Of, ţară de glorii, of, ţară de dor!

de Cosmin Stoica

„De veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi şi plini poruncile Mele / Vă voi da ploaie la timp, pământul şi pomii îşi vor da roadele lor. / Treieratul vostru va ajunge până la culesul viilor, culesul viilor va ajunge până la semanat; veţi mânca pâinea voastră cu mulţumire şi veţi trăi în pământul vostru fără primejdie. / Voi trimite pace pe pământul vostru şi nimeni nu vă va tulbura; voi goni fiarele sălbatice şi sabia nu va trece prin pământul vostru.”
Levitic, 26, 3-6

Săracă ţară bogată! Sărăcită ţară bogată! Câte binecuvântări naturale ţi-a dăruit Dumnezeu şi cu câţi oameni binecuvântaţi te-a dăruit! Cu câţi talanţi a îmbogăţit Dumnezeu sufletul şi mintea celor care te-au lăudar prin cuvânt sau cântec!
Frumoasă ţară văduvită şi dezmoştenită! Ce copii ai avut, dar, vai!, cum sunt mulţi dintre copiii pe care îi ai acum!
România nu este cea mai frumoasă ţară din lume, dar pentru fiecare copil, mama lui, casa lui şi masa lui sunt cele mai bune şi cele mai frumoase. Mama lui, masa lui, casa şi curtea lui sunt ţara lui mai mică. Iar prietenii, şi rudele, şi casele, şi părinţii şi fraţii, şi bisericuţa din sat sunt o ţară care adăugată la alte ţări asemenea ei fac ţara cea mare, România cu munţii, cu Dunărea şi cu Marea ei, cu poezia, cu cântecul, cu lacrima, cu sfinţenia ei.
Aşa ar trebui să fie, aşa este atunci când mama e mamă, casa e casă, masa e masă. Aşa ar trebui să fie când trăieşti viaţa ca pe o binecuvântare.
,,Omul sfinţeşte locul!“
O vorbă frumoasă a unui mare român, rămas necunoscut, spune că noi nu am promovat cultura prin marketing. Păstrăm aceste vorbe în lada de zestre a sufletului şi în lacrima visului nostru. Majoritatea râdem de vorbele născute din sfinţenia neamului, ceilalţi filosofăm pe marginea lor, facem analize SWOT. Şi unii şi alţii le întinăm, unii prin sarcasm, alţii prin gândire vinovată.
Dar ce ar fi să luăm în seamă această vorbă, aceste cuvinte de duh românesc şi să sfinţim casa şi masa, curtea şi grădina, Dunărea şi Marea, compania şi instituţia?
Hai să avem în suflet şi în minte Adevărul, Calea şi Viaţa! Hai să lăsăm urme de curăţenie fizică, intelectuală şi spirituală ale trecerii noastre. E mult mai simplu decât să întinăm.
Promovăm, prin mass-media şi prin şcoală, vedete şi mondenităţi ale istoriei şi ale inculturii. Şi îngropăm în uitare sau întinăm marile personalităţi. Cu ne-au greşit, sărmanii, atunci când au scris despre ţară şi au luptat pentru ea? Ce rău ne mai fac acum cei care s-au sfinţit prin credinţa, jertfa, ştiinţa şi cultura lor curată şi adevărată? Ce rău ne fac rugându-se pentru noi? Hai să-i numim pe aceşti oameni sfinţi în rugăciune şi întru iertare, pe fiecare după numele lui, pe cei despre care am auzit sau citit.
În oraşe, avem întinare arhitecturală, în natură avem întinare a mediului. Ne minunăm de curăţenia, disciplina şi frumuseţea din alte ţări. Unii străini nu au decât un munte şi o apă, dar ştiu să le înnobileze. Şi cu cât gust, şi ce frumos îşi promovează cultura şi istoria!
Noi avem de toate, dar cade ţara pe noi fiindcă am luat gardul şi acoperişul şi le-am vândut pe băutură, şi plouă cu ipocrizie şi nesimţire. ,,Lasă, bă, să facă alţii, ce-mi pasă mie de ţara asta, e o prostie chestia asta cu dragostea de ţară “, şi câte exprimări încă şi mai urâte auzim despre ţară.
Cum ar fi să îmi înjuri mama, sau iubita, sau copiii? Cum ar fi să mă duc la mine la ţară şi să-mi fie ruşine că mama e bătrână, că e casa modestă, că de sub gard năpădeşte iarba?
Ce e, Doamne, cu noi, de nu ne mai găsim rostul şi ne pierdem din zi în zi? Iartă-ne, Doamne!
Avem atâtea locuri frumoase şi avem atâţia oameni minunaţi şi cu toate astea cade ţara pe noi.
Ne trezim doar pentru a ne pierde în altă sticlă, cu o bătură străină de data asta, fiindcă nu suntem ţărani să ne îmbătăm doar cu ţuică de-a noastră.
Şi atunci adoptăm măsuri şi politici care să aplice cea mai bună practică din alte ţări, îmbrăcăm strategiile în neologisme şi cădem iar în beţie, de data asta cu o băutură mai fină. Or fi bune şi astea, dar fiecărei ţări îi trebuie în primul rând un model şi o strategie proprie de dezvoltare, care să asculte de specificul locului. Cum ar fi să cultivăm un palmier într-o livadă de meri? Este frumos palmierul, dar fiecare din aceste două specii necesită pământul său, îngrăşămintele corespunzătoare pentru a creşte şi a se dezvolta armonios.
Aşa e şi cu omul, are ţara lui, cu natura ei şi cu duhul ei. Omul trebuie să trăiască în armonie cu mediul în care s-a născut, căci indiferent de performanţele pe care le-ar face în altă parte, viaţa lui ar fi artificială, precum pomul crescut cu îngrăşăminte chimice, cu fructul fără gust.
Viaţa noastră are gust doar aici, hai să sfinţim locul şi să folosim ştiinţa şi cultura pentru curăţarea, spălarea fizică şi spirituală a acestei guri de rai.
Şi să nu mai murdărim cultura, nici apele, nici pădurile, nici satele, nici oraşele şi nici viaţa noastră. Trebuie să fie o armonie în tot şi în toate, căci e ţara noastră de glorii şi de dor! Şi de vom asculta vom avea mereu binecuvântarea lui Dumnezeu!