MISTERELE CUVINTELOR. La cererea publicului: despre manele (bis)

de Alexandru Ciolan

Între maneaua din dicţionarele actuale ("cântec turcesc de dragoste cu melodie duioasă şi tărăgănată"), care îşi are rădăcinile în epoca fanariotă, şi maneaua de azi (neprinsă încă în dicţionare) există o soluţie de continuitate. Am putea chiar spune că sunt cuvinte diferite, care desemnează lucruri diferite. Dacă manelele din secolul al XIX-lea erau o muzică pentru elite (se cântau la curţile domneşti şi boiereşti), cele actuale se adresează vulgului rupt de tradiţiile satului, încă locuitor în mediul rural ori strămutat în periferia mizeră de beton a oraşelor. Dacă vechile manele erau melancolice şi tihnite, cele actuale sunt expansive şi nestăpânite. Dacă vechile manele erau prin excelenţă orientale, cele noi sunt un amestec de ţigănie, balcanism şi mahala autohtonă. Dacă, în sfârşit, vechile manele erau interpretate la instrumente tradiţionale, cele actuale nu au nevoie, uneori, decât de un sintetizator şi un gurist cu aplomb de hip-hoper. Născut în anii '90, noul gen lipsit de inhibiţii şi-a însuşit numele vechii muzici, cu care mai are foarte puţine în comun - poate doar inflexiunile orientale. Şi a început să cucerească ţara, să facă bani şi… să creeze sau să dea naştere la cuvinte.

După cincisprezece ani de ascultat muzică autohtonă pentru buric şi pelvis, privim nostalgic spre vremurile când încă nu existau manele, ci doar proto-manele: "alt gen de cultură, care include şi istorica formaţie de proto-manele Azur" (Suplim. de cult. 4 VI 11). Între timp, noua manea a evoluat, nu mai e doar ce-a fost şi ce este, adică o lălăială, a ajuns să desemneze, ironic-dispreţuitor, orice este făcut în pripă, amatoristic dar cu mare tămbălău: "Asistăm la o manea politică. Suntem singura ţară din Uniunea Europeană care nu are o strategie postaderare" (Cotid. 20 I 07 p. 24). Iar lucratul după ureche, lăutăreala a căpătat numele de manelism ("România este condamnată să nu iasă niciodată din acest manelism fiscal", adevarul.ro 30 VIII 10).

Manelele sunt ca furtuna: te poţi lăsa luat de ele sau, rămuros stejar din Borzeşti, rămâi neclintit în faţa năvălirii lor. La cumpăna dintre cel de-al doilea şi cel de-al treilea mileniu exista deja "Ziua naţională a luptei împotriva play-bac-ului şi manelelor" (Naţ. 1 XI 00 p. 1), iar în iunie 2006, din revoluţionara Timişoară (mai precis: de la filiala locală a unei sigle, SRADSCD) se lansa chemarea: "Români, să dăm Mozart la tot cartieru'!" (hotnews.ro, 31 V 06), instituind "Luna românească de luptă împotriva manelelor".

Pentru articolul integral din „Ziarul de duminică“ click AICI.

MISTERELE CUVINTELOR. La cererea publicului: despre manele (I)

de Alexandru Ciolan

Din raţiuni nespecificate, pe care le bănuiesc dar pe care prefer să le las învăluite în misterul exprimării lacunare, am primit din partea "Ziarului de Duminică" întrebarea dacă mi-am propus… cumva… să scriu despre… manele. Manelele (în accepţia lor contemporană) şi tot ceea ce este asociat lor îmi repugnă, dar… facă-se voia Redacţiei! Despre manele, aşadar! În fond, voi vorbi, doar, despre manele, nu va trebui să le şi ascult.

Manea este un turcism - aşadar, un cuvânt de o oarecare vârstă… doar cu puţin mai în vârstă decât cohorta de neologisme latino-romanice care au occidentalizat vocabularul românesc şi l-au conectat la modernitatea culturală europeană. Deosebirea este că, în timp ce agrea (din fr. agréer) este simţit de toată lumea ca un neologism (apare, de altfel, în toate ediţiile succesive ale Dicţionarului de neologisme), manea este simţit ca un cuvânt vechi, de-un leat cu meterhanea, şuşanea, merdenea, bidinea, temenea, mult mai vechi decât alt turcism, cafenea. Eroare! Agrea şi manea au vârste similare în română. Percepţia diferită se datoreşte nu vechimii lor în limbă, ci provenienţei lor, prejudecata instilată oficial, de pe băncile şcolii, fiind că despărţirea de Orient şi adoptarea modelelor occidentale înseamnă, neapărat, "evoluţie".

Iată însă că, dacă este să ne luăm după ştiri de antepenultimă oră, balcanicele, înapoiatele muzici oriental-ţigăneşti sunt apreciate în progresistul Occident. Goran Bregovic ("Cred că de la sfârşitul universităţii n-am mai citit. Sigur, uneori o mai fac... Dar e şi ăsta un clişeu. Aşa cum trebuie să avem tablouri pe pereţi, aşa şi trebuie să citim. La urma urmei, nu trebuie să citesc toată viaţa.", corectnews.com 29 XI 10) l-a implicat pe Florin Salam într-un proiect cultural-muzical cu succes internaţional garantat: "Florin Salam pe felie cu Bregovici şi Eric Clapton" (evz.ro 19 V 11).

Să marcheze, oare, această întâlnire ieşirea în lumea mare a dispreţuitei muzici dâmboviţene…? (Nenea Iancu ar răspunde: "Ce! eşti copil!?") Aş! Cum să se uite Europa la noi? Nimic din ceea ce constituie sistemul de valori, instituţiile, rigoarea şi ordinea occidentale nu apare în manele.

Creditul bancar, motorul consumului, care este motorul economiei, nu-l atrage pe Alex de la Orăştie (ardelean, deh!) spre sudul Carpaţilor ("Fii a dracu minte proastă / că m-am luat după nevastă / m-a pus a dracu olteancă / să mă împrumut la bancă").

Pentru articolul integral din „Ziarul de duminică“ click AICI.