Un londonez şi-a vândut tot şi s-a mutat într-un sat mureşean unde lucrează pământul, promovează turismul rural şi îi învaţă pe români să se îndrăgostească de propria ţară.
Graham David Robinson, se recomandă din Idicel Sat, nu Pădure, de la Dealul Merilor - Apple Hill. N-ai cum să nu-l remarci în mulţime. Înalt, cu părul cărunt şi cu o privire albastră, care te şochează prin seninătate.
Aventura lui în România a început în 2006, după ce a cunoscut o domniţă din Reghin, undeva în capitala Marii Britanii. „Am venit să facem o vizită şi am zis «ioi, ce fain, cum să plecăm? Poate că dacă ne mutăm aici putem să facem o casă ca lumea, să avem un loc să facem o familie». Acesta era planul. Planul se schimbă. Eu nu am schimbat planul, dar a schimbat ea. Eu la pământul acesta am pus rădăcinile cu adâncime, nu am cum să plec înapoi, aici mă simt acasă”. Ea, românca, a ales să se întoarcă la Londra, iar englezul a avut de ales: fie să se întoarcă acasă, cu ea, fie să rămână, singur, într-o ţară străină, unde-şi găsise liniştea. Şi a rămas.
A dat la schimb o carieră de 20 de ani de impresariat artistic la Londra, celebritatea şi câştigul, pentru o casă la ţară şi ceva teren agricol. „La Londra? Toată harababura e acolo, cu haos şi dezamăgiri, aglomeraţie, circulaţie, praf, zgomot, nebunie, crime, toate erau acolo. Când am ajuns, la 14-15 ani, am avut un plan, să plec din oraş la maturitate, un plan am avut, un plan am făcut”. Îl mai întreb o dată, poate nu a înţeles întrebarea. Îi explic că ai noştri pleacă masiv dintr-o ţară unde nu mai sunt respectaţi şi unde nu mai văd niciun viitor. Graham zâmbeşte larg, ca şi cum i-ar fi explicat acelaşi lucru fiecărui român cu care a stat de vorbă. „Bine, gata, la revedere, du-te în Anglia dacă doreşti! Facem schimb! Pentru fiecare 10.000 de români care pleacă acolo, voi primiţi un englez înapoi. E bună rata de schimb, nu?”. Spune că românii se plâng degeaba, că nu pricep ce bogăţie au în ograda proprie. „Lasă-i să se plângă, cine se plânge nu are cap.
Cum să plângi la o zonă bogată ca asta? A, nu am bani, spun unii. De ce îţi trebuie bani, dacă ai mâncare, ai lemn pentru încălzire sau ca să ridici o casă? Cine are plângere nu are ochi, lasă-i să plângă. Să plângi că trebuie bani pentru blugi, pentru televizor sau pentru vacanţă mai departe, o prostie. Au plâns părinţii, străbunicii, despre astea? Nu. Dacă intraţi acolo în biserica din satul meu, din Idicel, construită în 1881, vedeţi că scrie «lucrează şi roagă-te».”
Pentru articolul integral în jurnalul.ri click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu