de Eliza Frâncu
Vrea să desfiinţeze zona euro. Apoi, să abolească spaţiul Schengen. Şi apoi, Fondul Monetar Internaţional. Se numeşte Marine Le Pen,iar cele mai proaspete sondaje arată că va intra în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Franţa. Şi că ar obţine, indiferent împotriva cui ar candida, 37% din voturi.
Cu alte cuvinte, are şanse serioase de a deveni următorul preşedinte al Franţei, mai ales că şi-a pierdut „cel mai puternic adversar" - pe Dominique Strauss-Kahn. Talentul său oratoric cucereşte pe zi ce trece tot mai mulţi francezi. Are un limbaj simplu, incisiv, dar nu colorat precum al tatălui său.
E imaginea modernizată a Frontului Naţional, pe care îl consideră naţionalist, dar în niciun caz extremist.
Preşedinta Frontului Naţional, Marine Le Pen, spune că ne aflăm la capătul sistemului euro şi la capătul sistemului monetar internaţional. Ea crede că fiecare ţară Schengen trebuie să revină la propriile graniţe.
Care e soluţia pe care o aveţi în vedere pentru salvarea zonei euro?
Înainte de toate, euro e o alegere politică. Anumiţi oameni l-au creat, l-au reglementat şi astăzi spun că e un fel de fatalitate, o catastrofă naturală împotiva căreia nu se poate face nimic. Oamenii care au făcut această construcţie politică se confruntă astăzi cu eşecul ei absolut. Unii oameni din Franţa - şi ne putem mândri cu un Premiu Nobel pentru economie - au avertizat de la bun început că moneda nu era viabilă. Şi iată la ce am ajuns azi odată cu moneda euro - dăm tuturor bolnavilor din spital acelaşi medicament. Vedem limitele acestui sistem - la slăbirea căruia a contribuit extinderea UE - şi că a slăbit economia Europei şi a slăbit întregul organism care nu a mai putut să răspundă la criza financiară din 2008.
Zona euro este zona financiară cea mai slabă din lume, a intrat în criză chiar înaintea SUA şi se chinuieşte îngrozitor să iasă din ea. Azi, singura soluţie posibilă este să cerem tuturor statelor UE să contribuie la un fond european pentru a salva ţări care sunt în faliment. Şi atunci, fie mergem până la capăt cu logica pe care ne-o impune sistemul, şi deversăm miliarde pentru aceste ţări - ceea ce ne constrânge să împrumutăm bani altor ţări ca să-şi rezolve datoriile înainte de a le putea rezolva pe ale noastre (1.500 de miliarde în cazul Franţei), sau putem semna eşecul Europei şi să renunţăm în bloc la moneda euro, o ieşire pregătită. Euro e mort şi e mai inteligent să anticipezi ieşirea din zona euro, decât să te lovească. Consecinţele economice şi sociale ar fi incalculabile.
Pentru articolul integral din Adevărul click AICI.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu