Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa (VII)

de Hazel Corcoran şi David Wilson

5. Concluzii: Factorii succesului în cele trei ţări
Există câteva elemente care au contribuit la succes în cele trei regiuni studiate, elemente care nu pot fi sau nu pot fi cu uşurinţă reproduse în altă parte. Unul ar fi prezenţa tarifelor în Spania pe vremea dezvoltării cooperativelor Mondragón. Altul este structura federată din Italia, care se aliniază cu partidele politice – ceea ce creează o puternică solidaritate în cadrul fiecărei federaţii, care străbate toate sectoarele cooperatiste. În ultima vreme, în Franţa, larg acceptatul concept de „economie socială“ în care mişcarea cooperatistă a lucrătorilor joacă un rol de frunte a încurajat politicile publice de sprijinire a SCOP-urilor. Există însă şi numeroase elemente care pot fi regăsite în cele trei regiuni, sau în două, care pot fi reproduse şi care contribuie semnificativ la întărirea sectorului cooperatist al lucrătorilor.
Mai întâi, un element comun care poate fi întâlnit atât în Italia, la Mondragón şi în Franţa este capitalul accesibil lucrătorilor cooperatori: 3% din fonduri în Italia, Caja de la Mondragón şi SOCODEN şi IDES din Franţa. Acolo unde aceste fonduri sunt accesibile doar pentru cooperativele sociale şi ale lucrătorilor sau pentru întreprinderile sociale de orice tip, se folosesc de ele mai ales mişcările cooperatiste sociale şi ale lucrătorilor. La aceste oaze de capital cooperatist se recurge în cazurile de criză ale cooperativelor – prin împrumuturi şi în unele cazuri prin granturi, ceva rar într-o ţară precum Canada. Ele constituie o cheie importantă a succesului. Există o mai mare deschidere spre investiţiile nemembrilor decât există în Canada; cel puţin în Italia şi Franţa, investitorii nemembri putând deţine un procent important din acţiuni şi din voturi. Există, de asemenea, în multe cazuri, în fiecare dintre regiunile studiate, subvenţii ale statului şi înlesniri fiscale, acordate în condiţii clar definite, cooperativelor lucrătorilor.
În al doilea rând, fiecare dintre regiuni acordă asistenţă tehnică lucrătorilor cooperatori în faza de început a întreprinderii. În Italia, suportul tehnic este oferit de agenţii guvernamentale regionale pentru dezvoltare, iar în Franţa şi la Mondragón de asociaţiile cooperatiste înseşi.
În al treilea rând, în toate cele trei locuri studiate există o rezervă indivizibilă obligatorie, prevăzută în legislaţie, în plus faţă de cerinţa de a împărţi angajaţilor restul profitului. Dintre ţările dezvoltate care au un sector cooperatist similar dar din a căror legislaţie lipseşte rezerva obligatorie amintim: Statele Unite, Canada (cu excepţia Quebecului), Germania, Belgia, Irlanda, Olanda şi Japonia. În Japonia, totuşi, este aşteptată prima lege dedicată cooperaţiei lucrătorilor, iar Federaţia naţională pledează pentru includerea în lege a obligativităţii rezervei indivizibile.
Comisia Europeană statuează: „În acord cu principiile cooperatiste şi cu caracterul cooperativelor ca asocieri de persoane mai degrabă decât de capital, rezervele ar trebui să nu fie distribuite membrilor la dizolvare. În multe cazuri, principiul «distribuţiei dezinteresate» este adoptat, rezervele şi bunurile nete neputând fi distribuite la dizolvare decât altei organizaţii cu scopuri similare. Ţările cu reglementări specifice referitoare la crearea de rezerve (şi distribuirea rezervelor la lichidare) sunt în general cele în care cooperativele au un statut diferit de cel al celorlalte entităţi economice“. Rezerva indivizibilă este parte a pactului cu guvernarea – este punctul esenţial care reflectă sprijinul guvernamental.
În al patrulea rând, pot fi întâlnite structuri ale unor federaţii sau consorţii care sprijină, ghidează, direcţionează şi ajută la educarea lucrătorilor cooperatori. Fiecare dintre regiunile studiate are puternice asociaţii federate, întreţinute din cotizaţiile membrilor. Ele coordonează şi asigură disponibilitatea sistemelor integrate de sprijin, care includ educaţia, capitalul, suportul tehnic, sprijinul în perioade de criză etc. Demn de menţionat este faptul că ele sunt organizate mai mult pe sectoare economice decât regional.
În al cincilea rând, există semnificative concentrări pe industrii, ceea ce uşurează grupările pe sectoare industriale, facilitează expertiza specifică fiecărei industrii şi face posibile economiile de scară. În Italia, ariile de focalizare sunt: servicii sociale, catering, construcţii, alimentaţie, manufacturare, transporturi, întreţinere şi procesare. La Mondragón, sectoarele care cunosc concentrări sunt: bunuri gospodăreşti şi aparate de uz casnic, echipament sportiv şi pentru timpul liber, componente industriale (componente pentru automobile şi instalaţii domestice, garnituri şi racorduri) şi construcţii. În Franţa, sectoarele mai importante sunt: construcţii, comunicaţii şi manufacturare.
În al şaselea rând, simţul de solidaritate şi inter-cooperare este foarte important. Italia are probabil cel mai puternic simţ al solidarităţii, care străbate toate sectoarele cooperaţiei. Acesta se manifestă în sprijinul reciproc al cooperativelor, iar unul dintre rezultate este abilitatea de a forma un front comun în relaţiile cu guvernul, ajutând la crearea cadrului politic extrem de favorabil. Cu toate că sunt divizate în trei federaţii italiene diferite, aliniate politic, în cadrul fiecărei federaţii există suficientă integrare pentru a crea o dinamică importantă.
În sfârşit, faptul că sectoarele cooperaţiei lucrătorilor din fiecare regiune studiată au devenit atât de largi face ca ele să fie luate în serios: de restul mişcării cooperatiste, de guverne, de public. Aşa cum a spus Bruno Roelants în timpul întrevederii noastre cu el, „Puterea naşte putere“. În Spania, cooperativele lucrătorilor formează partea cea mai importantă a sectorului cooperatist; în Italia, cooperativele lucrătorilor formează aproape 50% din întreaga mişcare cooperatistă. Mărimea lor influenţează percepţia; mişcarea cooperatistă a lucrătorilor este luată în serios atât în Italia cât şi în Spania. În Franţa, cu toate că sectorul cooperatist al lucrătorilor nu este foarte mare, el se bucură de succes, supravieţuind şocurilor economice mult mai bine decât alte firme.
În spatele acestor elemente comune se pot întrevedea raţiuni specifice ale succesului în fiecare dintre regiunile studiate. În Franţa, sistemul extrem de eficient dezvoltat pentru a încuraja conversia în SCOP-uri a afacerilor din care se retrag proprietarii ajută la creşterea cooperativelor lucrătorilor. La Mondragón, accentul pe formare şi educaţie a fost una dintre cheile succesului cooperativelor, în măsura în care a permis o abordare relativ centralizată a organizării mişcării. În Italia, reţeaua flexibilă a servit, neîndoielnic, binelui mişcării.
Dr. David Ellerman, fondator al ICA Group din Boston, explică extrem de convingător de ce este important să studiem regiuni precum Mondragón:
„(Mondragón) arată în principal că există o cale alternativă de organizare a locurilor de muncă şi de contribuţie socială. Întotdeauna există visători şi multe idei, dar nu ştim care dintre ele funcţionează. Aici avem un exemplu de idee care funcţionează, şi nu e vorba de bomboane şi acadele, ci de produse tehnologic sofisticate, iar lucrul acesta este remarcabil… iar în parte este calea pe care a mers întreaga dezvoltare în regiunea Mondragón… iar acesta este un model de la care alte popoare ale lumii ar putea avea de învăţat…
Unul dintre motivele pentru care Mondragón este atât de important este acela că indică o alternativă reală, iar ei ştiu răspunsul la întrebarea cum să ajungi de aici acolo… şi că se poate face şi altfel“.
Studiind mişcarea cooperativelor lucrătorilor din Italia, Mondragón şi Franţa, ne putem inspira din ele şi putem deveni încrezători. Este o sursă de inspiraţie să vezi dimensiunea mişcărilor, interconectarea cooperativelor, sprijinul guvernelor, inovarea şi rezistenţa la crize economice. Este de asemenea o sursă de inspiraţie să ştii că succesul lor se bazează pe valorile lor, pe cooperare, solidaritate şi responsabilitate socială. Speranţa noastră aici, în Canada este să găsim solidaritate printre lucrătorii înşişi ai cooperativelor şi împreună cu întreg sectorul cooperatist şi cu guvernanţii să construim aici un sistem comparabil – să construim o mişcare comparabilă de cooperative ale lucrătorilor care se sprijină reciproc.
(Traducere de Alexandru Ciolan)

Un studiu comparativ despre cooperaţia din Italia, regiunea bască Mondragón şi Franţa (VI)

de Hazel Corcoran şi David Wilson

e. Sprijinul reciproc
Sloganul CG-SCOP este „Un SCOP nu este niciodată singur“. CG-SCOP se sprijină la nivel regional pe o reţea de profesionişti care pot ajuta la crearea şi dezvoltarea cooperativelor, ca şi pe servicii financiare de sprijin, pe federaţii în domeniul construcţiilor, al comunicaţiilor şi sectorului de prelucrare, şi este reprezentată la nivelele regional, naţional şi internaţional.
Federaţiile SCOP sunt interconectate şi cuprind elemente care sunt naţionale, regionale şi sectoriale. „Reţeaua SCOP cuprinde următoarele:
– Confédération Générale des SCOP conduce şi coordonează reţeaua de întreprinderi SCOP şi reprezintă SCOP-urile la nivel naţional în Franţa;
– Douăsprezece uniuni regionale însoţesc dezvoltarea de zi cu zi a SCOP-urilor şi oferă reprezentare la nivel regional şi local;
– Trei federaţii profesionale reprezintă membrii SCOP în negocierile cu autorităţile pe teme de interes sectorial şi oferă consiliere economică, tehnică şi juridică şi sprijin în dezvoltarea activităţii. Cele trei federaţii profesionale cuprind următoarele sectoare de activitate:
• Construcţii şi lucrări publice;
• Comunicaţii;
• Manufactură, metalurgie şi tehnologii.
În 1994, cotizaţiile plătite de fiecare SCOP federaţiilor s-au ridicat la 0,42% din vânzările anuale. Cotizaţiile au fost împărţite între uniunile regionale, federaţiile sectoriale, Fondul de dezvoltare al Confederaţiei (administrat de SOCODEN) şi Confederaţie (CG-SCOP). În acelaşi an, erau 90 de persoane angajate cu normă întreagă în Federaţiile SCOP (la nivel federal, regional şi sectorial). Cotizaţia medie plătită de fiecare SCOP în 1994 a fost de 12.400 de dolari canadieni.
Pentru a continua să fie socotit cooperativă şi să beneficieze de scutiri de taxe, fiecare SCOP francez trebuie să se supună periodic unei „analize a cooperativităţii“ ca să existe siguranţa că funcţionează aşa cum trebuie, ca o cooperativă. Guvernul francez a împuternicit pentru această analiză CG-SCOP-ul, iar Uniunile Regionale sunt cele care o efectuează. Aceste analize au şi rolul de a identifica noi modalităţi de îmbunătăţire a managementului, practicilor sociale, educaţiei etc. în cadrul cooperativelor.
În ceea ce priveşte conversia din alte forme de întreprindere, în Franţa se acordă mare atenţie opţiunii pentru modelul SCOP. Datorită numărului foarte mare de proprietari de IMM-uri care este de aşteptat că se vor retrage în anii următori, atenţia este justificată. În Franţa, în fiecare dintre ultimii 4 ani, 70 de întreprinderi s-au transformat în cooperative ale lucrătorilor, tot atâtea câte s-au convertit în Argentina în ultima decadă. Există o reţea numită „APERE“ care se ocupă de planurile de succesiune şi unul dintre partenerii importanţi este CG-SCOP. APERE este un acronim de la „Association pour la Promotion de l’Entreprise et de Reprise des Entreprises“. Reţeaua APERE include consilieri voluntari cu experienţă (cum ar fi foşti directori generali), experţi în consultanţă şi parteneri naţionali, printre care şi CG-SCOP, cooperative de finanţare, o companie de asigurări etc. Reţeaua APERE se bazează pe principiul acţiunii sociale prin dezvoltarea cooperativelor.

f. Contextul social / economic / cultural
În primii ani, teoreticienii utopişti şi practicienii care au popularizat ideile de comunitate şi democraţie au contribuit la apariţia mişcării cooperatiste a lucrătorilor. Printre cei mai importanţi dintre aceştia au fost: Saint-Simon, Charles Fourier, Jean-Baptiste Godin, Louis Blanc, Philippe Buchez, Jeanne Deroin, Joseph Proudhon şi englezul Robert Owen.
François Espagne, care a lucrat pentru CG-SCOP timp de 35 de ani, inclusiv ca secretar general, până în 1990, a scris mult despre istoria mişcării SCOP. El a notat că dorinţa lucrătorilor de a pune în practică idealurile lor utopice a fost puternică, descriind, în anii de început ai mişcării, „zelul în studiu al lucrătorilor, setea lor de cunoaştere, tăria lor morală, dorinţa lor constantă de a creşte“. El descrie cele trei perioade majore ale mişcării SCOP, 1830-1880, 1880-1980 şi 1980-1996 (data la care scria):
„În prima perioadă, ţinta SCOP-urilor a constituit-o populaţia de lucrători a căror meserie sau activitate de comerţ ar fi putut fi exercitată fără echipamente grele; pentru Louis Blanc, Fourier şi Proudhon ţinta era constituită de întreaga clasă muncitoare din clipa în care statul ar fi ajutat la achiziţia capitalurilor fixe sau din care mijloacele de creditare ar fi fost puse la dispoziţie de «bănci populare». A doua perioadă a fost mai «conservatoare», tocmai pentru că se acumulaseră bunuri colective care trebuia să fie apărate în faţa lăcomiei şi a spiritului de aventură. Ea a fost prudentă, punând între paranteze visul paradisului viitor pentru a administra prezentul. A fost egoistă, repliată în sine însăşi şi transformată într-o maşină de promovare a intereselor individuale – în cadrul promovării intereselor fiecărui grup -- funcţionând mai mult în beneficiul membrilor din acel moment şi a succesorilor acestora decât ca un sprijin şi o scăpare pentru alţii.
Astăzi, mişcarea trebuie să fie riguroasă, pentru că are sarcina de a păstra locurile de muncă, patrimoniul şi economiile lucrătorilor. Ea trebuie să fie inovatoare, pentru că, ameninţată cu erodarea, nu poate supravieţui decât inventând noi tehnici pentru situaţii noi, strategii noi pentru noi teritorii. Ea poate redeveni altruistă, dar într-un mod concret, ieşind în întâmpinarea noilor marginalizaţi. Aceasta se poate realiza doar muncind la fel de greu cum s-a muncit în anii de tinereţe ai mişcării“.
În 2010, mişcarea SCOP pare a fi luat în serios provocarea. În plus faţă de accentul pus pe conversiile la modelul SCOP, la începutul lui 2010 CG-SCOP a lansat o nouă campanie de publicitate, realizând un website cu explicaţii accesibile şi filmuleţe (SCOP-tv), un nou logo, un nou slogan şi chiar un nou nume pentru SCOP-uri. Odată cu campania, mişcarea şi-a schimbat oficial şi numele în „Société coopérative et participative“. Noul lor logo este cel din capul acestui articol.
Noul slogan, „La démocratie nous réussit“ înseamnă „Democraţia lucrează pentru noi“. CG-SCOP a lansat această campanie la „Salon des Entrepreneurs“ de la Paris şi pe internet. A fost pornită de asemenea o nouă campanie în relaţia cu guvernul pentru a oferi noi instrumente menite a încuraja crearea de SCOP-uri, inclusiv sprijin pentru lucrătorii care doresc să cumpere un IMM de succes din care proprietarul doreşte să se retragă. Site-ul lor este: www.les-scop.coop.
Termenul de „economie socială“ a fost folosit pentru prima dată în Franţa spre sfârşitul secolului al XIX-lea. El desemnează SCOP-urile, alte cooperative şi asociaţii cu scop economic. Există numeroase organizaţii, academice şi departamente guvernamentale care analizează şi promovează economia socială, cu accent pe cooperative. La început, când au apărut organizaţiile de economie socială ele au cuprins numai cooperative, dar cu timpul au fost incluse şi alte tipuri de întreprinderi. În 1980, a fost adoptată o Cartă a Economiei Sociale. Apoi organizaţiile de economie socială au convins Guvernul francez să aloce resurse pentru creşterea economiei sociale. Marea majoritate a bugetului (7,8 milioane de franci, în 1982) a fost alocată Delegaţiei Economiei Sociale la CG-SCOP pentru crearea de SCOP-uri, care erau văzute a reprezenta cel mai potrivit vehicul pentru a salva şi menţine locurile de muncă democratice.
Mişcarea SCOP este bine conectată cu mişcarea cooperatistă şi, în general, cu economia socială. CG-SCOP este de asemenea un membru activ în Confederaţia Europeană a cooperativelor lucrătorilor, CECOP, ca şi în Federaţia internaţională, afiliată la Alianţa Cooperatistă Internaţională: CICOPA.
Dincolo de aceasta, mişcare SCOP pare destul de independentă. Are legături cu mişcarea sindicală şi s-a intersectat cu gândirea socială catolică. Majoritatea parteneriatelor sunt strategice şi menite a facilita creşterea şi întărirea SCOP-urilor înseşi.

g. Analiză
Mişcarea cooperatistă a lucrătorilor din Franţa s-a concentrat în câteva profesii iar urmarea a fost o întărire a afacerilor de tip cooperatist în aceste profesii: construcţii, comunicaţii şi manufactură. Sectorul cooperatist al lucrătorilor a crescut puternic, susţinut de sprijinul guvernamental şi al sectorului cooperatist. Concentrarea din ultimii ani pe cooperativele lucrătorilor ca strategie de succesiune după retragerea proprietarilor s-a soldat cu o nouă creştere care promite să continue. Noua campanie de publicitate a mişcării SCOP, cu centrul de iradiere în noul site are drept ţintă trei categorii de oameni: cei care doresc să creeze o nouă cooperativă a lucrătorilor; proprietarii care se retrag şi care sunt dispuşi să le vândă afacerea angajaţilor şi angajaţii care doresc să cumpere o afacere existentă. Având în vedere sistemele de suport pe care le are la îndemână şi gândindu-ne la trecutul plin de succese al mişcării SCOP, noua campanie de publicitate are potenţialul de a contribui la creşterea acestui sector în Franţa.
(Traducere de Alexandru Ciolan)