Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche, căci peticul acesta, ca umplutură, trage din haină şi se face o ruptură şi mai rea. Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altminterea burdufurile crapă: vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci pun vin nou în burdufuri noi şi amândouă se păstrează împreună. (Matei 9 :16-17)
Se afișează postările cu eticheta karate. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta karate. Afișați toate postările

vineri, 25 martie 2011

MISTERELE CUVINTELOR. Arte marţiale (III). Karate – la fel de japonez ca orezul

de Alexandru Ciolan

Orice dicţionar aţi consulta, în orice limbă, mai mult ca sigur la cuvântul karate veţi găsi explicaţia că este o artă marţială japoneză. Insulele Ryukyu, unde s-a născut în realitate ceea ce astăzi numim karate, nu au fost însă dintotdeauna japoneze.
Situate puţin deasupra Tropicului Cancerului, înşirate la est de China, pe mai bine de o mie de kilometri, între sud-vestul Japoniei şi nord-estul Taiwanului, separând Marea Chinei de Est de Marea Filipinelor, Insulele Ryukyu (cunoscute, în încercarea de a reda pronunţia mandarină, şi sub grafiile Luchu sau Loochoo) au fost, mai bine de patru secole, un regat cu centrul pe insula Okinawa, cea mai mare din arhipelag. Deschiderea spre exterior şi porturile ideal plasate în calea comerţului dintre China, Corea şi Japonia au asigurat prosperitatea regatului. De altfel, cultura tradiţională a insulelor este o sinteză între înrâurirea chineză şi cea japoneză.
Intervalul cuprins între anii 1322 şi 1429 este cunoscut în istoria arhipelagului ca Perioada Sanzan, "a celor trei munţi" - de fapt, tot atâtea formaţiuni statale cristalizate pe teritoriul Okinawei: Hokuzan "Muntele din nord", Chuzan, "muntele din centru" şi Nanzan, "muntele din sud". Cea mai întinsă era cea din nord, dar cea mai puternică economic era Chuzan, din centru (cu portul Naha). În 1416 Chuzan şi-a anexat nordul, iar în 1429 sudul, formând astfel nucleul Regatului Ryukyu, care avea să dăinuiască şi să prospere timp de patru secole şi jumătate.
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“ click AICI.

vineri, 11 martie 2011

MISTERELE CUVINTELOR. Arte marţiale

de Alexandru Ciolan

Singurul dicţionar general al limbii române în care îşi găsesc loc artele marţiale (definite, din păcate, greşit) este Marele dicţionar de neologisme (MDN), apărut la cumpăna dintre milenii.

Să nu fi circulat până atunci, în română, sintagma? Din câte ştim noi, a circulat şi înainte de 1989, dar nu era foarte frecvent folosită, pentru simplul motiv că artele marţiale nu erau pe placul regimului comunist (de fapt, înainte de Revoluţie nu putem vorbi decât de judo, care din 1968 a avut chiar o Federaţie Naţională, şi, pentru uzul unui cerc restrâns, de karate, care şi-a avut însă prima federaţie după 1990).

Definiţia din MDN vorbeşte despre "discipline sportive de atac şi apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai". Artele marţiale pot fi, ce-i drept, practicate, în zilele noastre, ca sporturi, dar nu sunt simple "discipline sportive". Apoi, nu toate artele marţiale sunt de origine japoneză, ci, mult mai larg, extrem-orientală (chineză, coreeană, tailandeză etc.). Iar "fondul moral provenind de la samurai" este de fapt un cod etic foarte strict, cu rădăcini în spiritualitatea orientală (confucianismul chinez, şintoismul japonez, budismul zen hindo-sino-nipon, taoismul chinez). (În paranteză fie spus, ştim care este sursa definiţiei din MDN a artelor: dicţionarele franţuzeşti…)
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“ click AICI.