Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 21 octombrie 2011

Ocupaţi Wall Street-ul

de Ryan Grant

În ultimii 30 de ani, 1% dintre noi au creat un sistem economic global – neoliberalismul – care atacă drepturile noastre şi distruge mediul înconjurător. Neoliberalismul s-a răspândit în întreaga lume – din acest motiv nu mai aveţi o slujbă, din acest motiv nu vă mai puteţi permite o asigurare medicală, educaţie, hrană, nu mai puteţi plăti creditul ipotecar. Neoliberalismul v-a furat viitorul. Neoliberalismul este peste tot, distrugând standardele de muncă, salariile, contractele sociale şi protecţia mediului. Este o caracatiţă care s-a prins de trupul umanităţii şi-i suge sângele pentru a-l transforma în bani. Este un sistem care devastează Sudul planetei şi creează o criză financiară globală – criză în Spania, în Grecia, în Statele Unite. Este un sistem bazat pe lăcomie care prosperă datorită şocurilor destabilizatoare. El permite minorităţii de 1% să se îmbogăţească prin sărăcirea omenirii. Destul! Trebuie să instaurăm o epocă de dreptate socială şi economică. Trebuie să ne schimbăm, să ne maturizăm.
Occupy Wall Street (OWS) a lansat răzvrătirea „Ocupării“. Impresionanta formulare redă mai mult sau mai puţin o critică distributistă a actualului sistem economic – dar ce este, mai exact, Occupy Wall Street? Este o mişcare pornită de jos, spontană – de aici atât punctele forte cât şi slăbiciunile ei. Originea ei, ca mişcare pornită de jos şi spontană, se reflectă clar în componenţa mulţimilor pe care le atrage: democraţi şi republicani, muncitori, veterani de război şi pensionari; toţi, în afară de cei 1% pe care Rush Limbaugh, vedeta talk-showurilor conservatoare, îi apără, Rush fiind dintotdeauna o portavoce a sistemului menită să „distreze“. Nu-i nici o surpriză, totuşi, că bogaţii – care habar nu au ce înseamnă munca – nu au găsit nimic bun de spus despre OWS. „Dacă nu eşti bogat, vina este a ta“, a fost răspunsul lui Herman Cain, fostul mahăr de la Rezervele federale şi candidat la preşedinţie în 2012. Acest răspuns este un exemplu clar de neînţelegere a spiritului şi motivaţiilor de la baza OWS. Protestatarii nu sunt furioşi că nu s-au îmbogăţit, ci pentru că le-a ajuns cuţitul la os. S-au revoltat fiindcă nu vor să-şi dea banii câştigaţi cu trudă unor indivizi ca primarul New York-ului, Michael Bloomeberg, unui tip ca Ben Bernake sau firmelor financiare de pe Wall Street. Protestatarii au dat dovadă de o uimitoare ingeniozitate. În mod spontan, dar cu multă eficienţă, au creat un internet café, cu acces Wi-Fi gratuit; au strâns gunoiul şi au curăţat parcul new-yorkez, unde şi-au stabilit cartierul general, folosind produse de curăţat ecologice, conform normelor oraşului. Pentru unul ca mine care a fost martor al tulburărilor scăpate de sub control din SUA şi Europa, sau care a urmărit pe Internet revoltele greceşti şi cele de la Londra, acest aspect este chiar impresionant. Asistăm la revendicările unor truditori de rând; ei nu cer bogăţii, ci vor să aibă posibilitatea de a se întreţine. Cererile protestatarilor OWS au fost formulate la mitinguri din toată ţara. Pe 15 octombrie, în fiecare oraş important au avut loc proteste ale mişcării de „ocupaţie“ care au deşteptat masele. OWS a ajuns în ţări îndepărtate precum Thailanda. Pe scurt, este o mişcare puternică. Pe de altă parte, deşi OWS are organizatori, este o mişcare radical heteroclită, fără obiective concrete. Aceasta creează o problemă. Fără o viziune coerentă, însuşită în mod sistematic, protestele nu pot să aibă un efect coerent şi eficient. Ca şi Tea Party, va fi pur şi simplu cooptată de sistem, de corporaţii şi de bănci. De exemplu, Ben and Jerry’s (producător de îngheţată – nota trad.), care este, de fapt, deţinută de o companie olandeză, a „aprobat“ OWS. De ce au început corporaţiile să-şi dea încuviinţarea? Ca să scoată şi ele un ban. Iar acesta-i doar începutul. Mass media îi ignoră intenţionat pe cei care protestează împotriva băncilor, în schimb prezintă protestatari în genul lui Michael Moore şi mesaje care sunt mai mult pe linia agendei curente a preşedintelui Obama. Fără planuri de administrare a protestelor şi fără o listă de cereri, agenda revendicărilor va fi stabilită în final de big business şi big government. Este un şiretlic clasic, Cezarul se îmbrăca în haine de om de rând în timpul Saturnaliilor iar Lafayette înfăşura pălăria regelui în tricolorul revoluţiei franceze pentru a potoli mulţimea. Este o şmecherie veche, care a prins în SUA de fiecare dată când a apărut vreo mişcare populară – şi se poate să funcţioneze şi acum.
Ce-ar trebui să facă OWS? Ar trebui să adopte o platformă distributistă în care să ceară responsabilizarea administraţiei locale, economie locală, infrastructură locală, bănci locale şi dreptate socială. Planul distributist este singurul care se situează dincolo de direcţiile stângiste şi conservatoare; este singurul plan care apără suveranitatea noastră naţională, încurajează pe micul întreprinzător şi autosuficienţa. Unii oameni vor fi bogaţi într-o economie distributistă, dar distributismul nu are ca obiectiv acumularea de averi. Obiectivul său este proprietatea privată, productivă. Dacă OWS ar cere în platforma sa un mai mare acces la proprietatea productivă, un mai mare acces la un trai omenesc, un mai mare acces la un venit decent şi investiţii în America, mai degrabă decât fundamentalismul pieţei şi cazinoul Wall Street-ului, al marilor bănci şi al trader-ilor care „visează la recesiuni“ ca să poată face bani, atunci va exista un mesaj coerent. Un mesaj care nu este nici de dreapta, nici de stânga, nici de „centru“, acest concept anormal de „centru“, ci este mesajul unei căi drepte.
(Articol apărut în „The Distributist Review“. Traducere de Ovidiu Hurduzeu)

2 comentarii:

Odorica Ion spunea...

Ce este de facut ? O zi buna, Odorica

Nicolaie Dinca spunea...

Trăim vieţi de pripas,
Tot sperând fără rost…
Pentru câţi am rămas,
Nu mai e cum a fost.

Trăim vieţi cu contract
Pe la stat, bănci şi terţi,
Ne- am retras în abstract,
Unde- avem nouă vieţi.

Viaţa noastră nu- i sagă,
Comedie, ci dramă :
Nu e lucru de şagă,
Să vezi, fii fără mamă,

Fără patrie dragă,
Fără neamuri de sânge,
Generaţia- ntreagă
Cum cedează şi plânge,

Cum cultura se duce,
Şi cu ea corifeii,
Şi- n schimb timpul ne- aduce,
Ieftini scribi – fariseii –,

Cum se sting flăcări mari
Şi se- aprind licurici,
Când conduc cămătari
Doctori fără servici,

Când mărimile lumii
Conduc lumea de formă
– Trepăduşii minciunii,
Răsplătiţi fără normă–

Din milioane de mii,
Doar trei sferturi trudesc,
Cu părinţi, cu copii,
Iar ceilalţi huzuresc.

Câţiva şmecheri şi hoţi
Manevreaz- un tiran
Ce ne- njugă pe toţi
– Ticălosul de ban–

Şi- atunci, ce ne rămâne ?
Jucăm ultimul act,
Renunţăm toţi la Mâine,
Şi trăim în abstract,

Ori ne încolonăm
În mişcarea mai vastă,
Care vrea să schimbăm,
Hotărâţi, soarta noastră?

Când ei ne spun şarade
Dar şi- mpart în dos prăzile,
Cel mai bine se cade
S- ocupăm toţi străzile.

Să ne unim vocile
Şi să cerem în cor,
Desfiinţarea băncilor,
Care-s templele lor,

Dispariţia monştrilor
Financiar şi bancar,
Reaşezarea valorilor
La nivel planetar!

Ne rămâne acum
Doar să rupem blestemul,
Pe- un sistem făcut scrum,
Să ne- alegem sistemul.



Nicolaie Dincă