Discursul din Parlamentul european al unui politician englez necastrat

Nigel Farage: „O nouă revoluţie democratică cuprinde Europa de nord“
(Parlamentul European, 28 septembrie 2011, cu ocazia dezbateriilor asupra Stării Uniunii prezentate de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso)

Domnule Barroso:
Ne-aţi spus în această dimineaţă că Uniunea europeană trebuie să ne inspire. Deşi aţi admis că mai sunt una sau două probleme de rezolvat, aţi afirmat clar şi răspicat că totul este în regulă, că se vor crea locuri de muncă şi va urma o perioadă de creştere – de fapt, ne-aţi oferit imaginea unei noi perioade de iminentă reînnoire europeană. Ca fost comunist, dumneavoastră vă amintiţi probabil cum bătrânii lideri sovietici se urcau la tribună pentru a rosti cuvântări în care spuneau lumii întregi cât de mari sunt recoltele şi cât de mult a crescut producţia de tractoare.
Desigur, ei credeau că istoria este de partea lor; de fapt, preşedintele Hruşciov i-a spus Vestului: „Noi o să vă îngropăm“, aşa de tare credea el în Uniunea lui.
Ei bine, acum, ne uităm înapoi la toate acestea şi ne pufneşte râsul. Şi cred că cei de mâine se vor uita în urmă la dumneavoastră şi se vor întreba: „cum a ajuns acest om să aibă atâta putere?“.
Şi cum au hotărât politicienii europeni din această cameră că metoda comunitară (federală) trebuie să înlocuiască democraţia naţională?
Cred că peste ani lumea va privi cu mirare faptul că noi am renunţat la democraţie.
Dar ceea ce aţi vrut, de fapt, să spuneţi este că, da, avem o Uniune Europeană iar acum trebuie să avem şi mai multă uniune. În calitatea dumneavoastră de arhitect – şi sunteţi unul dintre arhitecţii cheie ai actualului eşec – ne spuneţi că trebuie să continuăm şi mai vârtos să facem acelaşi lucru care s-a dovedit complet greşit.
Eu spun că asta-i curată nebunie. Nu pot să cred că este un răspuns raţional la oricare dintre situaţiile în care vă aflaţi. Departe de a fi o declaraţie despre „Starea Uniunii“, aş crede mai degrabă că uniunea a ajuns într-un impas.
Uitaţi-vă ce harababură. Vă avem pe dumneavoastră drept preşedinte al Comisiei. Avem un Preşedinte a Parlamentului European. Îl avem pe vechiul meu prieten Herman Van Rompuy preşedinte permanent al Consiliului European. Îi avem pe polonezi – sunt acum preşedinţii temporari ai Consiliului European.
Avem preşedinţi prin toată sala asta, Dumnezeule mare, chiar şi eu sunt preşedinte. Nu sunt sigur cum să-i numesc cu un singur termen pe aceşti preşedinţi, nu ştiu, zău, poate li s-ar potrivi cuvântul „incompetenţă“. Un lucru este cert, când nu există simţul de răspundere caracteristic democraţiei, este clar că nimeni nu mai poate exercita controlul.
Şi ne îndreptăm către o Uniune a intoleranţei. Oricine ia cuvântul aici şi îndrăzneşte să ofere o viziune politică diferită de opiniile standard este etichetat drept nebun, violent, fascist – ani la rând am auzit astfel de etichetări de la oamenii aceştia.
Iar intoleranţa este atât de adâncă încât, atunci când au loc referendumuri în Franţa, Olanda şi Irlanda care vă resping ideile, dumneavoastră ca o clasă politică, susţineţi că asta ar fi o problemă care trebuie rezolvată.
Iată de ce sunt foarte îngrijorat în privinţa fundamentului Uniunii. Există un nou (euro)naţionalism care cuprinde întreaga Europă. Dumneavoastră vreţi să aboliţi statul naţional – în cazul dumneavoastră, domnule Schulz, din cauză că vă este ruşine de propriul trecut – şi vreţi acum ca steagul ăsta şi un nou imn să înlocuiască statele naţiune şi nu vă pasă cum o să ajungeţi să va atingeţi acest obiectiv. Chiar dacă zdrobiţi democraţiile naţionale. Dacă nu vă convin referendumurile naţionale, nu le luaţi în consideraţie, declaraţi că sunt „populism“. De fapt, sunt democraţie.
O nouă revoluţie democratică a cuprins acum Europa de nord, declanşată în aprilie în urma rezultatelor impresionante la alegerile generale din Finlanda. Nu este o revoluţie anti-europeană. Este o revoluţie care vrea comerţ, vrea o Europă a cooperării; vrea o Europă în care să existe schimburi între studenţi, în care să putem munci fiecare în capitala celuilalt – o revoluţie care vrea asemenea lucruri dar nu vrea această Uniune Europeană.
Sincer vorbind, sunteţi cu toţii oameni ai trecutului.
(Traducere de Ovidiu Hurduzeu)