Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

duminică, 9 decembrie 2012

Dificultatea alegerii între produsele politice de mall


de Alexandru Ciolan

Liturghia s-a terminat cu îndemnul (al preotului, nu al Bisericii) de a merge să ne facem datoria de cetăţeni. Cei care mă cunoaşteţi ştiţi deja ce cred despre alegerile de sfârşit de an 2012.
Am mers, aşadar, să aleg... Secţia de votare nu am putut-o alege, eram deja arondat... Dintre fetele drăguţe care controlau listele şi aplicau timbrul "Votat" pe cartea de identitate nu am putut alege, eram deja arondat... Dintre cabinele de vot – asta da!, am putut alege, două erau libere, aşa că am putut alege.
Am intrat în cabină şi, cu mâna dreaptă, am aplicat multiplu ştampila pe buletinele sprijinite de mâna stângă (e singurul exemplu pe care îl ştiu că în momentele de cumpănă stânga şi dreapta cooperează). Am ieşit din cabină mulţumit că mi-am anulat votul şi am depus fiecare buletin în cutia corespunzătoare (nu am putut alege, să depun, de pildă, buletinul pentru Senat în cutia pentru Cameră şi invers...).
Cât despre cei între care aveam de ales... Erau (sunt şi vor fi...) aceiaşi pui de crescătorie frumos ambalaţi, etalaţi pe rafturile mall-ului politic. Nenaturali, lipsiţi de gust, nesănătoşi, ba chiar purtători şi cauzatori de boală. Cum să alegi între ei? Singura soluţie e să-i alegi pe toţi, nealegând pe nici unul...
Aştept cu indiferenţă rezultatul alegerilor de sfârşit de an 2012...

2 comentarii:

Laurentiu spunea...

Interesant... Si eu am judecat cam la fel, (nu candideaza niciunul care sa ma reprezinte sus, acolo, la Parlament, asa ca anulez votul). In plus, imi plac si articolele scrise de dvs :)

Anonim spunea...

Buna seara,

Descopar acum distributismul si mi se pare minunat. Imi puteti indica cateva surse doctrinare in original (ca presupun ca nu sunt traduse in ro) pentru aceasta economie crestina? Multumesc. Marian P.