Norvegianul Breivik este un criminal şi, după legea ţării sale, va plăti. Neîndoios, prea puţin pentru răul făcut unor inconştienţi. Căci a lua viaţa – orice formă de viaţă! – este un păcat de neiertat.
Asupra nebuniei sale – pe care o diagnostichează zglobiu, ca între vecine, tot felul de indivizi liberi şi dezlegaţi, de la analişti politici la jurnalişti şi psihologi – am mari îndoieli. Nu mă îndoiesc deloc însă de riscul acestei catalogări: a-l declara nebun doar fiindcă este criminal, axând analizele pe omor şi "bifând" cazul fără a aprofunda cu sinceritate, detaşare şi seriozitate maximă cauzele care l-au împins la crimă, înseamnă a ignora şi perpetua exact aceste cauze. Care, nu peste multă vreme, vor determina pe un alt terorist individual să ucidă.
Nu e destul a înfiera o crimă, cum nu e suficient a înfiera un cancer. Fiindcă numai diagnosticarea şi înlăturarea cauzelor pot genera prevenirea oricărei boli. A trupului sau a societăţii. Periodicitatea apariţiei teroriştilor izolaţi dovedeşte acest adevăr, dar frivolitatea judecăţilor publice majoritare, centrate pe picanterii criminalistice, pare să arate că omenirea încă nu s-a săturat de crime.
Realitatea aceasta este inconturnabilă, iar întoarcerea feţei de la ea va costa în viitor nenumărate vieţi, întrucât terorismul individual nu este decât arma celor neauziţi, adesea morali şi fără de putere, care – ori vrem, ori nu vrem – există. Am spus "arma celor fără de putere", însă nu slabi şi nici nebuni. Iar cauzele pomenite sunt întrupate în cotidianul şi acceptatul "terorism legal", săvârşit cu manşete albe: Terorismul Puterii. Cel care, anulând bunul-simţ şi adevăratele precepte ale Credinţei – fie ea creştină, islamică sau budistă – ne condamnă pe toţi la a suporta Marea Teroare.
Pentru articolul integral în „Jurnalul naţional“ click AICI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu