Una este aurul din pământ şi alta cel de la Banca Naţională

de Prof. Dr. Mihaela Fîrşirotu
Montreal, Canada

În ultima vreme, în România circulă ideea bizară că Roşia Montană ar trebui să fie exploatată cât mai repede deoarece, printr-un act divin, rezervele de aur ale Băncii Naţionale ar creşte şi astfel România s-ar bucura de „o mai mare securitate“.
Orice reprezentant al statului care vehiculează o asemenea opinie este fie complet neinformat, fie încearcă să manipuleze populaţia României.
Decizia unei bănci centrale (Banca Naţională, în România) de a păstra mai mult sau mai puţin aur în rezervele ei este determinată de modul în care factorii de decizie ai respectivei bănci centrale înţeleg să investească rezervele în valută deţinute de bancă. Aceste rezerve reflectă activitatea economică internaţională a unei ţări (cont curent, fluxuri de investiţii etc.).
Volatilitatea acestor rezerve, necesitatea de a avea lichiditate, evaluarea aurului ca activ în comparaţie cu alte active va ghida deciziile băncii centrale. Deşi Canada este un mare producător de aur (al 8-lea din lume ca mărime, cu o producţie de o sută (100) de tone pe an, Banca Canadei deţine doar 3 tone de aur, sau 0,2% din rezervele ei de monedă străină. În Elveţia, ţară care nu produce aur deloc, banca centrală păstrează 16,4% din rezervele ei de valută în aur. Banca Naţională a României deţinea cca 104 tone de aur în 2009, ceea ce reprezintă 9,1% din rezervele ei de valută. Băncile centrale pot să schimbe oricând acest procent deţinut în aur prin activităţi de vânzare şi cumpărare a aurului pe pieţele internaţionale.
Minele de aur ale unei ţări, atunci când sunt exploatate de interese private, chiar dacă statul este un acţionar minoritar, aşa cum este cazul la Roşia Montană, vor vinde, evident, aurul la preţul de pe piaţa internaţională. Dar care ar fi situaţia dacă minele de aur ale unei ţări ar fi exploatate de către stat? Banca Naţională n-ar putea oare acumula aur la preţul de cost? Acest mod de a gândi ţine de timpurile tristei epoci comuniste.
O întreprindere de stat care exploatează mine de aur este ţinută responsabilă pentru activitatea şi performanţa ei de către guvernul ţării respective, dar acest guvern în calitatea sa de acţionar nu poate cere întreprinderii să furnizeze aur ieftin băncii centrale. Ca orice întreprindere, mina îşi va vinde produsul la preţul pieţei, iar profiturile pe care le va realiza pe piaţa internaţională prin vânzarea aurului vor intra la bugetul statului. Orice guvern care ar utiliza fondurile publice pentru a furniza băncii centrale aur la preţ de cost ar comite o aberaţie economică şi un act ilegal. Folosesc exemplul ipotetic al unei întreprinderi de stat în care controlul este deţinut 100% de stat, pentru a demonstra cât de neverosimilă este ideea vehiculată în prezent în România, în cercurile superioare ale conducerii statului, conform căreia exploatarea de la Roşia Montană, în care statul român nu deţine decât cca 20% din capital, ar duce la mărirea rezervelor de aur ale Băncii Naţionale. Şi asta spre binele României! Neinformare? Manipularea opiniei publice? Oricare ar fi răspunsul, sigur este că una este aurul din pământ şi alta este cel de la Banca Naţională! Guvernul trebuie să se străduiască să găsească alte argumente, mai puternice, în favoarea începerii proiectului de la Roşia Montană.
Iată o idee: Cine poate să reziste oare tentaţiei unor beneficii directe şi indirecte de 200 $ pe cap de locuitor, şi asta nu pe an, ci pentru întreaga perioada de exploatare de 17 ani (viaţa proiectului de la Roşia Montană), ceea ce revine la 12 $ pe an pentru fiecare român?! Nimeni nu ar putea refuza 12 $ în schimbul distrugerii mediului înconjurător, al unor posibile efecte nocive de lungă durată asupra sănătăţii cetăţenilor din zona afectată, al distrugerii tradiţiilor strămoşeşti şi a unui patrimoniu naţional de valoare universală.
Încercaţi, domnilor, s-ar putea să aveţi mai mult succes cu această nouă argumentaţie!
© Mihaela Fîrşirotu

Scrisoare deschisă adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional

de solicitare a colaborării autorităţilor române competente cu UNESCO şi organismele sale, în vederea înscrierii sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) pe Lista Patrimoniului Mondial

În atenţia d-lui Ministru Kelemen Hunor

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în domeniul zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale Prof. dr. Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie al Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a vizitat şi cercetat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat cu această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică asemănătoare,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă că: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră, ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar şi dacice (la suprafaţă),dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, „în ciuda unor programe de prevenţie arheologică (Preventative Archaeological Programs) anunţate de Firma Gabriel Resources/RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi)“;

SUBLINIIND că „aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologică inestimabilă“;

SUBLINIIND că „dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte auxiliare vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o parte infimă poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor)“;

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât cea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea atrage beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal, de valoarea celui de la Roşia Montană, n-ar trebui sa fie aprobat nici în România pe baza calcului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi acceptând ca realistă suma de 4 miliarde USD ca beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources/RMCG,
– subliniem că ele nu reprezintă decât 200 UD de persoană pentru întreaga viaţă de 18 ani a proiectului sau 11 USD pe an pentru fiecare Român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividente vor începe să curgă abia după 5 ani de la începerea proiectului, adică în 2016, în cazul în care proiectul ar fi demarat anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că exploatarea propriu-zisă a aurului ar începe abia după 30-36 de luni de la începerea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate către Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard USD făcute înainte şi după aprobarea proiectului; aceasta este o practică neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde USD pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources/RMGC, drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare de alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unei populaţii reticente în privinţa beneficiilor unui proiect;

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj efectuat de IMAS Marketing and Sondage, în aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier în România (eşantion: 1249 persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară faţă de proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe bază de cianură);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii ale societăţii civile, din domeniul cultural şi al protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul sau, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montane, declarând-o un „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională cu un peisaj cultural de acelaşi nivel“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada, 30 September-4 October, 2008),

Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române competente cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.


de solicitare a colaborării autorităţilor române competente cu UNESCO şi organismele sale, în vederea înscrierii sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) pe Lista Patrimoniului Mondial.

În atenţia d-lui Ministru Kelemen Hunor

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în domeniul zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale Prof. dr. Ioan Mârza, de la Departamentul de Geologie al Universităţii Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a vizitat şi cercetat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat cu această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică asemănătoare,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă studenţeşti despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă că: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră, ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar şi dacice (la suprafaţă),dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, „în ciuda unor programe de prevenţie arheologică (Preventative Archaeological Programs) anunţate de Firma Gabriel Resources/RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Cârnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi)“;

SUBLINIIND că „aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologică inestimabilă“;

SUBLINIIND că „dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte auxiliare vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o parte infimă poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor)“;

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât cea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea atrage beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal, de valoarea celui de la Roşia Montană, n-ar trebui sa fie aprobat nici în România pe baza calcului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi acceptând ca realistă suma de 4 miliarde USD ca beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources/RMCG,
– subliniem că ele nu reprezintă decât 200 UD de persoană pentru întreaga viaţă de 18 ani a proiectului sau 11 USD pe an pentru fiecare Român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividente vor începe să curgă abia după 5 ani de la începerea proiectului, adică în 2016, în cazul în care proiectul ar fi demarat anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că exploatarea propriu-zisă a aurului ar începe abia după 30-36 de luni de la începerea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate către Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard USD făcute înainte şi după aprobarea proiectului; aceasta este o practică neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde USD pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources/RMGC, drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare de alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unei populaţii reticente în privinţa beneficiilor unui proiect;

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj efectuat de IMAS Marketing and Sondage, în aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier în România (eşantion: 1249 persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară faţă de proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe bază de cianură);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii ale societăţii civile, din domeniul cultural şi al protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul sau, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montane, declarând-o un „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională cu un peisaj cultural de acelaşi nivel“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada, 30 September-4 October, 2008),

Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române competente cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Coaliţia Internaţională Roşia Montană: Salvaţi Patrimoniul Nostru!

Vă rugăm să sprijiniţi această petiţie semnând AICI.

Raport academic despre Calul troian de la Roşia Montană

"Bătălia pentru salvarea Roşiei Montane este parte a războiului pentru salvarea aurului românesc. Am pierdut petrolul şi multe altele, nu vom accepta să pierdem şi aurul. Vom demonstra aici că RMGC este un adevarat "cal troian" la Roşia Montană, pentru că a reuşit să impună interesele unei firme private străine (Gabriel) în dauna intereselor statului român, a interesului naţional" este începutul scrisorii deschise adresată guvernului României de către Grupul pentru Salvarea Roşiei Montane din Academia de Studii Economice din Bucureşti, transmite Romanian Global News.

1. Interesul naţional

Constituţia vorbeşte despre interesul naţional în Art. 135, iar în Art. 136 spune că aurul nu poate fi înstrăinat:

Constituţia, Art. 135:

(2) "Statul trebuie să asigure:...

b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară;...

d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional;

e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;...

g) aplicarea politicilor de dezvoltare regională în concordanţă cu obiectivele Uniunii Europene".

Constituţia, Art. 136:

(3) "Bogăţiile de interes public ale subsolului, ... fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice."

(4) "Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică."

Să observăm că interesul naţional nu este definit, nici în Constituţie nici în Legile minelor postdecembriste, nr. 61/1998 sau nr. 85/2003. Iar formularea cu inalienabilitatea bogăţiilor subsolului este vagă.

În schimb, Legea minelor din 4 iulie 1924 (la care face referire Constituţia din 1923), o bijuterie a Coroanei României interbelice, era o lege a interesului naţional:

Legea minelor din 1924, Art. 32:

„Concesiunile (de exploatare n.n.) se acordă numai întreprinderilor constituite ca societăţi anonime miniere române ....

Capitalul societăţii va trebui să fie suficient pentru exploatarea concesiunii.

..."

Legea minelor din 1924, Art. 33.

"La consituirea societăţilor anonime române, statutele vor trebui să respecte următoarele principii:

a) Actiunile vor fi nominative şi de valoare nominală maximă de 500 lei; ele nu vor putea fi transmise decât cu autorizarea consiliului de administraţie. Între români această autorizare nu este necesară.

b) Numărul voturilor fiecărui acţionar va fi limitat;

c) La sporiri de capital, numai 70% din spor se va da vechilor acţionari; echivalentul salariului pe un an, însă cel mult până la 10% se va rezerva funcţionarilor şi lucrătorilor întreprinderii în aceleaşi condiţiuni ca şi vechilor acţionari; restul va fi distribuit la acţionarii noui, dându-se preferinţă subscriitorilor cu sume mici. Subscripţiunile vor fi publice;

d) Capitalul deţinut de cetăţenii români în societate trebuie să reprezinte cel puţin 60% din capitalul social. Pentru întreprinderile existente, cari în decurs de 10 ani dela promulgarea legii se obligă a se naţionaliza, procentul capitalului românesc se reduce la 55%;

e) Două treimi dintre membrii consiliului de administraţie, ai comitetului de direcţie şi dintre censori, precum şi preşedintele consiliului de administraţie, vor fi cetăţeni români.

........... "

Legea minelor din 1924, Art. 87.

"Exploatatorii de platină şi aur sunt obligaţi să predea Statului, prin oficiul respectiv de cumpărare, tot metalul obţinut.

Nimeni, afară de Stat, n'are dreptul să cumpere sau să-şi apropieze în nici un mod aceste metale obţinute din exploatare...."

Apreciem că autorităţile încalcă Constituţia prin promovarea acestui Proiect.

Pentru raportul integral click AICI.

O iniţiativă canadiană în campania de salvare a Roşiei Montane

Petiţie
adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional
pentru a refuza emiterea unui nou
Certificat de Descărcare de Sarcină Arheologică
în beneficiul firmei Gabriel Resources / Roşia Montană

În atenţia d-lui ministru Hunor Kelemen

REAMINTIND că în urma iniţierii unei serii de acţiuni judecătoreşti de către reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior), Certificatul de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 4 a fost anulat irevocabil de către tribunalele româneşti şi că firma Gabriel Resources / RMGC, „deţinătoarea“ licenţei de explorare şi exploatare a zăcământului aurifer de la Roşia Montană, intenţionează să solicite Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional un nou certificat, care să-l înlocuiască pe cel anulat de instanţele judecătoreşti;

REAMINTIND că o serie de acţiuni judecătoreşti au fost iniţiate de reprezentanţi ai societăţii civile din România (Alburnus Maior) la tribunalele româneşti pentru suspendarea şi anularea Certificatului de Descărcare de Sarcină Arheologică nr. 5, care este o compilaţie a celor patru certificate de descărcare anterioare, şi că instanţele judecătoreşti nu s-au pronunţat încă asupra acestor acţiuni;

REAMINTIND că fără acest certificat de descărcare de sarcină arheologică Gabriel Resources / RMCG nu poate începe activităţile de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană;

ŢINÂND CONT de argumentele experţilor în chestiunea zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană, şi în special ale prof. dr. Ioan Mârza, de la Catedra de Geologie a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, care în calitatea sa de:
– profesor universitar cu o autoritate ştiinţifică recunoscută internaţional, în specialitatea Zăcăminte de minereuri, cu studii asupra zăcământului auro-argentifer de la Roşia Montană (pe care l-a cercetat şi vizitat de nenumărate ori în ultimii 50 de ani),
– conducător al unei excepţionale teze de doctorat pe această temă,
– referent ştiinţific al altei teze de doctorat cu tematică similară,
– îndrumător de-a lungul anilor al multor lucrări de diplomă despre acest celebru zăcământ,
– cunoscător al geoarheologiei miniere de la Roşia Montană
– şi totodată un bun român,
afirmă: „acordarea avizului de exploatare ar fi o greşeală catastrofală, deoarece în inconştienţa noastră ne-am distruge cel mai de preţ argument istoric al latinităţii poporului român, ilustrat prin lucrări miniere bine conservate (subterane şi de suprafaţă), datate ca fiind de peste 2000 de ani, probabil chiar dacice (la suprafaţă), dar în mod cert, romane (galerii romane trapezoidale săpate cu dalta şi ciocanul)“;

ŢINÂND CONT că, în ciuda unor programe de prevenire a degradării siturilor arheologice (Preventative Archaelogical Programs) anunţate de firma Gabriel Resources / RMCG, exploatarea zăcământului de aur din masivele vulcanice Cetate şi Carnic, preconizat a fi integral valorificat, ar duce la distrugerea totală a acestor surse geologice devenite geoarheologice (vechi galerii romane şi medievale care străbat aceşti munţi);

SUBLINIIND că aceste galerii şi lucrări miniere reprezintă un obiectiv de patrimoniu de o valoare arheologica inestimabilă;

SUBLINIIND că dintre artefactele arheologice (unelte de minerit, obiecte specifice vieţii şi activităţii minerilor şi familiilor acestora din perioadele antică, medievală şi modernă, cimitire, stele funerare etc.) doar o infimă parte poate fi recuperată şi expusă în muzee (majoritatea dispărând sub puterea şi colţii excavatoarelor);

EVIDENŢIIND că, în alte ţări, existenţa unui obiectiv de patrimoniu cu o valoare adesea mai mică decât aceea a Roşiei Montane reprezintă un motiv suficient pentru respingerea oricărui proiect care ar pune în pericol obiectivul istoric, chiar dacă proiectul ar putea presupune beneficii economice;

SUBLINIIND că un proiect cu consecinţe fatale pentru un obiectiv de patrimoniu naţional şi universal de valoarea celui de la Roşia Montană nu ar trebui să fie aprobat nici în România numai pe baza calculului economic;

LUÂND ÎN CONSIDERAŢIE, totuşi, argumentul economic şi
– acceptând ca realistă suma de 4 miliarde $, reprezentând posibile beneficii pentru România, anunţată de Gabriel Resources / RMCG, subliniem că ele nu reprezintă decât 200 $ pe locuitor pentru întreaga viaţă, de 18 ani, a proiectului, sau 11 $ pe an pentru fiecare român;
– subliniem de asemenea că, conform condiţiilor contractuale actuale, Statul Român va începe să încaseze redevenţe (royalties) numai la aproximativ 3 ani de la aprobarea proiectului; în plus, aceste redevenţe nu sunt calculate în funcţie de preţul aurului, cum se întâmplă în alte cazuri de proiecte similare;
– subliniem de asemenea că eventualele dividende vor începe să curgă abia după 6 ani de la demararea proiectului, adică din 2016, în cazul în care operaţiunile din cadrul proiectului ar începe anul acesta;
– evidenţiem de asemenea că despre exploatarea propriu zisă a aurului s-ar putea vorbi abia după 30-36 de luni de la demararea operaţiunilor şi că în următorii 2 ani de după aceea toate fluxurile monetare disponibile vor fi alocate lui Gabriel Resources, pentru rambursarea investiţiilor de 1 miliard $ făcute înainte şi după aprobarea proiectului; acesta este o practică neuzuală în proiecte industriale;

SUBLINIIND că cele 19 miliarde $ pentru o perioadă de 18 ani, estimate de o firmă de consultanţă care lucrează pentru Gabriel Resources / RMGC drept contribuţie a proiectului Roşia Montană la Produsul Naţional Brut al României, sub formă de „activităţi directe, indirecte şi stimulatoare pentru alte activităţi economice“ nu reprezintă o prognoză sau o obligaţie, ci o estimare standard a efectului multiplicator al oricărei activităţi economice. Aceasta este o practică de marketing uzuală atunci când se doreşte convingerea unui public reticent la beneficiile unui proiect;

REAMINTIND că 66% din populaţia României, conform unui sondaj IMAS Marketing and Sondage din aprilie 2009, este de acord să se interzică folosirea cianurilor în sectorul minier din România (eşantion: 1249 de persoane, cu o marjă de eroare de 2,8%) şi numai 8,2% acceptă folosirea acestora, ceea ce echivalează cu o opoziţie larg majoritară la proiectul Roşia Montană (deoarece singura exploatare economică posibilă a unei mine de aur este cea pe bază de cianuri);

REAMINTIND că Academia Română, Biserica Ortodoxă Română, peste 40 de organizaţii civile, culturale şi din domeniul protecţiei mediului, numeroase personalităţi româneşti şi străine precum şi multe milioane de români s-au pronunţat împotriva proiectului Roşia Montană;

SUBLINIIND că UNESCO, prin organismul său, Comitetul Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (ICOMOS) a luat în octombrie 2008 o poziţie oficială în favoarea Roşiei Montana, declarând-o „potenţial Sit al Patrimoniului Mondial, întrucât este o aşezare minieră excepţională“; ICOMOS cere autorităţilor române „să intervină de urgenţă pentru a asigura protejarea acestui sit“ şi „să evalueze importanţa lui culturală, istorică, arheologică, arhitecturală, etnografică şi spirituală în contextul patrimoniului cultural al Europei şi al lumii“ (ICOMOS – 16th General Assembly of ICOMOS, Quebec, Canada 30 septembrie – 4 octombrie 2008);

PRECIZÂND că petiţia noastră dă curs invitaţiei la dialog lansată de Ministrul Economiei tuturor celor preocupaţi de proiectul Roşia Montană;

NOI, SEMNATARII ACESTEI PETIŢII, AFIRMĂM CU TĂRIE că Guvernul României trebuie să se opună proiectului de exploatare minieră de la Roşia Montană.

În mod concret, solicitam ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea unui nou Certificat de Descărcare Arheologică solicitat de firma Gabriel Resources / RMGC pentru înlocuirea Certificatului de Descărcare Arheologică nr. 4, anulat irevocabil de instanţele judecătoreşti din România;
Solicităm, de asemenea, ca Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional să refuze emiterea oricărui alt document sau aviz ce ar permite începerea operaţiunilor de construcţie şi de exploatare a unei noi mine la Roşia Montană.
Solicităm ferm colaborarea autorităţilor române cu UNESCO şi organismele sale, pentru evaluarea sitului Roşia Montană (Alburnus Maior) în vederea nominalizării lui pentru Lista Patrimoniului Mondial.

Coaliţia Internaţională Roşia Montană: Salvaţi Patrimoniul Nostru
Lista persoanelor care sprijină petiţia adresată Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional al României:
Maria Andreescu, Ofelia Armasu, Daniela Bochis (biolog), Dan Bochis (inginer), George Bocan, Ovidiu Burlec, Călin Batori (lingvist), Maria Batori (profesor), Tiberiu Brastaviceanu (fizician), Virginia Brastaviceanu (psiholog), Mircea Brastaviceanu, Marcel Constantin (agent imobiliar), Teodor Catană, Nicoleta Catană, Aurelian Cristache (medic), Valeria Cristache (filolog), Eugen Cormoş, Radu Covaciu (profesor/muzician), Andra Raluca Covaciu (profesor/muzician), Răzvan Codrescu (editor), Alina Ekiridzo, Dominique Ekiridzo, Mihaela Fârşirotu (prof. univ. - strategia afacerilor), Sorin Fârşirotu (medic stomatolog), Cristian Geagiu, Gabriela Grigoriu, Adrian Grădişteanu, Angela Ilie (inginer), Georgeta Ionescu, Iulian Munteanu, Dana Munteanu (medic stomatolog), Iuliana Macrisoiu (asistent medical), Sorina-Daniela Macrisoiu (studenta), Marius Magazin, Afrodita Magazin, Brânduşa Nicolaie, Constantin Oanca (chimist), Şerban Corneliu Popa (artist plastic), Lavinia Stan (politolog/prof. Univ.), Florenţa Sădeanu, Camelia Sandu, NicolaieStoleru (preot), Raluca Stoleru (doctorand), Camelia Sandu, Nicolaie Soimu (inginer), Daniela Tarc, Silvia Tarca, Alexandru Trica, Dorina Turcu, Lucian Turcescu (teolog/prof. univ.), Cezar Vasiliu (profesor/preot), Daniel Vizhanyo, Corina Weber, Rodica Zenecan (asistentă medicală)

Vă rugăm să sprijiniţi această petiţie. Vă puteţi manifesta sprijinul semnând petiţia AICI sau AICI.

O perspectivă canadiană asupra proiectului Roșia Montană

de prof. dr. Yvan Allaire

Prof. Yvan Allaire şi-a obţinut doctoratul în filozofie la MIT
Actualmente este Preşedintele Consiliului de Administraţie al Institutului pentru Guvernanţa Instituţiilor Publice şi Private (IGOPP), Canada
Profesor Emerit de Strategie (UQAM)
Profesor Adjunct (HEC Montreal)
Membru al Societăţii Regale din Canada
Consilier al unor mari firme canadiene.
A intervenit în cadrul sesiunii „Regândirea valorilor în lumea de după criză” la reuniunea din ianuarie 2010 a Forumului Economic Mondial de la Davos, Elveţia.

În calitate de observator canadian al dezbaterii cu privire la proiectul de exploatare a zăcământului aurifer de la Roșia Montană din România am fost surprins de faptul că promotorul acestui proiect, firma Gabriel Resources este prezentat tot timpul ca fiind o companie canadiană.
Am examinat documente oficiale publice pentru a stabili, parafrazându-l pe Butch Cassidy când vorbeşte cu Sundance Kid, „Who are these guys“ (cine sunt băieţii ăştia).
În primul rând, cine deţine acţiunile care asigură controlul asupra firmei Roşia Montană Gold Corporation, înfiinţată cu scopul exploatării rezervelor de aur de la Roşia Montană?
Structura corporativă creată pentru proiectul Roşia Montană este prezentată în figura de mai jos, preluată din raportul anual prezentat pe 11 martie 2010 de Gabriel Resources:

Se impune o primă observaţie: Gabriel Resources și-a creat structura acţionariatului astfel încât să minimizeze şi impozitul global pe profit, şi impozitele diverşilor investitori. Insula Jersey, Ţările de Jos, Barbados şi teritoriul Yukon din Canada sunt, toate, jurisdicţii foarte îngăduitoare din punct de vedere fiscal, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru companii. Banii generaţi de acest proiect se vor îndrepta spre investitorii din una sau alta dintre aceste jurisdicţii, în funcţie de ceea ce este mai favorabil sub raportul nivelului de impozitare.
Din punct de vedere legal, Roşia Montană Gold Corporation, firma creată special pentru acest proiect, este de fapt controlată (80,46 %) de o companie situată în Jersey, și anume compania Gabriel Resources Ltd. Guvernul român deţine 19,31 %, prin intermediul Minvest SA, iar o firmă privată românească, Foricon SA, deţine 0,23 %. Motivele participării acestei firme private la capitalul acestui proiect nu sunt clare ¹ .

Gabriel Resources: o companie canadiană?
Într-adevăr, compania are sediul în Canada iar acţiunile ei sunt listate la Bursa din Toronto, dar acest fapt nu face din ea o societate canadiană. În toate documentele, pro şi contra proiectului Roșia Montană, Gabriel Resources este prezentată ca o „societate canadiană“ sau ca o „companie multinaţională canadiană“. Dar este bine de ştiut că mai important decât sediul companiei este cine controlează compania. Cine va beneficia cel mai mult de pe urma proiectului Roşia Montană? Pe scurt, cine sunt acţionarii acestei „societăţi“?
În Canada, orice acţionar care achiziţionează 10% sau mai mult din acţiunile unei societăţi listate la bursă trebuie să depună o declaraţie în acest sens la Comisia de Valori Mobiliare Canadiană. Astfel, este posibil să se identifice acţionarii care deţin un număr important de acţiuni în orice companie. Societăţile pe acţiuni listate la bursă trebuie să raporteze această informaţie anual, într-un document intitulat Management Proxy Circular.
Iată cine sunt cei mai importanţi acţionari ai firmei Gabriel Resources, conform raportului companiei din data de 14 mai 2010:
1. Paulson & Co Inc (New York, NY) 18,00%
2. Electrum Strategic Holdings (New York, NY) 18,00%
3. Newmont Canada Limited 14,72% (o filială deţinută în totalitate de societatea minieră Newmont, SUA).
4. În plus, compania a anunţat printr-un comunicat de presă din 18 decembrie 2009 că a finalizat un plasament privat de 67,5 milioane de dolari, prin vânzarea a 30 de milioane de acţiuni (aproape 9% din acţiunile aflate în circulaţie) către BSG Capital Markets,, o entitate aparţinând grupului Barry Steinmetz. Grupul Barry Steinmetz operează în domeniul diamantelor şi mineritului şi are sediul la Geneva.
Hai să adunăm: 18 % + 18 % +14,72 % + 9 % = 59,72 %; aşadar aproape 60% din acţiunile acestei companii „canadiene“ sunt deţinute de companii străine şi de fonduri speculative. Ceea ce înseamnă că aceste fonduri şi aceşti acţionari controlează compania. Şi, cum BSG Capital Markets deţine, de asemenea, dreptul de a cumpăra ieftin alte 9 milioane de acţiuni – drept pe care şi-l va exercita în curând – ajungem la concluzia că aproape 70% din Gabriel Resources este deţinut de acţionari non-canadieni.
Dintre aceştia, fondul speculativ Paulson & Co a dobândit o tristă celebritate datorită procesului intentat de către Securities and Exchange Commission (SEC) împotriva băncii de investiţii americane Goldman Sachs. Există, de asemenea, supoziţii potrivit cărora fondul ar fi fost unul dintre participanţii timpurii la acţiunea speculativă masivă împotriva datoriei statului grec. Întemeietorul fondului, John Paulson, a fost plătit cu peste 8 miliarde de dolari în ultimii trei ani pentru abilităţile sale de speculator.
Electrum Strategic Holdings este descrisă în rapoartele firmei ca deţinând „un portofoliu extins de proprietăţi pentru dezvoltare şi explorări în Europa de Est“. Practic, această organizaţie este şi ea tot un fond speculativ, dar în domeniul aurului.
Un indiciu al adevăratei naţionalităţi a firmei Gabriel Resources este şi naţionalitatea membrilor consiliului său de administraţie. Consiliul este format din opt membri, dintre care doar doi sunt canadieni. Din ceilalţi şase, majoritatea sunt americani. Însuşi directorul General (CEO) al companiei îşi dă adresa personală în Laguna Beach, California.
În consecinţă, mass-media din România, susţinătorii şi opozanţii proiectului Roșia Montană ar trebui să ia cunoştinţă de aceste fapte şi să înceteze a mai acorda o identitate canadiană actualului promotor al proiectului Roşia Montană. Gabriel Resources este de fapt o companie deţinută de speculatori americani şi de alte interese străine, doar deghizată – pentru o mai mare credibilitate, probabil – sub o identitate canadiană.

De ce tocmai Gabriel Resources?
Orice proiect de investiţii care creează locuri de muncă directe şi indirecte generează beneficii pentru o ţară. Pe de altă parte, respectiva ţară trebuie să evalueze cu atenţie tipul de investiţii pe care doreşte să le atragă şi să le sprijine.
Exploatarea resurselor naturale a fost dintotdeauna o sabie cu două tăişuri pentru majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Resursele lor naturale acţionează ca un magnet pentru investitorii străini, în căutare de materii prime ieftine. Promisiunea unei creşteri rapide a numărului de locuri de muncă şi a intensificării activităţii economice este irezistibilă din punct de vedere politic. În ţări cu un potenţial industrial scăzut şi în care forţa de muncă este slab pregătită, probabil că nu există altă cale de ieşire din sărăcie. Este şi România o astfel de ţară?
Din păcate, termenii şi condiţiile negociate de către firmele străine pentru accesul la resursele naturale ale acestor ţări nu sunt, de regulă, cele optime şi, în plus, formularea lor este ambiguă. Ele sfârşesc prin a aduce puţine beneficii reale şi durabile ţărilor respective, dar îmbogăţesc din plin companiile străine.
Costul scăzut al extragerii materiilor prime în ţările în curs de dezvoltare reflectă faptul că în realitate costul lor real este subestimat. Daunele colaterale aduse mediului, deteriorarea stării de sănătate a angajaţilor şi dislocarea comunităţilor din proximitatea exploatării sunt negate, minimizate, contestate prin campanii de publicitate, atunci când nu sunt de-a dreptul ridiculizate de către diverşi actori locali susţinători ai proiectului (indivizi, ziarişti plătiţi de guvern şi de alte organizaţii etc.).
Ţările dezvoltate bogate în materii prime, cum sunt Canada şi Australia, au învăţat să-şi impună condiţiile în desfăşurarea unor activităţi industriale de acest gen şi să obţină un maximum de beneficii economice de pe urma lor. Atunci când proiectele au o importanţă strategică deosebită, spre a asigura exploatarea acestor resurse sunt înfiinţate societăţi cu capital de stat. Toate beneficiile revin astfel ţării.
Pe de altă parte, proiecte controversate pentru efectele lor asupra mediului natural şi social sunt blocate în mod regulat, neluându-se în considerare eventualele beneficii economice. Cum putem evalua proiectul Roşia Montană pornind de la aceste exigenţe?
Acest proiect va transforma o mare zonă geografică într-un veritabil peisaj selenar, la aproximativ 135 de kilometri, de Cluj-Napoca, al treilea oraş ca mărime din România. Procesul de exploatare va face uz de o cantitate masivă de cianură, care trebuie să fie transportată la Roşia Montană de-a lungul a sute de kilometri prin regiuni dens populate. În plus, în ciuda unor argumente contrare aduse de promotorii proiectului, o moştenire a unei civilizaţii timpurii, un adevărat certificat dacic de naştere a poporului român este în pericol de dispariţie.
În multe ţări, aceste fapte ar fi suficiente pentru a respinge proiectul!
Dar dacă, în ciuda acestor aspecte nefavorabile, s-ar hotărî, totuşi, exploatarea rezervelor aurifere de la Roşia Montană, oare cum ar trebui să se procedeze?
Având în vedere natura delicată a proiectului şi potenţialul lui foarte mare de creare de venituri pentru România, guvernul ar putea să evalueze posibilitatea de a exploata Roşia Montană prin intermediul unei societăţi cu capital de stat.
Este însă foarte posibil ca guvernul român să fie strâmtorat financiar şi, prin urmare, incapabil să procure fondurile necesare pentru finanţarea investiţiilor cerute de proiect. În aceste condiţii, guvernul ar trebui să recurgă la un număr de operatori privaţi, interesaţi să investească şi să realizeze proiectul de exploatare minieră. Desigur, guvernul ar trebui să facă apel doar la acele societăţi de minerit care, datorită modului în care operează, se bucură de credibilitate şi respect. Ele vor fi invitate să facă oferte ce vor fi evaluate pe baza performanţei şi a reputaţiei lor antreprenoriale în alte exploatări miniere similare, din alte ţări. Compania care ar depune oferta cea mai atractivă din perspectiva intereselor naţionale ar putea obţine licenţa de exploatare. În aceste condiţii, beneficiile economice pentru ţară ar fi maximizate.
Oare aceasta să fi fost procedura prin care firma Gabriel Resources a fost aleasă şi a obţinut licenţa de exploatare a rezervelor de aur de la Roşia Montană? Rămâne de explicat de ce Gabriel Resources şi nu alte firme.

NOTE
¹ Până în anul 2009, au existat trei companii private românești care dețineau un număr mic de acțiuni în Roșia Montană Gold Corporation: Cartel Bau S.A. (0,23%), Foricon S.A. (0,23%), Comat S.A. (0,23%). În documentele anterioare, Gabriel Resources identifica aceste trei companii drept „companii de stat“. La sfârşitul anului 2009, Gabriel Resources cumpăra acțiunile a două dintre aceste companii. Foricon este acum o companie privată care oferă servicii în domeniul construcţiilor.

De ce nu le plac tinerilor plasticieni corporatiştii

Citim cu oarecare întârziere pe blogul doamnei Emilia Corbu o postare care ne face să râdem pe sub mustaţă şi să mai prindem curaj - mai avem tineri cu simţul umorului şi, poate tocmai de aceea, imuni la coporatism. Să ne trăiască!
Citiţi aici.

ONG-urile de mediu iau poziţie faţă de recentele declaraţii publice ale unor demnitari şi autorităţi faţă de proiectul minier Roşia Montană

Documentele au fost preluate de pe http://www.rosiamontana.org/.