mare, cea mai dramatică redistribuire a puterii dinspre elitele de pe Whitehall (bulevard londonez pe care sunt grupate principalele ministere britanice – n. trad.) către bărbaţii şi femeile de pe stradă.
Este o idee de forţă din raţiuni cât se poate de evidente.
Ani şi ani, guvernanţii au presupus că singura cale pentru a îmbunătăţi lucrurile în societate era aceea de a le administra de la centru, din Westminster.
Numai că sistemul nu mai funcţionează.
Avem cel mai mare deficit bugetar din G20 (Grupul primelor 20 de economii ale lumii – n. trad.).
Şi în ultimul deceniu multe dintre problemele noastre sociale cele mai presante s-au înrăutăţit, în loc să se îmbunătăţească.
A venit vremea pentru ceva diferit, ceva plin de curaj – ceva care să nu mai arunce pur şi simplu banii pe jgheabul plin de găuri al schemelor guvernamentale impuse de sus în jos.
Societatea Puternică este ceva diferit şi curajos.
Trebuie să spunem că, dacă dorim într-adevăr schimbarea pe termen lung, este nevoie de oameni care să vină şi să lucreze împreună – pentru că suntem cu toţii, împreună, prinşi în acest efort.
Cum să facem să se întâmple
Întrebarea este: cum putem construi?
Bineînţeles, nu există o singură manetă pe care să o tragem şi să construim în ţara noastră Societatea Puternică.
Şi nu ar trebui să fim atât de naivi încât să credem că dacă guvernul se dă puţin înapoi şi se implică mai puţin societatea, ca prin minune, ar înflori şi ar putea să facă mai mult.
Adevărul este că avem nevoie de o guvernare care să ajute la construirea Societăţii Puternice.
Aceasta presupune o nouă viziune asupra guvernului şi asupra guvernării.
Multă vreme, felul în care a lucrat guvernul – de sus în jos, impunând, controlând – a avut adesea ca efect subminarea responsabilităţii, a inovării la nivel local şi a acţiunii civice.
I-a transformat pe mulţi lucrători motivaţi din sectorul public în simpli executanţi, deziluzionaţi şi plictisiţi, ai planurilor guvernamentale.
A transformat mulţi indivizi în putere, capabili, în beneficiari pasivi ai ajutorului oferit de stat şi cu prea puţine speranţe într-un viitor mai bun.
A transformat comunităţi odată vii în clone fără suflet, fără culoare şi fără viaţă, cópii după alte cópii.
Prin urmare, trebuie să răsturnăm complet guvernarea, aşezând-o cu capul în jos.
Regula acestei guvernări ar fi următoarea:
Dacă descătuşează angajarea comunităţii – atunci e bună.
Dacă o încătuşează –nu e bună.
Trei sunt marile direcţii de acţiune de pe agenda Societăţii Puternice.
Prima, acţiunea socială.
Succesul Societăţii Puternice va depinde de deciziile zilnice luate de milioane de oameni – căci ei trebuie să-şi dedice timpul, eforturile, chiar şi banii, cauzelor care îi privesc în mod nemijlocit.
De aceea guvernul nu poate rămâne neutru – el trebuie să încurajeze şi să sprijine o nouă cultură a voluntariatului, filantropiei, acţiunii sociale.
A doua, reforma serviciilor.
Trebuie să ne descotorosim de birocraţia centralizată care risipeşte banii şi încalcă morala.
Şi în locul ei trebuie să le dăm profesioniştilor mult mai multă libertate şi să deschidem serviciile publice către noi furnizori, cum ar fi societăţile caritabile, întreprinderile sociale şi companiile private, astfel încât să asigurăm un mai mare spirit de inovare, o mai mare diversitate şi capacitate de reacţie la nevoile publice.
Şi a treia, împuternicirea comunităţii.
Trebuie să creăm comunităţi pline de vigoare – localităţi care se ocupă de propriul destin, care să simtă că dacă acţionează la unison şi se implică pot schimba lumea din jurul lor.
Metode
Dacă acestea sunt cele trei direcţii principale de acţiune de pe agenda Societăţii Puternice, există şi trei tehnici de care trebuie să ne folosim pentru concretizarea lor.
Prima este descentralizarea.
Trebuie să mutăm puterea de la guvernul central către guvernele locale – şi nu ar trebui să ne oprim aici.
Ar trebui să mergem încă şi mai jos…
… la ceea ce Phil Redmond (producător britanic de televiziune – n. trad.) numea nivelul „nano”,…
… la comunităţi, localităţi şi indivizi.
A doua este transparenţa.
Nu mai e nevoie să spunem că dacă dorim ca oamenii să joace un rol mai important în societatea noastră trebuie să le oferim informaţii.
Astfel, de pildă, făcând publice datele privitoare la locurile şi timpul precis când delictele au invadat străzile…
… le putem oferi oamenilor puterea nu doar de a cere socoteală poliţiei…
… ci şi de a merge mai departe şi de a acţiona ei înşişi – de exemplu, iniţiind o nouă schemă de supraveghere comunitară, un club pentru tineri sau un club pentru timpul de după şcoală dacă se constată că atunci se produc cele mai multe tulburări.
A treia, finanţarea.
Noi credem în plata serviciilor publice în funcţie de rezultate.
Ea încurajează răsplătirea valorii şi, totdeodată, inovaţia.
Dar problema potenţială este că ar putea fi blocate organizaţii mai mici, pentru că nu au acces la capitalul de pornire.
De aceea, Guvernul are un rol crucial în construirea punţilor şi, de fapt, pe un plan mai larg, în conectarea capitalului privat cu investiţiile în proiecte sociale.
Am spus deja că vom crea o Bancă a Societăţii Puternice care să ajute la finanţarea firmelor sociale, a grupurilor caritabile şi de voluntariat, prin intermediari.
Şi pot să vă anunţ astăzi că ea va lua fiinţă prin folosirea fiecărui bănuţ adormit prin bănci (în conturi care nu au avut rulaj în ultimii 15 ani sau mai mult – n. trad.).
Aceste resurse nerevendicate, împreună cu investiţiile din sectorul privat pe care dorim să le încurajăm, vor face ca Banca Societăţii Puternice să dispună, cu timpul, de sute de milioane de lire care să finanţeze unele dintre cele mai dinamice organizaţii sociale.
Comunităţi de avangardă
Dar astăzi aş vrea să mă opresc mai mult asupra primeia dintre aceste tehnici – descentralizarea.
Umblând în sus şi-n jos prin ţară şi vorbind cu şefi de consilii locale, cu şefi de întreprinderi sociale şi cu activişti locali mi-a devenit clar că există o dorinţă reală de a face mai mult – ca să existe mai multă responsabilitate şi un mai mare control.
Aşa că îi întreb: „Ce fel de puteri doriţi? Ce anume vă doriţi să puteţi face?”
Punând aceste întrebări ajungem la unele dintre cele mai transformatoare idei ale acestei coaliţii.
Noi puteri pentru comunităţile locale ca să se poată intra în posesia parcurilor, bibliotecilor şi oficiilor poştale.
Mai multe puteri pentru a planifica aspectul, mărimea, configuraţia şi estetica dezvoltărilor imobiliare.
Puteri pentru a genera propria energie şi pentru a putea trage poliţia la răspundere.
Aceste idei marchează cea mai radicală deplasarea a puterii de la guvernul central către comunităţi.
Şi ne aflăm astăzi aici pentru a anunţa ceva într-adevăr entuziasmant.
Nu cu multă vreme în urmă, patru zone ale ţării noastre – Eden Valley din Cumbria, Windsor şi Maidenhead, Sutton şi Liverpool au venit şi ne-au spus: „Vrem mai multă putere şi mai mult control. Aţi vorbit destul despre asta. Acum daţi-ni-le!”
Este exact ceea ce vom face.
Aceste patru comunităţi de avangardă vor fi marile terenuri de încercare ale marii schimbări…
… primele teritorii în care puterea ultra-locală şi adevărată a devenit realitate – iar Societatea Puternică se construieşte.
Sunt din locuri total diferite.
Rural, suburban, urban.
Sunt conduse de oameni diferiţi.
Şi care vin cu idei diferite.
De la alocarea bugetelor la nivel de stradă la dezvoltarea serviciilor de transport local, de la luarea în posesie a unor bunuri locale precum o cârciumă până la lansarea unor proiecte de planificare open source, de la conexiuni de bandă largă ale comunităţii până la generarea propriei energii…
… iar aici, în Liverpool, un program de voluntariat astfel încât muzeele locale să fie deschise mai mult timp.
Toate, însă, au ceva în comun: angajamentul ferm al Guvernului actual de a le ajuta să-şi vadă visele împlinite.
Pentru a da o mână de ajutor, vom delega funcţionari din Ministerul Comunităţilor şi Guvernării Locale.
Dacă se iveşte vreo problemă sau vreun obstacol birocratic ei vor fi prezenţi, ca să repună lucrurile în mişcare.
Şi vom mai lucra alături de comunităţi pentru a le ajuta să identifice şi să creeze un organizator de comunitate pentru fiecare zonă.
Aceştia vor fi oameni instruiţi care ştiu să stimuleze şi să organizeze sprijinul local pentru şi implicarea în acţiunile comunităţii.
Pe măsură ce planurile celor patru zone vor prinde contur, vor apărea, ştim!, probleme – probleme financiare, probleme juridice, probleme birocratice.
Şi vor exista obiecţii – obiecţii locale, obiecţii ale unor investitori.
Dar ştiţi ceva?
Ne bucurăm că e aşa.
În acest proces învăţăm din mers.
Împingem puterea spre bază şi vedem ce se întâmplă.
Urmărim problemele pe măsură ce apar acolo jos şi hotărâm cum să le rezolvăm.
Nu vom mai ridica mâinile ca să spunem că încă nu am ascultat toate părerile, ci vom lucra cu toţii pentru rezolvarea lor.
Vom construi pe baza a ceea ce ne-a despărţit – acolo unde am testat politici locale cum ar fi răsplătirea publicului pentru reciclare şi încurajarea transparenţei în Windsor şi Maidenhead.
Iar dacă asemenea abordări nu seamănă cu ceea ce ştiaţi că trebuie să facă guvernul – ei bine, nici nu seamănă.
Nu este o iniţiativă. Nu am angajat un ţar. Nu există piloni printre care ne vom strecura.
Este vorba de un mare progres către puterea conferită oamenilor de rând.
Puterea poporului despre care am tot vorbit în ultimii ani.
Societatea liberală despre care a vorbit Nick Clegg (liderul liberal-democraţilor britanici – n. trad.).
Şi marea schimbare pe care această coaliţie vrea să o aducă.
Chemarea la arme
Ani de zile, guvernele au ridicat bariere în faţa acţiunii locale, apăsând pe pedala birocraţiei, dezvoltând formularistica, făcând viaţa din ce în ce mai grea pentru oamenii care au ceva de spus.
Astăzi, Guvernul le spune celor din Eden Valley, celor din Windsor şi Maidenhead, ca şi celor din Sutton sau celor din Liverpool:
Ce anume din ceea ce facem vă împiedică să faceţi ceea ce vreţi să faceţi?
Cum putem fi împiedicaţi să vă împiedicăm?
Şi cum putem fi împiedicaţi să-i împiedicăm pe alţii?
Şi este doar începutul.
Cele patru zone nu sunt şi ultimele.
Îmi doresc ca alţi şi alţi înainte-gânditori, întreprinzători, cugetători focusaţi pe oamenii de rând şi pe comunităţi să vină să ni se alăture şi să ceară aceleaşi libertăţi, acelaşi sprijin.
Dacă aveţi vreo ideea pentru a vă face viaţa mai bună, dacă vreţi ca în comunitatea voastră să fie mai bine, nu vă gândiţi doar la asta – spuneţi-ne ce vreţi să faceţi, iar noi vom încerca să vă oferim instrumentele pentru a fi posibil.
Cred cu înflăcărare că ceea ce am început aici se va extinde în toată ţara, acoperind-o cu inovaţie, inspiraţie locală şi acţiune civică.
Concluzie
Este speranţa şi misiunea mea ca atunci când oamenii vor privi înapoi spre perioada de cinci sau zece ani care începe cu 2010, să spună:
„În Marea Britanie nu doar au finanţat deficitul, nu doar au echilibrat balanţele, nu doar au repus economia în mişcare, ci au făcut ceva într-adevăr important pentru societatea noastră”.
Fie că e vorba de locuinţe, de şomaj, de opere de caritate sau de servicii publice…
… locuitorii Marii Britanii s-au străduit să găsească răspunsuri la marile probleme sociale.
Şi, în mare parte, răspunsul îl constituie Societatea Puternică.
Cred că ne aflăm în faţa unei mari idei, a unui viitor măreţ pentru ţara noastră şi sper că ziua de azi este un mare pas către acesta.
(Traducere de Alexandru Ciolan)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu