Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

miercuri, 8 septembrie 2010

Evanghelia după Bădiliţă

de Alexandru Ciolan

Pizmaş, probabil, pe interviul cu Ovidiu Hurduzeu publicat de ziarul Lumina, ediţia naţională (şi nu vreuna de arhiepiscopie) în ziua de Sfântul Alexandru (vezi pe blog, ceva mai jos, interviul), finul intelectual şi occidentalizatul creştin (= Cristian) Bădiliţă şi-a ridicat poalele în cap, dâmboviţean (sau, mai curând, botoşănean) mahalageşte, şi-a pus mâinile în şolduri şi a slobozit un articol despre văcarul Tiberică ot Romania şi cowboy-ul Hurduzeu from California, amândoi, în opinia sa plină de fiere, falşi ortodocşi. Oricât de subţire şi de parizian-ecumenic ar fi, omul trebuie să-şi scuipe amărăciunea (fotbaliştii scuipă, mediatic, şi după ce marchează, şi după ce ratează un gol). Aş fi tăcut, înţelegător-filosofic, dacă nu m-aş fi simţit vizat, ca editor, de reproducerea coperţii unei cărţi publicate de „comicii involuntari“ (cum îi etichetează Bădiliţă) Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon la editura Logos (adică editura mea). Până-aici filosofia, până-aici mărinimia, de aici începe alixăndria…
Prima reacţie, după ce am citit revărsarea de fiere bădiliţiană, a fost să pun replicii titlul: „Între văcarul dâmboviţean şi cowboy-ul californian, boul parizian (fost cap de zimbru)“. Bine că mi-am luat seama, pentru că m-aş fi purtat necreştineşte şi aş fi ratat ocazia de a vădi lumii cât de bun filolog este creştinul nostru parizian-botoşănean (şi, mai nou, argeşean), cât de smerit, iubitor de oameni şi acribios poate fi el, în cele scrise şi în cele nescrise…
Dacă nu ar fi fost împins de vanitate să aşeze după articol un PS în care să dea lecţii de citire a Scripturii, bădiliţianul ar fi scăpat, ieftin, doar cu o sfântă urecheală, sub formă de pamflet. Îngerul păzitor ne-a îndemnat, însă, la calm şi la judecată. Şi ne-am aşezat la cugetare filologică.
Nu vom mai pierde, aşadar, vremea subliniind mojicia şi resentimentele care colcăie în text. Sunt evidente pentru oricine ştie să citească. Vom merge direct la post scriptum-ul buclucaş, chintesenţa neintenţionată a gândirii bădilisciene (sau bădiliţiene). Să măsurăm, aşadar, materialul clientului, ca să vedem ce aţă trebuie să alegem:

PS: Încă o dată, amice Hurduzeu, versetul pe care-l citezi în interviul din ziarul Lumina, ultima-ţi capodoperă comică, e corect în felul următor: „Nimeni nu pune un petic de stofă nelucrată la o haină veche, căci adăugitura trage de haină şi ruptura se face mai urâtă.” Înainte de a oferi lecţii de teologie politică sau politică teologică (oho, ba chiar şi de economie!) pune mâna şi citeşte la sursă, cum se cuvine, Sfânta Scriptură.

De ce o fi începând paragraful cu „Încă o dată“ – asta numai (in)amicul Bădiliţă poate şti. Să-i fi atras atenţia, în text, amicului Hurduzeu că a citat greşit versetul? Nu… Să-l fi muştruluit cu altă ocazie pentru că nu citează corect din Biblie? Da’ de unde! Atunci…? Ne dăm bătuţi, părăsim reduta aceasta şi lăsăm pe seama posterităţii descifrarea resorturilor nebănuite ale gândirii bădilisciene.
Versetul cu pricina nu a fost citat după ureche de Ovidiu Hurduzeu în interviul din Lumina. Versetele 16 şi 17 din Matei, cap. 9, prezidează blogul A Treia Forţă. România profundă, pe care îl ţin împreună cu Ovidiu. Am avut grijă, atunci când am pus versetele în fruntea blogului, să le scoatem dintr-o Biblie sinodală. Orbit de trufie, Cristian Bădiliţă nu a recunoscut (o bună întrebare ar fi: recunoaşte el ceva ce nu-i aparţine?) traducerea sinodală şi, semeţindu-se peste poate, vrea să le / ne dea lecţii tuturor ortodocşilor din BOR. C’est bon, on verra
Să vedem, aşadar.
Versiunea „incorectă“ a lui Ovidiu Hurduzeu (de fapt, cum se va vedea, scoasă din Biblia Teoctist) sună astfel: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea“.
Iar versiunea „de la sursă“ (care sursă, vom vedea…) propusă de Cristian Bădiliţă sună astfel: „Nimeni nu pune un petic de stofă nelucrată la o haină veche, căci adăugitura trage de haină şi ruptura se face mai urâtă“.
Să trecem, sec, fără nici un comentariu, în revistă câteva versiuni ale versetului cu pricina din traduceri româneşti ale Bibliei (majoritatea, sinodale, ultimele două fiind una protestantă şi una ecumenică):
Biblia de la Bucureşti, 1688: „Deci nimeni nu va cârpi veşmântul vechiu cu peatec nou, că scoate plinirea lui de cătră haină şi mai rea spărtură să face“.
Biblia 1914: „Nimeni nu pune petic de pânză nouă la haină veche, că îşi ia plinirea sa dela haină, şi mai rea spărtură se face“.
Biblia Gala Galaction, Vasile Radu, 1938: „Nimeni nu pune, la haină veche, petec dintr-o bucată nouă, căci plinitura aceasta trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea“.
Biblia Nicodim, ed. 2, 1944: „Nimeni nu pune petec de pânză nouă la haină veche, căci petecul cel nou trage de haina cea veche şi spărtura se face mai mare“.
Biblia Justinian, 1968: „Nimeni nu pune un petec de postav nou la o haină veche, căci petecul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea“.
Biblia Teoctist, 1982: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea“.
Biblia Anania, 2001: „Nimeni nu pune petic de postav nou la o haină veche, căci peticul trage de haină şi se face o ruptură mai rea“.
Biblia Cornilescu, 1921: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche; pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea“.
NTR (Noua traducere românească, elaborată de un comitet de traducători în perioada 1998-2006 pentru Bible Society): „Nimeni nu pune o bucată de pânză nouă la o haină veche, căci peticul se va desprinde din haină şi ruptura se va face mai mare“.
Am putea lungi lista pe zeci de pagini, invocând Vulgata sau traduceri în limbi romanice (pentru că, romanist fiind, ne sunt mai accesibile), dar vom ajunge la aceeaşi concluzie: versiunea versetului propusă de Cristian Bădiliţă diferă de toate celelalte. Cum amicul Bădiliţă nu suflă o vorbă despre „sursa“ la care ar trebui să mergem pentru a citi/cita Biblia, era musai să acţionăm detectivistic şi să o identificăm, ca să nu ne mai facem altădată de râs. Putem, în sfârşit, da lumii întregi vestea cea bună: versiunea „corectă“ a Evangheliei a început să apară, va avea şapte volume în total şi este un proiect marca Bădiliţă. Noul Testament. Evanghelia după Matei s-a publicat anul trecut la editura Curtea Veche (Ediţie bilingvă. Introducere, traducere, comentariu şi note patristice de Cristian Bădiliţă. Prefaţă de Theodor Paleologu, pe atunci ministrul Culturii, „sprijinitorul“ volumului. „Prefaţa“ este de fapt un cuvânt de o jumătate de pagină în care, printre altele, se mulţumeşte „echipei de savanţi care s-au înhămat la un proiect de o importanţă capitală pentru cultura română“ – ceea ce ne lasă cu gura căscată: fie volumul e realizat de o echipă iar Cristian Bădiliţă îl semnează abuziv, fie ministrul Culturii a fost minţit, ca să bage mai uşor mâna în buzunarul public şi să finanţeze proiectul, fie ministrul… Să ne oprim însă aici cu supoziţiile, lăsând şi această enigmă culturală în seama viitorilor exegeţi ai operei bădiliţiene.).
Traducerea este dedicată „creştinilor români de toate confesiunile“ – prin urmare, ar fi una ecumenistă. Hmmm! Chiar şi aşa, ecumenistă, de ce nu o fi având Sfânta Cruce pe copertă…? Nu cumva e doar un proiect „cultural“?
Să revenim însă la versetul Matei 9 : 16. Versiunea Bădiliţă diferă de toate celelalte în două puncte:
1. Numeşte „stofă nelucrată“ ceea ce în toate celelalte variante apare ca „pânză nouă“, „stofă nouă“ sau „postav nou“. Într-un comentariu, Cristian Bădiliţă susţine că rhakous agnaphou trebuie tradus prin stofă nelucrată, pretinzând că „unele traduceri“ (după cum se poate vedea din citatele reproduse mai sus, TOATE traducerile) „redau gr. agnaphos «nelucrat, neprelucrat», prin «nou㻓. Recunoaştem că limba greacă veche nu este specialitatea noastră, dar nici nu suntem atât de neputincioşi încât să nu ştim unde să verificăm, la o adică, sensurile unui cuvânt. Să ne îndreptăm, aşadar, spre un dicţionar de prima mână: Anatole Bailly, Dictionnaire Grec-Français (am avut la dispoziţie ediţia din anul 2000). Ce găsim acolo? La agnaphos (cu două atestări, în Matei, 9 : 16 şi Marcu 2 : 21) suntem trimişi la agnaptos „non foulé, non cardé, d’où: 1. qui est encore neuf. 2. non nettoyé, non purifié“. Prin urmare, „nelucrat, neprelucrat“ ar reprezenta traducerea literală, preferată de Cristian Bădiliţă, depăşită însă de toate celelalte traduceri româneşti de mai sus. Este un pas înapoi, dinspre literar spre literal, care nu pricepem de ce ar trebui făcut, dar bănuim de ce a fost făcut de amicul Bădiliţă: ca să fie original, să demonstreze că e mai informat şi mai scrupulos decât ceilalţi traducători ai Evangheliei.
2. Spărtura / ruptura este peste tot fie „mai mare“, fie „mai rea“, numai la Bădiliţă este mai „urâtă“. Bailly, la care ne-am dus din nou, traduce cheiron prin „d’une manière pire“, pentru Bădiliţă înseamnă însă „mai urât“ – ceea ce nu mai este un pas îndărăt, ci unul pe alături.
Concluzia este una singură: sursa pe care o oferă amicul Bădiliţă nu este de încredere, nu o vom mai consulta niciodată. Vom merge, fiind ortodocşi români, naţionalişti, înapoiaţi şi încuiaţi la minte, exclusiv la traducerile sinodale, aşa cum am făcut-o şi până acum.
Ceea ce îi recomandăm şi amicului Bădiliţă, pe care îl rugăm să ne comunice adresa exactă (nu că n-am cunoaşte-o, dar vrem să aflăm de „la sursă“) a casei de vacanţă de pe plaiurile argeşene pe care i-a pus-o la dispoziţie ÎPS Calinic. Am vrea să-i trimitem acolo Evanghelia după Matei, s-o găsească la venire (deşi spunea în finalul unui interviu televizat că nu mai vrea să revină în România…). Volumul nu ne e de nici un folos, îl privim cu maximă suspiciune, am aruncat banii degeaba pe el (nu vrem banii îndărăt, i-l trimitem gratuit, poate are vreo obligaţie şi îl ajutăm să facă o economie). Şi o să facem şi gestul creştinesc de a-i trimite de asemenea un exemplar (cu autograful lui Ovidiu Hurduzeu, promit să-l conving) din Sclavii fericiţi, ca să nu mai sufere că nu are cartea după ce a contribuit în mod decisiv la apariţia ei.

3 comentarii:

v.s.cosma spunea...

Neconvingător, forţat, ironie searbădă şi autosuficienţă. din păcate.

Catalin Varga spunea...

Felicitari. Mi-a placut enorm acest dus rece pe care il merita din plin redundantul si apostatul de Badilita (Badaranita). Am ras cu hohote!

Catalin Varga

george luca spunea...

Deci trebuie revizuite traductiunile domnului Badilita...?