În imaginarul construit mai ales de romanele şi filmele copilăriei, gen Comoara din insulă, piratul, mai ales căpitanul de corabie, este portretizat prin câteva elemente inconfundabile: un ochi lipsă, un picior de lemn, sabie într-o mână şi un cârlig care prelungeşte ciotul celeilalte, pălărie bicorn şi un papagal care-i cârâie în urechea cu cercel.
Piratul zilelor noastre nu se mai îmbată cu rom (romul nu se mai bea azi decât în coctailuri), nu se mai înfruptă cu broască ţestoasă (specie pe cale de dispariţie), nu se mai refugiază pe plaje pustii (în zilele noastre invadate de turişti), nu mai este, pe scurt, un personaj pitoresc. Iar marea nu mai este aliatul lui – decăzutul pirat contemporan nici măcar nu mai ştie să înoate („Şase piraţi somalezi au murit înecaţi vineri, când plecau de pe superpetrolierul saudit Sirius Star...“, ziare.com 10 I 09).
Adaptat complexităţii vremurilor, piratul actual nu mai este doar al mării, s-a mutat şi pe uscat, devenind pirat al contrafacerilor şi pirat al calculatoarelor. Iar pirat nu mai este doar un nume, a devenit, postpus unui substantiv şi despărţit de acesta prin cratimă, un adjectiv care semnifică ilegalitatea şi falsul:
– autobuz-pirat („Sute de autobuze-pirat scot ilegal zeci de mii de români din ţară“, Ad. 5 X 04 p. 1);
– avion-pirat („Sute de avioane-pirat lăsau încărcătura în Statele Unite.“, I.B. 22 IX 75 p. 8);
– casetă-pirat („Casete «pirat». Italia deţine primul loc în ierarhia producătorilor de casete «pirat», pe care sunt înregistrate şlagăre en vogue.“, I.B. 7 IX 82 p. 4);
– CD-uri pirat („Invazie de CD-uri pirat“, R.l. 2785 / 99 p. 10);
Pentru articolul integral din „Zoiarul de duminică“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu