Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)

luni, 24 ianuarie 2011

Davos-ul e cu noi!


În aşteptarea lansării Centrului pentru o Românie Integră şi Prosperă (CRIP), patronat de profesorii canadieni Yvan Allaire şi Mihaela Fîrşirotu („a forum for the promotion of ideas and actionable policies to bring about a fair and prosperous Romania. Our mission is to help salvage Romania from its misguided politics and dead-end economic policies“) reproducem comunicatul de presă al IGOPP despre scopul participării prof. Yvan Allaire la Davos.

Profesorul Yvan Allaire la Forumul Economic Anual de la Davos, 26-30 ianuarie
Întreprinderile trebuie să creeze valoare pe termen lung pentru toate părţile implicate şi nu să maximizeze valoarea pentru acţionari

Montreal, 23 ianuarie 2011 – Într-un document prezentat pentru Global Council on the role of business in the 21st century al Forumului Economic Mondial, preşedintele consiliului Institutului pentru guvernanţa organizaţiilor private şi publice (IGOPP), profesorul Yvan Allaire formulează recomandări pentru modificarea radicală a funcţionării capitalismului.
Aceste recomandări vor face obiectul discuţiilor la Forumul Economic Mondial de la Davos, între 26 şi 30 ianuarie. Global Council este compus din şaisprezece lideri mondiali ai lumii afacerilor din America, Europa şi Asia, ca şi din mediile universitare (inclusiv Harvard şi universităţi chinezeşti de top). Doamna Monique Leroux, preşedinte şi director executiv al Mouvement Desjardins, a intrat de asemenea în Consiliu.
„Trebuie revăzut modelul anglo-saxon de întreprindere, conform căruia aceasta are un singur obiectiv, acela de a crea valoare pentru acţionari. Întreprinderile trebuie să-şi câştige şi să îşi protejeze legitimitatea socială în comunităţile cărora le aparţin“, afirmă dl. Allaire, autor (împreună cu prof. Mihaela Fîrşirotu) al unei lucrări despre cauzele crizei financiare, Black Markets… and Business Blues.
Profesorul Allaire formulează propuneri concrete pentru schimbarea regulilor şi pentru instaurarea noului model economic mondial:

• Societăţile şi guvernele trebuie să-şi adapteze politicile pentru a favoriza structuri multiple de proprietate a întreprinderilor, mergând de la cooperative la firme de familie, de la societăţi de stat la societăţi cotate la bursă, cu acţionariat deschis sau nu.
• Pentru a întări stabilitatea acţionariatului, un acţionar ar trebui să deţină acţiuni timp de cel puţin un an pentru a căpăta drept de vot.
• Pentru a descuraja deţinerea de acţiuni pe perioade extrem de scurte, ar trebui impusă o taxă minimă asupra tuturor tranzacţiilor bursiere şi o taxă asupra câştigurilor de capital, variabilă în funcţie de durata deţinerii acţiunilor.
• Consiliul de administraţie trebuie să fie legal responsabil pentru bunul mers al întreprinderii şi nu pentru maximizarea valorii pe termen scurt a acţiunilor.
• Guvernanţa societăţilor trebuie să se sprijine pe administratori legitimi şi credibili.
• Guvernele ar trebui să elimine avantajele fiscale asociate acordării de acţiuni managerilor ca formă de remunerare variabilă.
• Mai mult decât atât, acordarea de acţiuni cadrelor de conducere ca formă de remunerare ar trebui abolită.
• Consiliul de administraţie ar trebui să plafoneze factorul de multiplicare a remuneraţiei conducerii în raport cu remuneraţia medie a angajaţilor.
• Marii investitori instituţionali ar trebui să încurajeze stabilitatea acţionariatului şi diversitatea formelor de proprietate asupra întreprinderilor şi să limiteze plasamentele în fonduri speculative.
• Guvernele ar trebui să impună principiul reciprocităţii în tranzacţiile internaţionale; o firmă străină ar trebui să poată achiziţiona o societate naţională numai în măsura în care reciproca este valabilă în ţara achizitorului.

Criza financiară a arătat slăbiciunile şi punctele slabe ale unei forme de capitalism financiar care a fost dominantă în ultimii 20 de ani. Trebuie să adoptăm politici pentru a crea un sistem economic şi social mai echitabil, mai moral şi mai stabil.

Pentru informaţii şi întâlniri, înaintea plecării la Davos, puteţi contacta, între orele 10 şi 12, pe Majida Lamnini, IGOPP
514 439-9301
mlamnini@igopp.org

2 comentarii:

Laurentiu spunea...

Am citit undeva (recunosc, nu am verificat informatia) ca: profesorul american Noam Chomsky spunea ca "in globalism Statul, devenit exponent al marilor companii transnationale, promoveaza in interesul acestora o politica de socializare a pierderilor si de privatizare concomitenta a profitului."
Daca viitorul inseamna globalism... inseamna ca societatea civila si Statul vor fi inamici... Cum dreq de s-a ajuns la un asa non-sens?

Ovidiu Hurduzeu spunea...

Statul nu mai este nici reprezentativ si nici participativ. Traim intr-o plutonomie in care pietele monopoliste si speculative s-au aliat cu statul pentru a forma monstruozitatea numita "societate de piata"(market society). Este o societate in care un stat birocratic, controlat de oligarhie si de "reprezentantii" marilor concentrari de bani, injoseste si penalizeaza cetateanul de rand care respecta legea. S-a ajuns aici datorita prabusirii valorilor traditionale. Statul si plutocratia isi fac de cap intrucat populatia nu se mai poate solidariza in jurul binelui comun si a unui ideal meta-fizic. De fapt, si omul de rand gandeste tot in termeni de "consum, cat mai mult consum" si "eu, eu, si dupa mine potopul". Tara, regiunea, vecinatatea in care traim au devenit notiuni abstracte. Cand ni se cere sa facem ceva pentru cel de langa noi, ridicam din umeri si mergem mai departe. Este o situatie generala, nu numai in Romania. Pe fondul pasivitatii generale a populatiei si a interesului ei doar fata de valori materiale, fortele concentrate ( si idolatrizate) ale Banului profita din plin.