de Alexandru Ciolan
Adjectivul subteran este unul dintre exemplele grăitoare pentru ceea ce lingviştii români au numit „etimologie multiplă“: cuvinte care nu pot fi explicate numai prin franceză, de pildă, sau numai prin latină, provenienţa lor fiind dublă sau triplă.
Dacă ar fi fost un împrumut din franceză, am fi avut în română *suteren sau *subteren (să menţionăm, pentru cititorii nefilologi, că asteriscul, *, pus înaintea unui cuvânt indică o formă neatestată, construită, presupusă); dacă ar fi fost un latinism, ar fi avut forma *subteraneu.
Subteran trebuie explicat însă şi prin franceză, şi prin latină: din franceză am luat sensurile, iar după latină am adaptat forma. Subteran este un calc (un cuvânt format după modelul unor cuvinte străine, ale căror elemente componente sunt traduse), la fel ca fr. souterrain, format după modelul latinescului subterraneus.
Sensurile cu care apare subteran în dicţionarele curente sunt cele mai vechi, de sorginte franceză: sensul propriu, "care se află / se face sub pământ", şi cel figurat, "ascuns, clandestin", eventual "ilegal". În ultimele două decenii, peste aceste două sensuri, să le spunem "clasice", s-au adăugat sensuri ale englezescului underground.
Pentru a citi articolul integral în „Ziarul de duminică“, click AICI.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu