de Nicolae Dărămuş
Râncedul şi otrăvitorul sol
„De îndată ce FMI are la mână un guvern, îl îmboldeşte, îl împinge şi-l ademeneşte să ducă la îndeplinire râncedele, chiar otrăvitele sale reţete din trecut: liberalizaţi toate pieţele, generaţi lichidităţi vânzând rapid străinilor activele naţionale, privatizaţi tot ce mai are statul, altfel spus, curmaţi posibilitatea Guvernului de a mai coordona dezvoltarea economică a ţării“, scriu Yvan Allaire şi soţia sa, Mihaela Fârşirotu, într-o scrisoare care începe prin „Dragă domnule Jeffrey Franks“. Adresată FMI, scrisoarea a fost trimisă „spre ştiinţă“ – degeaba, pesemne! – preşedintelui României Traian Băsescu, prim-ministrului Emil Boc, guvernatorului BNR Mugur Isărescu, Robertei Anastase, preşedintele Camerei Deputaţilor, şi lui Mircea Geoană, preşedintele Senatului.
Mai patrioţi decât patrioţii
Prof. dr. Yvan Allaire – considerat de Financial Post Magazin drept „unul dintre cei şase guru economici ai Canadei“ – este membru al Academiei de Litere şi Ştiinţe a Societăţii Regale a Canadei (echivalentă a Academiei), este director al Institutului pentru Guvernanţa Organizaţiilor Private şi de Stat din Montreal (IGOPP), titular al Catedrei de Management la Universitatea din Montreal (UQAM) şi membru în Consiliul Forumului Mondial Economic de la Davos. Prof. dr. Mihaela Fârşirotu este titular al Catedrei de Strategia Administrării Firmelor tot la UQAM şi în 1993 a creat la Bucureşti prima şcoală MBA româno-canadiană la ASE, coordonându-i activitatea până în 1997. Autorităţi în materie de economie de ale căror opinii, argumente, previziuni şi sugestii ţin cont Guvernul Canadei şi alţi decidenţi mondiali, domniile lor au scris şi oarece cărţi de specialitate în care talentul literar, pertinenţa ştiinţifică şi bunul-simţ fac casă bună: Black Markets and Business Blues, Propos de Gouvernance şi Pledoyer pour un Nouveau Capitalisme. Pe coperta celei de a doua cărţi scrie alb pe negru: „Înainte, în timpul şi după criza financiară 2007-2008“. Da, aţi citit bine, Canada, ţara unde sfaturile lor sunt ascultate şi aplicate, nu a prea resimţit criza şi a ieşit din ea… Mă înşel eu, sau România lui Jeffrey Franks, Băsescu, Boc şi Udrea este în plină criză la jumătatea lui 2011?
Pentru articolul integral din „Kamikaze“ click AICI.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu