Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

vineri, 10 septembrie 2010

Soluţia ortodoxă la criză: restaurarea oikonomiei

de Ovidiu Hurduzeu

Înainte de a ne da cu părerea în materie de „economie“, ar trebui să înţelegem care este, de fapt, esenţa ei. În acest scop, invit cititorul să ne întoarcem la Aristotel şi la distincţia pe care filozoful grec o face între oikonomia şi khrematisike. Oikonomia se referă la „gospodărie“, la „legea casei“: oikos (casă, cămin) + nomos (lege, rânduială). În viziunea lui Aristotel, oikonomia este „ştiinţa sau arta (techne – nota mea) producerii, distribuirii şi păstrării valorilor de uz concret ale căminului şi comunităţii pe o perioadă mai îndelungată. Crematistica este arta acumulării maxime de către indivizi a valorii de schimb abstracte sub forma banilor, într-un timp scurt“1 .
Altfel spus, oikonomia este administrarea casei şi a căminului, o rânduială „naturală“ întrucât satisface necesităţi reale; domeniul ei este valoarea de folosinţă. Crematistica se bazează pe „nenaturala“ valoare de schimb, fiind arta de a produce resurse (bogăţie) folosind banii în chip de metron universal. Există două forme de crematistică. Cea „bună“ se subordonează oikonomiei şi acţionează în folosul ei; chremata (bogăţie) este un mijloc, şi nu un scop în sine, „bogăţia“ denotând lucruri cu valoare de folosinţă pentru individ şi chiar şi în sistemul de schimb. De pildă, o crematistică „naturală“ este trocul, în care schimbul urmăreşte satisfacerea unor nevoi „naturale“, „fireşti“, „primare“2 .
Dacă devine o „tehnică de îmbogăţire“ în sensul că „bogăţiile şi proprietatea nu mai au limite“, crematistica se situează în afara oikonomiei. Cea mai respingătoare formă de crematistică este camăta, tehnica de a face bani de dragul banilor. O altă formă „rea“ de crematistică este aceea de a cumpăra ieftin şi a vinde scump.
Este evident că economia de azi este mai degrabă o activitate crematistică nocivă decât o oikonomie cinstită. Crematistica actuală se manifestă prin primatul unei anti-economii menite să producă permanent nevoi artificiale. Întreaga societate, nu numai sfera economică, a devenit crematistică. Omul contemporan, sclavul fericit, nu mai trăieşte într-o societate bionormată (cf. bios „viaţă“, norma „regulă“) în care structurile sociale, educative şi culturale se inspiră din organicitatea naturii, se conduc după regulile firii. Omul şi-a uitat telos-ul său adevărat: creşterea duhovnicească, apropierea de Dumnezeu şi căutarea mântuirii în Biserica lui Hristos. Mijloacele tehnice pe care le are la dispoziţie au devenit chiar scopurile vieţii sale.
În viziunea aristoteliană, un lucru natural are potenţialitatea de a ajunge la o deplină dezvoltare, aşa cum ghinda se împlineşte pe sine devenind stejar – stejarul fiind telos-ul firesc al ghindei. Ce telos are însă sclavul fericit? Ce înseamnă pentru el „împlinirea de sine“? Munceşte din greu în regim de sclavie voluntară pentru a-şi satisface nişte dorinţe artificiale prin obiecte-marfă şi acţiuni standardizate. În oikonomia antică satisfacerea nevoilor reale urmărea un telos mai înalt: participarea la viaţa publică a cetăţii greceşti. Auto-suficienţa oikos-ului asigura viaţa, dar nu era un scop în sine, ci pava calea spre „viaţa mai bună“ în care omul, „animal politic“, descoperea „adevăratele bogăţii“ ale participării la viaţa cetăţii greceşti. În creştinism, nu există telos mai înalt, viaţă mai bună decât creşterea în Hristos prin lucrarea Duhului Sfânt.
Cum să te dezvolţi? Cum să mai „creşti“ când relativismul generalizat al societăţii postmoderne a distrus orice ierarhie a valorilor? Gonim după forme fără fond, ne investim energia în împlinirea unor scopuri artificiale şi echivalente (dar mereu altele). Activităţile noastre crematistice sunt producătoare de insignifianţă şi, drept urmare, de jinduiri nelimitate care însă nu ne implică în mod esenţial. Ne lăsăm conduşi de logica excedentului, deriziunii şi autoproliferării delirante a imaginilor, instrumentelor şi practicilor artificiale.
În societatea tehnoglobalistă dezvoltarea mijloacelor tehnice a devenit un scop în sine, un surplus de dragul surplusului. Tehnologia se bazează pe logica creşterii rapide şi nelimitate; ruptă de constrângerile naturale şi divine, o astfel de logică a dus la proliferarea practicilor artificiale în toate domeniile.
Azi, resursele sunt exploatate până la completa lor epuizare; nici o resursă nu are valoare atâta timp cât nu este „prelucrată“ – copiii nu au valoare până nu devin „forţă de muncă“; pădurile – hârtie, case şi „centre de odihnă“. Transformaţi în „resurse umane“, oamenii stau mereu, ca orice resursă, „în rezervă“. Sunt valorificaţi pentru versatilitatea lor, nu contează valoarea personală: oamenii au preţ atâta timp cât înlocuiesc o persoană-marfă „perimată“ şi pot fi rapid retraşi de pe piaţă când ei înşişi devin „prea scumpi“ sau „reziduuri“. Idealul crematistic de astăzi este „profit maxim cu minimă responsabilitate“. O lume entropică în care devine din ce în ce mai dificil să separi „piaţa liberă“ de acţiunile criminale, hrana „sănătoasă“ de otravă, libertatea de sclavie.
Gravă mi se pare încercarea de a „vinde“ crematistica drept oikonomie creştină. Este greu de reconciliat „interesul de sine“ capitalist cu altruismul creştin. O viaţă economică bazată doar pe interesul de sine se îndepărtează de normele unei societăţi creştine. Sfântul Ioan Gură de Aur vede în acumularea excesivă de bunuri sursa tuturor relelor. Precum filozofii Greciei antice, Sfinţii Părinţi consideră „interesul de sine“ sursa lăcomiei şi a multor comportamente aberante. Bogăţia trebuie să satisfacă nevoi reale, să fie acumulată în mod onest, să ducă la achiziţionarea de lucruri utile şi la fapte de caritate. Acţiunile crematistice de acumulare nelimitată a bogăţiei (şi folosirea ei pentru procurarea de bunuri de lux) distrug pacea socială (homonia) şi sunt împotriva bunelor rânduieli lăsate de Dumnezeu. Pentru Sfântul Ierarh Grigorie Teologul, goana după bogăţie constituie sursa războaielor, nedreptăţii şi sclaviei.
În lumea de astăzi, restaurarea fundamentelor unei oikonomii creştine nu este o utopie, ci o necesitate vitală. Într-o lume cu resurse limitate, căzută pradă dezechilibrelor economice, autarhia promovată de Sfinţii Părinţi este un concept valabil. „Aşa cum măsura unei încălţări este piciorul, tot aşa dimensiunile proprietăţii sunt nevoile trupului. Dumnezeu a creat lumea spre folosinţa noastră, dar noi dobândim bunurile materiale ca să realizăm starea de autarhie. Autarhia formează oameni buni pentru societate, mai ales când este însoţită de dragoste“ – scrie Clement din Alexandria în Paedagogus (2, I, 132). Acel care „se gândeşte însă doar la bani… dobândă, credite, profit şi comerţ murdar trădează nobleţea umană şi libertatea“ (Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei).
În România, când se dezbat probleme economice, mulţi ortodocşi nu au nici un cuvânt de spus, se află într-o totala robie babiloniană. Pentru a-şi justifica neputinţa, invocă scuza că Biserica nu se preocupă de treburile materiale, nu are o doctrină economică.
Dar iată, şi în domeniul economic, a venit timpul să redevenim oameni liberi întru Hristos. Restaurarea oikonomiei este o condiţie a mântuirii noastre.

Note

1 Herman E. Daly, „Cuvânt înainte“ la volumul lui Wendell Berry, What Matters? Economics for a Renewed Commonwealth (Counterpoint, Berkeley, 2010), p. X.

2 Antologia Economia libertăţii. Renaşterea României profunde (Editura Logos, 2009) este prima lucrare în limba română în care sunt redescoperite valorile oikonomiei. Cei patrusprezece autori ne invită să eliberam economia actuala din lanţurile crematisticii, cu care, de fapt, se identifică, şi să-i restaurăm sensul iniţial de oikonomia.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo! Frumos articol! In sfarsit vedem si intelectuali ortodocsi care vorbesc de Aristotel, ca de douazeci de ani incoace "teletualii ortodocsi" ne vorbesc numai de Mises, Hayek, Friedman si de cat de compatibili (chipurile) sunt acestia cu Sfintii Trei Ierarhi. Conservatorismul inseamna inradacinare, iar radacinile s-au pus acum 2500 de ani la greci si s-au desavarsit prin crestinism. Insa pentru altii, conservatorismul inseamna sa fii tot timpul doar cu un pas in urma maximului de degenerare, pozitie din care actionezi ca ariergarda ce combate "reactiunea" care, precum "icoana stelei ce-a murit", "ne urmareste inca".

Alexandru Racu

v.s.cosma spunea...

Truisme!